Posts

Prezentare: BMW X5M și X6M

Mi se pare mie sau în ultima perioadă vedem două categorii distincte de mașini? Există duelul electricelor, cu noul lansatul Porsche Taycan și Tesla Model S, mașina electrică a poporului, Volkswagen ID.3, plus o mulțime de versiuni electrificate ale modelelor clasice, iar pe de altă parte, versiuni ultra sportive și ultra potente ale diferitelor caroserii. Langă Porsche Taycan stă Audi RS6 Avant, un break de 600 cai putere, iar acum avem cele mai puternice și cele mai rapide SUV-uri BMW de până acum. Bavarezii nu au așteptat foarte mult până să prezinte versiunile de performanță, noul X6 nici măcar nu a avut testele oficiale, dar se pare că clienții vor ori performanță din motoare V8, ori vor să salveze planeta în mașini cu autonomii discutabile. Totuși, cred că atât Porsche Taycan cât și noul BMW X5M vor avea aproape aceeași autonomie. În fine, este una dintre cele mai complete lansări din ultima vreme, pentru că în aceleași imagini avem 4 mașini odată. 

Începem cu BMW X5M. Oricum SUV-ul bavarez era considerat unul dintre cele mai sportive din clasă, așa că sigla M nu face decât să întărească acest sentiment. Dar nu totul se rezumă la putere. Da, noul X5M are 600 de cai putere și 750 Nm din motorul V8 de 4.4 litri, preluat de la noul M5, dar mastodontul de peste 2 tone se mișcă și bine. 3.9 secunde pentru accerația de la 0 la 100 km/h, ceea ce înseamnă că este la fel de rapid ca un supercar de acum 3-4 ani. Și totuși, BMW a făcut ”greșeala Porsche”, adică litera M de pe capacul portbagajului nu mai reprezintă ultimul cuvânt în materie de performanță. Acum există Competition. La fel cum s-a întâmplat și în cazul modelelor Turbo și Turbo S de la Porsche. Acum varianta dezirabilă este X5M Competition. Aceasta adaugă 25 de cai putere, scade accelerația cu 0.1 secunde și crește semnificativ prețul. Eu am condus atât BMW M5, cât și M5 Competition, iar ambele mi s-au părut la fel de rapide. Numai că ceva te face să vrei ultima, cea mai tare variantă, chiar dacă este doar cu numele. 

Sunt și diferențe de ordin estetic. Anume, X5M Competition are accente negre, iar evacuarea este ceva mai gălăgioasă. În plus, vine cu jante mai late și mai mari pe puntea spate. În rest, va fi destul de greu de diferențiat cele două variante ultra performante, ambele având linii agresive și sportive, ce se diferențiază destul de clar de restul gamei BMW X5. Bara frontală este parcă preluată de la noul M8, ceea ce este foarte bine și se potrivește de minune cu design-ul noului X5. Grila este neagră și are lamele duble, iar în această configurație nu mai pare atât de masivă, ori ne-am obișnuit noi cu noua dimensiune. Din spate, nu poți să nu remarci cele patru ieșiri ale evacuării, o semnătură a diviziei M, dar care pe această generație, mi se pare că sunt mai mult spre extremități. La celelalte generații erau poziționate mai spre mijloc. Oricum, fiecare generație X5M a arătat foarte bine, mult mai bine decât modelele de bază, iar această generație nu face excepție. 

Odată cu lansarea noului X5M, bavarezii i-au prezentat și ”fratele” mai impractic, X6M. Și aceasta are o versiune Competition, care deloc surprinzător, are aceleași specificații tehnice și de performanță. BMW X6M se vrea mai sportiv decât X5M, deoarece are o gardă la sol o idee mai mică, iar centrul de greutate ceva mai jos, datorită faptului că plafonul este tăiat. La prima vedere poate nu îți dai seama, dar marea diferență dintre cele două modele, privite din față este grila ceva mai mică a lui X6. Are și un design mai ascuțit pe margini și îl face mai distinct, făță de fratele ”familist”. Noul X6M este foarte îndrăzneț. Încă nu am văzut noua generație pe viu, ca să discut mai mult design-ul posterior, dar acesta este punctul de referință. Este total diferit de X5, de la blocurile optice, la bara spate și lunetă. În versiunea M, acesta este chiar mai agresiv și mai spectaculos. X6M are un design diferit al jantelor și par mai sportive. Interiorul este aproape identic între cele două mașini, iar nu sunt așa multe diferențe față de interiorul versiunilor de bază. Bineînțeles avem scaune noi, instrumentar de bord mai sportiv și câteva elemente specifice modelelor M. 

