Posts

Peugeot 5008 – Călător în Banat

/in , /by
Peugeot 5008 – Clisura Dunării

Pentru #CălătorînBanat ne-am gândit la 10 locații interesante, frumoase, din Banat, pe care poți să le vizitezi cu mașina. În aceste luni de când am început proiectul, mulți m-au întrebat dacă am ajuns la Dunăre. Această locație era din ce în ce mai cerută, dar cumva știam că așa vrem să încheiem #CălătorînBanat. Normal ne-am gândit să documentăm Clisura Dunării într-o singură zi, dar această frumusețe a naturii merită mai mult de 24 de ore. Recomand tuturor să-și rezerve măcar două zile pentru a vedea tot ce este aici. Defileul Dunării este și cea mai îndepărtată locație de Timișoara, iar pentru această călătorie lungă am vrut să fim în cel mai mare SUV Peugeot. Modelul 5008 oferă spațiu arhisuficient, fiind și singurul cu 7 locuri. În plus, poate fi echipat cu motorul diesel 2.0 HDi, ceea ce înseamnă putere mare și consum mic. Exact ceea ce ne trebuia pe cei aproape 800 de kilometri de călătorie.

Defileul Dunării se întinde de la Orșova până la Moldova Nouă, pe aproximativ 100 de kilometri, așa că am decis să ne cazăm prima dată în Orșova, pentru că orașul de la Dunăre poate fi în sine un obiectiv turistic, dacă știi ce să cauți. Drumul până la Orșova este frumos și chiar dacă sunt 200 de kilometri, îi parcurgi relaxat, la volanul lui Peugeot 5008. Acest oraș cu aer monegasc, este construit pe dealuri, într-un golf al Dunării. Aproape oriunde te cazezi în Orșova, vei avea priveliște către apă, ceea ce într-un fel, ne-a adus aminte de vacanțele la mare. Numai că aici, munții ating fluviul. Primul lucru pe care îl vezi când ajungi la Orșova este faleza. Aceasta se intinde pe tot lungul orașului și poate fi un loc perfect de promenadă. Aici ești întâmpinat de localnici și de cei care organizează ture cu barca pe Dunăre. Este o experiență pe care o recomandăm, chiar dacă pentru noi, timpul relativ scurt de documentare, nu ne-a permis și o astfel de călătorie. Cum ne plimbam prin Orșova, am ajuns la o clădire cu o arhitectură impresionantă. Abia apoi am aflat că este Biserica Romano-Catolică, singura biserică catolică construită în timpul regimului comunist. Din exterior, dar și de la interior, nu se aseamănă cu nicio altă biserică sau catedrală pe care să o vezi în alte orașe. Design-ul este foarte modern, dar acel neo-modernism din anii 70. Interiorul este simplist, oarecum întunecat, doar cu câteva raze de lumină ce pătrund prin acoperiș.

Ne-am continuat drumul prin Orșova și am ajuns în Parcul General Ion Dragalina, de unde poți ajunge pe Insula Pescăruș. Aici se vede fostul far, dar care acum este într-o stare de degradare, probabil în viitor se va restaura. De pe această insulă-parc poți vedea mai bine orașul în toată splendoarea sa sau poți să mănânci la un restaurant așezat pe o barcă. Din nou, am avut senzația că sunt la mare.

O altă locație de văzut pe dealurile din Orșova este Mănăstirea Sfânta Ana, de pe dealul Moșului. Accesul se face pe serpentine abrupte, dar priveliștea de sus merită. Ctitorită de ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat aici în timpul Primului Război Mondial, Mănăstirea nu a primit sfințirea de la Episcopul Banatului de atunci, iar după venirea comunismului, clădirea a fost transformată în restaurant și mai apoi sanatoriu. Devine din nou mănăstire în 1990, după sfințirea de către Vicarul Mitropoliei Olteniei. De pe pritvorul mănăstirii se vede orașul, golful și Dunărea.

Imdiat lângă Orșova se află Hidrocentrala Porțile de Fier 1. Cea mai mare hidrocentrală din țara noastră. Aici fotografiatul este interzis, dar în cadrul hidrocentralei, se află un muzeu, unde puteți vedea istoria zonei, de la construcție, la faună, inclusiv despre Insula Ada-Kaleh. Tot aici se poate vedea și Sala Turbinelor, din cadrul hidrocentralei. Este o experiență interesantă, pentru că afli informații interesante despre producerea energiei. Deja începea să se însereze, așa că am mai vrut să facem o scurtă vizită și în Stațiunea Băile Herculane, care e la doar 20 de kilometri depărtare. Chiar dacă nu face parte tocmai din Clisura Dunării, merită să vizitați și Băile Herculane.

A doua zi era cea mai importantă. Motivul pentru care am venit până la granița României. Am lăsat Orșova în urmă și am urcat dealurile spre localitatea Eșelnița. De aici, Dunărea se deschide măiastră în fața ta. Prin parbrizul mașinii imaginea este impresionantă. Drumul continuă pe lângă Dunăre, până când un indicator îți spune că ajungi la ”Cazanele Mici”. Aici este locul cel mai îngust de trecere de Dunării prin defileu, iar denumirea de ”cazane” vine de la debitul foarte mare al apei și se formează vârtejuri, iar astfel apa pare că clocotește, ca într-un cazan. Totuși, nu de aici se văd cel mai bine Cazanele Mici. Trebuie să mergi ceva mai departe, până ajungi în localitatea Dubova, construită și aceasta într-un golf.

La prima vedere, pare un sat vechi pescăresc, dar ca să admiri Dunărea de la luciul apei, cobori prin Dubova până ajungi la pensiunile cu deschidere la apă. De aici se vede cel mai bine cum munții se strâng, formând Cazanele Mici. E interesant să știi că toată această zonă este împărțită de două țări, iar malul celălalt e în Serbia. Pe tot defileul Dunării vei găsi pensiuni și locuri de cazare numeroase, mai moderne, mai rustice, mai mari sau mai mici. Așa că următoarea destinație de vacanță, deja mi-am rezervat-o. Cum spuneam, Defileul este lung, dar și plin de obiective. Unele naturale, altele construite. Cum este celebra sculptură Chipul lui Decebal.

