Posts

Dacia Logan GPL – Test Drive

Dacia Logan – Simboluri autohtone

Am așteptat mult o nouă generație Dacia Logan. Chiar dacă am avut contact anul trecut cu prima caroserie din noua gamă, mai exact Sandero Stepway, pentru majoritatea dintre noi, portbagajul ”scos” a Daciei Logan are o afinitate specială. Asta poate de ce am crescut cu Dacia Berlină sau că o caroserie hatchback nu a apărut în viețile noastre, decât după ce Volkswagen Golf 3 a devenit accesibil pe piața second hand. Am avut ceva tentative cu Tico sau Matiz, dar nu puteam zice că erau mașinile de familie la care visam. Noi românii preferăm caroseria sedan. Din punctul meu de vedere, arată mai bine, este mai bine proporționată, iar din unele puncte de vedere, mai practică. Toate Daciile importante de după Revoluție au avut această caroserie, iar după apariția Daciei Logan, lucrurile au mers doar în bine. Asta înseamnă să se investească într-un simbol.

Acest sedan autohton a devenit mașină de familie, primele amintiri ale adolescenților, prima mașina de serviciu, taxi-ul care te duce în siguranță acasă, dar și spaima de câteva secunde când vezi un Logan alb cu niște grafice pe capotă. Am ajuns să-l cunoaștem după linii, de la mare îndepărtare, după faruri sau chiar după sunet. Cu fiecare generație a devenit din ce în ce mai bun, mai capabil și mai îndepărtat de prejudățile specifice ale românilor. Cu noua generație efectiv nu mai poți spune că este un compromis, ci un automobil cât se poate de corect, pe care îl consideri ca viitoare achiziție. Am ajuns la acest nivel, deoarece s-a inverstit mult în brand-ul Dacia, dar și în îmbunătățirea produselor, știind că astfel, lumea va deveni interesată.

Pe de altă parte, într-un colț de Românie, într-un defileu aproape uitat de cei care nu sunt în preajmă, stă un alt simbol autohton. Băile Herculane. A fost cândva cea mai importantă stațiune balneară din România, cu o istorie foarte bogată, care se întinde pe mai bine de 2000 de ani. Mă voi axa doar pe ceea ce a fost în ultimii 100 de ani, pentru o mai bună apreciere. Aici au fost construite băi cu apă termală, clădiri de o frumusețe impresionantă, într-o locație cu adevărat spectaculoasă. De o parte și altă se află versanți muntoși, iar stațiunea este traversată de râul Cerna. Sunt peste 15 izvoare cu apă termală sulfuroasă, extrem de benefică. În ultimii 30 de ani, de când Dacia continuă să crească, Băile Herculane merg spre o degradare avansată. Fără investiții străine sau guvernamentale, acest loc special din România va rămâne doar în cărțile de istorie. Am vrut să iau noua Dacia Logan într-o excursie până la Băile Herculane, ca să văd dacă se pot face unele schimbări.

Din Timișoara, până la defilul ce duce spre Băile Herculane sunt aproximativ 200 de km, o distanță suficient de scurtă pentru ieșiri de weekend, dar și suficient de lungă pentru a nu vizita Băile oricând. Chiar dacă este departe de orice oraș mare, acest lucru nu ar trebui să fie un impediment, ci dimpotrivă. Voiam să experimentăm cât mai mult, așa că am plecat relaxați, într-un weekend de februarie, în extra-sezon, cum s-ar zice. Am avut cu noi cea mai puternică versiune a noii Dacia Logan, și anume cea echipată cu sistem GPL. În acest fel, motorul de 1 litru, produce 100 de cai putere, cu 10 mai mult decât în variantă doar alimentat cu benzină. Odată cu noua generație, Logan renunță complet la motorizările diesel, iar cea pe gaz este cea mai apropiată soluție de consum redus. Chiar dacă pe gaz consumul mediu este ceva mai mare comparativ, adică 11 l/100km, GPL-ul este mai ieftin la pompă. E interesant să știi că ai două rezervoare și le poți comuta de câte ori ai chef. Dar vine eterna problemă: pe gaz se simt diferențe de performanțe?