La o săptămână după ce a avut loc cel mai mare miting pentru încălzirea globală, BMW prezintă două mașini cu motoare V8 de 4.4 litri, pentru care consumul de carburant nu contează. În același timp, Lamborghini are un SUV, Bentley la fel, Aston Martin îl dezvoltă, iar Ferrari ia foarte mult în considerare o astfel de caroserie, care cu siguranță nu va avea motor mic, nici nu va fi complet electric. Trăim vremuri interesante, iar eu abia aștept să apară la test noile X5M și X6M, ca să văd dacă pot să golesc rezervorul în 300 de km. 

BMW X5 40i xDrive – Test Drive

BMW X5 40i xDrive – Configurație neobișnuită

Parcă nu îmi vine să cred că a trecut aproape un an de zile de când mă aflam ultima dată la volanul noului BMW X5. Ai spune că într-un an te saturi să vezi un model pe străzi, dar chiar și acum întorc capul după un astfel de model și strig: ”Uite noul X5”. Este ”noul” chiar dacă pentru majoritatea nu mai este tocmai nou. Totuși, am vrut să-l conduc din nou, tocmai pentru că într-un an de zile multe se pot schimba. Mai ales percepția cumpărătorilor. La lansare, versiunea preferată a fost echipată cu jante cu diametru pe 22 de inch și cel mai puternic motor diesel cu 6 cilindri. Acel monstru cu 4 turbine alimentat cu motorină. Acesta este combustibilul preferat de peste 90% dintre cumpărătorii unui SUV mare. Este oarecum normal ca versiunea de lansare să aducă tot ce are mai bun noul model, dar în timp îți dai seama că cei care efectiv cumpără mașina nu se gândesc să bifeze toate opțiunile din fișă.

Am văzut foarte multe modele X5 care nu aveau blocurile optice cu iluminarea LASER. Aceasta este o opțiune încă destul de scumpă, dar care pe lângă beneficiile siguranței, aduce și ceva schimbări optice. Apoi, jantele pe 22 de inch arată foarte bine, dar nu prea sunt foarte utile pe drumuri cu denivelări sau gropi și răpesc mult din confortul interior. Iar pentru un client, confortul îndelungat e mult mai important decât look-ul. La început, clienții se limitează la culori tradiționale pentru acest gen de caroserie. Vei vedea multe modele negre, albe sau gri. În timp apar culori precum acest auriu care scot în evidență noul model în marea de culori terne. Nu în ultimul rând, clienții încep să opteze pentru motorizări pe benzină.

Așa am ajuns la testul de astăzi. Un BMW X5 configurat deosebit și propulsat de o motorizare aproape inexistentă pentru piața din România pe această caroserie. BMW X5 40i xDrive este singura versiune cu motor pe benzină disponibilă acum în România și este totodată calea de mijloc între economicul 30d și puternicul M50d. Numai că această opțiune de mijloc nu este neapărat pentru performanță, deoarece motorul pe benzină, chiar dacă are mai mulți cai putere, cuplul este mult inferior față de varianta 30d, iar asta înseamnă că nu se simte la fel de puternic, chiar dacă pe hârtie este. Cei care optează pentru motorizarea pe benzină știu foarte bine ce implică acest lucru.

Un motor mult mai rafinat, mult mai silențios, cu o livrare a puterii mult mai liniară, fără acea smucire de cuplu, care per total oferă o senzație de confort sporită. Nu cu mult timp în urmă am condus noul Porsche Cayenne, care oferă un agregat similar ca putere și cilindree, ambele fiind în varianta lor de bază. Aceste două modele duc o luptă destul de îndelungată pentru cel mai dinamic SUV de pe piață, dar cu aceste motoare sub capotă, senzația de volan este alta. Atât Porsche Cayenne, cât și BMW X5 mizează mai mult pe confort și rafinament, decât pe performanță brută din motoarele pe benzină. Ar trebui să îi îngrijoreze acest aspect pe cumpărători? În niciun caz. Ei sunt cei care au ”decis” ca așa să fie setările noilor modele. Noul BMW X5 vine cu suspensie pneumatică pe ambele punți, ceea ce înseamnă o rulare excepțională, indiferent de suprafață. L-am condus de la reprezentanța BMW Grup West Premium din Oradea până acasă la părinți, pe un drum cu destul de multe denivelări și imperfecțiuni. Totuși, în niciun moment nu am simțit că drumul e așa rău. Noul X5 reușește să absoarbă toate denivelările, iar tu șoferul și pasagerii nu simțiți nimic la interior. Mașina rulează ca pe un covor plutitor, care, din când în când, se clatină ușor de spate. Această suspensie este ca o mană cerească pentru a te simți relaxat atunci când ești la volan. Pasagerii chiar mi-au spus că ar putea merge non stop în noul X5, simțindu-se mai confortabil decât în propriul pat. Suspensia pneumatică poate coborî mașina foarte mult, la viteze mari, tocmai pentru a îmbunătăți aerodinamica și pentru a fi cât mai silențioasă în interior. Totodată, atunci când situația o cere, se poate ridica pentru a oferi o gardă la sol apreciabilă.

