Posts

Porsche Panamera 4S E-Hybrid – Test Drive

Porsche Panamera 4S E-Hybrid – Ajustări majore

Nu mai rețin exact cât de hulit a fost modelul Panamera atunci când și-a făcut debutul acum mai bine de 10 ani. Cu siguranță, puriștii Porsche nu au văzut cu ochi buni o mașină ce încearcă să pară un 911 cu patru portiere. Prima generație a avut, din punctul meu de vedere, un design destul de forțat. Nu pot să spun că a fost un automobil frumos, dar cu siguranță ieșea în evidență. Toată lumea îl compara cu diferinte alte limuzine, dar Porsche Panamera nu este o limuzină tipică. Nu tinde spre confort sau spațiu pentru pasagerii din spate. A doua generație este cu siguranță mult mai potrivită ca design, iar acum, în 2020, aceasta a primit un facelift. Dacă la început, Porsche Panamera nu avea un rival clar, acum se pare că rivalii au construit modele special să se lupte în acest segment al super-sedan-urilor.

Nu cred că acest facelift pe care îl vedeți în imagini a venit ca răspuns la noile Mercedes-AMG GT4-Door sau BMW Seria 8 GranCoupe, ci doar este stilul Porsche de a împrospăta modelele sale. Atât de subtil, încât chiar și agenților de vânzări din reprezentanțe le este puțin greu să-l distingă față de modelul non-facelift. Cu toate acestea, facelift-ul 2020 a lui Porsche Panamera este mai important decât am crede. Poate nu acolo unde privești, ci mai ales unde simți.

Da este adevărat. Eu mă uit la pozele făcute de Manițiu Răzvan Photoworks și le compar cu modelul condus acum 3 ani, iar diferențele sunt atât de subtile, dar totuși de efect. E posibil ca această impresia a mea să fie și din faptul că Panamera a fost un bestseller în România, iar în cercurile înalte și în parcările din Nordul Bucureștiului, este prezent tot mai mult. Porsche Panamera a devenit foarte cunoscut, capota lungă cu nervuri și blocurile optice mai rectangulare, sunt distinctive în această clasă. Tot în stilul Porsche, nu avem o grilă a radiatorului foarte mare, dar pe late0rale se văd agresiv prize de aer.

Abia din a doua generație, cea din testul de astăzi, putem spune că Panamera este într-adevăr un 911 cu patru portiere. Linia geamurilor, înclinarea lunetei, aripile, toate amintesc de un 911, dar lungit. Cel mai bine îți dai seama cât de bun este design-ul noului Panamera, dacă privești jantele. Acestea au 21 de inch în diametru, dar sunt foarte bine integrate în design-ul general și nu arată deloc disproporționat.

Din punctul meu de vedere, acesta ar trebui să se numească un ”backlift” deoarece aici chiar se văd unele schimbări. Blocurile optice sunt o idee mai mari, au fundal clar, iar acum sunt unite de o linie LED ceva mai groasă. În rest, aceeași rețetă a unui Porsche S. Patru ieșiri pentru sistemul de evacuare. Între acestea se află un mic difuzor de aer, tocmai pentru a oferi sportivitatea specifică unui Porsche. Cu toate acestea, modelul oferit de Porsche Brand România, mizează mai mult pe lux, nu neapărat pe sportivitate. De la culoarea Mahogany, la jantele spițate, până la interiorul crem cu inserții de lemn, Panamera poate avea orice personalitate îți dorești. Așa cum ne-au obișnuit designerii Porsche, schimbările de design la un facelift, sunt mai degrabă evolutive, iar dacă ar fi să-l trecem prin filtrul medical, noul Panamera a trecut printr-o revitalizare.

Cum spuneam mai sus, chiar dacă este o mașină cu patru portiere, nu aș numi-o neapărat o limuzină. Este mai degrabă un super-sedan. Spun asta deoarece este primul lucru pe care îl simți odată urcat la volan. Acesta are un diametru relativ mic pentru dimensiunile mașinii, scaunul coboară foarte mult, iar poziția la volan este foarte sportivă. Capota fiind plonjată ai o vizibilitate foarte bună în față, mai ales când vrei să abordezi viraje strânse, iar în fața ta sunt cele 5 cadrane tipice Porsche. Acum acestea sunt afișate complet digital, dar în continuare în mijloc, tronează turometrul. Partea din dreapta este configurabilă, poți avea informații despre parametri sau îți poate fi arătată harta navigației, tocmai pentru a face loc pe display-ul central. Acesta este touchscreen, are o rezoluție foarte bună, iar dacă ai mai fost în modele Porsche din ultima vreme, este și foarte ușor de folosit. Aproape toate funcțiile sunt controlate de pe ecranul central, inclusiv sistemul Start/Stop și chiar deschiderea gurilor de ventilație.

Consola centrală este un alt punct de importanță în interiorul unui Panamera. Fiind înaltă și înclinată, îți oferă o senzație de cockpit, mai ales când stai cu mâna sus pe levierul schimbătorului de viteze. În jurul acestuia sunt comenzile pentru climatizare, care de asemenea sunt touchscreen, dar folosesc tehnologia ”force-touch”. Adică trebuie să apeși ”ecranul” pentru a le acționa. Această soluție este ergonomică, într-o lume doar a ecranelor, deoarece poți să cauți diferite funcții, iar când le apeși, primești un semnal vibrant. Aș putea spune că design-ul interiorului este relativ clasic, fără prea multe artificii sau muchii nepotrivite, în schimb calitatea materialelor și a îmbinărilor este la cel mai înalt nivel. Demn de prețul ce se apropie de 170.000 euro. Da, este o sumă foarte mare pentru un sedan, dar când citești fișa tehnică, iar mai apoi simți ce tehnologie a folosit Porsche pentru trenul de rulare a facelift-ului, îți dai seama că nu mai prea găsești alta la fel.

