Posts

Skoda Octavia RS – Test Drive

Skoda Octavia RS – Performanță practică

Există un segment auto pe care pasionații efectiv îl adoră. Aici nu vorbesc de marea majoritate a clienților, care cumpără numai SUV-uri și crossovere, nici de cei care urmăresc doar supercar-uri cu prețuri exorbitante, ci de acel segment, care îți oferă exact ceea ce ai nevoie de la o mașină, cu un plus de sportivitate. Segmentul hothatch-urilor a fost inventat de Volkswagen Golf, atunci când au pus un motor potent într-un hatchback accesibil și practic. Astfel, pasionații de condus nu au fost nevoiți să facă compromisul unui automobil sport, cu două locuri, atunci când vor să se distreze la volan. În timp, aceste automobile s-au perfecționat, au evoluat, unele s-au revoluționat, dar parcă sentimentul e același. Fiecare a fost creat cu gândul la cei care se bucură de condus, indiferent ce strategie au urmat. Sunt unele hothatch-uri extreme. Au renunțat la locurile din spate, au puteri mult prea mari pentru a fi controlate în siguranță de șoferii neexperimentați, au suspensii mult prea dure sau au devenit impractice. Pentru unii clienți, aceste versiuni extreme sunt căutate. Unele au devenit mai prietenoase cu mediul, au transmisii automate sau tracțiune integrală, care pot răpi din distracția de la volan. Și apoi mai există Skoda Octavia RS.

Skoda Octavia RS - Test Drive

Într-o perioadă extrem de dificilă și schimbătoare pentru hothatch-uri, Skoda Octavia RS reușește să se păstreze ”oldschool”, fără să pară învechită. Dar, ca niciodată, acest hatchback-sedan al cehilor plusează cu câteva elemente pe gustul fiecărui client. Oarecum e bine, deoarece alegerile sunt benefice pentru client și ajută la vânzări, dar și la imaginea de marcă, deoarece, astfel, putem vedea mai multe modele pe străzi. Ceea ce vreau să spun e că noua Skoda Octavia RS poate avea motorizare clasică pe benzină, o motorizare hybrid, dar și una diesel. În plus, poate fi comandat ori cu transmisie manuală, ori cu una automată cu dublu ambreiaj. Poate fi și break sau poate avea trancțiune față sau integrală. Dacă vrei o Skoda Octavia RS este imposibil să nu-ți găsești versiunea de motorizare potrivită. Mergând pe ideea cehilor, eu, scriitorul acestui blog auto, mi-am ales versiunea potrivită pentru mine. Este cea din aceste imagini. Cu motor pe benzină și manuală. Cu tracțiune față, dar cu diferențial cu alunecare limitată. Cu sunet de evacuare și consum peste 10l/100km. Pentru că îmi place să conduc, dar nici nu vreau să renunț la practicalitate sau să-mi golesc contul. Adică exact cum a fost gândit primul hothatch.

Skoda Octavia RS - Test Drive

Noua Skoda Octavia RS vine să redreseze imaginea mai puțin fericită a facelift-ului generației precedente. Vechiul model Octavia RS a fost considerat unul dintre cele mai frumoase sedan-uri hatch din clasă, cu niște forme clare, dar facelift-ul a divizat fanii în două. La fel ca blocurile optice. Cu toate că pe versiunea RS arătau ceva mai bine, Skoda Octavia facelift, nu a fost cea mai frumoasă Skoda. În schimb noua generație este superbă. Doar uitați-vă mai jos.

Skoda Octavia RS - Test Drive

Aproape că nicio linie nu este pusă aiurea. Fiecare element este proporționat și bine gândit. Toate se leagă și pare că toată mașina este desenată dintr-o singură mișcare, fără ca designerul să-și ia creionul de pe foaie. Partea frontală este agresivă. Ajută mult și blocurile optice mult mai înguste și care folosesc tehnologia LED pentru o semnătură luminoasă distinctă. Farurile flanchează noua grilă, de dimensiuni generoase, care pe RS are culoarea neagră. Apoi, bara frontală are de o parte și alta prize de aer, dar și o ”gură” de aerisire sub număr. Totul este completat de buza inferioară agresivă. Capota plonjată formează o parte frontală, aș putea spune, fără defect.