Spuneam că cei care cumpără astfel de mașini dictează modul în care noile modele se conduc. Dacă nu vorbim de un model de performanță cum sunt X5M, GLE63 AMG sau Cayenne Turbo, aceste SUV-uri sunt setate să fie cât mai confortabil cu putință. Dinamica cade pe locul al doilea, iar oricât de sportiv poate fi un SUV, tot nu egalează feelingul dintr-un coupe sau chiar sedan. Chiar și cu o motorizare diesel sub capotă, confortul este asigurat. Dar atunci când optezi pentru o motorizare pe benzină, cum este acest X5 40i xDrive, sentimentul este cu totul aparte. De sub capotă nu auzi absolut nimic. Până nu accelerezi tare, în zona superioară de turație, ai putea spune că mergi cu un model electric. Doar atunci când ”lovești” pedala de accelerație, evacuarea bolborosește ușor. Motorizarea pe benzină are foarte multe avantaje subiective, pentru că o alegi pentru tine, pentru că îți place acest sentiment. În schimb are dezavantaje pe care le-aș numi obiective. În primul rând consumul de carburant semnificativ mai mare. În testul meu cu noul X5 40i, la un condus exclusiv extraurban, media a fost de 13 l/100 km. Știu, poate spuneți că atât consumă nu știu ce alt model de prin 2010 cu care ați fost sau că nu contează la ce preț are, dar consumul de 13 litri a fost realizat fără nicio bruscare a accelerației și rulând în condiții perfect legale. Am încercat special să merg cât mai economic și nu știu la cât aș fi ajuns dacă avea piciorul drept mai greu.

Un alt aspect destul de important, pe care l-aș pune la dezavantaje, dar de data aceasta subiective, este faptul că sunt obișnuit ca la astfel de caroserii să am sub capotă un diesel cu mult cuplu. Motorul diesel de bază dezvoltă 620 Nm, iar acest ”benzinar” doar 450 Nm. Este o diferență destul de mare, mai ales atunci când accelerezi puternic. Doar în prima jumătate a turometrului simți pocnitura din spătar, ca mai apoi totul să se domolească și turația să crească mult spre zona roșie până când transmisia să urce o treaptă. Sunt convins că după mai mulți kilometri te obișnuiești cu astfel de accelerări, ce se simt mai lente. Totuși, pe hârtie și dacă te uiți în vitezomentru vei vedea cum vitezometrul digital crește foarte rapid, iar versiunea pe benzină este cu 1 secundă mai rapidă decât dieselul, cu sprint impresionant de 5.5 secunde până la 100 km/h. De la volan nu prea simți acest lucru, asta și pentru că livrarea puterii este mai liniară, turația mai înaltă și totul este mai silențios.

Conducând acest X5 cu motorizare pe benzină, îți dai seama că vom vedea și mai multe schimbări în acest segment, care până de curând a fost destul de tradițional, să-i zicem. Chiar cu câteva zile înainte să scriu acest articol a apărut versiunea X5 45e, care folosește acest motor de 3 litri pe benzină, la care a fost cuplat un motor electric, devenind totodată și un model plug-in hybrid. Puterea a crescut la 400 de cai putere, iar cuplul motorului electric se va simți mult mai bine. Este bine că există un X5 cu motor pe benzină disponibil pentru test drive. Asta înseamnă că lumea e interesată, curioasă să experiementeze un motor mai rafinat și mai confortabil.

Multumiri speciale BMW Grup West Premium Oradea pentru acest test drive. 

