Posts

10 Mașini pe care le aștept în 2023

Nu prea îmi fac mari planuri pe anul acesta, vreau să mă surprindă modelele noi care o să apară. După o pandemie, o criză a semiconductorilor, un război care a îngreunat și mai mult producția, anul 2023 se anunță unul destul de dificil pentru producătorii auto, chiar dacă sunt câteva modele pe care fanii le așteaptă cu nerăbdare. În clasamentul de mai jos, nu e o ordine anume a dorinței mele să conduc aceste mașini, ci pur și simplu mi se par cele mai interesante, dacă voi avea ocazia să le conduc. Sunt câteva prezentate deja, unele au și ajuns pe sfârșitul anul trecut în România, dar voi intra la teste anul acesta. Deci dintre cele incluse în clasament, câteva sunt deja testate. Nu vă spun care. :)

Hyundai Ioniq 6

Sedan-ul cu formă de coupe nu prea are nicio legătură cu SUV-ul hatchback Ioniq 5, dar cumva ideea de bază se potrivește. Hyundai este acum pe val, prezentând tot felul de mașini interesante, cu tehnologii de top, care pot oricât să rivalizeze cu producători premium. Ioniq 5 este un model extrem de apreciat inclusiv pe piața din România și chiar dacă e apărut de aproximativ 1 an, încă întorc capul pe stradă când trece acest SUV cu aspect retro-future. Așa că un sedan electric, extrem de capabil, cu design interesant, nu poate decât să mă bucure. Sincer încă nu știu care este rivalul direct, dar vom afla atunci când ajunge Ioniq 6 în teste.

BMW i7

Aici aș putea să includ și varianta cu motor termic, numai că aproape toate variantele se folosesc de motorul de 3 litri și diferite sisteme de hybridizare. Așa că pentru mine, versiunea full-electrică, i7 este ceva mai interesantă, mai ales că se potrivește mai bine cu design-ul nou, controversat, inovator, futurist a noii generații. Este totodată primul i7 din istorie, iar un tren de rulare electric pare că este perfect pentru o limuzină de lux, unde confortul și liniștea de la bord trebuie să primeze. Sunt câteva mașini care nu mă deranjează că trec la full-electric, i7 este una dintre ele, dar nu aș fi de acord niciodată cu un M full electric.

BMW XM

Aceasta s-ar putea să fie cea mai radicală mașină ce va ajunge pe străzi în 2023. Când va apărea prima dată prin Primăverii sau rulând pe ceva bulevard în noapte, îți va fi frică. Nu doar din cauza design-ul radical, ci și pentru că sub capota imensă stă un motor V8 hybrid ce produce 650 de cai putere. BMW XM va avea același impact pentru societate și comunitatea auto, ca un Lamborghini Urus sau cât a apărut primul Porsche Cayenne. Acesta este abia al doilea model construit în totalitate de divizia M, iar pe mine mă interesează mai mult cum se simte la condus un astfel de mastodont, dacă este la fel de sportiv precum zic oficialii și bineînțeles, vreau să mă judece oamenii de pe stradă când îl voi conduce.

Mercedes-Benz EQG

Un alt automobil cu impact pentru societate este Mercedes Benz Clasa G. În orice formă a sa. Acum însă vom avea și un model full electric. Nu știu dacă se va vinde la fel de bine ca variantele AMG sau cele diesel, care sunt în continuare la mare căutare, dar aș vrea să văd cum se simte la condus un G electric. Deja se preconizează că datorită trenului de rulare electric și a cuplului instant, noul EQG va fi chiar mai capabil în offroad. Ca să nu mai vorbim de plecările de pe loc, într-o ”cutie” cum e G-Class.

Volvo EX90

Să fie ăsta oare trendul în 2023? SUV-uri electrice? Cum spuneam mai sus despre BMW i7, sunt unele modele care nu mă deranjează că trec la electrificare totală. Volvo XC90, SUV-ul mare al suedezilor nu a strălucit niciodată la motorizări carismatice, în plus dorința Volvo pentru siguranța auto nici nu justifică un motor de performanță, așa că o versiune electrică, de putere mare, cuplu suficient, este numai bună pentru a transporta copiii în siguranță la școală. Cel mai mult îmi place direcția în care este desenat noul EX90. Îl recunoști imediat ca un Volvo, pare un XC90 mai modern, mai futurist, dar în același timp nu este radical în design. Chiar aș vrea să experimentez câteva zile senzația scandinavă dintr-un EX90.