Ca să răspund la această întrebare, trebuie să analizăm mai în detaliu noul Logan. Cea mai importantă schimbare vine din faptul că scaunul șoferului culisează în jos. Mult. Asta înseamnă că ai o poziție mult mai joasă la volan. Nu mai stai ca în dubă. Comenzile sunt mult mai ergonomice, iar volanul reglabil și pe adâncime îți dă o senzație chiar de sportivitate. Nu îmi venea să cred că am sigla Dacia pe volan și mă simt bine pe curbe. În niciun caz nu este un sedan dinamic, dar măcar se simte sportiv. Din acest motiv, poate fiind și euforic, eu nu am simțit diferențe de performanțe între rularea pe benzină și cea pe gaz. Poate chiar pe GPL are un sunet ceva mai interesant, ce îți induce o senzație de sportivitate. Noua Dacia Logan este la ani lumină față de celelalte generații mai ales la interior și la rafinamentul general. Nu se mai aude zgomot de vânt. Materialele sunt mult mai bune, bordul nu mai este doar o bucată de plastic făcut la matriță, ci acum avem un element îmbrăcat în material textil, care arată bine, mai bine ca în poze. Comenzile climatizării sunt preluate de la Duster și noul Renault Clio, și sunt foarte ergonomice și intuitive. Dacă lași modul Auto, vei avea o climatizare interioară mai eficientă decât în multe mașini mai scumpe. Da, instrumentarul de bord nu este (încă) digital, așa cum se întâmplă cu majoritatea rivalilor, dar este lizibil. În schimb ecranul sistemului multimedia, este poziționat exact în raza vizuală, deasupra bordului și oferă o mulțime de funcții nemaiîntâlnite până acum la Logan.

Chiar dacă grafica este o idee mai slabă, și nu foarte detaliată, toate comenzile funcționează ireproșabil și sunt ușor de utilizat. E foarte mișto să fii într-un Logan și să-ți conectezi telefonul la ecran, să asculți muzica preferată sau să intri o destinație în navigație. Iar pentru că oricum suntem peste tot cu încărcătorul după noi, în noul Logan, ai o priză USB chiar lângă ecranul central. Viața la bordul unui Logan a devenit mult mai ușoară, iar toate aceste funcții vin la un preț acceptabil față de generația precedentă. Încă nu îmi vine să cred că găsesc atâtea dotări într-o Dacia Logan. Dar așa cum ziceam, atunci când se investește și când există interes pentru un produs, ies lucruri frumoase, pe care lumea le vrea.

Kilometru după kilometru, viraj după viraj, am ajuns în Băile Herculane, cu tot felul de speranțe și așteptări. Uitându-mă în ecranul navigației și admirând noul interior, odată ce mi-am ridicat privirea prin parbriz, am văzut că drumul se bifurcă. Pe de o parte erau hoteluri mărețe, ce concurau cu înălțimea stâncilor, iar pe cealaltă parte a râului, case vechi, cu arhitectură spectaculoasă. Chiar dacă eram în extra-sezon, centrul stațiunii era destul de animat, lumea se îmbulzea să găsească loc la o terasă și pe la tarabe. Peisajul mi s-a părut destul de contrastant. În același timp în care hotelurile imense aveau un aer comunist, mașini luxoase căutau locuri de parcare printre lucrările de construcții, iar cea mai căutată locație era un restaurant de gen ”impinge-tava”. În acea parte a stațiunii se dau câteva ”lupte”. Mă bucură faptul că hotelierii renovează hotelurile la standarde de 4 sau 5 stele, deci e clară tendința de viitor a stațiunii, dar trebuie să fie atenți și la ”puterea” clienților. Se investește în Băile Herculane, dar încă pare să fie haotic.

Am lăsat zecile de tarabe care vând același set de table și magnete și am continuat spre următorul ”centru”. Stațiunea e intinsă foarte aproape de râu, așa că nu este un centru clar. Acesta, al doilea, este cel vechi, aici se regăsesc celebrele băi Neptun sau Băile Austriece. Este cea mai cunoscută clădire din Băile Herculane, care acum se află într-o stare avansată de degradare. Peste tot sunt anunțuri că este în renovare, care ar trebui să fie gata în această primăvară. Mă îndoiesc. Probabil se va mai extinde termenul, fără o soluție finală. Bineînțeles, acestea sunt închise și nu se pot vizita înăuntru, riscul de prăbușire este evident. E interesant că pe partea opusă, primăria a amenajat destul de frumos parcul, totul este renovat, inclusiv cazinoul, care arată foarte spectaculos în acel parc înalt. De o parte și alta a parcului avem un hotel renovat superb, amintind pe alocuri de case din Veneția, dar și piața Hercules, unde se află mai multe hoteluri, unele în paragină, altele în curs de renovare. Poți să mergi cu mașina până în capăt, pe un drum îngust, cu un singur sens și vei găsi Hotel Roman, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai spectaculoase din România, datorită design-ului și poziționării. Este exact lângă o stâncă și de la etajele superioară cred că are o priveliște incredibilă. Acesta fost construit în 1975 și înglobează la parter băile imperiale romane.