BMW X5 40i xDrive L6 3 litri benzină 340 CP 450 Nm AT8

Noul BMW X5: Monstru rafinat

Mi s-a spus să-mi las telefonul pe masă și să merg într-o cameră întunecată. Nu prea știam ce se va întâmpla, dar sunetul din boxe și luminile difuze îmi indicau că voi experimenta ceva unic. Dintr-o dată, cortina neagră cade, iar în fața noastră se afla noul BMW X5. Cu patru luni înainte de prezentarea oficială, o mână de oameni, printre care și eu, am văzut în metal și piele noul lider al segmentului SUV-urilor premium. Exact în culoarea albă de prezentare, dar cu un interior încă în faza de preproducție, am urcat în interiorul nou, cel care va deveni inspirație pentru următoarea generație de modele bavareze. Apoi au urmat multe luni de pauză. Nu aveam fotografii la care să mă mai uit, așa că așteptam să fie disponibil pentru test drive, dar nu știam cât va dura până în acel moment.

noul bmw x5Începutul lunii noiembrie, dar un mijloc de toamnă călduroasă, trebuia să iau un BMW de test de la Grup West Premium Oradea. Printre ultimele teste nu se mai regăsea niciun BMW. Speram, dar nu credeam că se va întâmpla, când am ajuns în parcarea de la Grup West, iar singura mașina de acolo era noul X5. Așa am primit cheia noului X5 pentru un test special.

noul bmw x5Probabil în imagini nu ți se pare o mare diferență față de generația precedentă. Poate că îl vezi doar un X3 mai mare, dar crede-mă, să-l vezi live îți schimbă complet percepția. Parcă trecătorii știu că ești într-un X5 și nu alt SUV, îți intorc capul, unii zâmbesc, iar toți îți fac loc. Ești asaltat de cunoscuți, care vor să vadă mașina de aproape. Probabil datorită noilor blocuri optice cu iluminare Laser sau datorită grilei, aproape duble ca dimensiuni, față de generația precedentă. Atunci te dai jos din mașină, într-o parcare izoltată și încerci să-i cauți ”hiba” acestor reacții. Imediat cu închizi ușa, îți dai seama de dimensiunile mașinii. Este imensă. Așa cum îi stă bine de altfel. A crescut față de vechiul model în fiecare colț, dar mai ales în lățime. O mașină mai lată este o mașină mai frumoasă. Este regula proporțiilor. Sunt încă voci care spun că vechiul X5 este mai frumos sau cel puțin mai potrivit ca design. Noul BMW X5 nu mai are farurile unite cu grila, dar sunt mult mai înguste, mai agresive, iar grafica interioară este extrem de spectaculoasă, mai ales detaliile albastre ale luminilor Laser. Da, grila este mare, dar deloc disproporționată, iar în combinație cu pachetul exterior M Sport, ce primește prize de aer de dimensiuni mai mari, se încadrează perfect. Privit din față, noul X5 este mai elegant, mai dinamic, dar parcă nu atât de agresiv față de generația precedentă.

noul bmw x5Același lucru l-aș putea spune și despre profil. Botul mașinii plonjează și este mai îngust, în schimb linia mediană urcă în dreptul portierelor spate, creând masivitate. Linia geamurilor laterale este de asemenea mai îngustă spre posterior, ceea ce îl face mai elegant. Totul este constrastat în schimb, de dimensiunea jantelor. Măsurând un ridicol 22 inch, acestea sunt cele mai mari jante montate vreodată pe un BMW. Trebuie să recunosc că arată extrem de bine, plus că au un design spectaculos. Probabil cel mai nou aspect de design al noului X5 este design-ul stopurilor. Bavarezii renunță la blocurile optice în forma literei L, în favoarea unora cu design atipic, dar care îi oferă mașinii un look proaspăt. Sincer mi-aș fi dorit ca noul X5 să se inspire din stopurile noului X3, dar așa ”The Boss” poate fi recunoscut mai ușor. În plus, acestea și ieșirile imense ale evacuării, le vei vedea cel mai des la un X5. Da, este un SUV, este diesel, dar nu povestea nu se termină aici.

noul bmw x5 noul bmw x5Pe lângă design-ul nou, acest X5 are câteva elemente ce îl disting de restul gamei, dar și îl fac mai dezirabil în fața concurenței. Înainte să te urci înapoi în habitaclu, vezi grila, elementele din bări și oglinzile în culoarea bronzului, ceea ce înseamnă un singur lucru. Acest X5 este construit sub atenta îndrumare a M Performance.

Pe capacul portbagajului scrie destul de mare M50d, iar acest lucru înseamnă 4 turbine, 400 de cai putere, 760 Nm și un sprint până la 100 km/h în doar 5.2 secunde. Acest motor este apogeul motorizărilor diesel venite din partea bavarezilor, perfecționând alimentarea cu diesel până în punctul în care nu mai au ce demonstra. Urmează un traseu plin de viraje, linii drepte și decelerări, toate într-un decor tomnatic cum rar am mai văzut.