Modelul de test drive este un Porsche Panamera 4S E-Hybrid. Asta înseamnă că sub capotă se află un motor V6 de 2.9 litri, capabil să dezvolte 440 de cai putere. Dar acesta este conectat la un motor electric, iar bateriile au o capacitate mărită la 17.9 kWh. Împreună, acest sistem hybrid produce 560 cai putere și 750 Nm. Aceste valori sunt chiar mai puternice decât ale vechiului Panamera Turbo. Rezultatul? O accelerație până la 100 km/h în doar 3.7 secunde, în condițiile în care Panamera 4S E-Hybrid cântărește peste 2.3 tone. Dar nu se simt niciodată. Indiferent când vrei să accelerezi, transmisia automată cu dublu ambreiaj PDK, retrogradează câteva trepte, pentru a-ți oferi tot cuplul necesar. Ajungi la viteze foarte mari foarte repede, pentru că nici nu simți. Forma aerodinamică a caroseriei face să nu auzi vântul, iar dacă nu ești în sarcină, evacuarea este chiar silențioasă. Bine, ai un buton pe consola centrală ca să activezi sunetul evacuării.

Sau ai putea să rotești butonul de pe volan, până ajungi la Sport Plus. Atunci totul e pregătit pentru a livra puterea maximă. Ambele motoare lucrează să ai cei 560 de cai putere tot timpul, direcția se întărește, suspensia coboară. De la volan, atunci când mergi dinamic, efectiv nu îi simți dimensiunile. Panamera se mulează în jurul tău și devine o mașină sport. Uiți că mai ai două fotolii în spate. Se simte foarte bine pe un drum virajat, dar cred că Porsche Panamera a fost gândit pentru Autobahn. Pentru a ”înghiți” kilometri întregi de autostradă. Din păcate, în România trebuie să se limiteze la aproximativ 800 de km de autostradă, și doar pe bucăți. Aici intervine trenul de rulare a acestui model. Este un plug-in hybrid.

Pentru un model hybrid, capacitatea bateriei este destul de mare, așa că oferă o autonomie exclusiv electrică de aproximativ 50 de km. Mie mi se pare genial. O mașină cu astfel de performanțe, să nu îți consume nimic când faci naveta la serviciu. Dacă tot e să dezvolți un hybrid, așa trebuie realizat. Din punct de vedere tehnologic, facelift-ul este un salt major. Nivelul de tehnologie de la bord este impresionant, față de modelul precedent. Poți rula în modul electric chiar și la viteze de 70 km/h în oraș, iar consumul combinat declarat de Porsche este de 2.4 l/100 km. Bineînțeles aceasta este o găselniță de marketing, dar pentru performanțele pe care le oferă, eu am obținut aproximativ 10-12 l/100 km, o valoare decentă.

Porsche Panamera 4S E-Hybrid poate fi silențioasă, luxoasă, sportivă, economică, puternică, dar și foarte scumpă. Personal îmi plac sedan-urile. În acest moment nu prea văd un concurent care să-i ia locul. Am crezut că apariția lui Taycan, va lua din clienții de Panamera, dar acum că am condus o versiune hybrid, nu mai sunt atât de convins că Taycan e mai bun. Noi suntem pasionați de automobile și pentru că le-am auzit de mici. Nu știu ce să zic de generațiile viitoare. Panamera oferă o experiență mai viscerală, mai apropiată de ceea ce vreau de la o mașină.

Porsche Panamera 4S E-Hybrid oferit pentru test drive de Porsche Brand România 

Fotografii realizate de Manițiu Răzvan Photoworks

Revoluţie

De multe ori, după ce conduc o maşină şi mă pun să scriu, mă uit înainte şi la alte articole, scrise de cineva mult mai experimentat sau cineva care a ştiut să analizeze mai bine maşina în cauză. Există totuşi momente care te fac să uiţi orice analiză, orice informaţie utilă şi ajungi doar să îţi aminteşti cu bucurie trăirile pe care le-ai avut. Iar atunci când maşina despre care vorbeşti este noul Porsche Panamera, ştii că ai de a face cu trăiri unice, intense, trăiri ce le ai doar în suflet şi în creier şi sunt foarte greu de aşternut pe „hârtie”. De fiecare dată când conduc o astfel de maşină, mă reculeg greu. Parcă orice adunătură de cuvinte nu poate descrie acea experienţă. De fapt timpul nu este un factor. În secunda în care am predat cheile înapoi, m-am simţit ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un vis. Îmi aduc aminte frânturi, pentru că un Porsche Panamera te face să îţi pierzi minţile. La propriu.

18155683_10209529503736873_874303989_nPoate că exagerez, poate că nu e chiar aşa, dar nu am fost singurul care a experimentat ce poate un Panamera 4S. După toată această experienţă, povesteam şi altor prieteni prin ce am trecut şi îi vedeam pe toţi cum mă priveau în ochi, cu un interes aparte. În timp ce le povesteam cum e acceleraţia, cum stai în scaun şi cum se simt materialele, parcă nu îmi venea să cred că tocmai eu am simţit asta. Asta în condiţiile în care o Alfa Romeo Giulia de 280 cai putere are un preţ de aproximativ 50.000 de euro, un BMW Seria 5 testat costa 90.000 de euro, deci aproape dublu, pe când noul Porsche Panamera 4S, cu toate opţionalele maşinii de test se apropia de 160.000 euro. E ciudat cum cele trei sedan-uri au preţuri aproape duble unul faţă de celălalt, iar pentru ultimul, cel mai scump, preţul ar putea fi considerat un chilipir. Putea să coste peste 200.000 euro şi tot să nu pară scump. Spun asta, pentru că, din momentul testului şi până acum, dacă cineva mă întreabă ce maşină ţi-ai cumpăra sau care e cea mai completă maşină la ora actuală pe piaţă, răspunsul ar fi, fără ezitare, Porsche Panamera.

