Posts

Ford Ranger Raptor – Test Drive

Ford Ranger Raptor – Jucării pentru oameni mari

Anul trecut am condus peste 60 de mașini noi, de la decapotabile, la electrice, la super-sedan-uri. Asta înseamnă că în fiecare săptămână am experimentat diferite caroserii, motorizări și stiluri de condus. Atunci când conduci atâtea mașini într-o perioadă relativ scurtă, începi să îți dai seama că mari diferențe nu sunt între ele, cel puțin din punctul de vedere al condusului. În plus, aproape toate mașinile noi care se lansează sunt SUV-uri sau Crossover, așa că sunt destul de plictisitoare din spatele volanului. Probabil marile diferențe se văd când treci în zona premium. Dar acolo e o altfel de experiență. Acolo te bucuri de materiale și de lux. Numai că indiferent ce limuzină din clasa mare alegi, vei avea parte de aceeași experiență. Și mai sunt mașinile rapide. Cele care stârnesc emoții când accelerezi puternic, te aruncă în scaun și auzi sunetul evacuării.

De la un BMW de peste 100.000 de euro, mă aștept să fie luxos, confortabil, performant. La fel și în cazul unui Porsche 911. Este o legendă. Cam știi că va fi extrem de bun. Așa că revenim la o caroserie mai puțin căutată în România. Pick-up-ul. Absolut toate pick-up-urile pe care le-am condus mi-au oferit o senzație de vehicul utilitar. Nu e nimic rău în asta, deoarece pentru astfel de activități au fost gândite. Pentru a nu fi spălate și pentru a abuza de capacitățile lor de tractare.

Așa am ajuns la Ford Ranger Raptor. În esență un nivel de echipare pentru cunoscutul Ranger, dar așa cum am văzut de la fratele de peste Ocean, Raptor înseamnă mult mai mult. Prețul unui Ranger Raptor este aproape dublu față de unul de bază și cu aproape 50% mai mult față de ultimul nivel de echipare, WildTrak. Cine ar putea justifica prețul de aproape 60.000 euro pentru un pick-up care are o putere de tractare și de încărcare mai mică decât versiunea de bază? Sincer, doar prețul, care nu este mare gândind subiectiv, ci doar o sumă mare, este singurul factor pentru care această mașină nu este deja în garajul meu.

Nu credeam vreodată că tratamentul aplicat mașinilor sport se potrivește și pe un offroader. Gândiți-vă la un Ranger Raptor ca la diferența dintre un BMW Seria 3 și un M3. Este cu totul altă mașină, cu o filozofie complet diferită. Una este o utilitară care își face treaba foarte bine, dar care are o grămadă de concurenți poate mai capabili, iar cealaltă este un generator de zâmbete, o jucărie, o inutilitate de la care nu îți poți lua gândul. Dar să începem cu începutul.

În Statele Unite, numele Raptor este prezent de câțiva ani, și a ajuns chiar să fie unul legendar. Asociat cu pick-up-ul F150, acesta este considerat foarte capabil și dezirabil. Și pe bună dreptate. Acea mașină a fost gândită pentru distracție pe teren accidentat, de aceea vine cu sistem de suspensie de la Fox Racing Shox, ce îi oferă un comportament distinct. Noi, europenii tânjeam după o astfel de mașină, dar dimensiunile sale erau mult prea mari pentru drumurile din Europa. Iar apoi s-a pogorât peste noi o mană cerească, atunci când divizia Ford Performance și Ford Racing au decis să aplice tratamentul Raptor pe mai micul lor pick-up Ranger. Aceste două companii subsidiare, sunt responsabile pentru superbul Ford GT, pentru programele de motorsport și pentru cele două generații Ford F150 Raptor. Nu aveau cum să dezamăgească cu Ranger Raptor.