Stațiunea Băile Herculane are un puternic aer comunist, chiar dacă imaginea sa este mult mai ”romantică”. Oare am putea face analogia că și Dacia până în 2004 a fost doar un automobil comunist, până la apariția unor investitori străini? Trecând pe partea opusă a Cernei, am prins niște viraje și mi-am dat seama că sunt într-un automobil extrem de modern, cu sisteme foarte avansate și care se comportă mult mai bine decât am crede după imagine. De fapt, și imaginea este mult schimbată la această generație. Blocuri optice agresive și iluminare LED, plafon arcuit, aproape ca la un coupe cu patru portiere și design fluid la posterior. Dacia Logan nu mai pare desenată ”din topor” și chiar în varianta în 3 volume, se diferențiază clar de hatchback-ul Sandero.

Am lăsat în urmă Băile Herculane, cu o doză de dezamăgire, dar și optimism pe viitor. Din păcate, eu văd acest viitor destul de îndepărtat. Nu este totul pierdut pentru această stațiune, sunt încă multe de făcut, dar se fac și se pare că este interes. Dacia Logan GPL era o combinație făcută de clienți pentru a reduce costurile de exploatare. Era periculoasă și neeficientă. Acum în schimb, această echipare poate veni direct din fabrică, complet sigură și foarte eficientă. Cu ambele rezervoare pline, poți rula aproximativ 1000 de km, la un consum mediu combinat de 5-6 l/100km pe benzină și 10 l/100km de gaz. Noul Logan nu renunță la calitățile cunoscute, adică spațiu interior și suspensii moi pentru drumurile noastre, dar este în fiecare detaliu, mai bun decât orice știam despre Dacia până acum.

Îmi place să călătoresc, să descopăr România. Locuri cunoscute sau mai puțin cunoscute, cu mașini noi și interesante. Îmi place să fac analogii și comparații între lumea auto și cea turistică-arhitecturală. Cred că exemplul Dacia Logan – Băile Herculane, două simboluri românești, ar trebui să ne mândrim cu ele.

Mulțumiri speciale Auto Europa Timișoara pentru acest test drive și roadtrip

Mașina Anului 2021 în România

Mașina Anului 2021 în România

Într-un an plin de dificultăți, cum a fost 2020, e destul de dificil să gestionezi logistica. Multe lucruri se întâmplă departe de casă, dar nici nu vrei să ratezi ceva. În același timp te gândești la sănătatea ta și a celor din jur, iar asta face lucrurile cu atât mai dificile. Cu toate acestea, am avut timp mai bine de două luni să pun în aplicare invitația primită de a fi în juriul care decide ”Mașina Anului 2021 în România”. Am primit cu brațele deschise această invitație, păstrând totuși distanțarea, iar în data de 8 decembrie am plecat în lungul drum din Timișoara spre Academia Titi Aur, via București.

Din câte știți, mașinile mele personale nu se prea încadrează în termenul de ”drum lung”, una având suspensie mult prea joasă, alta având anvelope ce nu se pretează la peste 500 km de asfalt. Cea mai bună soluție a fost să închiriez un model de generație precedentă a unui finalist pentru această competiție. Mai exact, mă aflam la volanul unui Renault Captur fabricație 2018, iar totul decurgea perfect. Am plecat din Timișoara la ora stabilită, iar spre seară, l-am luat pe Răzvan din Brașov, știind că vom ajunge pe noapte la București. Dintr-o superstiție, nu urmăresc prognoza meteo, pentru că sunt de părere că oricum nu am cum să schimb ceva, așa că nu are rost să mă îngrijorez cum va fi vremea. Ei bine, pe cum ne apropiam de București, niște fulgi de zăpadă desprinși parcă din poeziile lui Coșbuc, au început să se așeze pe parbriz, dar și pe șosea. Trebuie să precizez că din Timișoara am plecat de la multe grade peste 0, deci nu mă așteptam deloc să găsesc zăpadă de câțiva centimetri în capitală. Dar cu un optimism nespecific, am așteptat cu nerăbdare ziua următoare.