Îmi place marca Porsche. Ador fiecare model pe care îl scot. Nu contează ce caroserie are, iar în ultimii 3 ani au început o adevărată revoluţie şi în materie de design. Dar asta nu se vede decât în momentul în care apare un model nou sau facelift. Doar un Porsche facelift poate să facă un Porsche să pară învechit. Niciun alt competitor nu poate asta. În plus, acum, compania din Stutgardt ascultă şi oferă ceea ce vrea clientul.

18191656_10209529496696697_1732467743_nPrima generaţie Panamera era considerată în unanimitate cel mai urât Porsche de la apariţia primului Cayenne. Dar au fost modelele ce au avut cel mai mare succes pentru germani, motiv pentru care avem acum 918 Spyder sau 911 GT3 RS. În timp, Porsche Panamera a ajuns să fie considerat o limuzină a cărei clientelă ştie ce vrea. Nu au ales altceva, în ciuda designului discutabil. Iar atunci când spun că Porsche ascultă cerinţele clienţilor şi fanilor, au desenat noua generaţie Panamera exact aşa cum trebuia să fie de la început. Un 911 cu patru portiere.

18197418_10209529529617520_58140015_n

Când au apărut primele imagini oficiale cu noua Panamera am rămas mut. Mi se părea cea mai frumoasă caroserie de limuzină. Iar pentru că Porsche nu face rabat de la elemente exclusiviste, motiv fiind şi preţul final, au putut desena noua limuzină, inspirându-se de la cele mai bune produse ale lor. Privită din faţă, noua Panamera este intimidantă. Blocurile optice au acum o formă mai pătrată, grafica LED-urilor este asemănătoare cu cea a hypercar-ului 918 Spyder şi sunt cu atât mai agresive, pentru că au fundal negru. Atunci când vezi un Panamera că vine spre tine, nu poţi să nu remarci masivitatea părţii frontale. Este extrem de lată, suficient de joasă, capota imensă este plonjată mult în faţă, iar bara frontală, cu toate că este relativ simplist desenată, oferă sportivitate vizuală. Noua Panamera combină elementele elegante cu cele agresive şi sportive într-o manieră foarte modernă.

18175816_10209529497616720_359521334_oAşa ajungem la cea mai importantă schimbare a acestei generaţii. Profilul. Şi mai ales profilul superb. Este incredibil cum au designerii Porsche au făcut trecerea de la vechiul „fund” mare şi bombat, la unul extrem de atletic, suplu şi perfect. Forma ramei geamurilor este acum exact ca la modelele 911, iar arcuirea plafonului înspre portbagaj este perfectă. Au lăsat un mic spaţiu chiar după lunetă, pentru a da şi mai mult impresia de sedan. Tot din profil mai remarcăm o mică fantă de aerisire în spatele roţilor faţă, iar sculptura în portiere este parcă dictată de aerul ce intră prin acea fantă. Fără îndoială, în partea din spate a noului Panamera s-a întâmplat o adevărată revoluţie. Sunt extrem de puţine elemente ce amintesc de vechiul model, poate doar „umerii” laţi, pe părţile lunetei, în schimb noile blocuri optice, mult mai înguste şi mai alungite, arată extrem de sexy. Ăsta e cuvântul ce mi-a trecut prin minte. Acum posteriorul noului Panamera este piesa de rezistenţă. Cine ar fi crezut? Tot acest spectacol vizual se termină cu cele patru ieşiri ale sistemului de evacuare. Mai multe despre acestea puţin mai jos în articol.

18175602_10209529503416865_1048688381_oNu prea suntem obişnuiţi cu revoluţii la Porsche. Parcă fiecare model nou care apare, doar îmbunătăţeşte o formă originală. În cazul noului Porsche Panamera, vedem ce pot germanii când vine vorba de o revoluţie. Maşina arată atât de modern şi atât de futurist, încât pare că a sărit cu cel puţin trei generaţii peste ceea ce ştiam. Iar această afirmaţie se potriveşte cel mai bine atunci când te urci în habitaclu. Încă o dată poate că exagerez, dar rămâi mut atunci când vezi şi când te aşezi la interior. Mai ţineţi minte că spuneam că la banii acestui Panamera pare chilipir? Când priveşti noua consolă centrală fără niciun buton, toată formată dintr-un touch screen, forma schimbătorului, volanul preluat de la un hypercar, ecranul absolut imens al sistemului de infotainment, plus desenul general, îţi dai seama că nu ai mai văzut aşa ceva la niciun concurent, indiferent de zona de preţ. Toate materialele sunt la cel mai înalt nivel, îmbinările sunt excepţionale, atenţia la detalii, grafica şi rezoluţia ecranelor, plus momentele când atingi cu degetele fibra de carbon. Credeţi-mă când spun că este cel mai bun interior de maşină, din orice clasă. Porsche aproape că a inversat reţeta vechiului Panamera ce avea un ecran mic, o tastatură în loc de consolă centrală şi instrumentar de bord analogic şi au desenat şi realizat o planşă de bord extrem de curată, atunci când atingi comenzile simţi o mică vibrare, iar cele câteva butoane totuşi rămase sunt realizate precum nişte bijuterii. Este o plăcere să vezi că display-ul central poate fi integrat şi în desenul planşei, mai ales că ne-am săturat să îl vedem deasupra. Acest display oferă o grafică excelentă, dar pentru atehnologicul din mine, m-am pierdut în multitudinea de comenzi. De pe acest ecran touch screen, activezi chiar şi poziţia aeratoarelor. Într-un fel, este nevoie de acomodare, nemaifiind un buton pentru fiecare comandă, totul se realizează prin intermediul acestui sistem. Butoane fizice regăsim totuşi pe volan, dar aceastea sunt mai mult pentru ecranele din instrumentarul de bord. Oricând de tehnologizată şi futuristă este noua Panamera la interior, au păstrat turometrul analog. Acesta este poziţionat central, exact în faţa ochilor, iar pe laterale există două ecrane pe care sunt afişate diferite informaţii utile în timpul condusului.