Realizată între 1994 și 2004, de sculptorul Florin Cotarcea, ajutat de 11 alpiniști, basorelieful este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa și a doua din lume. Chiar dacă a ajuns să fie un obiectiv foarte vizitat și fotografiat, aici aflându-se comercianți ambulanți și chiar restaurante, întreaga imagine pe care ți-o oferă zona, are o însemnătate istorică importantă pentru țara noastră. Decebal fiind ultimul rege al Daciei, iar Dunărea a fost tot timpul o graniță naturală a acestui tărâm. Însemnătatea chipului lui Decebal este cu atât mai importantă, deoarece pe malul sârbesc al Dunării se regăsește de aproape 2000 de ani o placă memorială ”Tabula Traiana”, ce marchează marșul trupelor romane spre Dacia, în timpul împăratului roman Traian. Imediat după podul ce trece de Chipul lui Decebal vom găsi Mănăstirea Mraconia sau ”mănăstirea de sub apă”. Ctitorită tocmai în 1523, a suferit multe modificări de-a lungul timpului, iar în anul 1967 a fost demolată de regimul comunist. Forma actuală a fost construită după 1990, dar atunci când Dunărea scade, se pot vedea ruinele primei construcții. Aceasta a fost și un punct de observație și de dirijare a vaselor la Cazane.

După acest obiectiv, trecem și de Cazanele Mari, iar Dunărea începe să se deschidă și mai mult. Lățimea fluviului este absolut impresionantă. Imediat ce ieși din defileul muntos, ai parte de o panoramă spre întinderea Dunării, iar acest lucru te copleșește. De aici drumul începe să fie mai lin, fără prea multe curbe, dar cobori tot mai aproape de apă. Șoseaua și priveliștea din față pare că nu e din România. Acest relief se găsește numai aici și pare o minune o naturii. Noi ne continuăm drumul pe lângă stânci abrupte, în confort deplin, deoarece de la volanul lui Peugeot 5008 totul e relaxat și confortabil. Mașina se simte foarte puternică pe această porțiune de drum. Orice accelerare împinge mașina cu forță, motorul diesel de 180 de cai putere și 400 Nm este probabil cel mai potrivit agregat pentru această caroserie. Mai ales că la un condus relaxat, consumul nu depășește 6 l/100 km. În timp ce priveam Dunărea, am zărit ieșind din apă câteva ruine ale unor turnuri. Aici a fost cândva Cetatea Tricule. De fapt pe tot parcursul Dunării, până la vărsarea în Marea Neagră se mai zăresc așezări ale cetăților dacice. Din păcate, apa aproape le-a ”înghițit”, la fel cum e și cazul Cetății Drencova. Cu siguranță că toate aceste fortificații ar putea reprezenta un imens interes turistic dacă de-a lungul timpului ar fi putut fi salvate sau conservate. Acum reprezintă doar frânturi de istorie și motiv de popas pentru câteva fotografii.

Undeva aproape de finalul Clisurii, la ieșirea din localitatea Berzasca, se află complexul Egreta. Denumit și primul sat plutitor din Europa, acest complex lacustru este format din 15 căsuțe suspendate pe apă, ceea ce îl face cel mai inedit loc de cazare de la Dunăre. Aici te poți relaxa admirând valurile Dunării și zgomotul pescărușilor. Cum spuneam, există numeroase locuri de cazare la Dunăre, așa că te vei simți ca la o ”mare între munți”. Ultima locație din călătoria noastră este Cetatea Ladislau de la Coronini, care actualmente este în plin proces de restaurare. Pe malul sârbesc, vecinii noștri au reconstruit cetatea geamănă Golubac, care se și vede de pe malul Dunării. Această zonă reprezintă intrarea Dunării pe teritoriul țării noastre, iar din mijlocul apei răsare un ”pinten”, o stâncă denumită Baba Caia, care în turcă s-ar traduce ”stânca tatălui”, iar pe vremuri de ea erau legate lanțuri de la Cetatea Golubac și Ladislau, pentru ca niciun vas să nu scape de plata taxelor vamale. Tot de aici începe și Parcul Natural Porțile de Fier, al doilea cel mai mare parc natural din România, având în componența sa 18 rezervații.

Clisura Dunării reprezintă fără îndoială cea mai importantă locație din Banat. Istoria, fauna, peisajele, infrastructura, energia și turismul, toate își găsesc un loc important atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru orice turist care ajunge aici. Așa cum ați văzut, sunt o mulțime de locuri de vizitat. Cu siguranță nu am putut să documentăm totul, așa că vă lăsăm pe voi să descoperiți și alte minunății pe care le oferă Clisura Dunării. Un loc unic în România și în Europa, pe care mă bucur că l-am descoperit astfel.

Proiectul #CălătorînBanat este susținut de Peugeot Timișoara

Fotografii și video realizate de Adrian Moga

Peugeot 2008 – Călător în Banat

/in , /by
Peugeot 2008 – Oravița-Anina

Trecusem de vreo trei ori prin Oravița, documentând #CălătorînBanat, dar am folosit orașul din apropierea graniței, mai mult ca un punct de începere spre Banatul Montan. De aici se deschide Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, așa că locațiile alese de noi, ne îndepărtau cumva de zona Oravița-Anina. Totuși, căutând obiective, multe era localizate tocmai aici, motiv foarte bun să ne oprim în Oravița și Anina, orașele premierelor.

Din acestă zonă începe industrializarea României, încă din Imperiul Austro-Ungar. Atunci orașul cunoaște o dezvoltare deosebită în toate domeniile, dar mai aless în domeniul mineritului. În acest secol, Oravița beneficiază de ultimele tehnologii și inovații, exploatările și fabricile din zonă având un impact important asupra locuitorilor. Aici s-a înființat Exploatarea Minieră Banat-Oravița, având ca obiectiv de activitate mineritul specializat în extragerea uraniului de la Ciudanovița și Lișava, exploatarea și prelucrarea primară a lemnului, dar și mici ateliere meșteșugărești și de prestări servicii. Zona a fost aleasă pentru bogățiile sale, dar și pentru poziționarea foarte bună în teritoriu. Toate acestea au dus la niște premiere importante în Oravița și Anina. Prima care ar trebui menționată este chiar calea ferată ce leagă cele două orașe. Este prima de pe teritoriul României și parcurge aproximativ 32 de kilometri prin munți. Aceasta este încă funcțională, fiind mai mult folosită pentru turism. Dar haideți să vedem ce ne oferă aceste orașe, odată ce ajungi.

