Probabil nu ar trebui să scriu despre maşina asta. Nu neapărat că are un preţ de peste 2.000.000 de euro, ci pentru că toate s-au vândut deja. Nu cred că există cineva care citeşte acest blog şi poate să-şi permită o astfel de operă de artă. Deci aici nu veţi citi despre costuri de achiziţie, despre comparative cu alte modele sau despre consum. Scriu despre această maşină pentru că despre asta vorbim, noi băieţii, atunci când ne întâlnim. Nu prea vorbim despre maşinile pe care ni le permitem. Sau cel puţin, nu în acest mod. Acum povestim.
Compania Pagani nu a existat când eu m-am născut. Asta înseamnă că nu are o tradiţie lungă. Dar în timpul scurt de când a apărut, a reuşit să se impună într-un segment pe care, am putea spune, ei l-au inventat într-un fel sau altul. A ajuns în doar 20 de ani să ceară preţuri mai mari decât cei mai consacraţi constructori, şi, mai mult decât atât să poată să vândă modele încă dinainte ca acestea să existe. Au reuşit să vândă un vis.
După un succes fulminant al modelului Zonda, din punctul meu de vedere una dintre cele mai frumoase şi speciale automobile construite vreodată, a apărut înlocuitorul, sub forma modelului Huayra. Numele provine de la un zeu al vântului. Şi pe bună dreptate, deoarece Huayra, prin formele sale, a reuşit să “modifice” aerul ce-i atinge caroseria. Pentru mine Huayra este o idee prea rotunjită, prefer formele mai tăioase ale modelului Zonda. Totuşi, cele 100 Huayra existente în lume s-au vândut extrem de rapid, ceea ce însemna timpul pentru un nou model în gama Pagani. Încă de când a apărut Huayra, toţi ne aşteptam la versiunea decapotabilă. Pentru că aşa am fost obişnuiţi cu modelul Zonda. Au trebuit să treacă aproape 5 ani de zile până când în faţa noastră să avem versiunea Huayra Roadster. Probabil vi se pare mult 5 ani între modele, dar dacă vă spun că acest nou model nu este doar un coupe fără plafon, ci aproape cu totul altă maşină?
De obicei, un model decapotabil este mai greu decât varianta coupe, din simplul motiv că pentru a întări caroseria tăiată în partea superioară, este nevoie de alte structuri de rezistenţă ce sunt mai grele. Pentru Huayra Roadster în schimb, Pagani a dezvoltat o întreagă nouă caroserie. De fapt au dezvoltat un material nou. Pe lângă că sunt artişti, sunt şi chimişti. Îmbinând fibra de carbon cu titanul a rezultat un material denumit Carbo-Triax HP52, întreaga maşină cântărind doar 1280 kg, cu 80 kg mai uşoară decât varianta coupe. Oricum, atunci când a apărut, Huayra era una dintre cele mai uşoare hypercar-uri de pe piaţă. Acest nou material, îi oferă modelului Roadster şi o rigiditate superioară, în ciuda faptului că nu mai are plafon. Cum spuneam, Huayra Roadster este în proporţie foarte mare, o altă maşină. Noile suspensii sunt confecţionate din aluminiu forjat, ceea ce înseamnă o reducere a greutăţii pe fiecare colţ al maşinii, iar Roadster-ul poate lua viraje cu o forţă de 1.8G. Multe dintre componente sunt gândite special pentru varianta decapotabilă, cum ar fi noile jante de dimensiuni diferite, încălţate cu pneuri dezvoltate special de către Pirelli, având gravate iniţialele fondatorului “HP”.