18155621_10209529489416515_645879229_nPentru că Panamera este totuşi o limuzină, nici locurile din spate nu sunt neglijate. Deocamdată există doar două locuri individuale în partea din spate, separate de o consolă, aproape la fel de spectaculoasă ca cea din faţă. Pasagerii din spate pot muta scaunele, seta temperatura şi deschide trapa printr-un ecran touch screen. În plus, din nou, te răpeşte design-ul general, chiar dacă vorbim de locurile din spate.

18191670_10209529489176509_341832643_n

18191363_10209529493696622_2052077405_nCuvântul de ordine atunci când vezi şi simţi noul Porsche Panamera este “impresionant”. Este impresionant şi în condiţiile în care ultimele automobile conduse nu erau tocmai maşini proaste, dimpotrivă. Nivelul la care a ajuns Porsche cu noul Panamera este atât de înalt, încât pot să spun că nu are rival. Da, există maşini mai elegante, mai luxoase, probabil mai sportive, dar care să îmbine toate aceste calităţi, nu prea. Şi pe lângă design, calitate şi tehnologie, Porsche este recunoscut pentru sportivitate. Iar noul Panamera este „maşina sport a maşinilor de lux”. Cât de sportivă este totuşi? Ei bine, nu îmi mai amintesc. Pentru că, spuneam şi la începutul articolului, mi-am pierdut minţile.

18191550_10209529527377464_316226438_n

Porsche construieşte maşini fenomenale indiferent de motorizare. Dovadă stă articolul meu despre Porsche Cayenne S diesel. Dar când sub capota interminabilă stă un motor V6 de 2.9 litri, capabil să producă 440 de cai putere şi 550 Nm, alimentaţi cu cifră octanică mare, ştii că ai sub talpa dreaptă o adevărată armă. Un glonţ ce străpunge aerul mai repede decât te-ai fi aşteptat.

De la volan simţi că maşina este mare. Îi vezi capota lată şi umflăturile de pe laterale. Stai jos în scaun, iar volanul vine perfect în mâini. Porneşti maşina de la cheia integrată în partea din stânga a volanului, un alt detaliu de tradiţie Porsche. Imediat ce o învârţi auzi din spatele urechilor un urlet, care se calmează rapid. Pentru a vedea exact ce poate această maşină ai nevoie de un drum extrem de lung şi lat. Lung pentru că ajunge la viteze ilegale extrem de repede, iar lat, pentru că nu eşti capabil să ţii în frâu toată puterea.

18197688_10209529546537943_707374282_n

Am plecat uşor şi timid din parcarea reprezentanţei, ca să am timp să mă acomodez cu maşina. Ştiam că în caz de suprafeţe alunecoase şi accelerări prea bruşte, mă salva sistemul de tracţiune integrală. Numai că pe un Panamera, acest sistem este setat să facă şi altceva, în afară de siguranţă. Dacă jumătate de oră am mers în modul normal, când am ajuns la o porţiune de drum drept şi lat, am învârtit selectorul poziţionat pe volan, a modurilor de condus, până în dreptul Sport Plus. Eşapamentul a început să se audă şi mai tare şi parcă maşina stătea ca pe ace, pregătită de ceva. Am zis să încerc o plecare de pe loc, o accelerare până la 100 km/h să văd ce şi cum. Stăteam cu piciorul stâng pe frână şi încercam să mai setez unele funcţii. Fără nicio atenţionare în prealabil, un martor verde sub turometru îmi spunea „ready”. Am pus cutia de viteze în modul sport şi am accelerat, în timp ce aveam stângul pe frână. A fost momentul 0 al întâlnirii mele cu noua Panamera. Turometrul a sărit la 5000 de rotaţii, am auzit un sunet că sistemul „Launch Control” era activ şi am luat piciorul de pe frână. Timp de 4.2 secunde nu am ştiut de se întâmplă. Strângeam tare de volan, nu îmi puteam lua piciorul de drept din acceleraţie, motorul parcă încerca să se desprindă de maşină. Am simţit cum mi se ridică stomacul, cum capul meu loveşte tetiera, cum mă ridic din scaun. Tot ce am văzut e că aveam o viteză mult prea mare şi trebuia să încetinesc. După prima mea experienţă cu „Launch Control” într-un Porsche de 440 cai putere, a trebuit să trag pe dreapta să mă liniştesc. Îi întrebam pe cei din maşină dacă erau ok. Mă durea capul şi mă simţeam ameţit. 4.2 secunde până la 100 km/h într-o maşină de aproape 2 tone, este incredibil. La asta mai ajută tracţiunea integrală. La plecări de pe loc bruşte. Brutale de-a dreptul. Cu toate că înainte am fost cu un Seat Leon de 380 cai putere, brutalitatea lansărilor unui Panamera 4S m-a lăsat fără cuvinte. În scurt timp, am vrut să o fac din nou. Fiecare plecare era acompaniată de sunet bolborosit al evacuării, de gâtul meu ce se împotrivea să meargă în spate, dar şi de senzaţii unice. Asta în condiţiile în care Panamera de test era încă echipată cu anvelopele de iarnă, ce nu ofereau aderenţa perfectă. Totuşi, aşa acceleraţie am mai simţit doar într-un Tesla Model S.