Am plecat de la Mega Group, reprezentanța Peugeot din Timișoara la volanul unui superb Peugeot 2008 GT, vopsit în culoarea deja consacrată Rouge Elixir. Este unul dintre cele mai vândute modele a francezilor, inclusiv pe piața din România. Și pe bună dreptate, deoarece oferă versatilitatea unui SUV, cu dimensiunile unui hatchback. Asta înseamnă consum redus de combustibil, dar și spațiu interior și gardă la sol mai generoase. Așadar e un companion perfect să parcurgi cei aproximativ 100 de kilometri până în Oravița. În plus, nu trebuia să ne facem griji pentru suprafața de rulare pe care vom ajunge, deoarece setările suspensiilor sunt foarte potrivite, indiferent că rulezi pe asfalt proaspăt sau pe drum pietruit.

Oravița ne-a întâmpinat cu o ploaie măruntă și rece, motiv pentru care nu am putut să ridicăm drona pentru cadrele cu orașul, ceea ce vedeți mai jos sunt imagini cu Anina, dintr-o altă călătorie. Oravița este un oraș frumos, dar în care în ultimii 30 de ani nu s-a mai investit. Obiectivele sunt lăsate în aceeași stare, iar cele care sunt în curs de renovare, și-au depășit termenul de finalizare. În orice căutare de obiective din Oravița, primul pe listă este Teatrul de Stat Mihai Eminescu. Acesta este localizat în centrul orașului vechi, fiind primul teatru construit pe teritoriul României, tocmai în anul 1817. Exteriorul acestuia a suferit câteva schimbări de-alungul timpului, iar acum este din nou în renovare, așa că nu l-am putut fotografia. Totodată accesul este interzis înăuntru, dar sunt imagini pe internet cu frumusețea sălii. Teatrul este o copie a Burgtheatre din Viena, la scară mai mică, iar prima reprezentație aici a fost în 5 octombrie 1817, asistând însuși Împăratul Francisc al Austriei și împărăteasa Carolina Augusta. Să sperăm că teatrul va fi renovat la standardele la care a fost conceput, pentru că în anii de glorie, aici a susținut un concert inclusiv marele compozitor George Enescu în 1931.

Vremea ne dădea de furcă, pentru că era greu inclusiv să ieșim din mașină, mai ales că străzile din Oravița sunt relativ înguste. Dar printre stropii de ploaie vedeam vechile clădiri cu arhitectură austriacă, clădirea primăriei, iar undeva pe stânga, am ajuns la Muzeul Farmaciei Montanistice. Fără prea multă reclamă afară, doar o placă care indica ”cea mai veche farmacie montanistică bănățeană”. De fapt este și cea mai veche din România, fiind fondată în 1796 de familia Knoblauch. Vizitarea muzeului presupune o taxă infimă, pentru lecția de istorie ce îți este spună chiar de cei care administrează farmacia acum. Înăuntru vei găsi mobilier vechi de câteva sute de ani, o casă de marcat de la începutul secolului trecut, care funcționează în continuare și este asemeni celor americane, fiind o adevărată inovație a vremii. Pare în sine o operă de artă, un exponat adevărat de muzeu. Aici am aflat istoria familiei Knoblauch, care a dus farmacia din generație în generație și că după venirea comunismului, mobilierul a fost ascuns sub pereți, pentru a fi protejat de la distrugere. Tot aici vei găsi și ustensile și medicamente vechi, pentru că în acea perioadă toți muncitorii din mine aveau nevoie de tratamente și era greu să se aducă de la Viena special. Astfel, Oravița are prima farmacie montanistică din România.

Orașul premierelor continuă cu prima cale ferată de pe teritoriul României, ce duce la Anina. Am vrut să fotografiem gara, dar renovările din ultima perioadă au schimbat înfățișarea, iar în față aglomerarea de taxiuri a făcut imposibilă chiar și poziționarea mașinii în fața gării. Totuși, am trecut pe sub viaductul căii ferate, cu cele 7 deschidere, fiind și cel mai înalt din zonă. După această locație, am plecat înspre munți, către Anina.

Drumul este foarte frumos, șerpuit și cu asfalt foarte bun. Intrarea către Anina este semnalizată foarte industrial printr-o coloană a infinitului și celebrul ”Noroc Bun”. Din direcția Oravița, intrarea în orașul Anina se face prin cartierul Steierdorf, unde regăsim Biserica Catolică, prima construită de coloniștii din Steierdorf. Anina este un oraș pitoresc, cu puternice accente austrice, mai ales când privești de sus, de la numeroasele puncte de belvedere către blocurile construite pe deal sau la casele cu mansarde de lemn. Orașul pare îngrijit, chiar dacă multe locuri sunt nu au mai fost funcționale de ani de zile. Are bineînțeles și aerul de oraș industrial, datorită exploatărilor de huilă ce au funcționat aici.

Probabil cel mai important obiectiv de vizitat în Anina este chiar gara veche, care spre deosebire de cea din Oravița, și-a păstrat farmecul de demult, cu cărămida roșie și peronul din lemn. Noi nu am apucat să facem o călătorie cu trenul, dar recomandăm tuturor celor care sunt în zonă. Pentru că din Anina se pot face drumeții până la lacurile Buhui sau Mărghitaș, iar pe hartă ne arăta că putem ajunge și cu mașina, am decis să urcăm pe muntele de înconjoară Anina până la lacul Măghitaș. La un moment dat, la intrarea în pădure, drumul se continuă de piatră, dar nu a fost nicio problemă pentru Peugeot-ul 2008. Pe acest drum se ajunge la o fostă tabără, dar și la un loc de cazare. Ultima porțiune până la lac trebuie parcursă pe jos, așa că a fost un prilej numai bun să fotografiem mașina în acest decor tomnatic de basm. Roșul caroseriei contrasta puternic cu verdele pădurii, iar aerul rece și pe alocuri cu ceață creau o imagine de vis.

