Posts

Geneva 2020: Mercedes Benz E-Class facelift

Actuala generație Mercedes Benz E-Class a schimbat radical design-ul pătrățos pe care îl știam, dar totuși a păstrat elementul distinctiv pentru clasa ”elegance”: luminile de zi duble. Chiar dacă pare că nu a trecut mult timp de când l-am văzut și l-am condus, a venit timpul pentru un facelift care să împrospăteze limuzina germană. 

Probabil cea mai mare schimbare vine în partea frontală, unde designerii au renunțat la iluminarea dublă, acum blocurile optice fiind mai alungite și în stilul ultimelor modele ale nemților. Aș putea spune că îmi amintește oarecum de super-sedanul AMG GT4Door. Profilul este aproape neschimbat, ceea ce e bine, deoarece această generație E-Class este una foarte frumoasă, cu linii fluide, armonioase, care se completează cu o arcuire specifică a plafonului. O altă schimbare importantă o vedem la posterior. Aproape toate sedan-urile Mercedes Benz din perioada 2013-2020 aveau blocurile optice poziționate pe verticală, într-un stil foarte elegant și distinctiv. Într-o perioadă când designerii desenau doar stopuri orizontale, era plăcut să vezi că Mercedes Benz face lucrurile diferit. Ei bine, cu acest facelift, au rămas în pană de idei, așa că noul E-Class facelift are acum stopuri orizontale, în stilul celor de pe Sedanul Clasei A, care arată bine, dar își pierd din personalitate. Probabil dacă mergeau pe design-ul lui AMG GT4Door, ca în cazul părții frontale, era mai special. 

Totuși, vei putea să-l recunoști în continuare ca fiind un E-Class, indiferent de pachetul de dotări, deoarece în versiune AMG-Pack, lucrurile sunt destul de obișnuite. Același lucru l-am putea spune și despre interior, unde singura diferență considerabilă este noul volan. Acesta are nu mai puțin de 6 spițe, dar se potrivește cu restul interiorului, chiar dacă nu mai pare la fel de elegant precum cel al versiunii non-facelift. 

Odată cu versiunea sedan, Mercedes Benz a lansat și caroseria break, dar și cea All-Terrain. Pentru departamentul AMG, avem noul E53. Motorizările sunt cele cunoscute, cu mențiunea că 7 dintre acestea vor fi electrificate. Puterile pentru motoarele pe benzină variază între 156 și 367 cai putere și pentru diesel între 160 și 330 cai putere. În versiunea AMG E53, motorul este unul 6 în linie de 3 litri care produce 435 cai putere, dar este conectat la un started electric EQ Boost, capabil pentru încă 22 de cai putere când este nevoie, așa că pentru perioade scurte de timp, E53 are 457 cai putere. Asta înseamnă că accelerația se realizează în 4.5 secunde, iar viteza maximă poate fi urcată până la 270 km/h cu opțiunea AMG Drivers Package. 

Va ajunge în reprezentațe undeva la sfârșitul verii, așa că așteptați-vă la un test drive pe blog cu noul facelift. Încă încerc să-mi dau seama dacă arată bine sau nu fără blocurile optice specifice unui E-Class. 

Aventurier în costum

Cineva spunea că „E-Class este inima Mercedes Benz, iar E-Class break este sufletul.” Sincer nu cred că aş putea să-l contrazic. Actuala generaţie este cea mai versatilă şi cea mai variată dintre toate. De la un E-Class încep socotelile Mercedes Benz. Fratele mai mic poate fi cel mai vândut, iar fratele mai mare, este creierul, dar pentru germani, E-Class este punctul de referinţă. Probabil citatul de mai sus se referă la faptul că nemţii cumpără maşini break, iar atunci un E-Class T-Modell este automobilul pe care germanii îl cumpără cu sufletul. Şi de ce nu ar face-o? Este unul dintre cele mai practice automobile produse de germani. E foarte confortabil, spaţios, chiar şi elegant. Dar un E-Class break poate întâmpina probleme atunci când asfaltul se termină. Pentru cei care au cabane la munte sau ajung pe drumurile din România, Mercedes Benz le oferă compromisul perfect. E-Class All-Terrain.

25593501_10211260227563887_63846874_nExact aşa cum îi sugerează numele, este un E-Class pretabil pentru orice teren. Vedeţi voi, nu toată lumea îşi doreşte un SUV, chiar dacă acestea sunt cele mai căutate, aşa că o alternativă viabilă este tot timpul bine venită. Deocamdată, Mercedes Benz doar testează „terenul” prin lansarea noului E-Class AT, deoarece este pentru prima dată când avem o astfel de caroserie din partea acestora, iar piaţa şi rivalii sunt destul de limitaţi. În afară de Audi A6 Allroad şi Volvo V90 Cross Country, nu prea mai sunt producători care s-au „aventurat” în acest segment. Dar din punctul meu de vedere ar trebui să existe cât mai mulţi. Ştiu că design-ul total atipic nu este pe placul multora, dar după ce o conduci, îţi dai seama că nu mai ai nevoie de altă caroserie. Sentimentul de la volan este cu adevărat special. Dar până atunci, să discutăm puţin despre design, totuşi.

25627391_10211260227083875_2123679787_nUn E-Class break, indiferent de generaţie este considerat un dric. Lumea nu vrea să fie văzută conducând un dric. Dar trebuie să treci peste această impresie dată de multitudinea de dricuri E-Class şi atunci vei vedea un automobil practic foarte elegant. În cazul versiunii All Terrain, partea frontală este dominată de grila radiatorului asemănătoare cu cea a SUV-urilor Mercedes Benz, dar şi de protecţiile metalice din partea inferioară. Sincer, aşa îţi dai seama că un design este bun. Pentru că aceaşi parte frontală poate acomoda un pachet AMG, dar şi „faţa” unui SUV. Tot de la un SUV sunt preluate protecţiile laterale din plastic, ce înconjoară aripile. Sunt cele mai distictive elemente de design ce fac diferenţa între un All Terrain şi un T-Modell normal. Totuşi, vei vedea că un AT este cu 29 de mm mai înalt, iar garda la sol poate măsura aproape 16 cm. Acest lucru este datorat de jantele cu diametru mărit, ce pot avea dimensiuni de 19 sau 20 de inch. Totuşi cred că aici greşeşte Mercedes Benz. Întreg design-ul este robust, fără să uite de eleganţa tipică germanilor, dar imaginaţi-vă un All Terrain cu jante pe 16 şi anvelope cu talon mare. Atunci chiar ar arăta precum un SUV aplatizat şi nu o să-şi mai fie frică că zgârii jantele pe drumul pietruit. Încerc să fiu cât se poate de obiectiv în priviţa design-ul, dar ştiu că este greu. Aşa că nu îmi rămâne decât să vă zic: Ador caroseriile break înălţate!

25627293_10211260225763842_1167341792_n 25674247_10211260227403883_141612242_nDin păcate sau din fericire, lucrurile la interior nu sunt atât de tranşante. Avem aceeaşi planşă de bord ca şi la modelul E-Class sedan, dar pentru All Terrain nivelul de echipare este ceva mai bun. Modelul de test avea scaunele îmbrăcate în aceeaşi nuanţă de maro a exteriorului, aşa că mă simţeam ca într-un capuccino, iar combinaţia de lemn şi aluminiu de pe bord e foarte elegantă şi potrivită pentru o astfel de maşină. Pentru că vorbim de un break, spaţiul interior este absolut imens. Atât în faţă, dar şi în spate, orice pasager are loc suficient, în plus stă foarte confortabil. Portbagajul are un volum de 640 l suficient pentru orice bagaje, iar pentru că maşina este mai înălţată, scoaterea şi încărcarea bagajelor este extrem de uşoară. Materialele sunt demne de orice produs Mercedes Benz de clasă mare, ce să mai, aş fi condus maşina asta în cel mai lung roadtrip posibil, cu încă 3 prieteni după mine.

25593346_10211260225163827_895041067_nIar cu acest gând în minte, trebuie să trecem la sentimentul de la volan. Un sentiment pe care l-am mai avut doar în Dacia Duster. Să nu înţelegeţi că o să compar un Mercedes Benz de 70.000 euro cu un Duster, dar în ambele maşini am simţit un sentiment de libertate cum rar mai întâlnesc. În E-Class All-Terrain te urci la volan extrem de uşor. Garda la sol mai înaltă înseamnă că nu mai trebuie să te „trânteşti” în scaunul şoferului, iar odată urcat, te afunzi într-un scaun extrem de confortabil şi simţi pielea fină cum te înconjoară. Poziţia la volan ceva mai înaltă, era de înţeles, dar faptul că ştii că nu e un SUV, dar totuşi poţi să treci peste denivelări şi peste gropi fără nicio problemă, acesta este sentimentul despre care vorbeam.