În primul rând, Raptor este mai lat decât Ranger-ul de bază. Cu 15 cm mai exact. Poate nu sună mult, dar când îi vezi aripile evazate, plus o altă extensie din plastic negru, ți se pare că este aproape dublu. Raptor este mai înalt, dar nu cu mult. Înălțimea este dată mai mult de jantele pe 17 inch, încălțate cu anvelope BFGoodrich AT de 34 concepute special pentru acest model. Între acestea avem un prag extrem de profilat și lat, dar care este foarte bine proporționat cu dimensiunile caroseriei. Un alt aspect al profilului, pe care personal îl ador, este bara din spatele cabinei, ce acopera partea frontală a benei. Acest detaliu alungește cabina, și îi oferă mașinii un aspect mai robust, dar și mai compact. Privit din profil, Ranger Raptor este un pick-up sport, dacă îmi permiteți această asemănare. Perfect proporționat și pregătit pentru aventură.

Totuși, s-ar putea ca prin câteva modificări, un ochi neavizat să nu facă diferența între Raptor și Ranger de bază, dar atunci când îl privești din față, nu mai există dubii. Bara frontală mult mai lată, scutul de protecție foarte vizibil în partea inferioară și mai ales aripile foarte evazate de lângă faruri, sunt elemente clare că în fața ta nu este un Ranger obișnuit. La fel ca fratele american, și Ranger Raptor are o grilă cu scrisul FORD în mijloc. Acest Raptor este gândit pe facelift-ul actualei generații Ranger, ceea ce înseamnă că avem blocuri optice și semnătură luminoasă nouă. În spate, aripile evazate nu sunt atât de evidente, așa că posteriorul lui Raptor este cât se poate de ”cuminte”, față de restul detaliilor specifice.

Același lucru l-aș putea spune și despre interior. Dacă ești în scaunul șoferului și privești în față, vei vedea aceeași planșă de bord, cu aceleași materiale ca într-un Ranger normal, doar câteva detalii atent plasate te fac să îți schimbi părerea că ești într-un Raptor. Volanul are un design puțin schimbat, și are un detaliu roșu în partea superioară, la fel ca un automobil de competiție. Instrumentarul de bord este mai sportiv, cu ace roșii și o grafică mai dinamică. Cealaltă mare noutate o simți imediat ce ai urcat la bord. Scaunele vin de la Recaro, au un design și o susținere laterală comparabilă cu a unui automobil mult mai sportiv, iar peste tot în habitaclu vedem cusături de culoare albastră, specifică modelelor diviziei Ford Performance. Nu aș putea spune că acesta este un interior frumos, dar cele câteva detalii sportive, te fac să uiți că la bază această mașină este cu câteva zeci de mii de euro mai ieftină.

Deci unde se vede diferența de preț? Dacă cu câteva accesorii poți să faci un Ranger să arate a Raptor, iar interioarele sunt aproape identice. Pornește de pe loc și vei afla.

Încă dinainte să ies din parcare am simțit un comportament nou, oarecum ciudat. Chiar și la viteză mică, atunci când frânam, mașina balansa în față, iar apoi stănga-dreapta. Un sentiment de barcă. Complet diferit față de un pick-up normal, care este în principiu destul de rigid. Motivul pentru acest comportament sunt suspensiile performante de la Fox Racing Shox. Aceștia fac suspensii de competiție, mai ales pentru automobilele ce concurează în celebra cursă Baja 1000, iar acum au dezvoltat un set de amortizoare special pentru Ranger Raptor. Asta înseamnă că aproape toată partea inferioară a noului Ranger Raptor este diferită față de un Ranger de bază.