Zona Oravița-Anina are nevoie neapărată de o împrospătare. De o renovare și de aducere la gloria de altă dată. Poate nu prin fabrici, dar prin turism. Chiar și turism industrial și prin locuri de cazare la standarde. Pentru că toată zona îți oferă o lecție de istorie, vezi de unde a înflorit România în perioada interbelică, dar și pionieratul dezvoltat aici. În Anina se poate ajunge și prin Reșița, un drum ceva mai lung, dar mai spectaculos prin serpentine, așa că cel mai bine ar fi să te urci în Peugeot-ul tău și să explorezi Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, cu pornire din Oravița-Anina.

Proiectul #CălătorînBanat este susținut de Mega Group Peugeot Timișoara

Fotografii și video realizate de Adi Moga

IMG_3748

Peugeot 308 – Călător în Banat

/in , /by
Peugeot 308 – Călător în Banat

Atunci când căutam locații pentru seria #CălătorînBanat, am găsit un obiectiv absolut fascinant, singurul care face parte din patrimoniul UNESCO. Nu e ușor să fii înscris în această listă, dar complexul mulinologic ”Morile de apă de la Rudăria” merită pe deplin această distincție. Din Timișoara drumul e destul de lung, dar foarte frumos, odată ce treci de Oravița și Anina, ajungi pe bucăți de serpentine, trecând prin tot Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Pentru această călătorie, unde știam că avem nevoie de o mașină dinamică, am ales să fim la volanul noului Peugeot 308, propulsat de un motor pe benzină de 130 de cai putere, fiind unul dintre cele mai dinamice modele din actuala gamă a francezilor. Noul 308 se încadrează perfect și ca mașină de lungă distanță, datorită scaunelor profilate și foarte confortabile. Într-o dimineață devreme de august am pornit să vedem celebrele mori de apă.

Din Timișoara am ales ruta Oravița-Anina, o porțiune de drum deja cunoscută pentru noi. Am urcat muntele din Anina cu direcția Bozovici. Era o plăcere să vezi și să simți virajele, iar peisajul prin parbriz era cu atât mai special, datorită pădurilor. La aproximativ 20 de kilometri de intrarea spre localitatea Anina, am ajuns la Popasul Bigăr. Chiar dacă nu era în plan să vedem și celebra cascadă, am zis să facem o oprire și să ne reîncărcăm bateriile. Cascada Bigăr este una dintre cele mai cunoscute din țara noastră, așa că autoritățile, dar și comercianții au profitat de notorietatea acesteia și au organizat mai multe restaurante și parcări. Cascada Bigăr este localizată exact la șosea, dar accesul se face pe jos, la aproximativ 400 metri de locul de parcare. Strălucirea de altă dată s-a pierdut când stânca pe care curgea apa s-a rupt. Cu toate acestea, rămâne în continuare un loc de vizitat, mai ales că se poate intra în Parcul Național spre izvorul și grota Bigăr. Traseul este foarte simplu și recent amenajat, așa că oricine se poate bucura de o ieșire în natură să vadă de unde izvorăște apa ce curge pe cascadă.

După ce am gustat o clătită cu marmeladă, era timpul să ne continuăm drumul spre localitatea Efitimie Murgu, fostă Rudăria, acolo sunt aliniate cele 22 de mori de apă. Chiar dacă sunt doar 25 de kilometri între Bigăr și Rudăria, drumul virajat înseamnă că mai ai de parcurs aproximativ jumătate de oră, dar merită fiecare kilometru, deoarece imediat ce ieși din munți, ți se arată în față întreaga depresiune. Este o priveliște absolut superbă, un fel de belvedere din mașina proprie. După alte două intersecții intrăm în localitatea Efimie Murgu, unde întreg satul este construit pe cursul râului Rudicica. Între case sunt șanțuri pentru scurgerea apei pentru mori, iar fiecare casă are câte un indicator spre moara sa.

Inițial, am crezut că celebrele mori de apă sunt ascunse în spatele caselor, dar trebuie să treci prin tot satul până în capăt. Acolo se află o parcare, de unde poți să iei la pas spre morile vechi sau poți să mergi cu mașina pe același drum, până în capăt, dar e destul de îngust, iar locurile de întoarcere sunt puține. Am decis să luăm la pas întreaga zonă, tocmai pentru a experimenta de aproape acest obiectiv fascinant. Complexul mulinologic ”Morile de apă de la Rudăria” este format din 22 de mori de apă, vechi de 150 de ani, care funcționează și astăzi. Fiecare moară are denumirea familiei care are grijă de aceasta, astfel vei găsi moara Prundulea, Popeasca, Firiz sau moara din țarină.

Imediat cum ajungi în dreptul lor, localnicii care macină grâul și porumbul te întâmpină cu mălai și făină. Nu există taxă de intrare în acest complex, dar fiecare turist cumpără câte ceva de la localnici. Poți să treci la pas și peste râu, deoarece morile sunt de o parte și de alta, iar astfel vezi mai bine cascadele și căderile de apă care învârt morile. În ciuda gălăgiei făcute de apa curgătoare, este impresionantă liniștea și calmul pe care ți-l oferă. Te trimite spre niște vremuri mai simple, atunci când oamenii își confecționau și își construiau singuri ceea ce aveau nevoie. Te uiți la micile căsuțe de lemn și te gândești că peste acestea au trecut 150 de ani de istorie, dar nu au încetat să funcționeze. Datarea exactă este mai greu de stabilit, deoarece lemnul a fost constant schimbat, când se degrada. În perioada interbelică au existat 48 de mori de apă, dar după venirea comunismului și a colectivizării, au rămas doar 22 de mori, localizate atât în sat, cât și în afara lui.

