Posts

Prezentare: Audi RS Q8

Încă un SUV. Încă un SUV care se vrea coupe. Numai că de această dată este unul de care chiar suntem interesați. Este unul care urlă din toate evacuările, care are titlul de cel mai rapid SUV pe Nurburgring, dar și cel mai rapid ca viteză maximă. În plus arată ca și cum ar mânca orice altă mașină de pe stradă. Audi RS Q8. 

Încă de când a fost lansat Lamborghini Urus, știam că undeva în viitorul nu foarte îndepărtat, va apărea o astfel de versiune a lui Q8. Dacă SUV-ul italian împarte foarte multe componente cu SUV-ul german, de ce nu și un motor pe măsură? Ei bine, nimeni din grupul VAG nu vrea ca două modele să se mănânce între ele, mai ales că RS Q8 este mult mai ieftin decât Urus, așa că au așteptat lansarea modelelor RS6 și RS7, ca să facă un transplant de motor sub capota SUV-ului. Motorul V8 de 4 litri oricum era în depozitul de piese de la VAG, așa că era o chestiune de timp până când să apară în Q8. De ce nu pe Q7? Păi Q8 a fost promovat de la bun început ca vârful de gamă al modelelor Q, iar bătrânul Q7 a fost mutat mai mult pe partea confortabilă, spațioasă, mai pentru familie. Așa că noul RS Q8 ar putea fi SUV-ul preferat al burlacilor. 

În primul rând arată foarte agresiv. Un SUV de performanță ar trebui să arate așa. Mi se pare că este mult mai spectaculos decât Aston Martin DBX ce l-ați văzut ieri, dar în același timp mai domol și mai potrivit decât un Urus. În cazul modelului Lamborghini, imaginea de marcă primează. Noul RS Q8 este cât se poate de diferit față de o variantă pe motorină. Partea frontală este mult mai agresivă. Avem prize de aer de dimensiuni ridicole pe fiecare parte, o bară frontală redesenată, iar grila este acum neagră. Așa cum trebuia să fie de la început. Această restilizare se potrivește mai bine cu caracterul lui Q8, care dintotdeauna a avut o alură sportivă. Din lateral se disting noi praguri și bineînțeles jantele cu diametru de 23 de inch, oferite opțional. Dimensiuni asemănătoare cu cele ale lui Urus. Totuși, din spate, nu se văd diferențe atât de mari, doar că și-au făcut apariția două ieșiri ovale pentru evacuare, în stilul modelelor RS de la Audi. 

Cred că așa trebuia desenat Q8 de la bun început. Un SUV agresiv, spectaculos, cu prezență. Totuși, e bine că am așteptat, deoarece sub această caroserie amenințătoare, stă un agregat pe măsură. Un V8 de 4 litri, ce produce 600 de cai putere și 800 Nm. Sunt valori ce se înscriu în limita superioară a clasei, doar Urus este mai puternic, cum spuneam, pentru a nu rivaliza direct. Motorul este cuplat la un sistem mild hybrid de 48V care poate opri complet motorul între 55 km/h și 160 km/h pentru un consum mai mic de carburant. Totodată, RS Q8 este dotat și cu sistem de dezactivare a cilindrilor, atunci când nu este în sarcină, tot pentru a fi mai prietenos cu mediul. Totuși, pe noi ne interesează faptul că acest SUV de 2.2 tone accelerează până la 100 km/h în 3.8 secunde și atinge o viteză maximă de 305 km/h dacă se scoate limitatorul. Viteza maximă este identică cu cea a lui Urus, ceea ce va genera niște controverse, cu toate că aproape niciun client nu va merge cu peste 300 km/h într-un SUV. 

În ultima perioadă am scris și am condus numai SUV-uri. Sunt ceea ce vor clienții, iar acestea fac volumul vânzărilor. Acest Audi RS Q8 este unul spectaculos, agresiv și impunător, dar la urma urmei nu va fi niciodată la fel de special ca un Audi RS6. Și cu asta înțelegeți voi ce vreți.