Această nouă caroserie vine cu o mulţime de elemente aerodinamice noi, diferenţiindu-se clar de varianta coupe, dar chiar şi de extremul Huayra BC. Vorbim în partea frontală de o nouă grilă, mult mai agulară faţă de cea a coupe-ului, apropiindu-se mult mai mult de BC. Nu mi se pare cea mai frumoasă parte frontală, dar o prefer în detrimentul “gurii de ştiucă” a coupe-ului. Bineînţeles, atunci când vorbim despre o decapotabilă, cel mai important aspect este profilul. Aici părerile sunt împărţite. Mie personal îmi plac foarte puţine decapotabile. Huayra Roadster nu se află printre ele, dar nu pot să nu remarc, obiectiv, că este un automobil extrem de exotic. Nu sunt multe maşini care să ofere un profil atât de sportiv, jos, asemănător unui glonte. Parbrizul este foarte curbat şi înclinat perfect, locul din spatele scaunelor este înalt şi aminteşte pe alocuri de un model Targa, iar noua caroserie se întinde până deasupra blocurilor optice spate, acţionând ca un eleron. Posteriorul este relativ simplu, dar se remarcă un nou difuzor central şi, bineînţeles cele patru ieşiri ale sistemului de evacuare. Atunci când vorbim despre un Pagani, mai ales unul decapotabil, mai există un unghi din care merită “savurat”. Deasupra. Pentru că vorbim de o operă de artă, chiar şi privit “din avion” Huayra Roadster străluceşte. Se văd foarte frumos umflăturile din spatele tetierelor, crestate, iar între ele tronează motorul.
În cazul motorului vorbim despre aceeaşi unitate V12 biturbo, dezvoltată special de către AMG pentru Pagani, dar care are un surplus de 34 cai putere, pentru un total de 764 cai putere şi 1000 Nm. De parcă 730 cp nu erau destui. Sunt curios care vor fi performanţele noului model, în sensul în care este mai uşor şi mai puternic decât versiunea coupe.
Ce făcea un Huayra foarte special era şi mecanismul de deschidere a portierelor. În stil Gullwing, acestea sunt printre cele mai spectaculoase din toată industria auto. Varianta Roadster încă nu şi-a dezvăluit modalitatea de deschidere a uşilor, doar ne-a arătat că vor exista două modele pentru plafon. Unul realizat din fibră de carbon şi o parte centrală din sticlă, asemănătoare modelului coupe, iar unul din material textil, ce se poate depozita foarte uşor în interiorul Roadster-ului. Apropo de interior, nu se văd mari schimbări de design, avem de a face în continuare cu unul dintre cele mai spectaculoase interioare de maşină din câte există.
Rezumând. Pagani a desenat, dezvoltat, proiectat şi construit una dintre cele mai bune maşini construite vreodată. A inventat un material nou. A reuşit o performanţă cu greu egalabilă pentru maşini de stradă, 1.8G forţă laterală în viraje. A montat un motor absolut superb. Aceasta este genul de maşină pe care nu ştii cum să o foloseşti. Este în acelaşi timp o operă de artă (priveşte carbon albastru al caroseriei), dar şi un automobil extrem de capabil pe circuit sau drum de munte. Parcă nu arată foarte bine murdară şi în drift pe un circuit, dar totodată, ţi se pare că îşi pierde utilitatea stând doar în garajele şeicilor sau pe străzile din Monaco. Nici nu aş şti unde să o folosesc. Ce bine că nu avem noi problema asta.
De ce scriu despre o maşină care va fi produsă în doar 20 de exemplare, care deja s-au vândut? Pentru că acesta este un blog de pasionaţi, iar aceasta este o maşină despre care vorbeşti cu băieţii atunci când vă întâlniţi, aşa că hai să trecem în revistă cea mai exclusivistă şi extremă variantă a unei maşini deja exclusiviste şi extreme.
În lume există doar 100 de Pagani Huayra. Prin comparaţie sunt 450 Bugatti Veyron, 918 Porsche 918 Spyder, vreo 400 LaFerrari şi vreo 300 McLaren P1. Deci un Huayra este foarte rar. Cu toate acestea, pe paginile de social media, clienţii hypercarului produs de Horacio Paganii îl etalează cu fiecare ocazie. Din cele 100 de Huayra existente, cred că ştiu mai mult de jumătate dintre ele. Pentru că fiecare Huayra este unic, este construit exact după specificaţiile clientului. Nu există două la fel. Iar în aproape 3 ani de la apariţia acestui model, Pagani nu a venit cu o versiune nouă, aşa cum au făcut cu fostul model Zonda. Dar anul acesta, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, vor dezvălui varianta extremă a hypercar-ului. Botezat Huayra BC, după Benny Caiola, primul client de Pagani, prieten cu fondatorul Horacio Pagani, această versiune este un spectacol al cifrelor, dar şi un deliciu al ochiului.