25590096_10211260226323856_1462523940_nGândeşte-te să mergi cu maşina ta, fie ea un Golf, A4 sau Peugeot, să se simtă exact ca o maşină joasă, dar să nu ai frică pentru baia de ulei sau pentru gropi. Ce îţi poţi dori mai mult? E-Class All Terrain este dotat standard cu suspensie pneumatică, ceea ce înseamnă un confort la rulare excelent. Orice împerfecţiune a drumului este absorbită, niciun zgomot nu pătrunde în habitaclu, iar pe viraje se simte exact ca orice alt E-Class. Chiar dacă vorbim de un model „aventurier” direcţia este fenomenală şi am mai spus asta şi în testul cu modelul sedan. Este suficient de grea aşa că îţi oferă un feedback perfect, fiind în acelaşi timp extrem de rapidă şi precisă. Chiar şi pe un drum virajat te poţi distra cu un All Terrain. Asta dacă nu uiţi de dimensiunile şi greutatea maşinii. Toate sistemele, de la suspensia pneumatică sau tracţiunea 4Matic, duc greutatea la aproape 2 tone. Asta se simte cel mai tare atunci când accelerezi. Motorul de 2 litri diesel, singurul disponibil deocamdată, produce 194 cai putere şi 400 Nm, dar pe o astfel de caroserie sprintul până la 100 km/h este de aproape 8 secunde. Nu mă înţelegeţi greşit, poţi să faci orice depăşire, dar nu este genul de maşină pentru ieşiri rapide din ace de păr. În schimb, confortul rulării şi direcţia superbă compensează pentru lipsa unui propulsor mai puternic.

E-Class All Terrain dispune de sistemul Dynamic Select cu 5 moduri de rulare, iar modul pentru condus în offroad este derivat din cel al SUV-ului GLE. Sistemul 4Matic nu dispune de reductor sau treaptă „la mic”, cuplul fiind transmis fiecărei roţi atunci când aderenţa scade. Totuşi, pentru porţiunile de drum mai grele, mai există un mod – lift, ce ridică cu încă 20 de mm garda la sol, până la viteze de 35 km/h.

25589954_10211260225683840_389784097_nNu poţi cere unui E-Class All Terrain să te ducă pe unde merge un G-Class, dar poate urmări fără probleme un GLC, de exemplu. E-Class AT e genul de maşină pe care o conduci mulţi kilometri pe asfalt, doar ca să faci ultimii metri până la cabana din vârful muntelui, în aceeaşi maşină. Şi face chestia asta foarte bine. Ştiu că în trecut spuneam că îmi plac maşinile care sunt gândite doar pentru un anumit scop, iar un E-Class All Terrain pare a fi „de toate, pentru toţi”, dar exact asta este menirea maşinii. O maşină care să împace toate gusturile ar fi GLC, că tot am vorbit despre el, dar E-Class All Terrain este pentru un mic grup de oameni care vor „de toate”.

Mercedes Benz E220d All-Terrain oferit pentru test drive de Autoklass Timişoara

25674149_10211260225243829_1403548467_n 25674173_10211260226523861_1842230184_n 25630765_10211260226763867_2065968627_n 25593821_10211260225843844_759421578_n 25593489_10211260226803868_1266367789_n 25589738_10211260230763967_190115436_n 25627371_10211260230723966_1253805756_n 25627327_10211260225083825_1130957293_n

Urzeala Tronurilor

„Cine m-a pus să compar aceste maşini?” Asta era întrebarea ce îmi venea în minte după doar câţiva kilometri la volanul acestor două limuzine. Cum aş putea să aleg un câştigător? În mod clar nu există unul, pentru că vorbim de o rivalitate ce se întinde pe mai multe decenii. Încă de când directorii au decis că au nevoie de un automobil pe care să-l conducă, dar în care să fie totodată relaxaţi, aceste două exemplare decid piaţa. În plus, nici pe partea de popularitate lucrurile nu stau diferit. Fanii se luptă atât să-şi laude preferatul, cât şi să denigreze rivalul. Şi m-am găsit eu, să decid un verdict. Dar aşa cum se întâmplă într-o urzeală a tronurilor, nimic nu e sigur. Nimic nu este decis.

MNJ_7725Mercedes Benz a fost primul care a prezentat o nouă generaţie pentru limuzina E-Class. Dar până la aceasta, a fost parcă mai tot timpul cu un pas în urmă. Vechea generaţie a stat foarte mult pe piaţă, chiar dacă facelift-ul a reprezentat doar o îmbunătăţire substanţială. Cu actuala generaţie în schimb, germanii din Stuttgart au făcut o adevărată revoluţie. Aproape nimic nu mai aminteşte de vechile E-Class, întreaga formă făcând acum trimitere spre mult mai luxosul S-Class. Aceasta pare a fi o reţetă câştigătoare, urmată chiar şi de rivalul BMW. Noul Seria 5 fiind mai mult un Seria 7 micşorat şi mai sportiv, decât să pară un Seria 3 mai mare. Acest trend nu a fost tot timpul apreciat de către fani, aceştia spunând că nu vor o caroserie trasă la indigo, dar de gabarit diferit. Aşa cum am mai discutat, în cazul acestor automobile, identitatea de marcă primează, iar clienţii ce efectiv plătesc bani grei, sunt cei care decid că vor un astfel de design.

MNJ_7680Probabil cel mai subiectiv aspect în orice comparativ, mai ales unul precum cel de astăzi, este design-ul. Care caroserie atrage mai mult? Din punctul meu de vedere, Mercedes Benz a făcut o treabă excelentă cu noul E-Class, chiar dacă la început am fost puţin sceptic. Apoi am ajuns să-l văd pe viu. Să-l văd în configuraţii deosebite, cum este cea din test. Pachetul sport AMG Line îi vine ca o mănuşă. Sincer, în varianta Avangarde, E-Class nu mai pare la fel de special. Dar, chiar dacă vorbim de o limuzină ce şi-a construit numele prin eleganţă, un E-Class sportiv, cu bara frontală agresivă, blocuri optice cu grafică spectaculoasă şi un plafon arcuit dramatic, face senzaţie indiferent că e zi sau noapte. Spre deosebire, Seria 5 a fost tot timpul varianta mai sportivă din orice comparativ, iar noua generaţie nu dezamăgeşte. Ca şi în cazul lui E-Class, în varianta de bază, Seria 5 nu mai pare atât de special, parcă ceva lipseşte şi nu înţeleg această găselniţă a designerilor. Dar optează pentru pachetul optic M Sport şi primeşti o parte frontală perfectă, cu prize mari pe laterale şi blocuri optice agresive. Aş putea spune că din spate Seria 5 arată chiar mai bine decât noul E-Class, alura fiind mai dominantă şi mai sportivă.

MNJ_7675În acest comparativ, atât Mercedes Benz cât şi BMW au dat ce au mai bun în acest moment în această clasă. Ambele maşini sunt în variantele lor sportive de top, singura menţiune fiind jantele mai mari ale Mercedes-ului, ce măsoară 19 inch faţă de 18 la BMW. În rest, dacă e să-ţi configurezi un sedan business, dar să ai mintea de 25 de ani, exact aşa ar arăta. Poate că albul E-Class-ului pare mai alb.MNJ_7666Dacă la exterior vorbim de configuraţii aproape identice, cu elemente de design foarte asemănătoare (bara fronatală), interioarele celor doi concurenţi sunt cât se poate de diferite. Interesant este că ideea generală este asemănătoare. Ambele modele se inspiră puternic de la fraţii mai mari. Dacă mulţi cred că design-ul sobru şi tipic german a lui Seria 5 i se potriveşte, interiorul noului E-Class a stârnit multe controverse. Unii spun că este prea ostentativ pentru o limuzină germană, alţii cred că este de bun augur o astfel de abordare.