Ford Mustang

Să trecem acum la ceva mai potrivit pentru pasionați. Nu am fost un mare fan Mustang, îmi plac așa doar câteva modele de-alungul timpului, probabil ca mulți alți pasionați, m-am îndăgostit de Eleanor, din filmul Gone in 60 seconds. Între timp, celelalte generații nu m-au atras în mod special, dar penultima, pe care am condus-o acum vreo 6 ani, a fost revenirea la dragostea pentru Ford Mustang. Noua generație păstrează aceleași linii frumoase, dar vine cu o parte frontală mult mai modernă, mai sportivă și chiar dacă se îndepărtează de alura retro, i se potrivește noului Mustang. În plus interiorul este acum mult mai tehnologizat, așa că abia aștept să-l experimentez într-un test drive.

Toyota Supra

Sunt puține mașini care să facă o mai mare vâlvă în comunitatea auto, cum a făcut-o Toyota Supra. A patra generație a devenit un adevărat cult pentru pasionații auto, așa că noua generație are multe de dus în spate. Nici colaborarea cu BMW nu a fost neapărat pe placul fanilor, dar noua generație stârnește interes foarte mare. Orice asociere cu Supra adună click-uri, vizualizări, așa că sunt foarte curios care o să fie reacția voastră. Peste toate acestea, voi avea ocazia să conduc și să mă distrez într-o Supraaaa.

Volkswagen ID.Buzz

Gama electrică ID de la Volkswagen, este în continuă creștere și chiar dacă ar fi interesant sau mai important viitorul ID.7, pentru mine, modelul electric pe care vreau să-l conduc este ID.Buzz. Pentru că nu prea mai vezi astfel de dubițe la test, toate au ajuns să fie mult prea anoste. Noul model reinterpretează pentru 2023 vechiul T1 Bus, iar un tren de rulare electric este perfect. Totuși nu știu cât ar fi de indicat să mergi la un roadtrip foarte lung.

Ford Ranger Raptor

Mașina favorită din 2019. Încă mi-a rămas gândul la acea experiență, încă mi se pare că nu au trecut aproape 4 ani de atunci, încă o vreau cu toată puterea în garajul meu. Pentru Ranger Raptor nu e suficient să o conduc câteva zile, trebuie să fie cu talon pe numele meu. În tot acest timp, Ford a dezvoltat o nouă generație, bazată pe noul Ranger, care este mai capabil, mult mai tehnologizat, și în primul rând vine cu o nouă motorizare, atât de cerută de clienți. Dacă prima generație Raptor avea un motor de 2 litri diesel, care dezvolta suficienți cai, încât să nu pară submotorizată, mulți clienți au cerut o cilindree mai mare. Acum Ranger Raptov vine cu un V6 de 3 litri, care se potrivește perfect cu esența și caracterul acestui pick-up de performanță.

Ferrari Purosangue

În această listă am zis să includ și o mașină care pooooate va ajunge cumva cumva în testele turațiiscrise.ro. Nu îmi fac mari speranțe, dar Ferrari Purosangue ar fi unul dintre cele mai interesante modele din 2023, din simplul motiv că sub capotă este un motor V12. Iar pentru mine, această configurație poate fi pe orice tip de caroserie, pentru că nu mă interesează deloc, atunci când apăs pedala de accelerație, iar evacuarea urlă la tonuri înalte. Mulți spun că noul Purosangue ar fi ca un soi de hatchback pentru Ferrari, așa că sunt curios cât de sportiv poate fi un SUV.

 

Prezentare: Volvo EX90

Sunt doar câteva modele mai așteptate ca un noul SUV Volvo electric. Pe listă aș putea trece un noul BMW Seria 3 sau cum a fost cazul când a apărut Tesla Model 3. Adică mașini foarte așteptate, nu doar de către clienți, dar și de jurnaliști și analiști deopotrivă, pentru a vedea direcția în care se îndreaptă compania. Dacă un nou Seria 3 se așteaptă să fie mai bun decât generația precedentă, iar în cazul sedanului Tesla, toată lumea aștepta o Tesla mai ieftină, atunci când vorbim de marele SUV suedez, lucrurile sunt importante din ambele motive. Ultima generație XC90 a fost apreciată în unanimitate de toată lumea pentru design, confort, dotări, tehnologie și mai ales siguranță. Dar cum în ultima perioadă, majoritatea producătorilor anunță că de la sfârșitul deceniului vor trece exclusiv pe modele electrice, voiam neapărat să vedem cum arată, nu doar o nouă generație a acestui SUV, dar mai ales una electrică.

Noul model este botezat EX90, asta deoarece, deoacamdată, XC90 va mai rămâne printre noi, dar într-o versiune îmbunătățită și care folosește în continuare un motor termic cât de cât. Dar un SUV mare, frumos și mai ales electric de la Volvo era pe buzele tuturor de ceva timp. Acum avem răspunsul. Pozele și informațiile generale, iar suedezii nu dezamăgesc.