Skoda Octavia RS - Test Drive

Am tot numit noua Skoda Octavia RS un hothatch, chiar dacă în imaginea colectivă, această caroserie nu are legătură cu un hatchback. Da, când o privești din lateral, vezi o linie de sedan, extrem de frumoasă, și, din nou, foarte bine proporționată. Muchii clare, agresive, atât sub geamuri, cât și în partea inferioară a portierelor, plus niște jante de dimensiuni mari, fac acest model să fie un sedan frumos. Dar la Skoda Octavia, capacul portbagajului se deschide odată cu luneta, deci, teoretic, este un hatchback. După unii, un liftback. Oricum numești această caroserie, Skoda Octavia, mai ales în versiune RS, arată mai bine decât multe rivale. Este suficient de sportivă, dar fără să fie obscen de agresivă. Păstrează eleganța, fără să fie anostă.

Posteriorul ar putea fi unghiul cel mai conservator, dar sunt câteva detalii de design care îl scot în evidență. Îmi place foarte mult cum este desenat capacul portbagajului. Fiind ceva mai sculptat, pare un ”ducktail” dacă îmi permiteți, un spoiler mai proeminent, în ciuda faptului că avem deja unul negru deasupra. Blocurile optice posterioare sunt înguste, în ton cu cele față, iar bara spate este suficient de sportivă și adăpostește guri de evacuare adevărate. Un alt aspect pe care l-am văzut la design-ul acestei generații Octavia RS, este faptul că arată bine, indiferent de culoarea caroseriei. L-am văzut și alb, și negru, și roșu, dar și acel verde ”dragon green” specific Skoda. Cu siguranță arată mai bine decât fratele de platformă, Golf GTI.

Skoda Octavia RS - Test Drive

Dar Skoda Octavia RS nu excelează doar la exterior, deoarece odată intrat în habitaclu, senzația de sportivitate familiară este prezentă. Da, interiorul este destul de diferit față de generația precedentă, dar parcă fiecare element, fiecare comandă este la locul ei. Într-un fel, preia stilul lui Volkswagen Golf, cu un bord simplist, minimalist, aerisit, totul fiind concentrat în ecranul sistemului de infotainment poziționat deasupra bordului. Această soluție este cu două tăișuri. Într-un fel e bine, poți concentra mai multe meniuri care ajută șoferul, cum ar fi climatizarea mai eficientă, dar în același timp, renunțând la butoanele fizice, doar pentru a comuta între modurile de condus, trebuie să accesezi două sub-meniuri. Există câteva butoane shortcut, dar acestea doar îți afișează meniul pe ecran, nu poți să modifici ceva de la acestea. Totuși, grafica display-ului este foarte bună și îmi place că mașina afișată este o Skoda Octavia în variana RS, nu o imagine generală.

Până aici, Skoda Octavia RS este exact ca una de intrare în gamă. Spațioasă, tehnologizată, modernă. Dar locul din stânga față este deosebit. De aici nu ți pare că ești într-o mașină de familie, nici în una de firmă. Odată așezat în scaun, simți cum acesta te cuprinde perfect și nu te lasă să te miști. Poate culisa foarte jos, iar atunci iei în palme volanul RS. Spre deosebire de alte versiuni Octavia, aici volanul are trei spițe, iar baza este teșită. Îmbrăcat în piele perforată și având cusături roșii, îți oferă o priză extrem de sportivă. Și asta nu e tot. În spatele volanului stă un display foarte configurabil, iar tu te simți ca într-un automobil de competiție, unde în fața ochilor îți stă doar informațiile despre viteză și turație. După ce îți pui centura de siguranță, faci ceva ce nu se mai prea întâmplă în mașinile de performanță.

