Posts

Cele mai cool maşini din 1988

De ce tocmai 1988? Pentru că astăzi este ziua copilului, iar acum 28 de ani mă năşteam eu. În plus, în anii 80 au apărut creaţii frumoase, rapide, cool şi, mai ales, foarte dorite acum. Şi nu, nu vorbesc despre mine. :)

Aceste maşini din lista de mai jos nu sunt luate la întâmplare. De cele mai multe ori ne place un automobil din trecut, dar nu ştim exact de ce. Unele nu sunt considerate cele mai rapide, cele mai spectaculoase, dar cumva ne-au intrat la inimă. Pentru că au apărut cumva în anii noştri de copilărie, tinereţe. Gândeşte-te la o maşină pe care ţi-o place din trecut. Cu siguranţă are de a face cu faptul că ai văzut-o când ai fost de o şchioapă şi ţi-a rămas întipărită în minte şi în suflet. Câteva dintre maşinile de mai jos nu sunt neapărat construite în 1988, dar au fost, în anul în care m-am născut, disponibile pe piaţă. Aşadar, hai să vedem ce maşini rupeau străzile când eu vedeam lumina zilei?

Lamborghini Countach

Aş putea spune că am prins ultimii ani din viaţa celui mai excentric Lamborghini produs vreodată. Modelul Countach a fost al doilea model supersport al italienilor şi a apărut pentru prima dată tocmai în 1974, ca înlocuitor al superbului Miura. Countach în schimb a avut o viaţă atât de lungă, încât a prins atât anii 70, cât şi toată era anilor 80, până în 1990 când a fost înlocuit. Avea un design atât de ciudat şi atât de cool, încât şi astăzi după mai bine de 40 ani, arată foarte spectaculos. Countach a reuşit să surprindă extrem de bine sentimentul acelor ani.

1983-lamborghini-countach-5000s-road-test-review-car-and-driver-photo-522800-s-original1-876x535 Peugeot 205 GTI

Exact cu un an înainte să mă nasc, francezii de la Peugeot au decis că micul lor automobil de oraş are nevoie de o variantă sportivă. După 20 de ani, eu mă văd îndrăgostit de această marcă, deţinând un Peugeot, iar anul trecut am avut ocazia chiar să conduc legendarul 205 GTI. Şi acum, micul buldog francez este considerat unul dintre cele mai distractive hatchback-uri produse vreodată.

http://www.autogaleria.hu -

Ferrari Testarosa

Am spus mai demult că dacă voi ajunge să conduc şi să scriu despre un Ferrari, mă voi lăsa de scris. Este o dorinţă contradictorie. Dar dintre toate Ferrari-urile de până acum, Testarossa rămâne una dintre preferatele mele. Are un design atât de bine potrivit anilor 80, atât de spectaculos, dar nu neapărat sportivul acela de curse. Pe alocuri este elegant şi cel mai potrivit este că are un motor V12. Când eram mult mai mic am văzut un Testarossa pe străzile din Arad. Era lat, foarte jos, roşu, iar prizele de aer de pe lateral m-au făcut să nu mă mai gândesc la altă maşină. Pentru mine Testarossa reprezintă automobilul sport definitoriu pentru anii 80.

1985-ferrari-testarossa-archived-road-test-review-car-and-driver-photo-597991-s-original-Car-and-Driver1-876x535 Jeep Cherokee

A fost primul Jeep ce nu avea caroseria separată de şasiu, ceea ce îl făcea un fel de SUV al zilelor noastre. Totuşi, dacă îl priveşti, numai cuvântul “sport” nu îţi vine în minte. Cherokee pare desenat cu rigla, nu există nicio linie curbă, dar se pare că acest design a rezistat timpului, iar acum este considerat un clasic. E foarte interesant că amândoi ne-am născut aproximativ în aceeaşi perioadă, iar acum, după aproape 3 decenii, eu deţin un astfel de exemplar, despre care puteţi citi aici.

jeep-cherokee-laredo-photo-605251-s-986x603_DAVID-DEWHURST1-876x535 Ferrari F40

Probabil cea mai importantă maşină a anilor 80, a fost lansată cu exact un an înainte ca eu să văd lumina zilei. A fost ultimul Ferrari aprobat însuşi de Enzo Ferrari, a fost printre ultimele Ferrari analogice, dar şi, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai frumoase Ferrari construite.

ferrari-f40-photo-607301-s-986x603_Mark-Preston1-876x535 BMW e30 M3

Dacă întrebi marea majoritate a oamenilor care este cel mai emblematic BMW al tuturor timpurilor, răspunsul cel mai frecvent va fi modelul Seria 3, mai ales prima generaţie M3. Acesta era la vânzare în anul 1988, fiind derivat, într-un fel, din automobilele de competiţie. e30 M3 a fost gândit pentru a se duela în celebrul DTM.

BMW-M3-E301

 

Ferrari F40 pe pârtia de schi

Cel mai recent clip realizat de Red Bull aduce în prim plan un superb Ferrari F40, ultimul supercar aprobat de însuşi Enzo Ferrari, dar care este tratat diferit de restul modelelor existente pe piaţă. Acest F40 îşi duce proprietarul pe culmile munţilor, prin zăpadă, ajutat de lanţuri şi de proiectoare de raliu. Pe lângă faptul că acest clip ar fi fost suficient doar spunând că apare un F40, calitatea cinematografică este impresionantă. Aşa e când banii nu sunt o problemă. Dar mă mai bucură faptul că fiind mulţi bani în joc, totul este făcut pentru plăcerea privitorului.

Ferrari F40 GT prin fermă

Clipurile celor de la TaxTheRich au făcut senzaţie pe internet acum ceva timp, când au dus un Ferrari Enzo pe macadamul drumurilor de ţară. Printre cei mai nonconformişti producători de clipuri interesante, ce te fac atât să te bucuri, dar şi să te îngrozeşti, TaxTheRich revin acum cu un nou clip în stilul caracteristic. Ca de fiecare dată maşina aleasă să suporte toate nebuniile şi drumurile mai puţin bune, este ceva foarte special. În clipul de mai jos vedem un superb Ferrari F40 GT, o fostă maşină de curse, cu un preţ inestimabil astăzi, în condiţiile în care un Ferrari F40 “normal” este una dintre cele mai căutate modele ce poartă căluţul cabrat. Clipul încearcă să amintească, dar şi să ironizeze seria Gymkhana a lui Ken Block. Dacă Ferrari-ul F40 GT merita un asemenea tratament este discutabil, pentru că, până la urmă, această maşină a fost făcută să concureze şi cu siguranţă la viaţa ei a văzut şi obstacole mai dure: