De când am carnet, maşina în care mă găsea anul nou şi mai ales începutul de an, a fost Peugeot-ul. Bineînţeles, cu unele mici excepţii. De obicei, sărbătorile de iarnă mă găseau acasă la părinţi, acolo mă plimbam cu ce apucam, dar când sărbătorile se terminau, mă întorceam la Timişoara în mica mea decapotabilă roşie. Anul acesta a fost diferit. S-a anunţat cea mai grea iarnă din ultimii ani, iar, ca niciodată, Busu a nimerit. A fost şi este în continuare foarte frig. Precipitaţiile ne iau prin surprindere la propriu. Chiar în timp ce scriu acest articol afară ninge, chiar dacă pe toate aplicaţiile de mobil îmi spunea că o să fie soare. Atunci când vremea îţi joacă feste, cel mai bine ar fi ca decapotabila ta să stea în garaj. Mai ales că e înfoliată, iar sarea, mâzga şi spălările repetate şi apoi îngheţate, nu îi fac bine. Mai era şi problema discurilor de frână care erau mult prea uzate şi presupuneau un cost, aşa că am decis că e mai bine să îl suport la primăvară. În fine, Peugeot-ul stă acasă, pentru că e prea sensibil pentru o astfel de vreme.
Dacă aţi uitat, tot acasă la părinţi, tronează şi Jeep-ul meu Cherokee XJ. Începe să fie destul de greu să aleg cu ce maşină să mă deplasez atunci când sunt la Beiuş. Ştiu, sunt probleme de “copil întreţinut”, dar mă înţelegeţi. Încerc pe cât posibil să fac câte o ieşire cu Jeep-ul de fiecare dată când sunt la Beiuş. Dar, cum vă spuneam de vreme, a fost foarte frig, iar din cauză că am lăsat bateria montată pe o maşină de peste 20 de ani, atunci când am vrut să o pornesc, nu a mai dat niciun semn. Pentru că eu nu am făcut foarte mulţi kilometri cu Jeep-ul, ştiam că singura cauză a nepornirii este bateria slabă. Plus o pauză de aproape 4 săptămâni între porniri. Totuşi, după o redresare şi o încărcare, am auzit cum tractoraşul de sub capotă prinde viaţă. Nu mai conta că nu mai vedeam în spate din cauza fumului, maşina “torcea” de zici că era Godzilla. După aproape o lună de stat, asta a fost singura problemă a maşinii. Frigul şi bateria slabă.
Încă mă minunez de capacităţile unei maşini atât de vechi. Tot spun eu chestia asta până într-un moment când mă va lăsa, chiar din pricina vârstei. Până atunci, vă spun că ajung acasă, mă urc la volan, dau cheie şi plec spre cota 1400. Atât. Nimic altceva. Orice ieşire este răsplătită cu 100 de lei în combustibil, doar ca să fiu sigur. Mă mir şi de consumul excelent pe care îl scoate. Cu urcări de munte, offroad şi alte cele, eu am calculat undeva la 10l/100 km, chiar mai puţin dacă nu forţezi. Deci, în afară de combustibil, doar dau cheie şi plec.
Anul acesta am vrut să văd cum se comportă pe zăpadă. Dar chiar când să găsesc ceva aproape de casă, aceasta s-a topit. Totuşi, la doar 30 de km de Beiuş este Stâna de Vale. O staţiune foarte frumoasă, lăsată în paragină, din păcate. Cei din zonă ştiu mai bine povestea. Stâna de Vale se confruntă cu cele mai abundente precipitaţii din zonă, aşa că era locul perfect să găsesc zăpada aceea la care visam. Ne-am suit patru persoane în Jeep şi am urcat spre cea mai apropiată staţiune.