Apeși ambreiajul cu piciorul stâng. Mâna dreaptă îți sare instictiv pe levierul transmisiei și îl împingi în stânga-față. Nu ai launch-control, ci te bazezi pe experiența ta de șofer să gestionezi livrarea puterii. Ridic piciorul de pe ambreiaj și îmi dau seama că prinde mai sus de cât sunt obișnuit cu alte mașini. Mașina pleacă cu o oarecare ezitare, dar nu las accelerația. Acul turometrului urcă rapid spre zona roșie și apoi lovesc ambreiajul și trag schimbătorul spre mine. În a doua treaptă, parcă motorul se simte și mai bine. Și mai puternic. Sunt 245 de cai putere și 370 Nm, livrați încă de la turație joasă. Motorul se simte potent, iar eu trec din viteză în viteză, fără să simt o lipsă a puterii. Senzația de oldschool este prezentă. Mă simțeam ca la începuturile mele de șofer unde orice mașină pe benzină mi se părea că zboară. Este plăcut să poți gestiona tu la ce turație să schimbe transmisia și cât de tare să sune motorul și evacuarea. Chiar dacă în habitaclu sunetul era amplificat, nu m-a deranjat deloc.

Pe versiunea cu motor 2.0 TSI, Skoda Octavia RS vine cu diferențial pe puntea față, ceea ce înseamnă un comportament și mai dinamic pe viraje. N-aș putea spune că este cea mai sportivă, dar e suficient de jucăușă, dacă știi cum să o abordezi. Dacă intri prea tare în viraj, are bineînțeles tendință subviratoare, dar dacă în mijlocul unui viraj strâns, ridici piciorul din accelerație, spatele joacă puțin, iar corectările tale te fac să te simți bine. În rest, pe porțiuni de drum național, Octavia RS stă incredibil de bine, ajutată bineînțeles și de jantele de dimensiuni mai mari. Suspensia se simte fermă, dar nu tare. La fel și direcția, chiar dacă personal, nu mă deranja să fie și mai grea. Cred că noua Skoda Octavia RS ar fi un cruiser perfect pe drumuri secundare. Să parcuri foarte repede un drum paralel cu autostrada. Acolo unde nu sunt tiruri, ci doar viraje largi și câteva mașini ale localnicilor. Depășirile sunt foarte rapide, indiferent în ce treaptă de viteză de afli și e o plăcere doar să ”mesteci în benzină”.

Poate că nu ar trebui să fiu atât de impresionat de o mașină care nu mai este cerută. Ar trebui să susțin și eu progresul. O mașină cu transmisie automată și cu motor electric este mai rapidă, mai economică, mai prietenoasă cu mediul. Mai ușor de condus, mai eficientă în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, nostalgia și creierul mă atrag de astfel de versiuni. Nu foarte complicate, dar care îți pot livra zâmbete largi. Cred că portbagajul de 600 de litri sau prețul de doar 32.000 euro sunt doar bonusuri. Dacă trendul următor se menține, această versiune Skoda Octavia RS s-ar putea să fie una dintre cele mai căutate mașini în viitor.

Skoda Octavia RS 2.0 TSI 245 oferită pentru test drive de Porsche Timișoara

Skoda Octavia RS - Test Drive Skoda Octavia RS - Test Drive Skoda Octavia RS - Test Drive Skoda Octavia RS - Test Drive

Skoda Octavia 4 – Test Drive

Skoda Octavia 4 – Alternativa practică

De câțiva ani, Skoda Octavia este văzută ca alternativa practică a lui Volkswagen Golf. În același timp, Seat Leon este alternativa mai dinamică. Totuși, vorbim de o clasă cât se poate de competitivă, unde clienții vor o mașină completă, fără să spargă bugetul, așa că modelul ceh ar putea fi cea mai bună versiune dintre cele 3 modele construite pe aceeași platformă. În plus, Octavia a revenit la un design mult mai apreciat față de facelift-ul generației precedente, așa că acum nu mai este niciun motiv să nu o alegi. Am luat într-un test drive versiunea Combi cu motorul de 2 litri diesel. Alegerea preferată a clienților.