18217002_10209529546737948_1178900379_n

Dar acest sistem „Launch Control” este doar o găselniţă interesantă pentru a-ţi impresiona prietenii. Face foarte bine acest lucru, dar nu acesta este spiritul unui Panamera. Pune-l pe un drum virajat şi nu îţi va veni să crezi ce poate o maşină de 5 metri lungime. Pe fiecare viraj se aşează perfect, imediat ce învârţi volanul simţi cum partea posterioară urmează trasa dictată de tine, direcţia este suficient de grea şi îţi oferă o încredere aparte. Atunci când volanul joacă în mâinile tale, Panamera nu se mai simte mare şi lată, ci mai degrabă se înfăşoară în jurul tău şi uiţi că ai patru locuri. Te simţi ca într-o maşină sport veritabilă. Suspensia este fermă, dar absoarbe bine imperfecţiunile drumului, iar fiecare apăsare a pedalei drepte, este gestionată perfect de superba cutie cu dublu ambreiaj PDK. Este una dintre cele mai bune transmisii, indiferent despre ce maşină vorbim. Schimbă treptele extrem de repede, chiar şi în modul manual, iar în modul automat, parcă ştie dinainte ce vrei să faci şi găseşte treapta potrivită.

Partea sportivă din numele „4S” este desăvârşită. Panamera este cu adevărat un automobil sport şi dinamic. Indiferent că vorbim de plecări brutale, accelerări de la viteze deja ilegale, drumuri virajate sau autostradă, Panamera te răsplăteşte de fiecare dată. În plus, o face într-un mod relaxat, elegant, fără să îţi dai seama (în afară de launch control). Poţi să rulezi la viteze de Autobahn şi să crezi că abia depăşeşti viteza de oraş, iar când vrei să te joci, îţi oferă exact doza necesară, cât să te bucuri, dar fără să-ţi rupă spatele sau să te pună în situaţii limită.

După ce te dai jos dintr-un Porsche Panamera şi revii la viaţa ta normală, atunci îţi dai seama cât de specială este. Primul meu gând a fost că trebuie să muncesc mai mult, pentru ca, într-o zi, să deţin un astfel de model. Parcă orice ce mie mi se părea bun, calitativ sau sportiv, nu mai era. Comparam tot cu Panamera şi de fiecare câştiga limuzina din Stutgardt. De aceea am ajuns la concluzia că încă nu are rival. Este o Panamera şi cu asta am spus tot.

18197390_10209529503656871_771476083_n 18191670_10209529489176509_341832643_n 18197182_10209529498056731_1525419320_n 18191535_10209529489056506_769811063_n 18191484_10209529490056531_1058910446_n 18191181_10209529489096507_2058639939_n 18159754_10209529497656721_912775557_o 18155529_10209529497816725_1120489136_n 18155453_10209529496936703_541195796_n 18155341_10209529497096707_2027601589_n 18155642_10209529502936853_1546013435_n

Ce maşini aştept în 2017

Începem săptămâna aceasta cu aşteptările mele în materie de maşini pe anul acesta. Cu siguranţă unele mă vor surprinde, altele nici nu ştiu dacă vor apărea, dar am zis că vreau să văd ce îmi rezervă anul acesta. Voi vorbi despre maşinile ce le veţi vedea aici pe blog în următoarele săptămâni, dar şi cele la care visez. Probabil aţi văzut deja pe pagina de facebook.com/turatiiscrise că primul test din 2017 va fi cu noul Mercedes Benz GLC Coupe, o maşina care m-a impresionat plăcut, aşa că hai să vedem împreună, la volanul căror maşini voi fi în perioada următoare.

Alfa Romeo Giulia

Anul 2017 îmi aduce prima mea Alfa. Se spune că nu eşti un pasionat adevărat până nu ai deţinut o Alfa Romeo. Bugetul nu prea îmi permite să deţin efectiv una, dar mă voi super mulţumi cu un test drive cu noua Giulia. Este una dintre cele mai frumoase berline şi totodată un model pe care îl aştept cu foarte mare interes. Încă nu ştiu motorizări sau echipamente, ştiu că există una la reprezentanţa din Timişoara, ce va fi disponibilă pentru test drive. Fingers crossed.

2016-ARGiulia-04BMW Seria 5 G30

La un an de când am condus noul BMW Seria 7, voi face cunoştinţă cu noul Seria 5. Probabil ştiţi că am fost posesorul unui model e60, aşa că vreau să văd cât de mult s-a schimbat acest model în două generaţii. Nu mă gândesc numai la faptul că este la fel de luxos precum noul Seria 7, dar mult mai dinamic. Trebuie doar să găsesc locaţia perfectă unde să-l duc.