Dimineața, mult prea devreme, am ajuns la Academia Titi Aur, unde cele 7 mașini finaliste erau acoperite cu un strat de zăpadă. Nici circuitul nu era mai uscat, dar știam că toate aceste lucruri, vor ajuta la înțelegerea și testarea mai eficientă a mașinilor. Cum spuneam, din cauza măsurilor de securitate, am participat numai jumătate din jurnaliștii invitați, din păcate nu am reușit să mă întâlnesc cu toți cei pe care îi urmăream, dar asta a însemnat că am putut respecta distanțarea mult mai bine. Nu prea știam ce ne așteaptă, și ce ne-au rezervat organizatorii, așa că după ce am băut o cafea am ascultat briefing-ul cu traseele pe care urma să le parcurgem. În prima parte a zilei trebuia să mergem aproximativ 100 de km pe drumuri publice, prin satele din jurul Bucureștiului, iar mai apoi, spre amiază, urma un test în condiții de siguranță pe circuitul de la Academia Titi Aur. Eram foarte nerăbdător să iau contact cu mașinile, chiar dacă pe unele le-am condus deja în testele mele pe blog. De la bun început, puteam să alegem în ce mașină să pornim, deoarece le schimbam pe parcurs.

Prima mașină aleasă a fost un Peugeot 2008 cu motorizare diesel. Știam foarte bine modelul, deoarece reprezentața din Timișoara mi l-a pus la dispoziție de multe ori. Pe mine nu mă deranjează deloc poziția în scaunul șoferului, cu volanul de dimensiuni reduse, așa că am plecat în primele teste de drum, foarte încrezător. Aproape toți importatorii ne-au pus la dispoziție două modele, de echipări sau motorizări diferite, tocmai pentru a testa mai bine calitățile dinamice. După câțiva km în Peugeot 2008 diesel, am trecut în unul cu motorizare pe benzină și imediat am simțit că e mult mai silențios și chiar mai puternic. În această competiție, Peugeot 2008 era singurul model care arăta a SUV.

A venit rândul lui Hyundai i20. Mie personal îmi place foarte mult cum arată noua generație a micuței citadine, în special că vine cu o mulțime de dotări noi și inovatoare. În testul meu am avut o versiune cu transmisie manuală, iar acum la București a fost echipat cu o cutie automată, dar care se simțea prea lentă. Nu mi-am schimbat părerea despre acest model nici după testul pe circuit, și sunt de părere că Hyundai i20 este un automobil accesibil foarte chic, dar care nu prea pune accent pe dinamică. În afară de poziția bună la volan, comenzile sunt mult prea moi pentru a fi sportive.

Imediat după experiența cu modelul coreean, a venit rândul celuilalt asiatic din grup. Toyota Yaris. În testul meu de acum câteva luni i-am lăudat calitățile dinamice, dar acum comparându-l cu i20, poziția la volan nu este la fel de sportivă. Dar per total, direcția mai grea, frânele mai bune, dar și ajutat de sistemul hybrid, noul Yaris este mai dinamic. Pentru cei ce urmăresc consum mic de combustibil, fără să apeleze la diesel, Yaris e chiar o opțiune excelentă.

Vorbind de costuri mici de exploatare. Volkswagen ID.3 a fost singurul model electric din această finală. De fapt, singurul model electric de până acum în cadrul acestei competiții. Asta spune multe despre cât de departe au ajuns modelele full-electric pe piața din România. Pentru că unul dintre criteriile de votare a fost și relevanța pe piața din România. Dacă am fi avut infrastructura din țările nordice, sunt convins că noul Volkswagen ID.3 ieșea câștigător. Dintre cele 7 finaliste, s-a comportat cel mai bine, atât pe șosea cât și pe circuit. În ciuda tracțiunii pe puntea spate, livrarea puterii și faptul că masele sunt egale între punți, nu simți deloc că ID.3 este RWD. În viitor îl vom vedea tot mai des.