Mașina are un ecartament mai lat, brațe din aluminiu, iar pentru puntea spate s-a renunțat la suspensia pe foi în favoarea unor telescoape cu arcuri elicoidale. Dar marea diferență o fac telescoapele care au o compresie complet diferită față de orice alte sisteme. Acestea sunt mai moi în zona de mijloc, și devin mai tari în capătul telescopului. Asta înseamnă că amortizarea este aproape perfectă, asemeni unei perne de aer a unui automobil de lux, iar fiind gândite pentru offroad, îți permit chiar să faci sărituri, deoarece absorb atât de bine șocurile. Îmi este destul de greu să exemplific în termeni mecanici cum funcționează acest tip de suspensie, așa că vă voi spune ce am simțit din spatele volanului.

Mergând cu mașina pe asfalt, aceasta se simte ca un SUV, nu ca un pick-up. Da, este o mașină mare, te simți impozant de la volan, mai ales că vezi peste aproape orice automobil din față, dar atunci când ajungi la un viraj, mașina nu se înclină. Conducând nu foarte de mult un Ranger normal, care nu se simțea deloc confortabil pe viraje, cu acest Raptor chiar îți vine să iei virajele cât mai rapid. Există o mică urmă de ruliu, dar doar cât să se așeze mașina pe drum. Poate singura problema ar fi volanul poziționat prea departe de brațe și nu foarte vertical, pentru a avea o priză și mai bună. Pe drumuri naționale, asfaltate, Raptor este suficient de silențios, iar motorizarea de doar 2 litri bi-turbo diesel, își face treaba mai mult decât decent. Această unitate este foarte bună, foarte potentă, dar cumpărătorii sunt descurajați de o cilindree așa mică pe o mașină atât de mare. Totuși cei 213 cai putere și 500 Nm, împing mașina până la 100 km/h în 10 secunde, o valoare mai mult decât decentă, iar fiecare depășire este realizată fără emoții. Cutia de viteze cu 10 rapoarte este preluată de la noul Ford Mustang și este potrivită pentru această mașină și pentru acest tip de condus. Am ajuns chiar și la viteze de autostradă, fără să îmi dau seama. Cum ajungi să mergi așa repede cu un pick-up? Ei bine, în Ford Ranger Raptor, nu simți nimic. Nicidecum să fie plictisitor, dar nu simți imperfecțiunile, gropile sau alte obstacole de pe drum.

Pentru un locuitor al României, unde trebuie tot timpul să fii atent la suprafața de rulare, acest Ranger Raptor este o binecuvântare. Poți să mergi cât de tare vrei, fără să te gândești că dai în vreo groapă. Iar în același timp, nici nu te scutură, ci este chiar mai confortabil ca o limuzină premium. Da, am spus asta. Atât de confortabil este Ranger Raptor în teren accidentat. Iar dacă vrei cu adevărat senzații tari, pe volan găsești modurile de condus. Selectează modul Baja, și apasă accelerația.

Eram pe o porțiune de drum neasfaltat, plină de gropi și rulam cu peste 90 km/h fără să fiu aruncat într-o parte sau alta. Suspensia absoarbe impecabil orice denivelare, ca mașina să rămână complet dreaptă. Este incredibil cât de capabilă și cât de confortabilă este în teren accidentat. Și pe cum crești viteza este cu atât mai confortabilă. În plus îi place să se murdărească. Indiferent că treci în viteză prin bălți sau faci drifturi în câmp, aruncând noroi, este foarte distractiv. La fel cum funcționează modul Sport Plus la unele mașini, așa e modul Baja pentru Raptor. Te lasă să faci orice prostie vrei, pe orice suprafață de rulare. Este mașina perfectă pentru a vedea traseul noului lot al unei autostrăzi în România, încă în faza studiului de fezabilitate.

Poate știți, dar mie îmi plac mașinile gândite cu un singur scop. Un Mini Cooper este perfect pe un drum de munte. Un S-Class este gândit pentru a sta în spate, nu pentru bagaje, nu pentru viraje. Un Jeep Wrangler este făcut să te ducă până în vârful munților. Restul sunt doar mijloace de transport. Ford Ranger Raptor este o jucărie. Dar pe cum creștem prețul jucăriilor noastre crește. Singurul gând a lui Ranger Raptor este să facă să zâmbești atunci când vrei să mergi tare oriunde. Și face asta arătând foarte cool. Nu prea cred că această versiune se va devaloriza foarte curând, dar când o să fie, fiți siguri că o să o vedeți în garajul meu.