Am mai spus-o şi o repet, pe un drum asfaltat, mai ales cu viraje, un Jeep nu se simte deloc bine. Iar dacă este echipat şi cu anvelope de noroi, plus o suspensie înălţată, ce are chiar un sticker ce te avertizează că maşina nu se mai comportă cum trebuie la viteze ridicate, atunci chiar nu trebuie să forţezi deloc. Direcţia nu răspunde deloc, habar nu ai unde sunt roţile faţă, este gălăgioasă şi instabilă. Maşina asta trebuie să vadă orice altceva în afară de asfalt. Nici bine nu m-am gândit la toate aceste probleme, pentru că de la mijlocul urcării spre Stâna de Vale, drumul începea să fie tot mai acoperit de zăpadă. Asta îmi doream. Să văd cum anvelopele agresive de la Silverstone sapă prin zăpadă. Primul ac de păr, viteză mică, trag de volan şi maşina merge drept înainte. Ok, am zis că am bruscat eu volanul. Maşina se redresează, dar am cuplat 4×4. Nu am mai avut probleme pe urcare, până când am coborât în Stână. Pentru cei ce nu ştiu, exact staţiunea se află la doar 1100 m altitudine. Pe o zăpadă bătătorită, nu aveam probleme. Simţeam cum cei 115 cai putere sunt trimişi către cele patru roţi, cu mici scăpări de aderenţă. După o mică acomodare, am decis să urcăm spre singurul loc ce contează în Stâna de Vale. Izvorul Minunilor. Nu se întâmplă nicio minune acolo, nici dacă bei apa, dar este amenajat drăguţ. Era un loc bun pentru poze, mai ales că până acolo, se văd brazii plini de zăpadă.
Nu este un drum circulat. De la izvor chiar devine un drum forestier. Marea majoritate ajung acolo pe jos, aşa că drumul era deschis doar pe o singură bandă. Nicio problemă până aici, doar că din faţă mi-a apărut altă maşină, iar eu fiind cu Jeep-ul invincibil, am decis să îi fac loc şi să o iau eu prin zăpada ce ajungea la praguri. La pragurile unei maşini înălţate. Era prima dată când conduceam pe zăpadă, plus că nu sunt un expert al offroad-ului. Am intrat pe marginea drumul în troiene şi m-am oprit până trecea maşina din faţă. Din păcate, atunci mi-am dat seama că un Cherokee XJ nu are diferenţialele ca pe un Wrangler sau G-Class, aşa că după ce am selectat treapta întâi, roţile stânga patinau, iar cele dreapta nu. Greşeala a fost că eu m-am oprit în nămeţi, în loc să accelerez când aveam demaraj. După realizarea cu diferenţialele, mi-am dat seama că nişte anvelope de noroi, oricât de agresive sunt, sunt totuşi pentru noroi, nu pentru zăpadă. Gândiţi-vă că punctul de contact al gumelor este extrem de mic, iar acolo unde totuşi face contact, suprafaţa este netedă. Asta înseamnă aderenţă ZERO. Până şi schiurile mai găsesc o urmă de aderenţă. Asta a fost. Prima dată când am avut nevoie de ajutor exterior pentru a scoate Jeep-ul dintr-o situaţie dificilă. Mă deranja mai mult faptul că puteai să mergi pe jos pe lângă maşina, deci terenul nu era atât de greu.
Cum spuneam, la izvor se ajunge mai ales pe jos, aşa că după nişte mişcări faţă-spate nereuşite, un grup de vreo 10-12 persoane ce coborau de la izvor, ne-au sărit în ajutor. Cu diferenţialul cuplat “la mic” şi cu acceleraţia în fund, plus o forţă suplimentară venită din spate, am ieşit din nămeţi. Atâta timp cât nu te opreşti, nu e problemă. Maşina are suficiente resurse să te scoată din orice situaţie. Dar atunci când nu eşti echipat corespunzător te taxează. Frânările în pantă sunt comparabile cu sania pe derdeluş, iar dacă e cuplată doar puntea spate, efectiv rămâi pe loc. Poţi să faci cel mai frumos burnout în zăpadă. Fără să fie nevoie să ţii piciorul pe frână.
Cu un mic/mare ajutor, am ajuns la destinaţia dorită. Şi la fel ca de fiecare dată când conduc Jeep-ul, adrenalina este maximă. Probabil nu o să mă mai aventurez prin zăpadă în viitorul apropiat. Doar dacă îi schimb anvelopele. Nesiguranţa pe care ţi-o oferă pe asfalt este cu atât mai mare atunci când dă de zăpadă. Dar astea se întâmplau anul trecut. Acum zăpada s-a topit şi a rămas în urma ei doar noroi. Şi ştiţi că eu am anvelope pentru noroi.