noul bmw x5Ai admirat mașina din exterior, i-ai văzut toate detaliile noi, futuriste, moderne, dar vrei să-i vezi și interiorul. Din păcate pentru tine, atunci când pornești motorul, acesta sare la 2000 de rotații, într-un răget animalic, ce te face să tremuri, deoarece încă de când apeși butonul de start, știi că ai de a face cu un monstru sub capotă. Abia ce reușești să-ți ajustezi scaunul în poziția preferată, că odată ce ridici piciorul de pe frână și înfigi accelerația în podea, turațiile cresc, iar forța de împingere nu ai mai simțit-o niciodată într-o caroserie așa înaltă. Turometrul poziționat acum în sens invers, urcă și ajunge la zona roșie, iar cutia cu 8 rapoarte schimbă treptele inimaginabil de rapid. Primele două viteze se suprapun și trec repede, iar odată ce ai prins viteză, setările cutiei țin turațiile mult mai mult. Ți se pare că mașina nu s-ar putea opri din accelerat. Totuși, stai sus, ai vizibilitate excelentă, ai citit că mașina are peste 2 tone, iar tu ca șofer mai adaugi 100 kg, dar accelerațiile sunt demne de o mașină sport.

noul bmw x5Chiar dacă ceafa îți lovește tetiera, aceasta e moale, la fel ca într-o limuzină Seria 7. La fel și scaunele. Sunt foarte confortabile și îmbrăcate în cea mai fină piele. Parcă nu îți vine să crezi că puterea pe care ai simțit-o vine dintr-o astfel de caroserie. Contemplând la aceste lucruri, te trezești în fața ta cu un șarpe de bitum, o succesiune stânga-dreapta, dar unde ai vizibilitate și poți forța lățimea anvelopelor. Suprafața asfaltul îți este transmisă perfect prin volan, pe care tu îl rotești precis, urmând trasa pe care o vrei. BMW X5 este unul dintre cele mai dinamice SUV-uri de pe piață, iar asta o simți. Fiecare viraj este o plăcere, chiar în ciuda gabaritului mare. Suspensia pneumatică disponbilă opțional pe mașina de test, absoarbe foarte bine imperfecțiunile drumului, dar în același timp ține mașina lipită de asfalt. Aceasta se apropie și mai mult de asfalt, în modul Sport, pentru ca ruliul și înclinațiile mașinii să fie minime. Tragi levierul cutiei în stânga, iar turațiile sunt exact unde vrei atunci când apeși pedala de accelerație. Fără întârzieri, fără retrogradări bruște, doar cu putere brută când ai nevoie. Traseul din pădure, unde ai fost doar tu cu o mașină nou-nouță, necunoscută până atunci, m-a făcut să o respect. Un monstru rafinat, agil, luxos, confortabil.

Trebuia să opresc. Parcă am simțit că anvelopele au fost stresate prea mult. Chiar și după această tură, motorul abia dacă îl auzeam. Cum spuneam și mai sus, bavarezii au perfecționat motorul diesel și l-au făcut la fel de rafinat precum unul pe benzină. Insonorizarea la interior este perfectă, dar în versiunea M50d, evacuarea sună mai puternic și mai plăcut, față de un alt diesel. Aș putea spune chiar ca un model de performanță. Baritonal, cu o frecvență joasă, dar puternică. În liniștea de după, am privit noul interior. Același pe care l-am văzut prima dată acum cinci luni, dar care acum era dezvăluit complet la vârful degetelor mele.

noul bmw x5Prima dată simți și îți sare în ochi levierul schimbătorului de viteze. Realizat din cristale Swarovski, acesta are în interior X-ul luminat. Din același cristal este realizată și rotița sistemului de infotainment, dar și butonul Start/Stop. Acesta este poziționat acum lângă schimbător, ceea ce înseamnă că de fiecare dată când te urci în mașină vei căuta butonul de pornire în spatele volanului. Ce face obișnuința? Din punctul meu de vedere, calitatea interiorului, materiale și îmbinări, sunt mult superioare generației precedente. Scaunele sunt parcă împrumutate de la Seria 7, de un comfort incredibil, iar pielea are cusături spectaculoase. Întreg design-ul bordului este nou, masiv, dar elegant. Ergonomia este diferită față de celelalte modele bavareze cu care ne-am obișnuit, dar din punctul meu de vedere, îi oferă mașinii un look proaspăt, care va arăta la fel de bine și peste câțiva ani. Comenzile climatizării sunt acum poziționate sub aeratoare și sunt touch screen. Noaptea au o iluminare spectaculoasă. Mai jos pe consola centrală vedem un buton complet nou pentru X5. Comenzile pentru suspensia pneumatică care poate înălța mașina pentru offroad ușor. Îți ridici din nou privirea și vezi ecranul navigației mult mai mare și cu comandă tactilă, plus nou instrumentar de bord. Sincer, nu mi s-a părut deloc deplasat, ci doar o noutate în trend cu restul interiorului. Noul X5 renunță la ceasurile rotunde, tipice până nu demult bavarezilor, în favoarea unui instrumentar digital cu grafică futuristă, unii spunând că se aseamănă cu ceasurile unui avion. Da, turometrul urcă în sens invers, dar este ușor de citit. Cam tot ce știați despre spațiul din spatele volanului la un BMW este diferit la noul X5. În plus noul sistem de infotainment înglobează toate tehnologiile disponibile în acest moment în clasă, iar dacă nu găsiți ceva, tot ce trebuie să faceți e să spuneți ”Hey, BMW” iar un asistent vocal poate accesa aproape orice comandă vrei. Totuși, aceste sisteme de asistență sunt încă la început, așa că trebuie să avem răbdare cu acționarea comenzilor. Dar am reușit să pornesc încălzirea auxiliară, să pornesc și să selectez un post de radio, să accesez o adresă pe navigație, fără să iau mâinile de pe volan.