Morile sunt așezate aleator de o parte și de alta a râului, fiind ca o salbă de mărgele, au dimensiuni diferite, construite și renovate după fiecare proprietar. Unele sunt vizibile de la șosea, pentru altele trebuie să cobori niște trepte spre râu, iar altele sunt ascunse în pădure. Poți liniștit să-ți ”pierzi” o după masă aici, dacă vrei să le vizitezi pe toate în parte. Totuși, nu toate sunt deschise publicului larg, dar la majoritatea te așteaptă cineva dacă vrei să vezi cum funcționează sau dacă vrei să cumperi ceva. Această locație ar putea face parte și dintr-o drumeție, deoarece ai priveliști frumoase și spectaculoase pe tot drumul. Vezi stânci abrupte, păduri și cursul râului. Apropo de denumirea râului, Rudărica în traducerea simplificată slavonă, înseamnă ”râu de fier”. Atracția acestor mori de apă cu ciutură este dată de legendele fiecărei mori, modul arhaic de funcționare, dar și de peisajul sălbatic al zonei. ”Legenda dăinuirilor” spune că dacă îți potrivești ceasul după porunca naturii și vei petrece o noapte într-una din cele două mori Îndărătnica, în timp ce moara merge în gol, dimineața te trezești întinerit, deoarece piatra morii macină timpul îndărăt.

Nu este foarte ușor să ajungi pe valea Almăjului, mai ales din Timișoara, dar rezervația ”Morile de apă de la Rudăria” ar trebui vizitată măcar o dată, pentru istoria și unicitatea sa. Dacă parcurgi traseul la volanul unui Peugeot 308 poți chiar să faci această călătorie într-o zi, deoarece consumul redus înseamnă că ai o autonomie suficientă să te întorci în Timișoara cu un plin de benzină. Direcția precisă și rapidă este un deliciu pentru șofer, iar cei aproape 400 kilometri dus-întors nici nu îi simți.

Proiectul #CălătorînBanat este susținut de Mega Group Autovehicule Peugeot Timișoara

Fotografii și video realizate de Adi Moga

Peugeot 508 SW – Călător în Banat

/in , /by
Peugeot 508 SW – Reșița

Încă de când am început seria #CălătorînBanat, știam că la un moment dat vom ajunge în capitala Banatului Montan. Reșița este un oraș în plină dezvoltare, dar unde gloria și măreția trecutului industrial, este prezentă la fiecare pas. Localizată la doar 100 de kilometri de Timișoara, acesta poate fi considerat un punct de plecare în orice locație și obiectiv din Banatul Montan și parcurile naționale din județul Caraș-Serverin, dar nu numai. Pentru această călătorie am ales să fim la volanul unui Peugeot 508 SW, adică varianta break a celui mai mare sedan Peugeot, tocmai pentru că între această mașină și Reșița pot fi câteva asemănări. Ambele au avut un trecut glorios, ambele au fost uitate în mare parte, iar oamenii s-au orientat spre alternative, dar acum ambele se reinventează.

Drumul din Timișoara până la Reșița poate fi parcurs prin două porțiuni, în funcție de preferințe. Se poate ajunge pe ruta Lugoj-Caransebeș-Reșița, dacă vrei să ai parte și de autostradă și de serpentine, dar poți și să pleci spre granița din sudul României, spre Deta-Bocșa-Reșița, dacă vrei un traseu mai pitoresc și cu un trafic ceva mai ușor. Oricum, ca să ajungi chiar în oraș, trebuie să străbați niște dealuri, deoarece Reșița este înconjurată de munți, fiind oarecum amplasată între aceștia. Cel mai important deal din Reșița este Dealul Golului, acolo unde stema orașului te întâmpină și este vizibilă de oriunde. E interesant de văzut că orașul este împărțit în două zone distincte, zona de Nord-Vest și cea de Sud-Est. Prima este mai nouă, iar a doua este Reșița veche. Pentru călători și turiști, Reșița veche, cea industrială, este la mare căutare, pentru că sunt vizibile fabricile vechi, Combinatul Siderurgic, unui dintre pilonii economiei românești, dar și clădirile unde locuiau slavii în trecut.

Noi ne-am orientat spre obiectivele care atrag turiștii în Reșița, iar primul pe listă este Muzeul Locomotivelor cu Abur. Acesta este cel mai mare muzeu tehnic în aer liber și este ca o plimbare în parc printre exponate. Nu există taxă de intrare, iar pe alocuri sunt bănci și zone de relaxare, iar toate locomotivele expuse sunt recondiționate. La intrarea în parc, te întâmpină ”Resicza”, prima locomotivă construită în sud-estul Europei, tocmai în 1872 și care a fost în pusă în folosință aproape 90 de ani, deservind mina de la Secu. În total la Reșița s-au construit 1461 de locomotive cu abur. Aceasta este doar o scurtă incursiune în istoria industrială a zonei, așa că ajungem într-un loc parcă destinat călătoriilor noastre.

În zona nouă a orașului, chiar în mijloc, este Muzeul Banatului Montan. Noi documentăm locații și obiective din Banat, așa că era interesant să vedem muzeul dedicat acestor zone. Înființat relativ recent, prin anii 60, acesta înglobează peste 53.000 de piese în momentul actual. Din 1987 instituția s-a mutat în clădirea în care își desfășoară activitatea și în prezent. Actualul sediu este construit într-un stil arhitectural brutalist, în 1975, după un proiect al arhitectului Șerban Antonescu. Lucrările au durat 12 ani de zile, dar amenajarea expozițională s-a realizat mai recent, între 1991-2002. Muzeul este relativ ușor de vizitat, deoarece se află într-o zonă intens circulată, cu locuri de parcare peste tot, iar clădirea iese în evidență printre blocurile comuniste de pe Bulevardul Republicii. În cadrul muzeului, vizitatorii pot vedea colecții de arheologie, numismatică, artă populară și etnografică sau colecții de istorie, toate din patrimoniul Banatului cărășan.