Ford Ranger Raptor oferit pentru test drive de Ford Store Timișoara

Ford Ranger Test Drive

Pădurarul american

În Statele Unite, un pick-up este caroseria pe care cei mai mulți o aleg. Nu degeaba Ford F-150 este cea mai vândută mașină din America de peste 40 ani. Bineînțeles, nu în toate zonele din Statele Unite, pick-up-ul este popular. De exemplu în Los Angeles sau New York sunt destul de rare, dar în zone vaste precum Texas, unde fermierii și pădurarii sunt foarte mulți, este oarecum normal să ai o astfel de caroserie. Drumurile sunt late, nu sunt foarte multe viraje ca să ai nevoie de susținere laterală, dar ai multe de cărat. În Europa, un astfel de model este destul de dificil de utilizat în viața de zi cu zi, așa că aici aveam Ford Ranger. Un pick-up ceva mai mic, dar tot mare pentru standardele europene, perfect pentru cei care au de transportat în zone mai puțin accesibile.

Chiar înainte de prezentarea ultimului facelift, eu am mers până la Ford West Satu Mare, unde am testat un Ford Ranger axat mai mult pe partea de lux, decât pentru abuzat în teren. Spun asta deoarece în același timp, Ford a anunțat că va apărea în Europa un Ford Ranger Raptor, cumva un frate spiritual al celebrului F-150 Raptor, gândit pentru offroad extrem, cu suspensie înălțată și elemente distictive. Modelul de test avea înfățișarea tipică a unui model pe care un cumpărător american l-ar configura pentru mașina familiei. Culoare neagră, elegantă, chiar dacă vorbim de un pick-up, dar mai ales mult crom. Acesta se găsește pe oglinzile laterale, pe mânere portierelor, la praguri, la bările din benă, dar mai ales în grila frontală. Aceasta este tipic americană, de mari dimensiuni, cu lamele late, iar în lumina puternică a zilei, poate apărea ca o oglindă. Într-un fel e interesant să vezi un pick-up configurat ca o limuzină, mai ales când toți se axează pe plastic negru și look offroad. Mi-aș fi dorit să aibă niște jante mai late sau cauciucuri mai mari, pentru că așa îi stă bine unui pick-up.

Nu aș putea spune că Ford Ranger este cel mai arătos pick-up din segment, mai ales că este la final de carieră, iar concurenții precum Nissan Navara sau Mercedes Benz X-Class au modele complet noi, care mizează mai mult pe aspect. Ford Ranger rămâne acel pick-up capabil, care tace și face.

Același lucru l-aș putea spune și despre interior. Nu excelează nici prin design, nici prin materiale. Acestea sunt tipice pentru un astfel de automobil, ceea ce înseamnă că vedem mult plastic tare, imitație de piele și comenzi mari. Cine spunea că te simți ca într-un Mondeo, sigur nu a mers cu niciuna dintre ele. Sunt convins că cei care optează pentru un pick-up pun pe plan secund calitatea materialelor, fiind atrași mai mult de dotări și ergonomie. Iar aici Ford Ranger se ridică la nivelul așteptărilor. Comenzi mari, plasate exact acolo unde te-ai aștepta. Sunt și grele în utilizare tocmai pentru a fi durabile, iar această variantă era dotată cu tot ce îți poți dori de la un pick-up. Ecranul sistemului de infotainment este mare, foarte lizibil, este cu touch screen, ceea ce îi dă un plus de calitate, iar aici găsești absolut orice funcție vrei. Mi-a plăcut și faptul că instrumentarul de bord are două ecrane digitale, foarte configurabile, care îți dau sentimentul că ”poți schimba mașina”.