Vechiul Pagani Zonda R a fost un automobil-rachetă ce a stabilit recordul pe circuitul de la Nurburgring, dar era atât de extrem, încât nu era legal pentru drumurile publice. Huayra BC este în schimb legal pentru stradă, dar cifrele de care este capabil l-ar putea pune într-o situaţie asemănătoare cu Zonda R. Un Huayra standard cântăreşte 1350 kg, ceea ce este extrem de puţin, mai ales din cauza dimensiunilor şi a motorului V12, dar specialiştii italieni au reuşit cumva să-l “slăbească” până la 1218 kg, folosind excesiv un nou tip de fibră de carbon. Pagani nu a dat detalii despre acest nou material, dar se presupune de a un aliaj de carbon şi titanium. Faţă de un Huayra standard, doar plafonul a fost păstrat. În rest toate panourile au fost înlocuite. 1.2 tone înseamnă fooarte puţin pentru un automobil, aşa că gândiţi-vă ce se întâmplă atunci când motorul V12 de 6 litri, de provenienţă AMG, produce cu 60 de cai putere mai mult. Totalul puterii acestui motor este 789 de cai putere şi un cuplu maxim de 1090 Nm. Fun fact: doar 2 mecanici din lume sunt acreditaţi să construiască motoare pentru Pagani. În condiţiile în care un Huayra standard atinge 100 km/h în doar 2.9 secunde şi are o viteză maximă de 350 km/h, aşteptaţi-vă la performanţe şi mai bune.
Dar nu doar în linie dreaptă. Pentru că Huayra BC vrea să fie cea mai bună maşină pentru circuit din lume. Astfel întreaga caroserie este înconjurată de elemente aerodinamice, evident din fibră de carbon, cum ar fi nouă bară frontală cu splitter agresiv, “aripioare” pe laterale pentru flux de aer îmbunătăţit, praguri noi, mult mai profilate, un difuzor de aer absolut imens ce acoperă întreaga parte posterioară, dar şi cel mai discutabil element, uriaşul eleron. Spun discutabil, din punctul de vedere al design-ului, pentru că acesta oferă o apăsare aerodinamică de 500 de kg la viteze ridicate. Este interesant design-ul, pentru că Huayra a fost desenat extrem de fluid, aerodinamic, dar şi elegant. Toate aceste elemente adăugate, funcţionează ireproşabil, dar răpesc din eleganţă. În orice caz, Huayra BC este o operă de artă.
Atenţia la detalii este impresionantă la Pagani. Sistemul de evacuare din titan cântăreşte doar 2.9 kg, noile jante forjate sunt cu 9 kg mai uşoare decât cele standard, cutia de viteze a rămas cu un singur ambreiaj, dar este mai uşoară şi schimbă treptele de la 150 de milisecunde, la 75 de milisecunde. Cred că din momentul în care te gândeşti să schimbi treapta, până să tragi de padela din spatele volanului, sunt mai mult de 75 de milisecunde. Absolut impresionant. Mai impresionant e faptul că toate aceste lucruri vin de la o companie relativ mică, cu resurse proprii, bazate doar pe vânzările modelelor lor către cei mai exclusivişti clienţi.
Cu siguranţă vor mai exista versiuni speciale ale modelului Huayra, printre care amintim varianta decapotabilă, probabil şi una asemănătoare cu Zonda R, dar până atunci Huayra BC rămâne cea mai extremă variantă. În condiţiile în care un Huayra standard, fără puterea crescută, mai greu şi fără elementele aerodinamice foarte utile pe circuit, a reuşit să doboare recordul pe circuitul de la Top Gear, nu vreau să mă gândesc cât de rapidă va fi această variantă extremă. Mai multe detalii vor fi anunţate din 1 martie, atunci când dezvelirea oficială va avea loc la Geneva.