Era momentul să trecem râul Bârzava pentru a ajunge din nou în zona veche, industrială a Reșiței. Imediat cum te apropii de Centrul Civic, imensul funicular al Combinatului îți iese în fața ochilor, iar ca într-o producție hollywood-iană, trece dinspre Dealul Golului, printre blocuri. Este o priveliște complet nouă și foarte interesantă, pentru majoritatea tinerilor, care nu au prins această perioadă în România. Pe traseul nostru trebuia să ne oprim și la Fântâna Cinetică, dar așa cum ziceam mai sus, orașul este în plin proces de renovare, inclusiv celebra fântână, așa că deocamdată spectacolul oferit de apa țâșnitoare, mai are de așteptat. Dar mă bucur că am aflat de această creație a sculptorului Constantin Lucaci, care face parte din 9 astfel de ”simfonii lichide” construite pe teritoriul României. Centrul pietonal din Reșița este plin de restaurante și cafenele, de copaci și alei, așa că poți oricând să-ți petreci o după masă relaxantă, doar la plimbare. Mixul de arhitecturi din Centrul Civic este foarte interesant, dar influențele comuniste sunt cele mai importante. Cu toate acestea, nostalgicii vor fi încântați.

Undeva înspre ieșirea către Muntele Semenic, se vede Combinatul Siderurgic. Un mastodont de fier, de dimensiunea unui mic oraș. Abia când te apropii te cuprinde un sentiment de ciudă, de mirare, de satisfacție, dar și de neputință. Te gândești cum a fost odată și cum ar fi fost, dacă ar funcționa în continuare. Mare parte din construcții sunt încă intacte, dar în paragină, iar acest lucru îi oferă zonei un aer post-apocaliptic. Întreaga zonă poate fi înconjurată cu mașina, dar ajungi pe străzi relativ înguste și mai greu accesibile, dar de sus, de pe deal, poți vedea cum arăta întreaga fabrică. Ești înconjurat de construcții ruginite, cuprinse de vegetație, iar imaginea aș putea să spun că este impresionantă. Aici se vede și vechiul furnal, funicularul ce pleacă din Combinat peste oraș, dar și alte clădiri și hale. Reșița a fost unul dintre cele mai importante puncte industriale ale României, și se spune că de aici a plecat oțelul care a construit Turnul Eiffel. În acest moment, există un plan de refacere și modernizare a Combinatului, să sperăm doar că nu se va degrada sau demola. Chiar și așa, ar putea deveni un punct de atracție, un soi de muzeu, deoarece nu cred că mai există în România o zonă industrială nefuncțională atât de mare.

Reșița îmbină trecutul industrial cu facilitățile moderne. Aici ai multe locuri de vizitat, chiar și pentru o vizită scurtă. Poți să pui Reșița pe listă, și atunci când vrei să ajungi la Semenic, Văliug, Gărâna, Cheile Nerei sau alte obiective naturale din Caraș-Severin. La volanul unui Peugeot 508 SW poți să ajungi în confort, indiferent de ruta aleasă, deoarece aceasta este unul dintre cele mai dinamice modele break din clasă. Echipat cu motorul diesel de 1.5 litri BlueHDi, ai suficientă putere, dar mai ales un consum de carburant mic. Dar cel mai important aspect este spațiul interior, în special cel pentru bagaje. 508 SW vine cu un design posterior mai apropiat de un shooting break, dar volumul portbagajului măsoară între 530 și 1780 de litri. Indiferent câte bagaje ai, în 508 SW există loc pentru toate, așa cum am experimentat și noi cu întreg echipamentul foto-video.

Lăsăm în urmă acest oraș fascinant, oarecum nostalgici pentru trecutul său, dar încrezători că lucrurile se îndreaptă și vom putea numi Reșița cu adevărat o capitală a Banatului Montan.

Proiectul #CălătorînBanat este susținut de Peugeot Timișoara

Fotografii și video realizate Adi Moga

Peugeot 3008 – Călător în Banat

/in , /by
Peugeot 3008 – Drumul lacurilor

Banatul Montan este o adevărată comoară pentru oricine caută relaxare, priveliște, natură, dar nu numai. Întreaga zonă este străbătută de drumuri șerpuite care te duc în cele mai frumoase locuri, unele unice în România. Indiferent unde vrei să ajungi, sunt convins că pe drum vei găsi alte și alte locații care te vor fascina. Așa am ajuns pe cel mai lung traseu de până acum în #CălătorînBanat – Drumul lacurilor.

La cotele înalte, lacurile sunt calme, magistrale prin simplitatea luciului apei, dar în același timp spectaculoase prin natura sălbăticiei. Pe traseu vom ajunge la Trei Ape, unul dintre cele mai mari lacuri din zonă, dar și Secu sau lacul Gozna, cunoscut mai mult ca lacul de la Văliug, unde găsim celebrul baraj și pontonul Casa Baraj. Pentru această escapadă din agitația orașului, recomandăm să vă luați cel puțin două zile de concediu, tocmai pentru a te bucura cu adevărat de relaxare și natură. Indiferent că vrei un weekend sau mergi la un eveniment, precum Jazz Festival de la Gărâna, ai nevoie de o noapte, două de cazare. Dar merită pe deplin, mai ales când străbați cei aproximativ 300 de kilometri la volanul unui Peugeot 3008. Acest traseu, ”Drumul lacurilor” poate fi parcurs fie pe direcția Timișoara-Reșita-Văliug-Trei Ape, fie cu plecare din Timișoara spre Caransebeș-Slatina Timiș-Trei Ape și apoi coborâre spre Văliug. Noi am ales a doua variantă tocmai pentru că ajungem ceva mai repede la poalele muntelui, de unde începem să admirăm mai devreme peisajele.

Am ales să fim într-un Peugeot 3008 facelift cu motorizare diesel, pentru că știam că avem nevoie de un consum mai redus pentru exterior, iar atunci când ajungi pe viraje, Peugeot 3008 se comportă ca un hatchback, deci ca șofer te vei distra pe serpentinele ce se întind pe aproximativ 60 de kilometri între Slatina Timiș și Văliug. În aproximativ o oră și jumătate ajungi în Slatina Timiș, unde găsești indicatoare spre stațiunea Trei Ape și apoi Reșița. Chiar la ieșirea din localitate începe superbul drum de urcare, ce poate fi comparat oricând cu o probă de raliu. În mare parte e liber, mai ales într-o zi de miercuri cum am fost noi, așa că te poți bucura din plin de condus. Urmează o urcare continuă până la ieșirea din pădure, undeva spre cota 1000, dar după ce peisajul începe să ți se deschidă, te uiți în stânga și vezi drumul și pădurea pe care tocmai le-ai parcurs. Abia acum începe adevărata priveliște, deoarece după o curbă puternică la drepta, vezi, acolo în vale, satul Brebu Nou. Acolo sus este un loc de belvedere, așa că te simți efectiv pe coama muntelui. În Brebu Nou sunt o mulțime de posibilități de cazare, fie la localnici, pensiuni sau chiar cu cortul, dar ne continuăm drumul și ajungem în stațiunea Trei Ape, care mai mult este ”împrăștiată” de-alungul lacului.