Ford Ranger este o mașină mare, așa că spațiul interior este din belșug mai ales pentru pasagerii față, dar nici cei din spate nu se plâng de spațiul la cap sau chiar la genunchi. Pentru un plus de calitate, Ranger-ul de test avea tapițerie din piele și scaune încălzite. Poate pentru un hatchback sau un sedan din 2019, acestea sunt dotări standard, dar pentru o mașină utilitară, sunt foarte binevenite.

Am plecat cu pick-up-ul reprezentanței Ford West în căutarea unui traseu interesant, dar și a unui loc bun pentru poze. În jurul orașului Satu Mare, drumurile sunt destul de bune, așa că am văzut în Ranger un pick-up confortabil, unde vântul nu este prezent decât la viteze de autostradă. Este relaxant să conduci Ford Ranger, iar în multe situații nici nu simți că ești într-un pick-up, ci mai degrabă într-un SUV. Lucrurile se schimbă când ajungi la o porțiune de drum cu denivelări. Chiar dacă suspensia absoarbe imperfecțiunile, fiind un pick-up, resimți în spătarul scaunului vibrațiile. Din păcate este o problemă a acestui tip de caroserie, care nu poate fi remediat, numai prin compromisuri. Totuși, ajungând spre granița cu Ucraina, drumul începea să fie din ce în ce mai rău, dar Ford Ranger îți dă senzația de tanc, care poate trece peste orice, fără efort. După un timp în care nu mi-a păsat de calitatea asfaltului, am ajuns la o porțiune de drum virajat, unde spiritul american al Ford-ului a apărut. Pentru a fi confortabil pe denivelări, suspensia moale a lui Ranger, îl face să se încline destul de mult pe viraje, iar scaunele nu oferă un suport lateral foarte bun. Chiar și pe frânare mașina plonjează în față, și se simte greoaie. La accelerări rapide, cutia răspunde lent, dar este lină, așa că nu simți foarte bine cuplul de 385 Nm. Probabil o cutie manuală ar fi mai eficientă pentru calitățile dinamice, dar pentru confort, cea automată este ideală.

La fel de ideală este și la ieșirile în afara asfaltului. Am găsit un câmp cu baloți de fân unde mi se părea locul perfect pentru niște cadre, numai că trebuia să trec printr-un șant de irigații destul de adânc. Asta însemna că doar cu tracțiunea spate nu aș fi putut ieși. Așa că am cuplat transmisia în 4Low, la mic și am ridicat piciorul de pe frână. Mașina a făcut tot, iar în vârf i-am dat un impuls de accelerație, cât să mă simt mai bine. Cred totuși că puteam urca doar din cuplu. Sunt convins că un Ranger cu anvelope potrivite este foarte capabil în offroad, fiind penalizat doar de ampatamentul ceva mai lung. Este interesant că am văzut foarte multe modele Ranger modificate intens pentru offroad, iar companiile aftermarket oferă o mulțime de accesorii pentru îmbunătățirea performanțelor. Motorul de sub capota modelului de test era un diesel de 2.2 litri și 4 cilindri, ce produce 160 de cai putere și 385 Nm. Sunt valori decente, suficient pentru marea majoritate a utilizatorilor și se încadrează în tendințele clasei. Există un motor de 3.2 litri care produce 200 de cai putere, pe varianta Wildtrack.

Actuala generație Ford Ranger este pe piață de ceva timp, dar în continuare livrează ceea ce cer clienții. Un pick-up robust, capabil, confortabil, chiar dacă materialele nu sunt încă la nivelul de lux. Este perfect pentru drumurile de munte, pentru mersul la pădure, tocmai pentru că îți oferă încrederea că te vei întoarce în siguranță acasă.

Ford Ranger 2.2 TDCi oferit pentru test drive de Ford West Satu Mare