Cel puțin din punctul de vedere al design-ului pare o reinterpretare futuristă a lui XC90, așa că nici nu mă mai interesează cum o să fie SUV-ul clasic. Noul model electric este tipic suedez, dar cu niște tușe și artificii de design cum nu mă așteptam de la Volvo. Da, blocurile optice au în continuare forma ciocanului lui Thor, dar acum pare că sunt doar niște fascicule luminoase pentru luminile de zi. Asta deoarece ”farurile” se deschid asemeni unor ploape, iar luminile pentru faza scurtă sunt în spate. Aceasta este o soluție regăsită în anii 80 pe mașinile cu faruri pop-up. Personal ador această găselniță de design, deoarece reușește să facă întreaga parte frontală mult mai curată, iar pentru un automobil electric trebuie să fie și mai aerodinamică. Chiar și fără o grilă mare, Volvo EX90 arată bine din față, iar logo-ul companiei este integrat foarte frumos în partea frontală. Există totul o fantă de aerisire destul de generoasă în partea inferioară, suficient cât să-i ofere mașinii un aspect o idee mai sportiv. Probabil cel mai interesant aspect al părții frontale este prezența sistemului LIDAR poziționat deasupra parbrizului. Unii spun că se aseamănă cu sigla unui taxi sau o fantă de aerisire a mașinilor de raliu, dar odată cu acest sistem de radare, Volvo EX90 poate detecta pietoni și obstacole de la distanțe de 250 metri, astfel fiind pregătit cu sistemul de conducere autonomă Level 3.

Din lateral, EX90 este un produs tipic Volvo. Niște linii clare, curate, mai moderne, dar care păstrează identitatea vizuală de marcă, iar linia plafonului amintește clar de un XC90. Din acest punct de vedere efectiv nu am ce să-i reproșez mașinii și designerilor, care au mers pe cartea sigură. Totuși, la posterior lucrurile sunt cel puțin la fel de interesante ca în față. Blocurile optice, privite din depărtare, au acea formă verticală tipică Volvo, dar la o privire mai atentă, se vede că sunt despărțite, fiind cele două ”C-uri” pe capacul portbagajului, plus alte lumini suplimentare pe stâlpii spate. Este din nou, un artificiu de design, nou, original. Per total, Volvo EX90 este unul dintre cele mai frumoase SUV-uri de pe piață, fie ele electrice sau cu motor termic.

Interiorul noului SUV electric a fost prezentat acum ceva timp, dar nu prea poți să îți dai seama foarte bine sau să faci legătura cum ar arăta finalizat, în mașină. Se pare că obsesia noastră pentru smartphone este mai mare decât cea pentru TV, altfel nu îmi explic de ce toți designerii vin cu ecranele sistemelor de infotainment, poziționate pe verticală. Personal cred că este mult mai ușor și mai lizibil să fie puse pe lateral, pentru că astfel nici nu trebuie să-ți cobori privirea prea mult să cauți diferite comenzi. Acestea fiind spuse, mi se pare că Volvo EX90 doar se încadrează în trend când vine vorba de design interior, nu vine cu ceva nou și spectaculos, cum e în cazul design-ului exterior. Bineînțeles că materialele și feeling-ul va fi unul premium, spațiul arhisuficient pentru 7 persoane, iar de la volan te vei simți foarte bine, dar încercați un exercițiu de imaginație: acoperiți volanul și spuneți acum ce interior este?

Iar acum să trecem la partea pe care o aștepta cealaltă tabără. Trenul de rulare. Volvo este fără doar și poate unul dintre pionierii siguranței auto și mizează în continuare că în mașinile lor, toată lumea e în siguranță în caz de impact. Când vorbim de un SUV mare, cu 7 locuri, 2 motoare electrice și peste 500 de cai putere, sunt curios cum vor fi gestionate cele 2.8 tone ale mașinii. Încă nu îmi vine să cred la ce mase s-a ajuns în cazul mașinilor electrice. E bine că mașinile Volvo vor fi limitate la 180 km/h și că condusul autonom Level 3 va lua o mare parte din responsabilități.

La lansare vor fi disponibile două versiuni cu aceeași capacitate a bateriilor, de 107 kWh, care produc între 414 și 517 cai putere. Cuplul este de asemenea între 770 și 910 Nm. Cea mai puternică versiune poate accelera până la 100 km/h în doar 4.9 secunde, dar sunt curios cum va opri inerția celor 2818 kg. Probabil că recuperarea energiei la frânare va conta foarte mult în cazul autonomiei unui Volvo EX90. Pentru versiunea de 414 cai putere, autonomia maximă declarată este de 600 km. Probabil că în condiții reale va face vreo 500 km.

Acesta este unul dintre cele mai așteptate și cele mai importante SUV-uri pentru Volvo. Este versiunea electrică a lui XC90, o mașină care a făcut istorie Europa, dar nu numai, iar aici mă refer doar la ultima generație. Mai trebuie să aflăm prețul, dar am o presimțire că nu prea contează.