De ce tocmai 1988? Pentru că astăzi este ziua copilului, iar acum 28 de ani mă năşteam eu. În plus, în anii 80 au apărut creaţii frumoase, rapide, cool şi, mai ales, foarte dorite acum. Şi nu, nu vorbesc despre mine. :)
Aceste maşini din lista de mai jos nu sunt luate la întâmplare. De cele mai multe ori ne place un automobil din trecut, dar nu ştim exact de ce. Unele nu sunt considerate cele mai rapide, cele mai spectaculoase, dar cumva ne-au intrat la inimă. Pentru că au apărut cumva în anii noştri de copilărie, tinereţe. Gândeşte-te la o maşină pe care ţi-o place din trecut. Cu siguranţă are de a face cu faptul că ai văzut-o când ai fost de o şchioapă şi ţi-a rămas întipărită în minte şi în suflet. Câteva dintre maşinile de mai jos nu sunt neapărat construite în 1988, dar au fost, în anul în care m-am născut, disponibile pe piaţă. Aşadar, hai să vedem ce maşini rupeau străzile când eu vedeam lumina zilei?
Lamborghini Countach
Aş putea spune că am prins ultimii ani din viaţa celui mai excentric Lamborghini produs vreodată. Modelul Countach a fost al doilea model supersport al italienilor şi a apărut pentru prima dată tocmai în 1974, ca înlocuitor al superbului Miura. Countach în schimb a avut o viaţă atât de lungă, încât a prins atât anii 70, cât şi toată era anilor 80, până în 1990 când a fost înlocuit. Avea un design atât de ciudat şi atât de cool, încât şi astăzi după mai bine de 40 ani, arată foarte spectaculos. Countach a reuşit să surprindă extrem de bine sentimentul acelor ani.
Peugeot 205 GTI
Exact cu un an înainte să mă nasc, francezii de la Peugeot au decis că micul lor automobil de oraş are nevoie de o variantă sportivă. După 20 de ani, eu mă văd îndrăgostit de această marcă, deţinând un Peugeot, iar anul trecut am avut ocazia chiar să conduc legendarul 205 GTI. Şi acum, micul buldog francez este considerat unul dintre cele mai distractive hatchback-uri produse vreodată.
Ferrari Testarosa
Am spus mai demult că dacă voi ajunge să conduc şi să scriu despre un Ferrari, mă voi lăsa de scris. Este o dorinţă contradictorie. Dar dintre toate Ferrari-urile de până acum, Testarossa rămâne una dintre preferatele mele. Are un design atât de bine potrivit anilor 80, atât de spectaculos, dar nu neapărat sportivul acela de curse. Pe alocuri este elegant şi cel mai potrivit este că are un motor V12. Când eram mult mai mic am văzut un Testarossa pe străzile din Arad. Era lat, foarte jos, roşu, iar prizele de aer de pe lateral m-au făcut să nu mă mai gândesc la altă maşină. Pentru mine Testarossa reprezintă automobilul sport definitoriu pentru anii 80.
Jeep Cherokee
A fost primul Jeep ce nu avea caroseria separată de şasiu, ceea ce îl făcea un fel de SUV al zilelor noastre. Totuşi, dacă îl priveşti, numai cuvântul “sport” nu îţi vine în minte. Cherokee pare desenat cu rigla, nu există nicio linie curbă, dar se pare că acest design a rezistat timpului, iar acum este considerat un clasic. E foarte interesant că amândoi ne-am născut aproximativ în aceeaşi perioadă, iar acum, după aproape 3 decenii, eu deţin un astfel de exemplar, despre care puteţi citi aici.
Ferrari F40
Probabil cea mai importantă maşină a anilor 80, a fost lansată cu exact un an înainte ca eu să văd lumina zilei. A fost ultimul Ferrari aprobat însuşi de Enzo Ferrari, a fost printre ultimele Ferrari analogice, dar şi, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai frumoase Ferrari construite.
BMW e30 M3
Dacă întrebi marea majoritate a oamenilor care este cel mai emblematic BMW al tuturor timpurilor, răspunsul cel mai frecvent va fi modelul Seria 3, mai ales prima generaţie M3. Acesta era la vânzare în anul 1988, fiind derivat, într-un fel, din automobilele de competiţie. e30 M3 a fost gândit pentru a se duela în celebrul DTM.
https://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2016/06/1983-lamborghini-countach-5000s-road-test-review-car-and-driver-photo-522800-s-original1-876x535.jpg535876batrinuhttps://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2020/03/turatii-scrise-logo-negativ-enf-01-1.pngbatrinu2016-06-01 13:59:522016-06-01 13:59:52Cele mai cool maşini din 1988
Mi-au trebuit 10 ani ca să scriu despre prima mea maşină. Cu toate că pentru a doua nu a trecut chiar atât, acest articol vine mult mai târziu decât mi-aş fi dorit. Dar am ajuns în acest punct. Împreună. Tu, cel ce citeşti aceste rânduri m-ai făcut să revin cu un articol special despre a doua maşină din garajul turatiiscrise.ro.
