Lexus RZ – Test Drive
Lexus RZ – Curent Premium
Chiar dacă au fost printre pionierii electrificării, oferind modele hybrid de mai bine de 20 de ani, Lexus nu a avut niciodată un model full electric, pe o platformă dedicată. Asta deoarece, la fel ca cum e și compania-mamă Toyota, au preferat să dezvolte și să perfecționeze sistemele hybrid și să lase modelele electrice să vină de la sine, dintr-o evoluție naturală. Problema modelelor full electrice este că sunt ”împinse” mult prea devreme, din punctul meu de vedere. Da, recunosc, în ultimii 10 ani, tehnologiile, bateriile, autonomiile au crescut și au evoluat enorm, dar pentru piața auto, un deceniu nu este foarte mult. Acesta cred că este și motivul pentru care Lexus RZ apare atât de târziu. Poate pentru fanii mărcii nu este târziu, dar când ne gândim că RZ intră într-o clasă unde mai există BMW, Mercedes Benz, Audi, Volvo și chiar Tesla, nu putem spune că este tocmai la început. Este deja o clasă disputată, aglomerată.
De asemenea, mai există și un ecran în spatele volanului, acel instrumentar de bord, dar care nu are o diagonală atât de mare, iar nici bordul nu vine să îl acopere prea mult. Acest ecran este suficient de configurabil, dar mi-aș fi dorit mai multe opțiuni, mai ales că e mai ușor să privești în față, decât în ecranul central. Volanul lui Lexus RZ este preluat de la oricare alt SUV Lexus de generație nouă, cu butoane fizice pe spițele volanului, lucru ce îmi place, chiar dacă pe mai micul LBX are butoane tactile. Neobișnuit este selectorul transmisiei, tipic pentru o mașină electrică, dar atipic pentru un SUV. Acesta este de fapt o rotiță, care necesită un timp de obișnuiță, mai ales când faci manevre rapide, dar în rest nici nu te deranjează, mai ales că astfel ai mai mult spațiu interior în zona consolei. Aici mai sunt butoanele de parcare, ESP și Auto Hold, plus spațiul pentru încărcarea cu inducție a telefonului, această consolă centrală este îmbrăcată într-un material de lemn, cu striații, foarte plăcut la atingere și îi oferă mașinii acel aer premium, de lux, specific Lexus.
Iar astfel, ajungem la asul din mâneca noului RZ. Faptul că se simte extrem de luxos. Mă așteptam de la un Lexus, dar parcă nu pe un model full-electric. Da, mai există electrice premium, dar stilul japonez de a desena și de a folosi materiale premium, îl regăsești numai aici. Scaunele acestea sunt extrem de confortabile, pielea e foarte fină, este perforată, are cusături și elemente adăugate, care ridică și mai mult nivelul premium, inclusiv materialele de pe bord, fețele portierelor și plafon, sunt foarte plăcute la atingere. Spațiul interior este din belșug, deoarece, fiind un model electric, toate componentele se află sub podea, iar roțile sunt împinse spre extremități. Totuși, Lexus RZ mi se pare că se află exact între cele două SUV-uri Lexus, NX și RX, așa cum se întâmplă și în cazul altor rivali din clasă.
La condus, Lexus RZ oferă un rafinament aparte, nu doar datorită luxului interior, ci și a trenului de rulare. Un sistem complet electric este de la sine silențios, dar aici se simte și intervenția inginerilor. Setul de baterii măsoară 71.4 kWh, iar cele două motoare electrice dezvoltă 313 cai putere. Astfel, Lexus RZ are un sistem de tracțiune integrală, denumit Direct4, iar livrarea puterii este pe măsură. Cuplul instant îl ai la orice atingere a pedalei de accelerație, dar nu se simte neapărat brutal. Nu este o electrică sportivă. Poți să selectezi mai multe moduri de rulare, dar eu cel mai bine m-am înțeles în modul normal. Aici ai parte atât de accelerări fluide, fără smuciri, bineînțeles nu ai o transmisie unde să simți schimbările de trepte, cât și de viteză, la nevoie.
Direcția este asemănătoare mai mult cu o mașină de lux, unde volanul se mișcă extrem de ușor, fără să îți ofere senzație de sportivitate pură. Lexus RZ poate fi condus și la drum lung și pe viraje, dar parcă nu asta vrea mașina. Nu acesta este spiritul ei. Autonomia declarată este între 350-400 km, nici prea mare, nici prea mică, astfel, eu văd Lexus RZ mai mult ca un cruiser de oraș, unde deplasările și naveta între acasă și job, să fie cât mai relaxantă și ”verde”.
Lexus RZ s-a lăsat așteptat. Intră într-o clasă deja aglomerată, dar o face în stilul tipic Lexus. Cu siguranță acesta nu va fi ultimul Lexus full-electric, iar pentru un model ”pionier”, RZ livrează exact ceea ce ne-am fi așteptat de la această marcă.
Lexus RZ oferit pentru test drive de către Lexus Oradea