G30-BMW-5-Series-3-630x299Porsche Panamera

Atunci când am scris de facelift-ul primei generaţii Porsche Panamera, am zis că este una dintre cele mai bune limuzine disponibile la acel moment pe piaţă. Este în aceeaşi măsură şi luxoasă şi foarte sportivă şi oferă imaginea perfectă. Avea un singur dezavantaj. Design-ul exterior nu era pe gustul tuturor, aşa că a doua generaţie vine cu un look mult îmbunătăţit. Nu scriu mai departe, că deja visez.

2017-Porsche-Panamera-4S-front-three-quarterToyota C-HR

SUV-ul urban cu motorizare hybridă este unul dintre modele Toyota ce mă interesează foarte mult. C-HR vine cu un design foarte proaspăt, aş putea spune chiar futurist, deosebindu-se între celelalte modele Toyota. Este un model important atât pentru niponi, cât şi pentru mine.

555x249_CHR_1_tcm-3060-687064 2_tcm-3060-693155Land Rover Discovery

Încă nu l-am văzut live, dar în viitorul apropiat sper să fie disponibil pentru test drive. Noul Land Rover Discovery este radical schimbat faţă de generaţiile precedente. Nu mai are design-ul pătrăţos, în schimb împrumută o mulţime de elemente de design de la fraţii Range Rover. Sunt curios cu va arăta în adevărat şi vreau să văd dacă şi-a pierdut din caracterul specific numelui Discovery.

LR-Discovery-2018-32

Cum spuneam, suntem abia la mijlocul lunii ianuarie, aşa că vreau ca lunile următoare să mă surprindă în materie de teste şi maşini ce vor apărea. Acestea sunt doar 5 dintre modelele pe care le vreau pe blog anul acesta. Totuşi, mai sunt câteva, dar la care doar visez. Până atunci aştept cu nerăbdare să văd cum vor arăta şi ce fişă tehnică vor avea:

Aston Martin RB001

Hypercar-ul produs de Aston Martin în colaborare cu divizia racing de la Red Bull se spune că va fi cea mai extremă maşină construită vreodată. Odată cu aceasta se va trece într-o altă clasă de automobile, probabil peste hypercar-urile pe care le ştim astăzi. Nu neapărat în materie de putere maximă, dar în materie de performanţe. Noul AM-RB001 se spune că este chiar mai rapid decât un monopost F1. Sunt curios cum se va traduce această afirmaţie într-o maşină de stradă.

Aston_Martin-AM-RB_001-2018-igMercedes-AMG Project One

Dacă Aston Martin ne promite performanţe de F1, Mercedes-AMG aduce exact tehnologia F1 într-un hypercar. Viitorul Project One va avea un tren de rulare preluat direct din F1 şi anume motorizarea V6 de doar 1.6 litri, împreună cu sistemul ERS, şi va fi un hybrid de peste 1000 de cai putere. Acesta va intra în concurenţă directă cu AM-RB001, aşa că 2017 ne aduce unul dintre cele mai interesante comparaţii din istoria automobilului.

maxresdefaultAudi A8

De mai bine de doi ani, liderul incontestabil al limuzinelor de lux este Mercedes Benz S-Class. De un an, noul BMW Seria 7 a furat mult din volumul de vânzări din această clasă, aşa că acum, toată lumea aşteaptă viitorul Audi A8. Cu toate că modelul actual încă se ţine foarte bine, în multe privinţe, începe să îşi arate vârsta. Eu sunt foarte curios ce limbaj de design va adopta Audi pentru nava amiral. Va prelua mult de la noul Q7 sau va veni cu un design distinctiv? Sper doar să preia mai mult de la conceptul Prologue, cel puţin în partea frontală.

Audi-A8-2017-Spy-Photos-2-1024x597Test Model 3

Cel mai probabil, abia în 2018 vom cunoaşte maşina în varianta sa de serie, dar sper ca anul acesta să vedem un concept ce se apropie şi mai mult de automobilul pe care îl aşteaptă o mulţime de oameni. Tesla Model 3 este acel sedan complet electric, cu un preţ de pornire mai mult decât decent. Până acum am văzut că această tehnologie este încă foarte scumpă, singurele automobile full electrice care merită luate în considerare au preţuri ce se apropie sau depăşesc 6 cifre. Model 3 este şi modelul ce speră să salveze Tesla. Nu neapărat că acum stau foarte prost, ci dacă Model 3 va fi un eşec, asta ar putea însemna dispariţia Tesla, cel puţin pe piaţa auto.

section-initial-touchLamborghini Urus şi Rolls Royce Cullinan

La fel ca şi în cazul Tesla Model 3, aceste hyperSUV-uri nu au o dată exactă când vor apărea pe piaţă, dar sperăm ca anul acesta să vedem nişte concepte ce se apropie mult de variantele de serie. După succesul fulminant al modelului Bentley Bentayga, piaţa SUV-urilor ultraluxoase este în plină expansiune. Sunt foarte curios 1. Cum vor arăta aceste noi SUV-uri, 2. Ce performanţe şi dotări vor oferi. Pentru că oferă concepte total diferite. Lamborghini promite cel mai sportiv şi cel mai rapid SUV făcut vreodată, în schimb Rolls Royce se va axa pe luxul caracteristic. BONUS: anul acesta am putea vedea noul Porsche Cayenne, ce vrea să combine aceste concepte.

2017-Lamborghini-Urus-NCI-1rolls_royce_cullinan_03

Acestea sunt maşinile pe care eu le aştept, atât să le văd, cât mai ales să le conduc. Voi ce maşini aşteptaţi de la 2017? Cu siguranţă va fi un an plin.