MNJ_7738 copyÎn Seria 5 stai mult mai jos în scaunul şoferului, volanul îţi vine exact în piept, iar senzaţia la volan este una mult mai spotivă, exact aşa cum te-ai aştepta. Comenzile sunt parcă mai intuitive, mai ales cele multimedia, deoarece ecranul navigaţiei este acum touch screen. M-am trezit de câteva ori să întind mâna să preselectez o funcţie pe ecranul din mijloc a lui E-Class, fiind obişnuit de la Seria 5. În utilizare zilnică ajungi să te obişnuieşti cu unele funcţii, cum ar fi chiar controlul prin gesturi, prezent pe bavarez. Spre deosebire, în E-Class nu este nevoie să ridici mâinile de pe volan, toate comenzile pot fi accesate de pe spiţele volanului. Graficele ecranului central mi s-au părut mai bune în E-Class, dar Seria 5 oferă un meniu mult mai intuitiv. O altă diferenţă între cele două, ce probabil nu ar conta foarte mult pentru unii clienţi, este senzaţia de spaţiu oferit în fiecare model. Dacă în Seria 5 bordul este mult mai aproape şi oarecum te înconjoară, oferindu-ţi senzaţia de cockpit, în E-Class totul este aerisit şi pare mult mai mare. Dar asta poate avea legătură şi cu linia parbrizului şi a bordului ce este mult mai lungă. Materialele în ambele modele sunt demne de acest segment, dar Seria 5 mi s-a părut ceva mai închegat. Zgomotele de la interior sunt mult mai bine absorbite de bavarez şi nu cred că are legătură cu faptul că Seria 5 avea 600 de km, iar E-Class era folosit de un an de zile.

MNJ_7751 MNJ_7736La urma urmei, din punctul de vedere al design-ului, părerile sunt împăţite şi subiective. Nu aş putea să aleg o parte. Mi-ar plăcea un Seria 5 cu elemente de la E-Class şi un E-Class cu anumite detalii de la Seria 5. Dacă până în acest punct, vă las pe voi să alegeţi un câştigător, pe partea de condus şi feeling, vă voi spune eu.

MNJ_7697Am vrut să fac un comparativ cu aceste motorizări. Sunt genul de maşini care se cumpără. Dotate full, dar cu motoare economice pe motorină. Dacă acum câţiva ani, motorizările de 2 litri diesel erau considerate un fel de „paria” pe aceste caroserii, în 2017, sunt cele pe care trebuie să le alegi. Am luat hârtiile cu datele tehnice şi am avut un şoc. Aproape că nu găseam diferenţe. Nu pot spune că BMW s-a luat după Mercedes Benz, chiar dacă primul a apărut E-Class, deoarece noua generaţie a limuzinei din Stuttgart a ajuns abia acum la clasica cilindree de 2 litri, după ce ani de zile a mers pe una de 2.1. Puterile atinse de noile motorizări sunt 190 de cai putere şi 400 Nm pentru Seria 5 şi 194 cai putere şi 400 Nm pentru E-Class, dar bavarezul este cu aproximativ 40 de kg mai uşor, în ciuda tracţiunii integrale. Tot pe foaie, E-Class atinge primii 100 km/h în 7.3 secunde, iar Seria 5 în 7.6 secunde. Viteza maximă nu prea contează pentru un test realizat în România. Până şi din punctul de vedere al proporţiilor, aceste două maşini sunt la diferenţă de câţiva centimetri în fiecare aspect. Cum spuneam, nu le poţi deosebi. Dar, dacă ar fi să te legi la ochi şi să le conduci, sunt cum se poate mai diferite.

MNJ_7703MNJ_7714Le-am dus în traficul de oraş, pe drumuri line de deal şi am urcat pe serpentine de munte. Şoseaua este exact aşa cum o găseşti în România. Asfalt perfect pe alocuri, multe denivelări, dar şi gropi. În Seria 5 simţi suspensia fermă, chiar dacă avea jante mai mici. Diferenţele între modurile Confort şi Sport ale suspensiei nu sunt foarte mari. În modul Sport simţi în habitaclu toate imperfecţiunile drumului, chiar te zdrumcină. Pe virajele rapide, anvelopele fiind mai groase apasă prea mult în asfalt şi limitează calităţile dinamice. În schimb direcţia este extrem de precisă, iar poziţia mai bună la volan îţi oferă o încredere mai mare. E-Class-ul din test era dotat opţional cu suspensia pneumatică, care face minuni. În modul ei cel mai confortabil, efectiv absorbea toate denivelările şi te „ascundea” de tot ceea ce era în afară. Totuşi modul Sport nu era chiar atât de ferm, dar se simţea diferenţă între cele două moduri, spre deosebire de BMW. Faptul că în E-Class stai mai sus, iar direcţia este ceva mai vagă, nu îţi oferă aceeaşi încredere, dar la limită am simţit că E-Class se aşează mai bine pe viraje. Cu siguranţă este pentru prima dată când un E-Class poate să-i pună probleme seriose, din punct de vedere dinamic, unui Seria 5. În funcţie de încrederea şoferului, pe anumite porţiuni de drum, un E220d poate fi mai sportiv şi chiar mai distractiv decât un Seria 5.

MNJ_7711După aceste ture de recunoaştere în care am schimbat maşinile şi am văzut diferenţele destul de mari în ceea ce priveşte experienţa la volan, am aşezat ambele maşini pentru clasica cursă „de la semafor”. Mercedes-ul avea mai multă putere, BMW-ul tracţiune integrală. 8 trepte versus 9. Bavaria versus Stuttgart. Când numărătoarea a ajuns la 0, BMW-ul a ţâşnit mai repede, fanii Mercedes spunând că am furat startul, dar în doar câţiva zeci de metri am fost ajuns şi depăşit de E-Class. A trebuit să refacem sprintul, iar de data aceasta maşina echipată cu 9G-Tronic a plecat prima, fiind clar că BMW-ul nu o mai poate ajunge. Când în sfârşit au plecat ambele maşini deodată, Mercedes Benz E-Class ţine pasul înainte, iar până la viteza de 100 km/h are cam o lungime de maşină distanţă. Am făcut de trei ori plecările de pe loc şi de fiecare dată E-Class a ieşit câştigător. Chiar şi în momentele de accelerare de la viteze de croazieră, Stuttgart-ul învingea Bavaria.

MNJ_7804Mercedes Benz a reuşit să construiască un motor extrem de performant şi competitiv în această categorie. Resursele de putere se simt indiferent de plaja de turaţie, iar cutia cu 9 rapoarte schimbă treptele lin, dar şi sportiv, la nevoie. Se vede că atunci când au gândit nouă platformă, un ochi era îndreptat spre concurenţă, altfel nu văd tendinţa puternică de a fi mult mai dinamic faţă de generaţiile trecute. BMW Seria 5 rămâne în continuare compromisul perfect între sporivitate şi confort, cu toate că în variantă xDrive distracţia este limitată.

Am asistat la un Mayweather vs McGregor, la un Real vs Barca, Cersei vs Daenarys, unde fiecare adversar vine cu propriile calităţi, dar şi slăbiciuni. În fiecare an şi cu fiecare generaţie, aceste două modele îşi dispută supremaţia asupra tronului sedanurilor business. Urzeala tronurilor nu s-a terminat, chiar dacă această victorie îi revine Mercedes-ului E-Class. Acesta a fost superior datorită suspensiei pneumatice mult mai bune decât la Seria 5, dar şi prin motorizarea mai performantă. În lumea aceasta, a maşinilor gândite cu un scop anume nu este niciodată un câştigător clar, totul rezumându-se la feeling, la senzaţii. Fiecare dintre aceste maşini v-au trezit sentimente în timp ce aţi citit acest text. Acea maşină care v-a stârnit un interes anume, aceea este câştigătoare.