Personal am putut să văd mult mai bine diferențele între generații ale lui Renault Captur. De la bun început, trebuie să spun că noul model este mult mai matur. Mult mai bine închegat. Un interior cu materiale foarte bune, care se simte solid. Din multe puncte de vedere, Captur se încadrează perfect la orice titlu de ”Mașină a anului”, numai că după ce l-am condus pe circuit, la limită, am văzut că devine instabil, ruliul este destul de pronunțat, iar toate comenzile sunt lente. Nu se simte deloc sportiv, nici datorită poziționării ciudate a volanului, dar nu asta cer clienții de Captur, fapt pentru care este cel mai vândut crossover din Europa.

În cadrul acestei competiții, am avut primul contact cu noile modele Dacia. Deoarece împart aceeași platformă, plus o mare parte de design, Dacia Logan a concurat pe același loc cu sora Sandero. Sunt convins că dacă votam doar prin corespondență, Dacia Logan nu ar fi obținut același punctaj. Chiar dacă înainte de Logan am condus mașini mai scumpe, odată urcat la volanul noului model, nu m-am simțit deloc într-o mașină ieftină. Noul design al bordului, cu ecranul sistemului de infotainment pus deasupra, în câmpul vizual, este foarte practic și modern. O soluție, zic eu smart, este poziționarea unui suport pentru telefon lângă acel ecran, numai bun pentru a-l avea la îndemână. Nu recomand deloc utilizarea telefonului la volan, iar acest locaș ajută să nu îți muți privirea de la drum. Noile modele Dacia au în sfârșit reglaj pe înălțime a scaunelor, dar și volan cu ajustare în adâncime. Asfel, chiar ai o poziție joasă și confortabilă, care schimbă complet interacțiunea cu mașina. Sumedenia de dotări și echipamente cu care poate fi echipat noul model era de neconceput acum câțiva ani pe un model autohton.

Ultima pe lista de condus mi-a ajuns noua Skoda Octavia. Unul dintre cele mai bine vândute modele de import, noua Octavia a crescut foarte mult din punct de vedere calitativ. Unii spun chiar că poate intra în zona premium. Poate într-o variantă de echipare de top, dar atunci și prețul este pe măsură. Noua Skoda Octavia este o mașină foarte corectă, cu un comportament rutier sigur, cu echipamente inovatoare și un spațiu interior extrem de generos.

A fost foarte interesant să conduc ”back to back” atâtea modele și să-mi dau seama mai bine diferențele, dar din cauza condițiilor de iarnă, a însemnat că nu am putut forța foarte mult, mai ales pe drumurile publice. Așa am ajuns să testăm toate mașinile pe circuit, unde Academia Titi Aur pune la dispoziție o serie de obstacole și suprafețe, pentru a testa cât mai bine mașinile. În prima porțiune am avut o zonă de frânare cu denivelări, unde majoritatea mașinilor s-au descurcat bine, dar unele au avut dificultăți în a frâna eficient. Apoi a urmat un slalom printre jaloane, ca mai apoi să intrăm efectiv pe circuit. Pe viraje am văzut cât de bine se comportă suspensiile și subvirarea. Bineînțeles că suprafața udă, a însemnat că multe subvirează, dar era un comportament de așteptat. Apoi a urmat testul elanului, unde toate mașinile s-au comportat bine, iar după aceea rularea și frânarea pe suprafețe cu aderență diferită. Aici am văzut cum se schimbă forțele și cât de stabile sunt mașinile. Doar pe un circuit poți să experimentezi în siguranță aceste calități dinamice.

După ce am luat prânzul, a început deliberarea. Am discutat atât cu piloți de raliu, precum George Grigorescu, cât și cu alți colegi care au testat mai demult modelele, iar la final, pe ecranul din sala de conferințe de la Academia Titi Aur, au apărut rezultatele. Trebuie să recunosc, eu nu am votat în această ordine, în top 3 au intrat două dintre preferatele mele. O surpriză importantă a fost că Volkswagen ID.3 a terminat această competiție pe locul al treilea, primul model electric testat pentru ”Mașina Anului în România” a și intrat pe podium, iar pe locul al doilea, Skoda Octavia, mașina străină preferată de români.

Câștigător al acestei ediții, pentru care urmează un 2021 plin, este Dacia Logan/Sandero. Oricine ajunge în interiorul noilor modele și mai ales le conduce, își va da seama cât de mult a evoluat Dacia în doar 3 generații. Este fără îndoială un câștigător pe merit. O mașină care stârnește interes indiferent unde este și probabil cea mai relevantă mașină pentru piața din România. Felicitări!