Dacă nu mai ai răbdare să citeşti cum am ajuns la această alegere sau vrei neapărat să vezi noua “jucărie” înainte să citeşti, asta e: un Jeep Cherokee XJ din 1995 şi se află aici pentru că e super fucking cool!!
Probabil că nu ai văzut foarte multe articole despre offroad pe acest blog, dar pentru mine reprezintă o parte foarte importantă din lumea auto. La un moment dat am vrut un SUV, pentru a îmbina atât calităţile de pe şosea cu cele din afara ei, dar în timp mi-am dat seama că nu-mi plac automobilele cu mai multe întrebuinţări. Voiam un automobil care excelează într-un singur domeniu. Şi până la urmă, eu văd automobilele mai mult decât o cuşcă de metal ce te transportă din punctul A în punctul B. Vreau să mă distrez în maşinile pe care le conduc, îmi place să le privesc şi mai ales îmi plac acelea ce îmi scot zâmbetul pe geamuri când sunt în spatele volanului.
Totul a început în urmă cu mai mult timp. Pe când Peugeot-ul meu avea doar câţiva ani de viaţă, am vrut o maşină mai mare, pentru că micul meu francez roşu nu mai făcea faţă cerinţelor mele de deplasare. Cum spuneam, voiam totuşi şi un automobil în care să mă simt bine şi în afara şoselei. Printre primele pe care am pus ochii au fost Nissan Pathfinder sau Land Rover Discovery. Dar după mai multe încercări, am ajuns la concluzia că un automobil de zi precum acestea ar fi fost mult prea costisitor. Aşa că mi-am îndreptat atenţia spre modele dedicate condusului offroad. Bineînţeles, Mercedes Benz G-Class ieşea din discuţie din simplul motiv al preţului, iar modele precum Nissan Patrol sau Suzuki Samurai erau ba prea mari, ba prea mici. Apoi m-am gândit dacă să-mi caut unul gata preparat sau să-l modific eu. Ce mă bucură cel mai mult e că am avut timp la dispoziţie să mă gândesc la toate aspectele. Gândiţi-vă că după luni de calcule, analize şi testări, atunci când în sfârşit baţi palma cu un vânzător, totul se va duce pe apa sâmbetei sau totul va fi înzecit. Din fericire pentru mine, după jumătate de an, totul a fost mai bine decât mi-am imaginat, iar toate problemele dinaintea cumpărării au fost uitate.
Da, înainte să îţi găseşti maşina visurilor de teren accidentat şi mai ales după ce ai găsit-o, întâmpini o mulţime de probleme. În primul rând, ai bugetul maxim pe care eşti dispus să-l cheltui, iar când vorbeşti cu omul, acesta deja ţi-a atins plata ta maximă. Şi ştii că mai urmează altele. Până la urmă, diferenţa de preţ între ceea ce aveam eu de gând şi cât cerea vânzătorul a fost înfimă, comparabil cu experienţele ce le-am primit apoi.
Am vizionat o mulţime de teste vechi, clipuri, căutam să văd ce zice Jeremy Clarkson despre maşina ce urmează să o cumpăr. Dacă tot îmi cumpăram o “jucărie”, măcar să ştiu că e una specială. Şi după toate aceste lucruri, am ajuns la concluzia că îmi voi cumpăra un nume legendar, un simbol al prosperităţii, voi fi înclus într-un grup foarte mare, foarte apreciat şi mai ales iubit. Voi fi posesorul unui JEEP. Şi nu orice gip, ci acea maşină care este sinonimă cu automobilul de teren, acel nume care este asociat oricărui automobil mai înalt, automobilul construit special pentru armată, de unde şi numele Jeep care provine din scurtarea Government Purposes sau GP. Cât de tare e că maşina ta se numeşte “Doar pentru scopurile guvernului”?