Încă de când m-am urcat la volan, am avut un sentiment foarte familiar. Tatăl meu are un Volkswagen Passat din 2006 și multe elemente ergonomice au rămas acolo unde le știi, chiar și după aproape 15 ani. Imediat am găsit reglajele scaunelor, ale oglinzilor și volanului. Chiar dacă totul era complet nou, mă simțeam foarte confortabil la volanul noii Skoda Octavia. Chiar și dimensiunile erau pe placul meu. Dacă până acum conduceam mașini pe care puțini și le permit, pentru Skoda Octavia am primit multe cereri de test drive. Asta arată interesul românilor pentru acest model și pentru această marcă. Așa că voi încerca să fiu cât mai obiectiv față de schimbările aduse de noul model.

Generația precedentă mi s-a părut foarte frumoasă. Niște proporții demne de un automobil premium și per total un automobil foarte plăcut privirii. Apoi a venit facelift-ul, care sincer nu știu ce a încercat să facă, dar a stricat toată imaginea frumoasă pe care Octavia 3 a avut-o. Am văzut comentarii ale clienților care spuneau că vor cumpăra modelul pre-facelift rulat, doar ca să nu aibă facelift-ul. Din fericire, acest model nu a avut o viață prea lungă, așa că de anul acesta avem o nouă Skoda Octavia. Cu un design mult mai frumos, parcă este o evoluție a modelului precedent, nu a facelift-ului. Blocurile optice sunt mai înguste, au tehnologie LED și o semnătură luminoasă asemănătoare cu cea a unui BMW, dar care se potrivește bine cu noua grilă de dimensiuni mai generoase. Partea inferioara este dominată de niște proiectoare de ceață cu contur cromat. Profilul este foarte asemănător cu generația precedentă, cu toate că linia plafonului este mai coborâtă în zona din spate, pentru o siluetă mai dinamică. Chiar dacă noua culoare denumită Albastru Lava este frumoasă, ascunde puțin din liniile și muchiile puternice ale portierelor.

Skoda Octavia a avut dintotdeauna blocuri optice mici în zona din spate, dar pentru a patra generație, designerii au optat pentru unele mai lungi, spre zona portbagajului, amintind de fratele mai mare Superb. O altă noutate la posterior este scrierea companiei în litere distanțate. Asta dă lățime mașinii, dar și o imagine mai premium.

Cred că constructorul ceh și-a dat seama de greșelile făcute cu facelift-ul precedent, iar acum au mizat pe un design mai conservator, dar și mai modern. În plus, nici noul Volkswagen Golf 8 nu este cel mai apreciat ca design, așa că noua Octavia poate deveni frumoasa segmentului.

Nu pot să nu fac referiri comparative cu noul Golf nici măcar la interior. Aici lucurile sunt ceva mai clare și mai apropiate ca design. Pentru noua generație de compacte, Grupul VAG mizează pe minimalism și tehnologie. Interiorul noii Octavia este net superior generației pe care o înlocuiește, mai ales din prisma materialelor și calității generale a habitaclului. Noul volan cu două spițe are un design ciudat la prima vedere, dar se simte foarte bine în mână, comenzile sunt intuitive și fiind mai gros și mai sculptat, dă acel sentiment de automobil premium, pe care îl caută Skoda de ceva vreme. Apoi avem încă de la primele niveluri de echipare un instrumentar de bord complet digital, din nou, o funcție regăsită până de curând numai la Audi. Locul ceasurilor a fost luat de un ecran configurabil, care poate afișa doar navigație, la nevoie. Asta înseamnă o mai bună ergonomie, dar și faptul că șoferul nu-și ia atât de des ochii de la drum, privind informațiile de călătorie în raza vizuală.

Spuneam că interiorul mizează pe minimalism, iar o privire rapidă spre consola centrală este cât se poate de evidentă. Nu mai avem niciun buton în partea inferioară, nici pentru climatizare, nici pentru modurile de condus. Totul este preluat de ecranul sistemului de infotainment ce pare că plutește deasupra bordului. De aici poți acționa climatizarea, radio-ul, navigația, dar și diferite funcții. Avem totuși niște butoane de shortcut deasupra aeratoarelor, cu toate că eu nu le-am folosit atât de des. Pentru că totul este integrat pe un ecran, Skoda a reușit să integreze funcții mai complexe. Avem de exemplu Smart AC. Pe lângă meniul de climatizare clasic, poți selecta modul ”Warm my feet”, iar aerul vine doar spre picioare pentru câteva secunde, separat de climatizarea de sus. Poate că la prima vedere nu pare mare lucru, dar de multe ori m-am trezit în alte mașini că îmi era frig la picioare, dar nu aveam nevoie neapărat de aer cald spre parbriz.