,
https://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2016/02/Pagani-Huayra-BC5.jpg10681600batrinuhttps://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2020/03/turatii-scrise-logo-negativ-enf-01-1.pngbatrinu2016-02-19 12:02:362016-02-19 12:02:36Prezentare: Pagani Huayra BC
O excursie la izvorul Nilului, un meci de rugby între modelele Kia cee’d, mers de-a latul cu noua Toyota GT-86 şi maşina perfectă pentru vârstnici ne aşteaptă în seria 19 din Top Gear. După perioada de abstineţă auto care a durat mai mult de un AN!! (a trebuit să-mi deschid blogul ca să mai am ceva de făcut), în seara de 27 ianuarie am stat cuminte în canapea să savurez noul episod. Şi nu am fost dezamăgit.
Jeremy Clarkson & co. sunt idolii celor ca mine, celor care urmăresc astfel de bloguri sau a producătorilor de automobile care aşteaptă să vadă cum sunt maşinile pe care chiar ei le construiesc. De aceea o maşină de 800.000 euro poate să facă drifturi fără cea mai mică teamă pe circuitul Top Gear, sau cum e să bagi un Bentley Continental Speed pe o etapă de raliu.
Maşina de 800.000 euro în cauză este Pagani Huayra, succesorul Zondei, copilul minune din lumea supercarurilor. Zonda fiind supercarul preferat al lui Hammond, el conduce noua Huayra şi ne prezintă atenţia la detalii a constructorului, unde aproape fiecare panou sau şurub este făcut manual. Până şi logo-ul de pe capota spate este făcut dintr-o singură bucată de aluminiu şi durează 24 de ore să fie finalizat. Motorul V12 este făcut special pentru Huayra de către AMG şi pune la dispoziţie 740 cp. Cutia de viteze este mai tradiţională, doar cu un disc de ambreiaj, în locul celor cu ambreiaj dublu, din simplul motiv că acesta este cu 100 de kg mai uşor. Se ştie că Pagani nu face compromisuri când vine vorba de calitate sau performanţă. Asta încearcă şi Richard Hammond să sublinieze. Inocenţa specifică supercarurilor care doar Pagani o mai are. Dacă Lamborghini sau Ferrari sunt conduse de corporaţii unde banul contează, Pagani poate încă să facă maşina la care fiecare puşti sau chiar bogătaş visează. Şi o face atât de bine încât Pagani Huayra cu Stig la volan, reuşeşte să parcurgă turul de pista Top Gear în 1m13s şi 18 sutimi. Făcând-o cea mai rapidă maşină de stradă testată vreodată de Top Gear pe circuit.
Mişto că după un tur de forţă cu Pagani, James May, la secţiunea ştiri, pomeneşte că noul Sandero ia cu asalt piaţa din Anglia. Tot James May conduce cel mai puternic Bentley de serie şi ca să-i arate cu adevărata valoare, ca niciun alt test de până acum, Bentley Continental Speed intră pe o etapă de raliu în Ţara Galilor. Pe macadam. Cu jante pe 21 de inch. Cu cauciucuri de stradă. Singurul lucru modificat la maşină este instalarea unor scaune de competiţie. Nebunie curată. O maşină de lux de aproape 200.000 euro zburând pe probele speciale cu James May în calitate de copilot de raliu, care nu se descurcă deloc.
Cel mai interesant era vedeta din maşina cu preţ rezonabil, care a condus pe zăpadă. Şi bineînteles că a scos cel mai slab timp pe circuit, cu 2m09s. Pe bune că asemenea condiţii chiar nu am mai văzut, dar pot să spun că a fost unul dintre cele mai distractive tururi de circuit.
Pe final Jeremy îşi aduce contribuţia la problema maşinilor de oraş şi creează cea mai mică maşină din lume. Mai mult un scaun cu volan şi motor de scuter. O reinterpretare la modelul Peel P50 care l-a condus pe coridoarele birourilor de la BBC. Ideea cu cea mai mică maşină din lume încearcă să o finanţeze la Dragons Den, versiunea Arena Leilor din România, unde primeşte un singur răspuns. THIS IS SHIT!!
Cam asta s-a întâmplat în primul episod şi deja am început să număr minutele până la următorul episod.
https://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2015/10/pagani-huayra-2012-rear-side-view-800x580.jpg580800batrinuhttps://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2020/03/turatii-scrise-logo-negativ-enf-01-1.pngbatrinu2013-01-28 18:01:252013-01-28 18:01:25A reînceput Top Gear!!
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.