Test drive Honda CR-V

Nu sunt cel mai mare fan al SUV-urilor, mai ales cele compacte. Aș prefera oricând un model break în schimb. Dar sunt perfect conștient de acest trend al cumpărătorilor, fapt pentru care Honda CR-V a fost cel mai vândut SUV din lume în 2017. Totuși, nu am urmărit evoluția acestui model, iar mie mi se pare că numai ”ieri” a fost prezentată o nouă generație. Ce e cel mai mișto la modelele japoneze este faptul că observi schimbările doar dacă pui două generații una lânga cealaltă. Am vrut să iau în test noul Honda CR-V ca să văd de ce a devenit atât de popular, dar mai ales pentru că este gândit în trend cu noul Civic, care are un comportament rutier excelent, ceea ce mă așteptam să aibă și noul CR-V.

test drive honda cr-v Într-un segment extrem de populat, unde toți producătorii mizează pe motorizări, prețuri și dotări apropiate, e destul de greu să te evidențiezi. Totuși, noul CR-V vine cu un design inspirat de la hatchback-ul Civic, ceea ce înseamnă blocuri optice cu design agresiv și iluminare complet LED. Din punctul meu de vedere arată foarte bine. În rest, partea frontală este destul de ”umflată”, dar nu neapărat în sensul rău. Grila este nouă, iar pasajele roților față sunt foarte bombate. Din lateral, noul CR-V este aproape identic cu vechea generație, dar și cu rivali precum Toyota RAV4, așa cum am aflat într-o postare pe facebook.com/turatiiscrise. Din profil, CR-V nu iese cu nimic în evidență, dar nici nu arată rău, mai ales că pentru această generație, roțile sunt împinse spre extremități, ceea ce îi oferă o prezență mai agresivă, dublată de design-ul jantelor. Îmi place în mod special design-ul posteriorului, cu blocurile optice foarte mari, poziționate atât de orizontală, cât și pe verticală, încadrând luneta.

test drive honda cr-v Această generație CR-V, a cincea de la lansarea din 1995, este cât se poate de tipică, nu doar pentru japonezi, dar pentru segmentul din care face parte. Este o mașină arătoasă, dar cam atât. Oricum mult mai îndrăzneață decât un Tiguan sau Kodiaq.

test drive honda cr-v test drive honda cr-v Odată urcat la interior, ai un sentiment de deja-vu, dar pe bună dreptate. Noul CR-V împarte același interior cu noul Civic, care este destul de anost, dar funcțional. Eu fiind obișnuit cu comenzile ecranului de infortainment, mi-a fost destul de ușor să operez anumite comenzi, dar display-ul cu touchscreen necesită un timp de obișnuință. În plus, grafica destul de slabă nu îl pune drept un model de top. Am avut în test varianta de top, ceea ce înseamnă scaune de piele, cutie automată, dar și inserții de imitație de lemn pe planșa de bord și fețele portierelor. Cum spuneam, interiorul este foarte funcțional, cu butoane mari, unde nu regăsim touchscreen. Butoanele din plastic de pe volan, criticate la Civic sunt acum mult mai plăcute la atingere, iar instrumentarul de bord este complet digital, dar nu foarte configurabil. Tot la interior, pot să spun că nu îmi place design-ul schimbătorului de viteze, dar poziționarea lui, mai înaltă, este foarte comodă.

test drive honda cr-v test drive honda cr-v Dacă din punctul de vedere al design-ului și dotărilor, Honda a mizat pe o evoluție, neîncercând să iasă din grațiile cumpărătorilor, din punctul de vedere al trenului de rulare, avem o surpriză. Nu veți mai găsi un motor diesel în ofertă. Această generație este disponibilă doar cu motor pe benzină de 1.5 litri turbo, cu două niveluri de putere, în funcție de transmisia aleasă. Este oarecum ciudat, dar acesta este trendul actual, iar Honda încearcă să fie printre primii care îl oferă.

test drive honda cr-v Chiar dacă e gândit după noul Civic, să nu vă așteptați la un comportament dinamic asemănător. Noul CR-V este un SUV ce mizează pe confort și relaxare. Poziția la volan este bună, scaunul șoferului coboară destul de mult, volanul oferă o priză bună, dar atunci când întâlnești un viraj și rotești volanul, mașina se înclină mult prea mult pentru a se simți sportivă. În unele cazuri, chiar frânezi mai mult decât ar trebui, pentru a nu avea acea senzație de ruliu. Sportivitatea este taxată și de feedback-ul primit prin volan. Dacă la viteze mici, direcția se simte destul de greoaie pentru traficul urban, pe cum crești în viteză, volanul devine parcă mai ușor și necomunicativ. Este exact opusul la ceea ce îți oferă un Civic. Iar mai apoi avem cutia de viteze. Fiind un produs japonez, este normal să avem un CVT. Acest tip de transmisie automată nu este preferat de nimeni care vrea un comportament sportiv. Asta din cauză că atunci când înfigi piciorul în accelerație, motorul se turează foarte mult, iar fiind un benzinar, fără prea mult cuplu, senzația de tragere este diminuată destul de mult. Dar, există un dar, eu sunt familiarizat cu acest tip de transmisie, tot pe un SUV japonez, iar după câțiva kilometri, începi să o înțelegi. O cutie CVT trebuie gestionată din pedala de accelerație. Dacă accelerezi lent și ții turația în zona de cuplu, dispui de forța motorului. Poți să accelerezi puternic, dar după câteva secunde, trebuie să ridici puțin de pe accelerație, turația scade și simți o altă zvâcnire de putere. Este ciudat la început, dar odată obișnuit, poți accesa toate resursele motorului.

test drive honda cr-v Dacă se optează pentru transmisia CVT, motorul turbo pe benzină de 1.5 litri produce 193 de cai putere, spre deosebire de 173 cai putere, pentru versiunea manuală. Cuplul de 243 Nm nu ajută la accelerarea până la 100 km/h, în ciuda puterii mai mari, varianta cu CVT este mai lentă decât cea manuală, atingând prima sută în 10 secunde. Până acum am discutat de noul CR-V doar din prisma faptului că nu este un Civic SUV, dar am pus problema greșit. Honda CR-V a devenit cel mai vândut SUV, deoarece cei care își doresc o astfel de mașină caută confort, fiabilitate și spațiu interior, cu o gardă la sol mai mare, ce le permite să exploateze mașina în diferite condiții. Așa mi-am dat seama că noul CR-V oferă o rulare extrem de confortabilă, lină, relaxantă, iar cutia CVT, care nu este bună pe viraje, în oraș își face treaba excelent. Este insesizabil cum urcă și coboară în turație, fără zvâcniri, doar să fi blând cu pedala de accelerație.

test drive honda cr-v Nici acum, după două zile de test cu noul CR-V nu sunt convins să trec la SUV-uri, dar dacă totuși ar fi sau știu pe cineva interesat de astfel de caroserii, cu siguranță l-aș trimite pe la Autoklass Honda Timișoara să facă un test drive cu mașina asta.

Poze realizate de talentatul Eugen Mureșan, căruia îi mulțumesc

Honda CR-V 1.5 turbo CVT oferită pentru test drive de Autoklass Honda Timișoara

test drive honda cr-v test drive honda cr-v test drive honda cr-v test drive honda cr-v 48270560_322411968360654_7811028825327796224_n 48381916_1086625944850285_5202123436125585408_n 48370571_2216277148613853_1611476986499170304_n