Prezentare: Porsche Panamera

Cum aş putea să vin cu ceva nou, în condiţiile în care noul Panamera a fost prezentat de aproape o săptămână? Când toţi au scris deja despre el, când îi ştii toate datele tehnice, l-ai privit din toate unghiurile. Ţi-ai făcut deja o părere despre cel mai rapid sedan din lume, la fel ca şi mine, dar este un automobil atât de special, încât o să vorbim despre el mult timp de acum încolo. Ce mai contează câteva zile?

Toţi cei care spuneau că designerii Porsche sunt leneşi ar trebui să fie trimişi acum într-un colţ al camerei, să se gândească mai bine la afirmaţiile lor. Pentru că fiecare nou model sau facelift este atât de bine gândit şi atât de bine realizat, încât încerci, şi nu reuşeşti, să-i găseşti vreu defect. Dar nu a fost tot timpul aşa. Vă mai amintiţi primul Cayenne? Sau reacţiile la văzul primului Panamera? Erau maşini cu un design oribil. Dar în timp, au ajuns să fie apreciate în unanimitate. Totuşi până acum am avut parte doar de facelift-uri. Ce puteam să ne aşteptăm atunci de la un model complet nou? Ei bine asta.

2017Panamera-6Prezentarea noului Panamera este, din câte am văzut, un moment S-Class. Adică toată lumea este de acord în legătură cu maşina. În unanimitate spunem că este un automobil foarte frumos, şi nimeni nu se plânge de performanţe. Tot ceea ce a promis Porsche a livrat. Încă de la ideea unui Panamera, acesta s-a vrut un 911 cu 4 uşi. Acum nici nu mai contează că au fost nevoie de aproximativ 8 ani pentru a ajunge acolo.

2017Panamera-12 2017Panamera-7Noul Porsche Panamera vine cu un design complet nou, am putea spune o adevărată revoluţie pentru Porsche, care ne-a obişnuit doar cu schimbări minore atunci când prezentau un model nou. Cel mai discutat aspect al noului Panamera este profilul, în special forma stâlpului al treilea, acolo unde se îmbină cu linia portbagajului. Dacă la modelul vechi, tot ce îl făcea neatrăgător era jocul proporţiilor, unde spatele era mult prea umflat şi cocoşat, noul model vine cu o linie mult mult mai fluidă şi mult mai potrivită pentru un sedan, fără să-şi părăsească liniile moştenitoare de Porsche. Privit din lateral, noul Panamera arată excelent, se vede o mică alungire a portbagajului, cu toate că a păstrat caroseria de tip hatchback pentru deschiderea portbagajului, dar împreună cu linia geamurilor, ce aminteşte perfect de coupe-ul 911, noul Panamera este acum cu adevărat un 911 cu 4 portiere. Nici nu îmi doream mai mult. Dacă noaptea visam cum trebuiau să fie liniile noului Panamera, acei designeri “leneşi” mi-au întrecut aşteptările. În plus, încă de la apariţia SUV-ului Macan, cu ale sale stopuri 3D foarte sexy, spuneam că toate modele viitoare Porsche trebuie să le aibă, ei bine, acestea sunt. Şi se potrivesc de minune pe un sedan mare. Sunt mult mai înguste faţă de generaţia precedentă, au o grafică superbă, iar faptul că sunt oarecum unite, oferă un aer retro. Privit din lateral şi jumătate a spatelui, mi se pare cea mai frumoasă maşină sport cu patru portiere. Am vorbit prima dată de lateralul şi spatele unui Panamera, pentru că acestea le vei vedea cel mai des, dar dacă eşti suficient de atent în oglinda retrovizoare, vei vedea că blocurile optice faţă sunt asemănătoare cu cele ale noilor 718 Boxster şi Cayman, ceea ce este de foarte bun augur, pentru că nişte faruri pe fundal negru arată superb pe orice maşină. Acum sunt şi o idee mai mari şi mai pătrate, ceea ce oferă, din nou, proporţii excelente şi pentru partea frontală. Ca de obicei, în funcţie de motorizare, vei primi un design personalizat pentru bara frontală. În cazul modelului Panamera 4S, aceasta are guri de ventilaţie mai mici, dar arată şi aşa sportiv, datorită capotei foarte joase şi plonjate. În schimb, dacă ne uiţi la monstrui de 550 de cai putere, atunci acele fante sunt mult mai mari, iar luminile de zi cu LED sunt duble şi par a pluti în desenul bării frontale.

2017Panamera-3 2017Panamera-10 2017Panamera-2Dacă mai bifezi şi opţiunea de jante pe 21 de inch, ai una dintre cele mai frumoase şi, cu siguranţă, spectaculoase automobile de pe piaţă în acest moment. Trebuie să revin, Porsche a reuşit ceea ce ne-am dorit cu toţii, iar jocul proporţiilor este perfect aproape din orice unghi ai privi maşina. Este un răsfăţ pentru ceilalţi participanţi la trafic, dar şi pietoni, dar pentru cel ce a dat aproape 200.000 de euro pentru un astfel de exemplar?

porsche-panamera-csp23Mai existau voci ce spuneau că interioarele modelelor Porsche sunt învechite. Oare butoanele sunt învechite? Dacă da, atunci interiorul noului Panamera este din viitor, pentru că aproape nu mai oferă butoane fizice. Interiorul este la fel de spectaculos precum exteriorul, fiind o mostră perfectă de desen interior pentru ceilalţi producători ce se încăpăţânează să pună eternul ecran al navigaţiei deasupra plaşei de bord. Ai putea spune că în linii mari, design-ul interior este asemănător cu cel al generaţiei precedente, dar doar prin faptul că consola centrală este în continuare înaltă. Faptul că nu se regăsesc butoane fizice pe această, ne trimite cu gândul la o navă extraterestă, la fel ca şi noul levier al schimbătorului de viteze. Este combinaţia perfectă între simplitate şi complexitate, între eleganţă şi sportivitate. Iar ca să revin la noul ecran al sistemului de infotainment, integrarea acestuia în mijlocul planşei de bord şi nu deasupra acesteia, este o gură de aer proaspăt în segment. Aceasta are 12.3 inch şi se integrează perfect. Digital este şi instrumentarul de bord, doar în mijloc, exact în spatele volanului, este încadrat clasic, turometrul.