 

Imagini realizare de talentatul Alecsandru Mânje

BMW 520d xDrive oferit de BMW Grup West Premium Oradea

Testele individuale ale ambelor modele – BMW Seria 5 Mercedes Benz E-Class

MNJ_7665 MNJ_7666c MNJ_7667 MNJ_7664 MNJ_7674 MNJ_7675 MNJ_7677 copy MNJ_7677 MNJ_7684 MNJ_7686 MNJ_7690 MNJ_7692 MNJ_7696 MNJ_7698 MNJ_7699 MNJ_7702 MNJ_7703 MNJ_7719 MNJ_7739 MNJ_7742 MNJ_7741 MNJ_7754 copy MNJ_7765 copy MNJ_7794 MNJ_7806

Retrospectivă 2016 – Top 5 articole

Poate că acest articol trebuia publicat/realizat în 2016, dar aşa cum ştiţi, proiectul turatiiscrise.ro este unul individual, în sensul că sunt singurul ce scrie aici. Din păcate, timpul nu mă lasă să postez atât de des precum mi-aş dori, aşa că vreau acum să vă mulţumesc pentru toate feedback-urile pe care le-am avut de la voi în anul ce tocmai a trecut. Sunt bucuros să spun că ne-am dublat într-un an, sunt peste 50.000 de intrări pe site în cele 12 luni a anului 2016. Sper să ajugem la 6 cifre în 2017. A fost anul în care mi-aţi cunoscut a doua maşină din garaj, Jeep-ul Cherokee XJ ce atrage foarte multă lume aici, anul în care am văzut “de la faţa locului” raliul Gumball3000, dar şi anul în care maşinile pe care le-am condus au fost de la peste 100.000 de euro la 10.000 de euro sau de la 5 metri lungime, la 2 metri lungime. Acestea fiind zise, cele mai citite articole de anul trecut sunt:

Luxul Modern – Test drive BMW Seria 7

12648194_10206037865605695_129799882_nAm început 2016 destul de tare, printr-un test realizat în februarie cu noua navă amiral a bavarezilor. Era de aşteptat ca cel mai avansat model BMW de până acum să fie şi cel mai citit, în condiţiile în care am reuşit să fiu printre primii care au realizat un test drive cu această maşină în România. Atât de apreciat a fost textul meu, încât a fost distribuit şi pe pagina oficială BMW România, fiind unul dintre cele mai apreciate share-uri. Mi-a plăcut mult noul BMW Seria 7, mai ales că l-am putut duce acasă, în oraşul natal, iar imaginile realizate în locurile dragi mie, au fost apreciate de peste 200.000 de oameni pe conturile oficiale BMW. Mulţumesc în special Grup West Premium Oradea pentru că mi-au oferit maşina de test. S-ar putea ca şi anul acesta să repetăm “isprava”, pentru că aşteptăm noul BMW Seria 5.

Benzină cu surprize – Test drive BMW Seria 4 Gran Coupe

img_3607Un articol atât de special, trebuia împărţit în două părţi. În prima parte am prezentat maşina, un BMW 430i GC xDrive, ce m-a suprins cu noua motorizare de doar 2 litri, dar indicativ mai mare. Nu a fost prima dată când am condus un Seria 4 Gran Coupe, dar după mult timp, am ajuns iar la volanul unui BMW sportiv cu motor pe benzină. Chiar nu ai de ce să te plângi. În realizarea şi succesul acestui articol a fost implicat şi Glume de Maşinişti. 

Atac la lider – Test drive Jaguar F-Pace

13936824_10207437616521000_785277811_nAl treilea cel mai citit articol de anul trecut a fost despre primul SUV Jaguar din istorie. F-Pace este considerat cel mai frumos SUV de până acum, mai ales că vine de la o companie ce nu are tradiţie în astfel de caroserii. Totuşi, Jaguar a mizat totul pe succesul noului F-Pace, şi nu doar l-au desenat foarte frumos, ci l-au făcut extrem de sportiv. Probabil chiar mai dinamic decât un Porsche Macan sau un BMW X3. Mi-a plăcut foarte mult şi că maşina de test era în echipare de top. Sincer, nici nu cred că mai erau căsuţe libere pe configurator. Aa, era să uit. Are un motor diesel V6 de 3 litri ce dezvoltă 300 de cai putere şi un cuplu enorm de 700 Nm. Niciun alt SUV din clasă nu se poate lăuda cu aceste cifre. Nici nu se putea să nu aibă o altă configuraţie, mai ales dacă vobim de Expressline Timişoara, de la care am luat maşina.

O zi pe circuit – BMW Seria 4 GC pe Motorpark

dsc_0371Probabil cea mai mişto zi din viaţa mea de şofer. Am văzut o mulţime de filmuleţe pe net cu jurnalişti ce testau maşini pe circuit, mergând cât de tare vor şi luând viraje la limită. Cu ajutorul lui Alex de la PitStops, am ajuns la circuitul Motorpark România, de la Adâncata, unde mi-am putut împlini un vis avut încă de când singurele interacţiuni cu maşini erau prin pozele de la guma Turbo. Încă o dată, BMW România a distribuit articolul pe pagina lor de Facebook şi le mulţumesc pe această cale.

Revoluţia Eleganţei – Test drive Mercedes Benz E-Class

20160609_230523S-ar putea ca acesta să fie Mercedes-ul meu preferat de anul trecut. Schimbarea faţă de generaţia precedentă este radicală aş putea spune, de la design, motorizări, transmisie până la calitatea generală a asamblării. Faptul că am avut un model doar cu tracţiune spate, m-a făcut să-mi dau seama cât de bună este direcţia pe noile modele Mercedes Benz. L-am dus în viile Recaş şi am făcut şi un shooting de noapte. În 2017 am deja plănuite câteva modele Mercedes Benz, bineînţeles împreună cu Autoklass Timişoara. 

Anul acesta vreau să postez şi să scriu cât mai mult, pentru că văd că şi voi vreţi. Aşa că, prima supriză importantă din acest an, va fi chiar joi seara, 12 ianuarie. Nu spun mai multe, doar urmăriţi pagina de Facebook Turaţii Scrise. 

Prezentare: Mercedes Benz E-Class All-Terrain

mercedes-e-class-all-terrain-3Nu am mai scris de ceva timp şi, ciudat, revin cu o ştire despre o maşină roşie (precum Peugeot-ul meu) dar care vrea să fie şi off-road, precum Jeep-ul meu. Să fie aceasta combinaţia perfectă pentru o maşină. Ei bine, da şi nu. Daţi-mi voie să explic.

mercedes-e-class-all-terrain-5Îmi plac foarte mult modelele cross-break, all-road, all-terrain, cum vreţi să le spuneţi. Au o alură şi o personalitate aparte, iar trăind în România, nu poţi să nu te gândeşti cât de mişto zbori peste gropi, cu o caroserie înălţată, dar fără să fie prea înaltă, precum la un SUV. De multe ori nu merg tare cu maşina mea, din simplul motiv de a nu “da jos”. Ei bine, acestea sunt genul de maşini care pot satisface cele mai năstruşnice vise ale mele, pe drumuri de ţară. Totuşi, am spus-o mai demult şi sunt nevoit să o repet. Nu îmi plac maşinile care au mai mult de o întrebuinţare. Consider că dacă încearcă să facă mai multe lucruri deodată, nu iese nimic. Poate mă înşel.

mercedes-e-class-all-terrain-4 mercedes-e-class-all-terrain-7 Mercedes Benz voia de mult un astfel de model. Să nu credeţi că e o noutate, cu toate că nu a mai existat până acum vreun break înalţat cu steaua pe capotă. Probabil nu a fost piaţa propice pentru ei, probabil au aşteptat să vadă ce fac rivalii sau probabil au avut alte priorităţi. Gen SUV-uri mici şi medii. Dar acum, cu ultima generaţie E-Class Estate, au montat protecţii din plastic negru pe laterale şi bară agresivă în faţă, au ridicat puţin suspensia şi intră în competiţie directă cu noul Volvo V90 Cross Country, prezentat acum câteva săptămâni, dar şi cu vechiul, deja, Audi A6 Allroad. Probabil cel mai cunoscut model cu o astfel de caroserie.