Anul acesta se sărbătoresc 75 de ani de existenţă a mărcii Jeep, o vârstă absolut impresionantă, mai ales pentru o companie ce a produs numai “gip-uri”. Dar este o companie “născută” în mijlocul Războiului. Nu sunt multe companii ce se pot lăuda cu o asemenea istorie. Cum spuneam, voiam să fiu parte din acestă istorie, voiam un nume legendar în garaj, iar acesta este cu adevărat un “american icon”. Cu atât mai multă istorie se regăseşte în maşina mea, pentru că modelul ce îl vedeţi în aceste imagini poartă denumirea Cherokee. Un alt simbol cu un puternic impact. Indianul nativ american, pentru cei nefamiliarizaţi cu numele.
Da, după multe încercări, multe gânduri, nopţi nedormite, drumuri la înmatriculări şi registru, sunt mândrul posesor al unui absolut superb Jeep Cherokee XJ vechi de 20 de ani. Născut cu exact 10 ani înaintea Peugeot-ului, Cherokee-ul meu se simte mai tânăr ca niciodată. Probabil acum vreo 10 ani, era considerat o Jeep învechit, fără nicio dotare de confort, dar după alţi 10 ani, a ajuns ca design-ul să fie considerat retro, clasic, potrivit. Cu toate că primele Jeep-uri erau decapotabile şi aveau două portiere, Cherokee arată atât de bine pe vârful munţilor, prin pădure sau prin mlaştini. În timp, ne-am schimbat ideea de offroader, a unei maşini care te poate transporta în cele mai dificile locuri. Nu mai poţi să traversezi continente într-o maşină cu două uşi sau două locuri. Forma pătrăţoasă a Cherokee-ului original este semnătura modelului. A fost printre primele Jeep-uri ce a renunţat la blocurile optice rotunde, dar şi primul ce avea o caroserie diferită. Era primul Jeep ce nu avea caroseria separată de şasiu. Aceasta nu este cea mai bună soluţie când vine vorba de mersul în teren accidentat, dar asta îl făcea foarte uşor. Cherokee XJ cântăreşte sub 1.5 tone. În plus, Cherokee are cel mai scurt ampatament, dar totuşi dispune de patru portiere. Ce să mai, era perfect pentru mine şi pentru necesităţile mele.
Trebuie să revin la motivul principal pentru care am ales un automobil “jucărie”. Asta în condiţiile în care Peugeot-ul decapotabil nu e tocmai un automobil extrem de practic. Dar atunci când le conduc, zâmbesc. Şi asta uităm să facem în maşini. Să ne bucurăm. De ele, de experienţă. Prea des ne grăbim haotic şi uităm să trăim. Odată cu prima ieşire în offroad, zâmbetul meu nu mi-a mai plecat de pe faţă. În acel moment am uitat de toate problemele, de orice înfrânare ce am avut-o, iar pe cum înaintam şi vedeam noroiul cum sare pe parbriz, parcă erau artificii ce sărbătoreau faptul că eu conduc o maşină de legendă.
În niciun caz nu poţi să spui de un Cherokee fabricat în 1995 că este o maşină bună. Sau cel puţin, nu este bună după standardele actuale. Este în continuare o maşină veche. O maşină ce nu dispune de niciun element de confort şi nu are niciun element acţionat electronic. Este complet analog, dar nu asta contează, pentru că Cherokee absolut debordează de personalitate. De mult nu am condus un automobil care să întoarcă capete, care să fie fotografiat, iar lumea care îl priveşte îşi descreţeşte fruntea, zâmbind. O bună parte din acest proces este datorat proprietarului anterior, care a băgat mai mulţi bani în maşină decât aş fi băgat eu, înălţând-o cu suspensie dedicată de la Rough Country, nişte roţi spectaculoase Silverstone Mud Extreme şi un portbagaj extern cu 4 proiectoare. Peste culoarea verde a caroseriei, au apărut elemente de camuflaj. Dacă această combinaţie nu este perfectă pentru o maşină de teren, nu ştiu ce ar fi. Oricum culoarea e prea puţin vizibilă, pentru că e genul de maşină ce arată mai bine acoperită de noroi, decât curată.
Când am ajuns acasă cu maşina, primul meu gând a fost să o duc pe un deal din spatele casei, pentru a-i face o poză la apus. Arăta atât de bine, încât am zis că toţi banii pe care i-am dat nu făceau cât facea acea imagine. Eram în mijlocul câmpului, deasupra oraşului, doar eu cu maşina. Dădeam ture în jurul ei, mă uitam la fiecare detaliu, din fiecare unghi. Arată spectaculos. Dar acel spectaculos clasic american. Atunci când a fost desenată, nu s-au încercat artificii de design, totul este acolo cu un scop practic. Blocurile optice sunt pătrate. Semnalizatoarele sunt pătrate, geamurile laterale sunt pătrate, până şi pasajele roţilor sunt desenate din linii drepte. Este o maşină simplă, dar are un farmec aparte.
Acelaşi lucru este şi la interior. Totul este analogic, până şi luminile se aprind de la o manetă din stânga volanului. O singură manetă acţionează şi stergătoarele şi semnalizările şi lichidul de parbriz. Ventilatoarele acţionate pe orizontală sunt singurele care compun “consola centrală”, totuşi mai găsim un radio CD aftermarket. Acesta îşi face treaba excelent, atunci când eşti în vârful munţilor sau în mijlocul pădurilor, unde nu se mai prinde nicio frecvenţă. Odată cu acest Cherokee îţi dai seama cât de puţin ai nevoie pentru a te bucura de o maşină. Navigaţie nu ai nevoie, pentru că merge peste tot. Aer condiţionat nu trebuie, pentru că în vârful muntelui e răcoare. Scaune electrice? Poziţia la volan este atât de cool, încât nu ar trebui modificată în niciun fel. În Cherokee stai deasupra volanului, ai vizibilitate maximă, cotul îţi iese pe geam, iar mâna dreaptă cuprinde schimbătorul înalt. Din nou, nu este o poziţie neapărat confortabilă, dar este poziţia în care TREBUIE să conduci un Jeep.
Trebuia totuşi să mă gândesc la unele costuri, chiar dacă maşina nu o exploatam atât de mult. Aşa că motorul de pe Jeep-ul meu este un clasic 2.5 diesel de vreo 115 cai putere şi cuplu suficient pentru greutatea ei. În combinaţie cu transmisia manuală, este un deliciu în offroad. Bineînţeles, dacă nu îl vezi venind, atunci cu siguranţă îl auzi. Micul tractoraş îşi face prezenţa, indiferent că stă la ralanti, fie că accelerezi. E gălăgios, dar să nu credeţi că bat toate pe el. Dacă ridici geamurile e chiar ok. Asta până la viteze de vreo 80 la oră, acolo unde e imposibil să mergi cu anvelopele de teren.
Experienţa mea cu Cherokee nu este prima cu un Jeep. Am condus un Wrangler nou nouţ în căutarea Cetăţii Şiria şi cred că de acolo a început iubirea mea cu această marcă. Chiar dacă sunt asemănătoare, Cherokee şi Wrangler sunt destul de diferite, dar au un lucru în comun. Se simt mai bine în noroi, pădure, pietre, dealuri, decât pe şosea. Pe asfalt, sunt foate moi, prezintă ruliu mare, mai ales că a mea are şi suspensia înălţată. Dar atunci când ai făcut dreapta, direct prin şanţ şi ai intrat în pădure, totul se simte exact “ca acasă”. Încă nu am ajuns să explorez capacităţile maxime ale maşinii, pentru că nu mă ţin “boaşele”, dar cu siguranţă sunt mult mai înalte decât îmi pot imagina. În orice situaţie în care am băgat Cherokee-ul, acesta, cuplat în 4×4 la mic, nici nu clinteşte. Nu contează că panta are 70 de grade pe iarbă udă sau noroiul îi acoperă roţile, dacă accelerezi, maşina te scoate la siguranţă. Iar când ieşi, începi efectiv să râzi. Începi să sari de bucurie şi nu îţi vine să crezi prin ce ai trecut. Mai ales te bucuri de viaţă.
Acum sunt departe de Cherokee. Îl conduc doar când ajung acasă la Bihor. Nu am făcut mai mult de 1000 de km de când îl am. Dar au fost 1000 de km memorabili. Fiecare ieşire, că doar am urcat muntele să privesc peisajul sau l-am băgat în noroi până peste cap, au fost speciale. Cu siguranţă vara aceasta o să relatez articole cu imagini din ieşirile noastre. Sper să mai apară şi alţi doritori, pentru că prima regulă a offroad-ului este: să nu mergi niciodată singur. Încă nu îmi vine să cred că deţin o astfel de maşină. Probabil pentru unii, este doar un moft, un automobil vechi care nu face mare lucru, pentru alţii e urât pentru banii lui, dar aşa cum să termină orice discuţie despre un Jeep: “It’s a Jeep thing, you wouldn’t understand”
Urmează cât de curând alte articole cu maşina. Stay tuned.
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.