porsche-panamera-csp24 2017Panamera-21 2017Panamera-20 2017Panamera-18Încă de la prima generaţie Panamera, aceasta s-a vrut şi o limuzină de lux, unde pot lua loc doar 4 pasageri, dar în condiţii de lux. Pe noul model, acest lux este dus la nivelul următor, mai ales pentru pasagerii din spate, cu toate că nu cred că vor fi mulţi clienţi ce vor alege un Panamera pentru locurile din spate. E bine de ştiut că până şi aici s-a lucrat la un design spectaculos, iar sistemul de infotainment dintre scaunele spate este de asemenea touch screen. Fără îndoială este cea mai mare schimbare pentru un Porsche nou, fără să luăm în calcul hypercar-ul 918 Spyder faţă de Carrera GT.

2017Panamera-22 2017Panamera-19Această revoluţie a noului model continuă şi la partea tehnică. Iar informaţiile pe care le-a oferit Porsche sunt de-a dreptul impresionante. Toate motorizările beneficiază acum de tehnologia turbo, începând cu noul propulsor V6 de 2.9 litri ce produce 440 de cai putere şi 550 Nm, ceea ce înseamnă că noul Panamera 4S, cu a sa platformă ultra performantă, accelerează până la 100 de km/h în doar 4.2 secunde. Un timp absolut impresionant pentru un model “de bază”, să-i zicem. Aceste performanţe sunt asemănătoare cu a unui coupe dedicat de performanţă, cum e un BMW M4, de exemplu. Dar Panamera este cu adevărat un automobil sportiv atunci când pe capacul portbagajului scrie Turbo. Noul Panamera Turbo este propulsat de un motor biturbo V8 complet nou, cu cilindreea de 4 litri, capabil de 550 cai putere şi 770 Nm. Sunt nişte cifre enorme, tocmai din acest motiv timpul până la primul număr care contează este de doar 3.6 secunde, dacă optezi pentru pachetul Sport Chrono. Dacă nu, 3.8 secunde sunt necesare până la 100 km/h. Iar asta înseamnă că un Panamera Turbo este mai rapid decât un automobil pur sportiv cum este Mercedes-AMG GT în versiunea S.

2017Panamera-11 2017Panamera-9Totuşi, mi se pare că cireaşa de pe tortul diesel este Panamera 4S Diesel, ce are sub capota plonjată un motor V8 de 4 litri, ce înlocuieşte vechiul 4.2, şi este cel mai puternic motor diesel pus vreodată pe un Porsche. Acest propulsor produce 422 de cai putere şi un cuplu imens de 850 Nm. Mai interesant este că tot acest cuplu este disponibil încă de la 1000 de rotaţii pe minut, ceea ce înseamnă că Panamera 4S Diesel atinge 100 km/h în doar 4.3 secunde, iar viteza maximă este de 285 km/h. Având aceste cifre, faceţi cunoştinţă cu cel mai rapid automobil echipat cu un motor diesel. Şi asta nu e tot. Panamera este totodată cel mai rapid automobil cu 4 portiere pe celebrul circuit de la Nurburgring. Timpul parcurs pe traseul de 21 de km este de 7 minute şi 38 de secunde, depăşind modelul Alfa Romeo Giulia QV.

2017Panamera-5Porsche Panamera, alături de SUV-ul Cayenne, au fost cele mai hulite modele Porsche din ultimii ani, dar, ciudat, în aceeaşi măsură cele mai vândute. Sunt modelele care au readus Porsche pe linia de plutire şi mai ales pe cea a câştigului, în ciuda design-ului neapreciat. Acum însă, noul Panamera intră într-o nouă eră. Acum lumea nu va mai da banii doar pentru siglă, ci şi pentru un produs absolut excepţional. Nu văd cum mai au şanse automobile precum BMW Seria 6 GranCoupe, Mercedes Benz CLS, Maserati Quattroporte, dar şi BMW Seria 7 sau chiar Tesla Model S. Şi aici nu vorbesc numai de performanţe. Abia aştept primul test.

Emoţie contradictorie

IMG_5666
A doua mare blasfemie pentru puriştii Porsche, după Cayenne, a fost lansarea lui Panamera în anul 2009.
 E prea mare, prea gras, prea urât, hatchback? au strigat cu toţii. Porsche a continuat apoi, spunând că acest Panamera va fi disponibil cu motor diesel. Deja o parte din fanii Porsche au murit, iar cei rămaşi erau şi ei muribunzi. Trebuie să recunosc că şi eu mă aflam printre ei. Îmi plac lucrurile să rămână mai tradiţionale, nu prea îmi plac experimentele, dar după cum am văzut în nenumărate rânduri, dacă nu era pentru invoaţie şi pentru progres, nu aveam nici una, nici alta. Fără Panamera diesel şi fără Porsche Cayenne, nu aveam Carrera GT, hypercarul 918 Spyder sau tehnologia de pe ultimele Turbo S.

Iar ca să ne arate cam cât de mult greşim când vine vorba despre maşini, Porsche a Read more