Posts

BMW Seria 5 Touring – Test Drive

BMW Seria 5 Touring – Trenduri dispărute

A fost o perioadă când nu trebuia să faci un compromis ca să ai și spațiu pentru bagaje și un comportament rutier plăcut. Acele mașini erau break-uri. Le mai știți? Poate încă le mai vedeți la producători de buget, dar un astfel de model premium este aproape inexistent, mai ales la noi în țară. În schimb, locul acestor caroserii au fost luate de SUV-uri, care în esență oferă exact același lucru în materie de spațiu interior și materiale, dar garda la sol mai înaltă, strică dinamica mai mult decât să ofere o reală alternativă pentru offroad. Sunt de părere că dacă nu ieși în afara asfaltului de cel puțin 10 ori pe ani, nu are rost un SUV. Pe asfalt, pe autostradă și mai ales pe drumuri virajate, o mașină joasă va fi mai confortabilă, mai silențioasă și mai economică, iar în astfel de situații te vei găsi în 90% din cazuri. Dar break-ul a ajuns să fie un trend ce încet-încet dispare. Așa că hai să vedem cât de departe am ajuns cu o astfel de caroserie, analizând unul dintre cele mai bune break-uri disponibile acum pe piață.

BMW Seria 5 Touring, așa cum este denumită această caroserie a bavarezilor, este foarte apreciat în special în Vestul Europei, și are o istorie destul de lungă. Pot să zic că în anii de când scriu despre mașini, am reușit să conduc aproape toate variantele și toate motorizările acestei generații Seria 5, inclusiv M5, dar pentru cei care vor o mașină completă, cu performanțe foarte bune și consum decent, BMW 540d xDrive Touring este compromisul perfect. În perioada când am primit la test acest 540d Touring de la BMW România, înainte și după am avut un 320d Touring și un M135i. Una cu motor mai mic, deci care trebuia să fie mai economică, iar cealaltă un hothatch de peste 300 de cai putere, care trebuia să fie performantă. Ei bine, BMW 540d, mașina care teoretic nu ar avea nimic special, este mai economică decât un 2 litri diesel și mai performantă decât un hothatch. Acest lucru nu este de neașteptat, deoarece BMW Seria 5 și implicit Touring-ul au fost perfecționate cu fiecare generație, învățând din greșeli și îmbunătățind puțin câte puțin trenul de rulare și tehnologiile.

E destul de rar să prind la test drive un BMW care să nu aibă pachetul optic M, așa că din exterior, BMW 540d Touring nu pare deloc sportiv. Bara frontală nu este agresivă, nu are prize de aer foarte mari, jantele spițate sunt mai degrabă elegante, iar în spate, chiar dacă ieșirile evacuării sunt destul de generoase, nu ies prea tare în evidență. Pentru cei mai mulți, acest 540d ar trece neobservat, dar eu cred că acest lucru este asul din mânecă. Deoarece, așa cum spuneam mai sus, poți umili mașini mult mai sportive, din interior te simți ca într-o limuzină exclusivistă, dar din exterior nu epatezi în niciun fel. Asta nu înseamnă că Touring-ul Seriei 5 este o mașină urâtă. Dimpotrivă. Pentru un break, forma plafonului și mai ales a posteriorului este foarte elegantă, suficient de arcuită, pentru a-i oferi dinamică și aerodinamică, iar blocurile optice nu sunt foarte diferite față de cele ale modelului Sedan. Sunt de părere totuși că un M550d Touring arată mai bine, dar atunci deviez de la argumentele prezentate mai sus, în sensul că mașina din testul de astăzi este mai cool, tocmai pentru că nu arată așa cool.