Peste tot există locuri de campare sau poți să oprești mașina și să străbați lacul cu hidrobicicleta sau caiac-ul. Noi am preferat să ne apropiem cât mai mult de lac și să-l admirăm. Vezi oarecum cele trei lacuri că se întâlnesc, dar tu, călătorul, ești jos înconjurat de pădure. Există locuri special amenajate pentru grătar sau foc de tabără, așa că nu sugerez să campați chiar oriunde. Dar merită o plimbare pe jos în jurul lacului. De aici ne continuăm traseul pe DJ582 spre Reșița, dar la nici 5 kilometri de Trei Ape, undeva la dreapta este indicatorul Gărâna.

Satul turistic este asociat cel mai des cu celebrul festival internațional de jazz, dar acesta poate fi o destinație fantastică și în alte perioade. Gărâna se aseamănă cu satele de munte germane și este chiar o zonă de interes național, unde toate casele sunt vopsite în alb, iar ramele geamurilor sunt verzi. Se văd clar influențe germane și austriece, iar la fiecare pas găsești câte un ”gasthaus” care servește ștrudel. Am decis să urcăm până la cota 1000, care se află în capătul satului. Aici este cel mai înalt punct locuit din zonă, dar și de unde vezi toată splendoarea locului. În Gărâna mă voi întoarce pentru a absorbi și mai mult din fascinația acestui sat de munte.

Următoarea locație pe traseul nostru trebuia să fie Vârful Semenic, dar din păcate drumul de acces era închis în acea zi. Undeva la aproximativ 2.5 kilometri se ajungea în locul de belvedere asupra lacului Gozna, înconjurat de pădurile de fag. Putea fi o priveliște frumoasă, dar vă lăsăm pe voi să o descoperiți. Noi vom ajunge acum pe malurile lacului Gozna, să-i luăm ”pulsul” de aproape.

Chiar dacă fiecare locație de pe acest traseu, nu se află la o distanța mai mare de 15-20 kilometri una de alta, această ”aglomerare” este benefică pentru turiști. Acest traseu poate fi străbătut chiar și cu bicicleta, pentru că la fiecare pas ai ceva de văzut și de făcut. Peugeot-ul nostru începe coborârea spre satul Văliug, dar înainte să ajungi în centrul satului, ai un indicator cu ”Casa Baraj”. Aici e locul de notorietate. Aici trebuie să ajungi când vizitezi lacul Gozna. Indiferent de anotimp.

Vara, după lăsarea serii, fanii muzicii electronice se distrează la Ponton Casa Baraj, o locație ce a devenit foarte căutată în ultimii ani, mai ales că oferă și locuri de stat la soare și de scăldat în lac, peste zi. Este și o locație exclusivistă, printre puținele din România, care să ofere o astfel de experiență petrecăreților, dar nu numai. Iarna, de la Casa Baraj pornește pârtia de schi, iar în restul anului se organizează ture cu bicicleta sau drumeții cu ghid. Pe malurile lacului Gozna se construiesc și se modernizează noi și noi locuri de cazare, așa că în viitor, această zonă ar putea fi un adevărat punct de atracție, o stațiune montană ce ar putea concura fără probleme cu cele de pe Valea Prahovei, oferind chiar mai multe atracții.

Deja era pe drum de mai bine de 6 ore, timp în care ne opream la fiecare 10 kilometri pentru că mai vedeam ceva ce merita filmat. La Casa Baraj am decis să ne comandăm un snițel vienez și cartofi de casă prăjiți, tocmai pentru că întreaga experiență și locație ne amintea de zonele muntoase din Austria. Dar le avem aici. Sunt zone din România, aproape de casă, pe care le putem vizita, explora oricând vrem. Toată zona Semenicului din Banatul Montan este de o frumusețe aparte și în plus, plină de atracții. Cum am arătat și până aici, în orice locație te poți opri și să stai cel puțin un weekend și nu te plictisești. E Austria noastră, ce trebuie promovată cât mai departe. Pentru că e accesibilă, e spectaculoasă, e liniștită, e bogată, e parte din identitatea Banatului Montan.

Nu sunt zone de offroad, dar am vrut să parcugem acest traseu cu un Peugeot 3008 pentru că garda la sol mai înaltă ajută la confortul general. Spațiul interior este suficient pentru tot echipamentul sau pentru o escapadă de weekend. Cu motorizarea diesel sub capotă, am obținut un consum mediu de doar 6.5 l/100 km, așa cu urcări, coborâri, sesiuni foto. După ce am terminat, undeva spre seară, am luat-o spre Reșița. De aici drumul e mai lung și mai lent spre Timișoara, dar ești răsplătit cu cele mai frumoase apusuri din Timiș. ”Drumul lacurilor” este un traseu foarte spectaculos. Este lung, dar ești răsplătit pe măsură.

Peugeot 3008 Facelift poate fi testat oricând la Mega Group Timișoara, concesionar Peugeot

Fotografii și video realizate de Adi Moga

Peugeot 2008 GT – Călător în Banat

/in , /by

Dintotdeauna mi-am dorit să realizez un astfel de proiect. Să ajung în cele mai frumoase locuri din Banat, la volanul unei mașini de test. Mă bucur că Peugeot Timișoara mi-a împărtășit acest gând, iar împreună am pus la cale proiectul #CălătorînBanat #HaiHuicu Peugeot. Pe parcursul următoarelor săptămâni voi ajunge atât în Banatul Montan, pe trasee auto, dar nu mai, în zone de pădure, de mlaștini, de relaxare, toate la volanul noilor modele Peugeot. Despre locații o să aflați mai multe la timpul potrivit, dar aici, pentru că este un blog auto, vreau să vorbesc mai mult despre mașinile în care voi fi în aceste călătorii. Primul pe listă, am ales să fie cel mai popular SUV-Crossover din gama francezilor, mult titratul Peugeot 2008.