noul bmw x5 noul bmw x5Noul BMW X5 mi s-a părut un model extrem de tehnologizat și avansat. Ar putea liniștit să fie cu două generații peste vechea generație. Poate din acest motiv s-a renunțat la un facelift pe vechiul X5. În acest moment este cel mai complet model bavarez, mai ales în varianta M50d. Este comfortabil precum un Seria 7, sportiv aproape ca un Seria 5, mai tehnologizat decât amândouă, iar design-ul, chiar dacă este subiectiv, îl face dezirabil doar din acest motiv, al noutății.

noul bmw x5După un weekend plin, am vrut să conduc noul X5 pe drumuri cunoscute mie, într-un stil mai relaxat, adică mergând spre casă, de exemplu. Cu suspensia pneumatică în modul Confort și asistentul la rulare care îmi ținea volanul, accelerația și frâna, X5 era silențios și relaxant. Plutești peste denivelări, cu toate că anvelopele cu talon mic, lovesc destul de tare în gropi, dar cred că ai putea face acest compromis, pentru design-ul pe care îl oferă. Oricât de relaxat ai vrea să conduci, îți vine în minte accelerația fulminantă, așa că semnalizezi stânga să depășești ce ai în față. Și vei depăși orice. Când apeși accelerația sunetul se intensifică, de parcă se apropie un cutremur și mașina începe să tragă. Forța cuplului imens trebuia să o mai scriu odată, deoarece este incredibilă.

noul bmw x5Am folosit noul BMW X5 două zile, în care am experimentat cum se conduce în oraș, cum e să mergi la mall, cum înghite kilometri de asfalt și cum își forțează anvelopele pe viraje. Este manevrabil, cu toate că îl simți mare, este un magnet pentru trecători, mai ales noaptea, unde jocul luminilor exterioare, dar și interioare este spectaculos, este confortabil, spațios, luxos, dar și un monstru de 2 tone care nu se sperie când vede viraje. BMW îi spune ”The Boss”. Ar putea fi definiția unui șef, numai că în țara noastră, această denumire vine după sine cu diverse apelative la apariția unui SUV BMW alb. Totuși, renumele, marca, feeling-ul și performanțele îl pun în fruntea topului SUV-urilor premium.

Mulțumiri speciale BMW Grup West Premium Oradea, care au adus înaintea tuturor noul X5 M50d pentru test drive. Din 24 noiembrie, puteti să mergeți să-l vedeți la showroom-ul din Calea Clujului 300 Oradea

noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 noul bmw x5 46329927_259194194779154_7036143603311181824_n 46321593_575303369565280_1624724327792377856_n 46302954_2083801098599832_4015979693764247552_n 46301068_449348945469105_1713730047463915520_n 46281393_340029459912909_5746544222027120640_n 46292264_434422173758306_5149779192220483584_n 46275278_1737808782989869_1846335908597465088_n

BMW X5: Prezentare

Probabil cea mai subiectivă ştire auto pe care am scris-o vreodată. Spun asta deoarece cu 2 săptămâni înainte să apară primele imagini oficiale ale noului BMW X5, eu am avut ocazia să îl văd de aproape, chiar să stau în interiorul său şi să-i “pipăi” materialele, în timp ce îi priveam formele. A fost o întâlnire istorică pentru mine, o surpriză a organizatorilor MdriveTour2018, la care am participat. Despre întreaga experienţă vă voi povesti joi pe blog. Până atunci să vă spun părerea mea despre noul BMW X5, atât din imaginile pe care le vedeţi acum, cât şi din faptul că l-am putut simţi de aproape.

bmw x5Atunci când am fost într-o cameră închisă, în beznă totală, doar cu sunet de tobe ce sunau puternic, cortina a căzut şi i-am văzut luminile de zi foarte agresive. Dar prima impresie nu a fost atât de radicală. Mi se părea un X3 mai mare şi puţin restilizat. Dacă înainte, bavarezii prezentau noua linie de design pe modele superioare, se pare că în ultimii ani, modele mai mici au fost deschizătoarele. Blocurile optice, grila, dar şi bara frontală cu ale sale lumini suplimentare, sunt preluate şi interpretate direct de la X3. Totuşi, fiindcă vorbim de cel mai mare X actual, până la apariţia noului X7, X5 are câteva elemente mai speciale. De exemplu, în blocurile optice şi-au făcut apariţia două x-uri albastre, simbolizând prezenţa tehnologiei Laser. Este un detaliu mic, dar de foarte mare efect. Acele faruri sunt ceva mai alungite şi mai agresive decât la X3, dar parcă generaţia actuală este cea mai agresivă dintre toate. Bineînţeles că maşina prezentată era în echiparea cu pachet M sport şi jante pe 22 de inch. Culoarea oficială pentru lansare este albul, dar o culoare deschisă micşorează oarecum maşina. Chiar şi cu acele jante ridicol de mari, noul X5 nu pare atât de mare. În schimb, noua grilă este absolut imensă. Aş spune inutil de mare. Aproape că se suprapune cu numărul de înmatriculare. În plus, datorită dimensiunilor este poziţionată pe verticală, ceea ce parcă îngustează maşina şi mai mult. Sunt convins că noul X5, într-o culoare închisă, venind în spatele tău, va fi în continuare extrem de agresiv, tipic unui SUV BMW.

bmw x5Profilul mi se pare cel mai potrivit. Este suficient de sportiv, dar şi elegant, cu câteva linii noi, pentru a-l diferenţia clar în gamă. Linia geamurilor este tipică BMW, dar blocurile optice spate nu mai păstrează trăsătura în forma literei C. Toate cele 3 generaţii dinainte au avut această semnătură luminoasă, în schimb noul model vine cu stopuri relativ banale la prima impresie, dar privit de aproape sunt foarte spectaculoase. Acestea au design 3D, la fel ca ultimul Seria 6 GT, dar totuşi cred că privit din spate, X5 şi-a pierdut puţin din personalitatea agresivă a precedenţilor. Dacă până acum recunoaşteai un X5 după ce te depăşea, acum ar putea fi confundat cu un oricare alt SUV.

bmw x5Învârtindu-mă în jurul noului X5, înainte să văd vreo imagine oficială, îmi era greu să-mi fac o părere obiectivă. În plus, camera era destul de mică şi întunecată, care cu siguranţă nu avantaja o privire de ansamblu. Dar apoi m-am urcat la interior. Poate din imagini vi se pare că nu este atât de diferit faţă de generaţia actuală sau faţă de interiorului noilor modele BMW, dar credeţi-mă este mult schimbat. Spun asta şi pentru că până în Slovacia am mers 5 ore cu actualul X5 şi am avut termen de comparaţie. În primul rând, ecranul din spatele volanului, ce ia loc instrumentarului de bord. Este extrem de futurist, cu grafice complet noi. Nu mai avem “cercurile” tipice BMW-urilor, ci o interpretare digitală spectaculoasă. Apoi ecranul de deasupra bordului este cumva unit cu instrumentarul de bord, ceea ce îi oferă un look proaspăt. Am observat că grafica meniului navigaţiei este diferită, fiind acum poziţionată pe verticală, dar până la urmă va ţine de obişnuinţă. Tot pe aceeaşi idee s-au mutat comenzile climatizării, între cele două aeratoare centrale. Planşa de bord este tipică oricărui SUV, suficient de mare şi robustă. Complet nou este layout-ul consolei centrale. Levier pentru schimbătorul de viteze realizat din cristal, roţita sistemului iDrive are marginile cromate cu o textură foarte interesantă, plus că acum X5 are moduri pentru rularea în offroad. Marea majoritate a comenzilor şi-au păstrat locul, dar acum motorul este pornit de la un buton de lângă schimbător. Mulţi au spus că este o soluţie preluată de la Audi. Ce am observat la noul X5 este nivelul calitativ mult superior faţă de generaţia actuală. Materialele sunt luxoase, comparabile cu cele regăsite în limuzina Seria 7, mai mult loc atât pentru locurile din faţă, dar mai ales pentru cele din spate. În spate, bancheta are un şezut mai lung şi mai bine profilat şi este mult mai moale. Noul X5 renunţă la configuraţia cu 7 locuri, iar asta înseamnă că pasagerii din spate sunt trataţi regeşte. Pentru prima dată X5 vine cu hayon cu deschidere dublă, dar nu cred că este cea mai bună soluţie, având în vedere dimensiunile maşinii.