Audi trebuie să vină cu un nou model A6 cât de curând, totuşi până la apariţia unui nou A6 Allroad mai trebuie să aşteptăm, iar cel din prezent este puţin îmbătrânit, aşa că ne rămâne rivalitatea directă între E-Class All-Terrain şi V90 Cross-Country. Două maşini aproape identice, dacă stai să te gândeşti. Amândouă promit exact aceleaşi lucruri către exact aceiaşi clienţi. Cei trecuţi de 50 de ani, dar care au o cabană la munte, unde merg la pescuit.

mercedes-e-class-all-terrain-32 Ideea unui automobil luxos şi confortabil, pe care să-l scoţi în afara asfaltului este foarte bună, dar nu funcţionează, pentru că trebuie să existe compromisuri pe o parte. Aşa că cel mai bine ai putea privi cele două maşini drept mai confortabile decât variantele lor “neînălţate”. Nu mai bune, doar mai confortabile. Din păcate nu ştiu piaţa internaţională sau măcar cea europeană să văd cât de bine sunt cumpărate astfel de caroserii, dar atunci când vezi cifrele de vânzări a unui SUV de dimensiuni medii, stai să te gândeşti de ce mai există cross-break-uri şi all-terrain-uri? Cred că motivul este similar cu existenţa SUV-urilor coupe. Sau a SUV-urilor de oraş. Pentru că există o nişă şi oameni care vor maşini de nişă.

mercedes-e-class-all-terrain-31Dintre cele două modele break cross/all-terrain, cred că Volvo va avea câştig de cauză în faţa clienţilor. Nu spun că Mercedes Benz nu este bun, dar deocamdată este la început, nu vine cu o istorie în spate, a acestor caroserii, iar noul E-Class All-Terrain, doar încearcă să “fure” nişte clienţi. Nimic mai mult. Din mapa de presă nu am aflat exact ce vrea Mercedes Benz de la această maşină, iar imaginile sunt definitorii. Dacă e să facem o comparaţie între imaginile de presă a celor două modele, nici nu ar trebui să mai existe vreo rivalitate. Volvo ar câştiga fără drept de apel. Pe când imaginile E-Class-ului All-Terrain ne arată o maşină cu pasaje negre şi bară frontală asemănătoare cu un bull-bar de pe un Logan, care se plimbă pe bulevarde noaptea, Volvo V90 Cross-Country îmi transmite un sentiment de ducă. Cât de mult mi-ar plăcea să fiu şi eu pe marginea acelui lac, probabil pe pontonul din faţa căbănuţei de lemn şi să ştiu că am ajuns acolo în confort.

volvo-v90-cc-new-38Ciudat este faptul că noul E-Class All-Terrain nu arată atât de rău pe cum te-ai aştepta. Din toate comentariile pe care le-am citit la articolele despre maşină, opinia publică este una pozitivă. În ciuda aspectului de dric a variantei break. Nu o spun eu. Totuşi, după ce am condus un GLC cu pachetul offroad, nu pot să nu văd aceeaşi faţă şi pe E-Class AT. Pare un GLC turtit şi alungit. Nu are garda la sol mărită, precum la Volvo. Cred că asta atrage mai mult. Este cu doar 2.9 cm mai înalt decât un E-Class Estate, iar garda maximă atinge 15.6 cm. Prin comparaţie Volvo atinge 21.8 cm, iar A6 Allroad 18.5 cm. Iar acum să revin la problema principală, de la începutul articolului. De ce un E-Class All-Terrain? De ce nu unul Estate normal, confortabil, mult mai sportiv? De ce nu un GLC atunci? Măcar ştim o treabă. Răspunsul este unul simplu. Vrei ceva diferit. Iar asta e un argument suficient de bun. Mă bucur când văd un A6 Allroad pe drum. Omul acela de la volan ştie ce vrea de la o maşină. De aceea nu a vrut varianta “normală”. Sunt sătul de câte Q7 văd. Este o limpezire pentru ochi să văd şi un Allroad. Aşa va fi şi cu E-Class All-Terrain. În marea de MeLe-uri, Ge-Leee-uri, va apărea un client sigur pe sine, care ştie ce îşi doreşte de la o maşină, de aceea se plimbă în confort deplin şi fără bătăi de cap, într-un E-Class All-Terrain. Nu şi l-a luat doar să epateze, precum un GLE Coupe. Cu toate acestea o să mă uit ciudat la el, de ce nu şi-a cumpărat un Volvo V90 Cross-Country?

volvo-v90-cc-new-40 volvo-v90-cc-new-41mercedes-e-class-all-terrain-33 mercedes-e-class-all-terrain-24 mercedes-e-class-all-terrain-27 mercedes-e-class-all-terrain-6 mercedes-e-class-all-terrain-11 mercedes-e-class-all-terrain-10  ben

Revoluţia eleganţei

Până nu demult, Mercedes Benz era cel mai conservator producător auto premium din Germania. Modele sale păreau învechite, cu un design ce amintea încă de anii 90, rămânând oarecum în urma rivalilor de la BMW şi chiar Audi, pe alocuri. Ceva s-a schimbat, însă. “Steaua în trei colţuri” a început să devină tot mai frumoasă, mai agresivă, mai tehnologizată, mai elegantă şi mai sportivă. Şi nu doar în planul de preţ înalt. Totul a început chiar cu micul hatchback A-Class. Schimbarea radicală de la vechea generaţie la cea actuală, ne-a luat pe toţi prin surprindere, iar atunci ne-am dat seama că va veni o adevărată revoluţie pentru Mercedes Benz.

20160609_225021A urmat apoi, cum altfel, nava amiral S-Class. Un automobil atât de perfect, atât de apreciat de fiecare persoană în parte. Era o vitrină tehnologică, o viziune asupra viitoarelor modele, dar şi asupra tehnologiilor disponibile pe toate automobilele anilor ce vor veni. Intuiţia a fost exactă, atunci când sedanul de clasă medie C-Class a apărut, fiind un fel de mini S-Class, pe o platformă nouă, mult mai sportivă. Totuşi, mai exista un model pentru germani ce a rămas foarte conservator. Încă din 2009 până în 2016 Elegance-Class a fost printre ultimele Mercedes-uri ce a rămas neatinsă de noile schimbări. Oarecum ştiam că noua generaţie se vrea o combinaţie între luxul clasei S şi sportivitatea clasei C, fără să uite de cuvântul de ordine al modelului, cel ce i-a dat şi denumirea de altfel: Eleganţă.

20160609_225156Această revoluţie a eleganţei, a început pentru noul model, printr-un design mult schimbat faţă de generaţia precedentă, chiar şi de varianta facelift, ce renunţa la blocurile optice duble, un trademark pentru E-Class. Noul model este probabil cel mai elegant sedan din segment, cu linii fluide, curate, păstrând totodată unele elemente distinctive pentru clasa E. Vorbesc bineînţeles de luminile de zi ce oferă două benzi de lumini cu LED, amintind cumva de cele două blocuri optice duble. Noile faruri sunt însă foarte rotunjite, asemănătoare cu cele ale fratelui mai mic, în schimb noua grilă este puţin ieşită, iar în funcţie de configuraţie, poate avea “steaua” în mijlocul acesteia, flancată de două lamele cromate sau poate fi poziţionată pe capotă, lăsând grila curată şi mai elegantă. Această opţiune, să-i zicem, de a pune stema pe capotă, era rezervată doar vârfului de gamă, S-Class. Personal, îmi plac ambele variante, dar era o vorbă mai demult: “Lumea se vede altfel prin steaua de pe capotă”. Bara frontală are un design oarecum simplist şi nu prea bine definit, încercând să pară cu fante de aerisire, dar se vede clar că sunt false, ce le face să arate oarecum ciudat. Dacă vrei să schimbi asta, trebuie să optezi pentru superbul pachet AMG ce vine cu un design mult mai agresiv, acele fante sunt mai mari, atât pe laterale cât şi central. Noul E-Class ar putea să se piardă în gamă, iar pentru un ochi neavizat acesta se confundă foarte uşor cu fraţii săi. Profilul este foarte frumos, elegant, curat, renunţând la pasajele bombate ale roţilor, dar pentru a ieşi cu adevărat în evidenţă, trebuie optat pentru un set de jante mai mari. Aceasta este o problemă a automobilelor noi, arcele sunt foarte mari, iar nişte jante mici arată chiar aiurea, obligându-te la o cheltuială mai mare. Privit din posterior, noul E-Class nu epatează, nu iese în evidenţă cu mai nimic şi sunt de părere că blocurile optice ale generaţiei anterioare erau mai potrivite. Acestea noi, sunt o idee prea mici şi mult prea asemănătoare cu cele ale lui C-Class.

13735366_10207238642866783_82838034_n 13714419_10207238641986761_1089745482_n 13714430_10207238642226767_1741930436_nNu ştiu dacă Mercedes Benz a dat greş sau nu optând pentru acest tip de design matrioska, dar dacă ne uităm în ograda rivalilor, vedem exact acelaşi lucru. Asta ar putea ţine de preferinţele clienţilor, care, să ne înţelegem, şi-ar dori un automobil luxos şi sportiv şi care să arate mai scump. Am fost printre puţinii care i-au luat apărarea noului E-Class, spunând la începutul anului că acesta seamănă cu automobil frumos şi foarte apreciat, aşa că de ce nu ai vrea unul şi mai ieftin. Dacă Mercedes ar scoate un G-Class ceva mai mic şi mai ieftin, dar care păstrează design-ul legendar, nu văd care ar fi problema. Cred doar că nu vor mai face faţă dealerii cu comenzile.