Un ecran tactil de pe care sunt acționate toate funcțiile mașinii poate avea și dezavantaje. De exemplu, fiecare comandă are nevoie de două-trei apăsări. Ca să dezactivezi sistemul Start/Stop, trebuie să intri la Setări, apoi Automobil, apoi dezactivare. Nici ajustarea volumului nu a fost lăsată convențional. Exact sub ecran ai un loc pe care glisezi degetul de la stânga la dreapta pentru a crește volumul audio. Asta aș putea spune că este mai intuitivă și chiar plăcută în utilizare. În interiorul noii Skoda Octavia, lucrurile sunt destul de familiare. Chiar dacă totul este modernizat și adus în era inovației, încă ai un sentiment cunoscut. Cu siguranță că aceasta este cea mai tehnologizată Octavia de până acum, dar parcă o știi dintotdeauna.

Tocmai din acest motiv, sub capota modelului de test drive stă o unitate arhicunoscută pentru clienții din România, și anume un 2.0 TDI ce dezvoltă 150 de cai putere și 340 Nm. Acest motor este cuplat la o transmisie automată DSG, cu dublu ambreiaj și 7 rapoarte, care face ca sprintul până la 100 km/h să se realizeze în 8.6 secunde. Este o valoare mai mult decât decentă, astfel poți să faci orice depășire și să cari toate bagajele pasagerilor, pentru că cuplul îți dă încredere. Bineînțeles că în viitor vor apărea și motorizări mai neconvenționale, precum un hybrid, dar când vânzările la modele Combi cu motorizări diesel sunt atât de căutate, mi se pare normal ca și mașinile de test drive să fie așa.

Poziția la volan este destul de joasă, noul volan are o priză foarte bună, chiar îți dă un sentiment premium, iar micul schimbător de viteze este mai ușor de utilizat decât ai crede. Unii fani ar spune că te simți ca în noul Porsche 911 când schimbi rapoartele, datorită design-ului. Dar fiind o transmisie automată pe o mașină fără prea multe pretenții sportive, nu trebuie să ajustezi de prea multe ori acel levier. Da, Skoda Octavia nu emite pretenții sportive, ci mai degrabă este un cruiser perfect pentru autostradă, pentru drumuri lungi, confortabile. Totuși suspensia nu este tocmai moale, dar nici nu ține mașina lipită de asfalt pe viraje. Nu pot să spun că are ruliu, dar în unele situații are ceva balans. Din punctul de vedere al experienței la volan, Skoda Octavia oferă tot ceea ce eram obișnuiți, dar într-o formă mai modernizată. Atâta timp cât nu forțezi aiurea și nu o arunci pe viraje, vei găsi un automobil foarte competent. Nu știu, ori nu am găsit eu, ori nu avea opțiunea, dar pe modelul de test drive nu am putut să modific modurile de condus. Probabil cu o setare mai sportivă, noua Octavia se simțea mai dinamică, dar așa am mers într-un singur mod prestabilit.

De ce se cumpără Skoda Octavia? Pentru că îți oferă aceeași senzație cu care ești obișnuit de mult. Nu greșește. Doar îmbunătățește pe ici pe colo și devine mai modernă. Cu fiecare astfel de schimbare vrea să intre tot mai mult în zona premium, iar prețul de achiziție reflectă acest lucru. Skoda nu mai este de mult o marcă de buget. Da, este alternativa mai practică a unui Golf, dar la peste 30.000 de euro, nu este și cea mai ieftină. Numai că atunci când vrei să părăsești segmentul de buget, oferi faruri Matrix LED, instrumentar de bord digital, tehnologii din clasele superioare, iar atunci chiar reușești aduci ceva nou la o mașină atât de cunoscută.

Skoda Octavia 4 Combi oferită pentru test drive de Porsche Timișoara