bmw x5 interior bmw x5 interior bmw x5 interiorBineînţeles că nu am putut vedea cum se conduce maşina, dar informaţiile primite din mapa de presă ne spun că noul X5 va fi propulsat de un motor diesel de 3 litri ce produce 265 de cai putere şi două motorizări benzină. Una de 3 litri şi 340 de cai putere pe modelul X5 40i şi un 4.4 V8 de 462 de cai putere pe modelul 50i. Între timp au apărut şi informaţii că va exista la lansare şi un X5 M50d cu motorul quad turbo diesel de 400 de cai putere. Toate modele vor avea standard tracţiunea integrală xDrive şi vor fi conectate la o transmisie automată.

2019-BMW-X5-G05-Carscoops-42Până acum, astfel de ştiri le scriam doar pe baza informaţiilor şi a pozelor oficiale. Este interesant ca acum să scriu despre o maşină pe care am văzut-o de aproape, o maşină care şi până în acest moment, puţini oameni au avut ocazia să o vadă pe viu şi mai ales să se aşeze în interior. Voi aştepta un verdict spre finele anului, atunci când noul BMW X5 va fi disponibil la test. Atunci vreau să-l fotografiez eu, într-un cadru cunoscut şi mai ales să văd cum se conduce The Big Boss.

115922l 182121l

La iarbă verde cu xDrive

_MG_0013 copy

“Singurul offroad pe care îl face un BMW X6 este bordura din faţa unui club de fiţe.” Asta scriam eu într-un articol, când am testat cea mai ridicolă variantă a struţo-cămilei BMW. Un X6 cu motor de 3 litri, cu 3 turbine, care produce un cuplu suficient pentru a tracta un avion transatlantic. Eram foarte convins de această afirmaţie a mea, până când am primit o invitaţie din partea Grup West Premium Oradea, la un eveniment numit BMW xDrive offroad Experience. Cât de încrezător să fii în automobilele tale, încât să inviţi clienţi şi potenţial clienţi să experimenteze în offroad unghiuri de 30-35 de grade, fie ele în rampă sau mai ales înclinaţie? Ei bine, foarte încrezători.

_MG_9912 copy

Caravana xDrive offroad Experience a început acum mai bine de o lună, prin mai toate oraşele importante din România, am văzut o grămadă de imagini de la evenimentul de presă desfăşurat în Bucureşti, dar totuşi nu mă aşteptam să întâlnesc atâţia oameni frumoşi, deschişi, care ne-au făcut experienţa cu atât mai frumoasă. Sincer să vă spun, am fost fooarte sceptic cu privire la capacităţile de trecere a automobilelor X din Munchen, am zis că voi merge acolo pentru o porţie sănătoasă de râs, să văd cum se chinuie un X6 pe coclauri. Iar pentru ca totul să fie şi mai comic, trebuia să împărtăşesc cu cineva. Aşa că am luat fotograful oficial turatiiscrise.ro, dar şi un amic pasionat de BMW-uri, doar pentru a-i vedea expresia feţei când X4 lui favorit, rămâne împotmolit.

Read more

Bestseller

Untitled2421

Ne plac SUV-urile. Cel puţin mie. De aceea scriu mult despre ele. E ceva la un SUV care te face să te simţi într-un anumit fel. Poate poziţia la volan, senzaţia de siguranţă pe care ţi-o oferă o maşină mare, poate spaţiul oferit pentru tine şi pasageri, pentru bagaje. Sunt multe motive pentru care ţi-ai lua un SUV. Read more

Frumuseţea interioară

Zile ploioase şi frig. De asta am avut parte în ultimul timp. Dar e ceva normal la sfârşit de ianuarie, început de februarie. Mă aflam într-un trafic infernal şi căutam scuze să mă sustrag de la treburile zilnice. Băteam bulevardele şi străduţele lăturalnice ca să par ocupat. Ca într-un final să ies pe drumul care duce spre centrul ţării şi să văd pe dreapta reprezentanţa BMW. Îmi programasem un test-drive acolo de mult timp, dar nu mă puteam sincroniza cu dealerul să fie maşina disponibilă. Cineva îmi spunea că dacă sunt maşini deja înmatriculate în parcare, acelea sunt pentru test-drive. Intru timid în parcare şi acolo într-un colţ, flancat de un X5 negru, se afla “noul” Seria 1. Tot negru. Cu jante pe 16.

IMG_1763

Read more