13694992_10207238641906759_2045142689_nExteriorul unei maşini e pentru pietoni să admire, în schimb interiorul e pentru cel ce a dat banii pe maşină. Mai demult am vrut să fac o petiţie, atunci când nu erau la modă petiţiile, pentru ca producătorii să plătească designerii mult mai bine, ca aceştia să vină cu ceva nou şi spectaculos. Mă săturasem de acel interior gri sau negru, cu linii drepte şi seci. Se pare că Mercedes Benz i-a dat mulţi bani designerului de interioare, pentru că acesta face treabă. Şi când spun că e spectacol, priviţi asta.

13735259_10207238641666753_826289308_n 20160609_230715Şi gândiţi-vă că ar mai putea exista dotări care să-l facă şi mai spectaculos. Interiorul noului E-Class este de asemenea o combinaţie între cele ale claselor C şi S, dar care se potriveşte atât de bine şi pe clasa E. Este şi o gură de aer proaspăt între multitudinea de interioare cu ecranul navigaţiei ieşind deasupra consolei centrale. Şi la noul E-Class este poziţionat acolo, dar altfel. Este acoperit de bord, iar partea centrală şi inferioară a planşei de bord, este atât de elegantă şi stilată. Liniile fluide se alungesc până spre portiere, cele patru guri de ventilaţie sunt exact elementul clasic al interiorului, ce “taie” cumva abundenţa tehnologică disponibilă. În partea inferioară, consola se alungeşte frumos spre cotieră, avem doar un rând de butoane foarte plăcute la atingere, ce acţionează sistemul de climatizare, un ceas analog în mijloc, flancat de shortcut-urile pentru meniu. Chiar în faţa cotierei, poziţionat foarte confortabil pentru mână, este “joystick-ul” şi rotiţa pentru sistemul de infotainment, iar în stânga acestuia selectorul pentru modurile de rulare. Maşina de test, oferită de Autoklass Timişoara, era configurată în culori deschise pentru tapiţeria scaunelor, iar bordul era acoperit de lemn. Combinaţiile de crem şi maroniu, împreună cu lemnul şi aluminiul interiorului sunt parcă chintesenţa unui E-Class. Cu toate acestea, cam aici se opreşte cu eleganţa şi clasicismul noului E-Class. De aici încolo totul vine din viitor. Iar nivelul tehnologic disponibil la bord, este mai înalt decât pe orice alt Mercedes Benz vreodată.

20160609_224140 13735204_10207238641706754_1137377480_nIar primul lucru pe care îl vezi este ecranul imens din spatele volanului. Acesta este compus din două monitoare, aş putea spune, ambele cu diagonala de 12.3 inch, unite de o sticlă, iar când sunt stinse, dau impresia de un ecran nesfârşit, cum nu s-a mai văzut pe o maşină din această clasă. Rezoluţia oferită este absolut impresionantă, comparabilă cu cea a unui smartphone, iar meniul este complet nou, chiar şi în comparaţie cu celelalte modele Mercedes Benz. Faţă de generaţia precedentă, schimbarea este radicală. Nu mai există niciun element ce să amintească de vechiul model. Este atât de nou, încât aş putea spune că este cel mai spectaculos interior din segment. Pe ecranul din spatele volanului regăsim 3 moduri de afişare a instrumentarului de bord. Există unul clasic, unul sport şi unul progresiv, cum l-au botezat germanii, unde viteza este afişată digital, iar în mijloc se vede doar turometrul. Încă nu ştiu de ce nu e acesta modul sport. În fine, noul E-Class se poate configura după cea mai excentrică dorinţă a şoferului. Pentru că moda actuală dictează renunţarea la butoanele fizice, sunt multe locuri sensibile la atingere. În afară de partea superioară a joystick-ului central, pe care îl ştim de la alte modele Mercedes Benz, o asemenea suprafaţă a apărut şi pe spiţele volanului. În locul butoanelor clasice de volum şi comenzi a sistemului de infotainment au apărut suprafeţe touchscreen, care la prima vedere ar putea fi greu de folosit, dar răspund foarte bine şi foarte exact la comenzi, iar după un timp te obişnuieşti atât de tare, încât nu ai mai vrea butoane fizice. Toată această tehnologie de ultimă oră este “îmbrăcată” în cel mai pur stil Mercedes Benz şi se vede clar că noul E-Class a mers pe cartea luxului şi a eleganţei, în detrimentul sportivităţii. Materialele sunt extrem de fine, foarte plăcute la atingere, indiferent că vorbim despre piele, plastice, lemn sau aluminiu. Noile scaune sunt de asemenea foarte confortabile şi mari, oferind totuşi o susţinere laterală bună. Nu excelentă, dar nu aici s-a vrut să se ajungă. Cu toate că merită, pentru că toată această tehnologie nu este doar de domeniul IT, ci şi mecanic.

IMG_605613714289_10207238642986786_231946941_nAcest E-Class este construit pe o nouă platformă. După aproape un deceniu, aceasta este complet nouă, de la şasiu până la motorizări şi cutie de viteze. Schimbarea este absolut impresionantă. Nu ştiu care este diferenţa mai mare faţă de generaţia precedentă? La interior sau la platformă? Pentru că noul E-Class este acum mai uşor cu 100 de kg faţă de vechiul model datorită platformei MRA folosită atât pe C-Class, cât şi pe S-Class. Dacă noul C este mult mai sportiv decât vechiul model, iar S este mult mai confortabil decât modelul pe care l-a înlocuit, atunci E-Class ia tot ce este mai bun de la amândouă şi lasă cu mult în urmă tot ce ştiam despre un E-Class. Totuşi, S-ul este nava amiral, liderul incontestabil, deci nu vă aşteptaţi la un confort atât de bun pentru E-Class, dar dacă îl priviţi ca un C-Class mai mare şi mai confortabil, atunci vă va satisface toate dorinţele.

13664797_10207238642906784_188045856_nFaptul că este mai uşor, se simte foarte bine de la volan. Iar pentru cei care spuneau că BMW este mai sportiv, în condiţiile în care aproape toate BMW-urile au tracţiune integrală, E-Class doar cu tracţiune spate se simte mult mai bine pe viraje. Faptul că nu avem roţi motoare pe direcţie, asta înseamnă că avem unul dintre cele mai bune răspunsuri în volan. De mult nu am mai mers cu un automobil care să ofere asemenea plăcere când virezi volanul. Este suficient de uşor şi mai ales, este foarte exact. De exemplu, poţi să intri cu viteză într-un sens giratoriu, volanul se învârte exact acolo unde vrei, fără alte corectări. Dacă vrei să simţi o contra greutate pe virajele lungi şi rapide, selectezi modul Sport al sistemului Agility Select, iar direcţia se întăreşte, suspensia la fel, şi nu îţi vine să crezi că iei un viraj zâmbind, într-un E-Class. Cum spuneam, direcţia este precisă, botul maşinii se simte foarte uşor, schimbările de direcţie sunt extrem de exacte, mai ales pentru un automobil de gabaritul acesta.

20160609_230523Întreaga maşină se simte foarte echilibrată, perfect balansată, la ani lumină faţă de generaţia precedentă. În materie de sportivitate, acesta este cel mai dinamic E-Class construit vreodată. Gândiţi-vă ce o să facă Brabus din el. :)) Nu că ar avea nevoie de mai multă putere. Odată cu noua platformă, Mercedes Benz introduce o nouă gamă de motorizări, mult mai puternice şi mai eficiente. Vechile generaţii aveau cilindreea de 2.1 litri, ce însemna o adevărată pacoste pentru români, în schimb noile motorizări cu 4 cilindri produc 194 de cai putere, dintr-un motor de 2 litri. 1950 cmc, mai exact. Sunt mai mult decât orice alt concurent la acest nivel de motorizare. Cu toate că este complet nou, nu aş putea spune că este cel mai rafinat, livrarea puterii nu se simte atât bine, iar acceleraţia până la 100 km/h se realizează în 7.3 secunde. Probabil acest fapt este rezultat de combinaţia motor-cutie, unde noul 9G-Tronic dispune de 9 trepte, o idee cam multe pentru senzaţii puternice. Se vede clar că noua cutie, ce se va asambla în România, la Sebeş, este setată pe confort, şi chiar dacă este doar o continuare a vechiului 7G-Tronic, raportul schimbării treptelor este mult mai lin, mai exact în sarcină, şi mult mai rapid, în ciuda celor 9 trepte. Spre deosebire de alte cutii cu multe trepte, aceasta nu încearcă să ajungă în cea mai mare treaptă cum are ocazia. Ţine turaţia constantă în funcţie de necesităţile şi stilul de condus al şoferului. Pe lângă şasiul aproape perfect, cutia este a doua parte foarte bună din punct de vedere mecanic, a noului E-Class. Toate acestea combinate duc la un consum de 7l/100 km, în testul nostru, cu toate că ar putea fi chiar mai mic, dar fără să se apropie de cifra de 3.9l/100 km anunţată de constructor.

