Posts

Prezentare: McLaren 675 LT Spider

Anul 2015 a fost probabil cel mai bun an pentru compania britanică. Încă din primăvară aceştia ne-au “bombardat” cu tot felul de modele noi, ediţii speciale, automobile exclusiviste. Am văzut noua variantă super sportivă, bazată mai mult pentru circuit, modelul 675 LT, apoi o variantă şi mai extremă a deja extremului, P1, sub forma P1 GTR, care nu este legal pentru stradă, apoi au prezentat cel mai ieftin model, 570S. Cu fiecare dintre aceste modele, McLaren susţinea că sunt cele mai exclusiviste, cele mai rare şi cele mai bune modele ale lor. Dar am văzut cum unii refuză să (mai) cumpere automobilele McLaren, din simplul motiv că peste nici câteva luni va apărea un alt model şi mai şi.

McLaren-675LT-Spider-3 În urmă cu vreo lună, McLaren a anunţat că stocul limitat de 500 de bucăţi 675LT a fost epuizat. Sunt doar 500 de oameni în lume care au cel mai tare McLaren al momentului. Totul era bine şi frumos. Cu un preţ de peste 350.000 de euro, 675LT creştea în valoare cu fiecare zi. Mulţi l-au cumpărat ca şi o investiţie. Era o variantă limitată, în versiunea ei cea mai extremă. Totuşi, se pare că nu a fost suficient, aşa că McLaren a prezentat aseară versiunea decapotabilă a acestei maşini. McLaren 675LT Spider este chiar mai tare decât varianta sa coupe. Ce fac acum cei care au crezut că 675LT va fi cel mai exclusivist McLaren?

McLaren-675LT-Spider-5 Noul model decapotabil este asemeni variantei coupe, în cel mai mic detaliu, doar că are acum un plafon retractabil. Astfel, caroseria primeşte o mulţime de elemente aerodinamice, multe fante de aerisire realizate din fibră de carbon, un kit agresiv în partea frontală şi un posterior inspirat din lumea curselor. Modelul 675LT Coupe este varianta extremă a deja vechiului 650S, ceea ce înseamnă că varianta 675LT Spider este versiunea extremă a modelului 650S Spider. Simplu. Modelul prezentat astăzi este cu 40 de kg mai greu decât Coupe-ul, din cauza mecanismului plafonului retractabil, dar este cu 100 de kg mai uşor decât un 650S Spider. Folosindu-se de acelaşi motor V8 de 3.8 litri, regăsit în toată gama McLaren, cei 675 de cai putere dezvoltaţi, propulsează maşina până la 100 de km/h în doar 2.9 secunde, exact ca şi Coupe-ul, dar acceleraţia până la 200 km/h este ceva la lentă, de 8.1 secunde, faţă de 7.9 secunde pentru Coupe. Timpul până la 100 de km/h este comparabil cu cel al noul lansatului Porsche 911 Turbo S, dar acesta din urmă costă doar jumătate din preţul McLaren-ului.

McLaren-675LT-Spider-1 McLaren-675LT-Spider-2 Nu cred că sunt multe ce mai poţi adăuga sau spune despre modelele McLaren. Totuşi, o variantă decapotabilă merita un design ceva mai special, nu în această culoare aurie Solis şi mai ales, nu cu acele jante. McLaren are unele dintre cele mai frumoase jante dinsponibile pentru maşini sport, în schimb acestea arată aftermarket. Odată cu lansarea noului McLaren 675LT Spider, britanicii duc mai departe tradiţia exclusivismului, unde ne putem aştepta ca în viitorul nu prea îndepărtat să vedem altă variantă şi mai specială. Aş fi vrut să compar aceste lansări ale lui McLaren cu sumedenia de versiuni speciale pe care le-a avut Pagani Zonda, unde în fiecare lună apărea o altă variantă şi mai şi. Dar la Pagani era vorba de 2-3 modele, maxim 5. Unde McLaren are 500 de unităţi. Exclusivism şi nu prea.

McLaren-675LT-Spider-4 McLaren-675LT-Spider-6 McLaren-675LT-Spider-7 McLaren-675LT-Spider-8 McLaren-675LT-Spider-9