Peugeot Timișoara are pentru test drive printre altele și varianta GT, care vine cu un look incredibil de frumos pentru o mașină mai înaltă. Designerii au reușit să deseneze niște linii aproape atemporale, deoarece 2008 este pe piață de ceva timp, dar oricând îl vezi arată în continuare la fel de proaspăt. Îmi place că pe varianta GT, 2008 vine cu blocuri optice full-LED și mai ales cu acea semnătură luminoasă distinctă cu 3 lamele verticale. Asta pe lângă fundalul întunecat al farurilor și luminile de zi, tot cu LED ce se întind mult în jos în bara frontală, îi oferă mașinii un look aparte, futurist, modern, fapt pentru care foarte mulți clienți aleg acest crossover. Grila frontală este de asemenea foarte spectaculoasă, cu acele accente cromate verticale, iar pentru a întregi aspectul de crossover robust, în partea inferioară avem un element argintiu, asemeni unui scut de protecție. Oricât am vorbi despre partea din față a lui 2008, pentru mine, unghiul preferat rămâne profilul.

Aici s-a reușit îmbinarea clasică cu cea de coupe, deoarece linia geamurilor urcă frumos spre lunetă, iar plafonul coboară în spate, fără a răpi din spațiul destinat pasagerilor sau bagajelor. Liniile profilului sunt foarte curate, fără niciun element inutil, iar pentru imaginea de SUV veritabil, avem accente argintii la baza portierelor și aripi înconjurate de plastic de protecție. În cazul variantei de echipare GT, avem și niște jante cu diametru mai mare, care ajută la imaginea sportivă. Cumva Peugeot 2008 reușește să îmbine toate elementele plăcute de la mai multe tipuri de mașini, într-un pachet extrem de atrăgător. Bineînțeles, nu puteam să uit posteriorul, care iese în evidență prin desenul blocurilor optice. Acestea sunt fumurii, la fel ca cele față, dar integrate cumva într-o bandă neagră, și aproape ”se pierd” în desenul posteriorului. Luneta mică îngustă oferă aerul de hothatch, iar pentru că sub capotă avem o motorizare termică, în spate să văd frumos cele două ieșiri dreptunghiulare ale sistemului de evacuare.

Noua linie de design a celor de la Peugeot pare că se potrivește de minune pe orice tip de caroserie, mai ales pe un SUV-Crossover cum e 2008 GT, iar acum așteptăm să vedem dacă pe o eventuală versiune facelift vor implementa și noul logo al companiei. Dar despre asta vom vorbi în viitor. Deocamdată haideți să ne urcăm la bord pentru o altfel de experiență.

Nu degeaba am ales să mă adresez în acest fel, deoarece atunci când te urci în habitaclul unui 2008 te simți ca într-un bord de avion, cu toate comenzile orietante spre tine și cu instrumentarul 3D. Este o experiență vizuală inedită, ceva ce nu mai vezi nicăieri în clasă. Oriunde atingi, materialele sunt de calitate, iar bordul are o textură ce imită fibra de carbon. De asemenea, scaunele versiunii GT sunt absolut superbe. Oferă suficientă susținere laterală, dar șezutul și spătarul sunt foarte moi. Ajungi să te afunzi efectiv în ele, iar la drum lung nu simți nicio urmă de disconfort. În călătoria noastră am făcut aproximativ 300 de kilometri, în câteva ore, iar când am coborât de la volan, totul era bine. În plus, Peugeot 2008 vine și cu o mulțime de funcții tehnologice și de asistență la condus, tocmai pentru a-ți face viața mai ușoară la volan.

Am ales pentru prima destinație din #CălătorînBanat, satul unic în România și anume Charlottenburg. Acesta este singurul sat construit circular din țara noastră, și printre puținele din lume. Este o destinație foarte frumoasă, dar mai ales foarte accesibilă cu mașina. Din Timișoara sunt doar 50 de km, iar odată ajunși în mijlocul satului, te poți plimba pe străzi sau să vizitezi biserica. Aceasta poate fi o destinație rapidă de weekend, la care poți să ajungi chiar și în a doua parte a zilei, mai ales că după Charlottenburg poți ajunge la Casa Altringen, pentru un popas de mâncare și relaxare. Pe larg despre locații veți putea citi în curând pe pagina Peugeot Timișoara.

Sub capota Peugeot-ului 2008 care ne-a dus la Charlottenburg stă o motorizare diesel de 1.5 litri BlueTech, care dezvoltă 130 de cai putere și un cuplu impresionant de 300 Nm. Aceste valori sunt arhisuficiente pentru orice exploatare zilnică și chiar și pe autostradă. Marele avantaj al acestei motorizări este consumul extrem de mic. În modul Eco, poți rula chiar și cu 4.5 l/100 km. Dinamic vorbind, Peugeot 2008 se plasează undeva la mijlocul gamei, fiind mai sportiv decât un SUV mai mare, cum ar fi 5008, dar ceva mai confortabil decât un hatchback precum 208. Micul crossover face exact ceea ce îi cere fișa postului, și anume este un hatchback înălțat, pentru momentele când vrei să ieși puțin în afara asfaltului, dar și pentru un acces mai facil și mai confortabil în habitaclu. În plus este mai spațios, fără să fie prea mare în dimensiuni exterioare. Astfel, poate fi utilizat fără probleme ca mașină de zi cu zi, deoarece își găsește rapid loc de parcare și se poate strecura ușor prin trafic.

Peugeot 2008 GT vă așteaptă la showroom-ul Mega Group Timișoara să-l testați, iar în viitor să găsiți și dumneavoastră o locație preferată unde să-l conduceți.

Fotografii realizate de Adi Moga