20160609_224719A fost o plăcere să conduc noul E-Class. Din multe puncte de vedere este mai bun decât rivalii săi, din altele nu la fel de mult. Fără îndoială, totuşi, este cel mai bun E-Class construit vreodată. A devenit mult mai plăcut pentru şoferii care îşi doresc o maşină pentru condus, fără să facă niciun compromis împotriva confortului şi a luxului. Iar acest aspect s-a văzut cel mai bine la prezentarea maşinii în Timişoara. Autoklass ne-a invitat să admirăm prima dată noul E-Class într-un ballroom. O sală de o eleganţă superbă, într-o atmosferă de bal, iar maşinile stăteau în faţa noastră pe un covor gros. Nu este locul tipic pentru a prezenta o maşină, în schimb, când vorbeşti de Elegance-Class acesta arată perfect printre mese rotunde, lumini difuze şi sunet de vioară.

IMG_6067 IMG_6050 IMG_6045 IMG_6042 IMG_6036 IMG_6027 IMG_6017 IMG_6020Ai putea descrie perfect noul E-Class prin sloganul de prezentare: “Masterpiece of intelligence”. Este cu adevărat o vitrină tehnologică pentru acest segment, dar aşa cum se întâmplă cu toate tehnologiile inovatoare, la început sunt scumpe. Pentru că maşina de test nu era echipată cu acestea, nu am insistat foarte mult asupra lor, dar trebuie menţionat că noul E-Class poate să se conducă singură. Nu este un sistem complet autonom, dar este cel mai apropiat de un astfel de automobil. De asemenea, noul sedan poate fi configurat cu sistemul de suspensie pneumatică Air Body Control, la fel cum regăsim şi pe S-Class. Iar altă premieră pentru segment ar fi posibilitatea de a controla maşina din exteriorul acesteia, prin intermediul unui smartphone. Despre toate aceste sisteme am mai scris şi aici. Cum spuneam, nu am vrut să mă axez foarte mult pe aceste tehnologii, ci am vrut să văd mai mult cum se simte la condus noul E-Class. Aşa că singura concluzie la care am ajuns este: im-pre-sio-nant!

20160609_230729 20160609_230345 13714430_10207238642226767_1741930436_n 13695908_10207238643986811_1437259802_n 13705054_10207238642946785_1134362022_n 13695859_10207238642426772_1737713497_n 13689613_10207238644066813_511899715_n 13672313_10207238642386771_859794089_n

5 noutăţi ale noului Mercedes Benz E-Class

Ieri am văzut pe blog primele imagini şi câteva informaţii despre noua limuzină de clasă mare Mercedes Benz. Ca de fiecare dată, germanii sunt mai reticenţi în oferirea informaţiilor tehnice, dar site-ul mercedesblog.ro a reuşit să afle noutăţile cu care este înzestrat noul E-Class. Mai jos avem 5 noutăţi, unele în premieră, care demonstrează că această generaţie este cea mai tehnologizată limuzină din segment.

1. Blocurile optice cu tehnologie Multibeam LED

Cu toate că a renunţat la blocurile optice duble, încă de la faceliftul generaţiei precedente, E-Class păstrează două bande de lumini de zi cu LED, făcând trimitere spre generaţiile “ochioase”. Cu siguranţă noul E-Class va fi cel mai distinctiv Mercedes Benz pe stradă. Noile faruri beneficiază de tehnologia Multibeam, prezentată în premieră pe CLS şi supersportiva AMG GT-S şi folosesc fiecare 84 de diode LED, ce distribuie lumina automat pe suprafaţa carosabilului. Totodată aceste faruri sunt adaptive, putând urma virajul şi a spori vizibilitatea, fără a orbi ceilalţi participanţi la trafic.

Mercedes-Benz MULTIBEAM LED-Scheinwerfer: Mercedes-Benz MULTIBEAM LED-Scheinwerfer mit einer Raster-Lichtquelle mit 84 LED. Ermöglicht eine noch höhere Auflösung des Lichtbilds.Mercedes-Benz MULTIBEAM LED headlamps: Mercedes-Benz MULTIBEAM LED headlamps with a gridded light source containing 84 LEDs, enabling even higher resolution of the light output.

2. Dinamică superioară şi performanţe îmbunătăţite

Vechea generaţie folosea o platformă tehnică destul de învechită, în schimb noul model este construit pe noua platformă MRA, regăsită şi la modelele S-Class şi C-Class. Odată cu această schimbare, noul E-Class este mai uşor cu aproximativ 100 de kg faţă de generaţia anterioară, în ciuda creşterii în dimensiuni. Acest aspect se traduce într-o dinamică mult mai bună, o stabilitate mai bună pe şosea, mai ales că noul E-Class va fi dotat în premieră cu sistemul de suspensie pneumatică Air Body Control, ce se adaptează la suprafaţa asfaltului în timp ce rulezi. Pe lângă aceasta, E-Class dispune de Dynamic Select, care gestionează răspunsul cutiei, acceleraţiei, a direcţiei şi a suspensiilor, oferind modurile Confort, Eco, Sport şi Sport plus.

Datorită greutăţii reduse şi a trenului de rulare personalizat, noul E-Class se vrea una dintre cele mai dinamice limuzine din segment, mai ales când ne gândim că motorizările diesel vor avea 195 de cai putere dintr-un motor de doar 2 litri. La capitolul motorizări pe benzină vor culmina cu puternicul E63 AMG ce va dispune de motorizarea regăsită pe AMG GT-S şi anume un V8 de 4 litri, dar care se preconizează că va produce 600 de cai putere în varianta Mercedes-AMG E63 S. Pentru a ţine pasul cu schimbările, noul E-Class va avea şi o motorizare hybrid, ce va folosi un motor pe benzină de 2 litri împreună cu unul electric, pentru o putere maximă de 279 de cai şi 600 Nm.

2017-Mercedes-E-Class-243. Interior ultra tehnologizat

Pe lângă luxul oferit de materiale şi de îmbinările ireproşabile, noul E-Class promite să aibă unul dintre cele mai avansate tehnologic interioare. Pentru versiunile de echipare superioară, regăsim 2 display-uri de 12.3 inch, conectate între ele, oferind iluzia unul ecran imens. Acestea oferă o grafică excepţională şi o rezoluţie înaltă. În premieră, pe volan se vor găsi ecrane sensibile la atingere, în stilul celor de pe un smartphone, de unde şoferul poate acţiona diferite funcţii ale maşinii.

2017-Mercedes-E-Class-7 2017-Mercedes-E-Class-8 4. Mai aproape de maşina autonomă

Din moment ce tot mai mulţi producători prezintă soluţii noi pentru ca maşinile să se conducă singure, Mercedes Benz nu putea sta deoparte. Aşa că noul E-Class dispune în premieră de Intelligent Drive next Level, sistem ce este capabil de a urmări autovehiculul din faţă, să frâneze şi să vireze în funcţie de ceilalţi participanţi la trafic. Acest sistem funcţionează de la 0 la 200 de km/h. Sistemul se bazează pe marcajele drumurului şi pe semnele de circulaţie, dar Mercedes Benz spune că este capabil să gestioneze şi zonele unde marcajele sunt neclare. Acest sistem funcţionează în tandem cu Active Lane Change Assist, ce poate schimba banda de rulare, dacă şoferul semnalizează într-o anumită direcţie. Odată cu aceste sisteme ce permit ca automobilul să ruleze singur, nivelul de siguranţă oferit de noul E-Class este la cel mai înalt nivel. Active Brake Assist şi Evasive Steering Assist acţionează prompt în momentul unui accident, a unui impact iminent sau atunci când şoferul nu este atent sau nu mai poate evita un pericol. O noutate interesantă o reprezintă Sunetul Pre-Safe. Acesta emite un sunet de fundal exact înaintea unui impact pentru a proteja timpanele pasagerilor.

2017-Mercedes-Benz-E-Class-Active-Lane-Change-Assist5. Smart Car

Noul E-Class va dispune de dotări ce îl transformă într-un smartcar. Sistemul Car-to-X Communication, permite schimbul de informaţii cu alte vehicule aflate pe drum, prin intermediul smartphone-ului. Datorită faptului că maşinile, teoretic, comunică între ele, probabilitatea unui accident este minimă. Tot cu ajutorul telefonului mobil, folosind o aplicaţie dedicată, şoferul unui E-Class poate scoate maşina dintr-o parcare îngustă, fiind afară din automobil.

The new E-Class – Intelligence and Safety

 

sursa informaţiilor: mercedesblog.ro

 

Prezentare: Mercedes Benz E-Class

Cu o săptămână înainte de dezvăluirea oficială în cadrul Salonului Auto de la Detroit, Mercedes Benz a publicat primele imagini ale noii Clase E. Această caroserie a germanilor era probabil una dintre cele mai distinctive din toată gama, păstrând timp de mulţi ani un design relativ clasic. Cu toate că facelift-ul generaţiei precedente a renunţat la blocurile optice duble, distinctive pentru E-ul modern, restul design-ului era învechit.

2017-Mercedes-E-Class-2Trebuie să mărturisesc că în ultima perioadă am avut o atracţie deosebită pentru ultimul model E-Class cu faruri duble, chiar am navigat site-urile de anunţuri auto second-hand în căutarea unuia cu pachetul optic AMG. Chiar am spus într-o postare pe facebook că indiferent cum va arăta noul E-Class, acea generaţie va rămâne preferata mea. Ei bine, nu m-am înşelat. DAR! Există un mare DAR. Odată cu prezentarea imaginilor noii generaţii, internauţii au sărit în sus, iar noul E-Class nu a fost primit cu ochi buni. Într-un fel le dau dreptate, dar de dragul discuţiei voi lua apărarea noii limuzine Mercedes Benz.

De fiecare dată când Apple introduce un nou iPhone, toată lumea critică design-ul pentru că este prea asemănător cu generaţia precedentă. Văzând cozile de cumpărători în faţa magazinelor Apple, stau să mă gândesc cine sunt acei cârcotaşi? Să ştiţi că eu eram unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai identităţii de marcă, dar niciodată nu am vrut ca să am acelaşi produs, doar dimensiunea să difere. Totuşi, nu este prima dată când Mercedes Benz face acest lucru. Iar aici nu vorbim doar despre Mercedes. Aceeaşi situaţie este şi la BMW, Audi, Lexus, Jaguar şi lista poate continua. Ori aşa e bine, ori cu toţii greşim.

2017-Mercedes-E-Class-3Noul Mercedes Benz E-Class arată foarte asemănător atât cu C-Class, dar şi cu S-Class. Asta deoarece E-Class se află exact între aceste două modele. Într-un fel era logic să preia elemente de design una de la cealaltă. Apoi ar mai exista o chestiune. În unanimitate spunem că S-Class este una dintre cele mai frumoase limuzine din clasa de lux. De ce nu ai vrea una care arată asemănător, dar mai ieftină? Iar aici să nu răspundă posesorii de S-Class. Ţin minte că vorbeam cu nişte prieteni şi toţi am căzut de acord că una dintre cele mai cool modele Mercedes Benz este offroader-ul G-Class. Nu aţi vrea un G-Class ceva mai mic şi mai ieftin. Eu cu siguranţă aş vrea. Deci nu văd care e problema cu design-ul noului E-Class.

2017-Mercedes-E-Class-6În primul rând are cea mai elegantă caroserie din segment. Nu degeaba vorbim de E-Class. Partea frontală primeşte atât grila cu logo-ul companiei în centru, flancată de lamele din aluminiu, dar şi una elegantă, cromată, iar “steaua” Mercedes Benz tronează pe capotă. Până acum, doar Clasa S mai oferea acest detaliu. Bara frontală, încă din dotarea standard arată relativ sportiv, iar dacă totuşi vrei eleganţă, conturul cromat din jurul prizelor de aer vine ca o mănuşă. Din profil noul E-Class arată la fel de elegant, chiar mai elegant decât generaţia anterioară, linia plafonului având proporţii aproape perfecte. Dacă tot vorbim de proporţii, felul în care linia portbagajului se îmbină cu cea a lunetei este ireproşabil, totul terminându-se frumos cu un mic eleron pe capacul portbagajului. Blocurile optice spate sunt o interpretare de mijloc între cele de pe C-Class şi S-Class.

2017-Mercedes-E-Class-29În varianta cu pachet optic AMG, E-Class arată chiar sportiv, prizele de aer din bara frontală sunt mărite, găsim praguri noi, mai profilate, iar la posterior bara este completată de un mic difuzor de aer. Iar ca totul să fie ok la design-ul noului E-Class, trebuie iar să vedem generaţiile precedente. Dacă noua generaţie arată bine indiferent de pachetul optic, pentru generaţiile trecute trebuia optat neapărat pachetul AMG. Este o schimbare binevenită. Ca să nu uit. Unul dintre cele mai discutate detalii de design îl reprezintă forma blocurilor optice. Acestea sunt o idee prea rotunjite, dar bine integrate în design-ul general, păstrând totuşi cele două bande de lumini LED, la fel ca la generaţia precedentă cu facelift. Noile blocuri optice sunt printre cele mai avansate din segment, oferind tehnologia Multibeam.

2017-Mercedes-E-Class-25 2017-Mercedes-E-Class-24 2017-Mercedes-E-Class-23La interior, noul E-Class este apreciat în unanimitate. Într-un fel mă miră, pentru că acesta este exact combinaţia dintre interiorul unui S-Class în partea superioară şi cel al unui C-Class în partea inferioară. Acestă combinaţie pare că funcţionează foarte bine, dar trebuie optat pentru o versiune de echipare mai înaltă, pentru a primi display-urile digitale. În versiunile de bază, aceste ecrane sunt înlocuite de instrumentar clasic şi un sistem de infotainment cu ecran de dimensiuni mai mici. Din primele imagini putem vedea că Mercedes Benz a optat pe cartea luxului, mai degrabă decât sportivitate, scaunele arată absolut spectaculos, ca să nu mai vorbim de îmbinările la nivelul bordului cu portierele. Despre interior şi despre cum se simt toate aceste lucruri o să putem vorbi mai pe larg într-un viitor test.

2017-Mercedes-E-Class-8 2017-Mercedes-E-Class-7 2017-Mercedes-E-Class-9 2017-Mercedes-E-Class-16 2017-Mercedes-E-Class-13Mercedes Benz nu a publicat foarte multe detalii tehnice, ştim doar că noul E-Class va debuta cu motoare de 4 cilindrii atât pe benzină cât şi diesel, cel mai interesant va fi noul E220d cu un motor nou, de 2 litri, ce produce 195 de cai putere. În sfârşit fiind convenabil pentru impozitul din România.

2017-Mercedes-E-Class-26 2017-Mercedes-E-Class-1 2017-Mercedes-E-Class-4În loc de concluzie ar trebui să spun că nu sunt surprins de noul E-Class, mai ales din pricina design-ului. Aşa cum citisem într-un articol pe autoevolution.com, nu este prima dată când Mercedes Benz desenează cele 3 limuzine ale sale să fie asemănătoare, aruncaţi o privire spre modelele dinainte de 1995 şi o să vedeţi că e greu să distingi un S de un E şi aşa mai departe. Oricum ai lua-o, nu poţi să spui că noul E-Class este o maşină urâtă, mai ales că seamănă cu o maşină frumoasă, iar cu siguranţă este mult mai bun decât generaţia precedentă. Deci, unde a greşit Mercedes Benz cu noul E-Class?

2017-Mercedes-E-Class-17 2017-Mercedes-E-Class-18 2017-Mercedes-E-Class-19 2017-Mercedes-E-Class-11 2017-Mercedes-E-Class-10