Trecând peste design-ul exterior, odată urcat la bordul acestui Touring, vei descoperi multe elemente familiare. BMW Seria 5 încă nu a primit noua linie de design a ultimelor modele bavareze, de ex: X5, Seria 3, așa că avem în continuare ecranul sistemului de infotainment deasupra consolei, separat de instrumentarul de bord. Totuși, pentru 2019, aceasta a primit acele ”întoarse” atât de controversate. Pe mine personal nu mă deranjează deloc, pentru că restul comenzilor sunt acolo unde te aștepți de la un BMW. Pornești motorul din spatele volanului, climatizarea e în partea de jos, iar modurile de condus în stânga schimbătorului de viteze, care nici acesta nu a fost atins de ”cristal”. Design-ul interiorul are deja 4 ani, iar luna aceasta au apărut primele imagini cu modelul facelift, dar încă nicio imagine cu interiorul. Aproape că nu mai contează design-ul atunci când te afunzi în acele adevărate fotolii din față. Să le numesc scaune, mi-aș bate joc de confortul pe care îl oferă. Prin comparație, după 500 km în scaunele unui Seria 3 m-am simțit obosit, după 1000 de km în fotoliile de Seria 5 parcă m-aș fi dat jos din propriul pat. Sunt foarte late, moi, iar spătarul de înconjoară. Au răcire, încălzire, deci în niciun moment nu vei simți discomfort. Este incredibil cât de ușor se conduce la drum lung, mai ales pe autostradă.

Într-un break precum Seria 5 Touring stai mult mai confortabil decât într-un X5, de X3 nici nu mai vorbesc, dar oferă aproape același spațiu interior, atât pentru pasageri cât și pentru portbagaj. Sunt 570 litri în Seria 5 față de 650 litri în X5, iar ampatamentul este identic, la 2975 mm. Cum spuneam, marea diferență o face garda la sol și setările suspensiilor. O gardă la sol mai înaltă înseamnă un centrul de greutate mai ridicat, ceea ce afectează mult comportamentul dinamic. Un X5 se înclină mult mai mult pe viraje, este și se simte mai greu, iar la viteze de autostradă nu este la fel de silențios. O dotare importantă ce o are Seria 5 Touring, este suspensia pneumatică pe puntea spate. Aceasta nu este oferită pe modelul Sedan, deci Touring-ul se simte chiar mai confortabil, fără să răpească în vreun fel dinamica.

Iar aici revenim la weekendul petrecut cu BMW 540d Touring. Pot să spun de la bun început că mi s-a părut o mașină mare. Nu prea potrivită pentru un trafic urban pe străzi înguste sau în locuri de parcare normale. Dar nu asta se vrea de la o astfel de caroserie. Eu trebuia să ajung tocmai la Adâncata pentru o etapa din Romanian Retro Racing. Asta înseamna traversarea Bucureștiului într-o zi de sâmbătă, autostradă, drum județean virajat, dar și o mică parte de macadam. Exact așa cum ai vrea să-ți fie roadtrip-ul într-un Touring. Pe denivelările din București, mașina plutea. Balansa precum o barcă, iar pernele de aer absorbeau orice imperfecțiune. Vedeam liniile de tramvai, dar nu le simțeam. Apoi am intrat pe autostradă. Știam că nu e foarte lungă, dar am încercat să profit. Mi-am lăsat spătarul scaunului ceva mai pe spate, am setat cruise control-ul adaptiv la o viteză decentă pentru autostradă și efectiv m-am relaxat. Mă simțeam ca în fotoliul din clasa business al unui avion. Nu trebuia să țin de volan, nu trebuia să ating pedalele, ci doar simțeam forța motorului cum mă împinge în spătar. Îmi trebuiau niște alune și puteam să fiu pe Lufthansa Touring.

Nu e de mirare că europenii din Vest și mai ales germanii, preferă astfel de caroserii când merg des pe autostradă. Mulți spun că un motor de 2 litri diesel este suficient pentru un Seria 5 Touring, dar acel 3 litri biturbo este absolut senzațional. Să vă spun de ce. În primul rând este foarte rafinat. Este silențios și elastic. Îți pui piciorul în accelerație și imediat simți cuplul imens de 680 Nm. Dar acesta nu vine brusc, brutal, ci ca decolarea unui avion. Urcă de la 1750 rotații pe minut până la 2300 și face botul mașinii să se ridice. Acul vitezometrului urcă constant, indiferent cât ții piciorul pe accelerație. Singura modalitate prin care 540d Touring se simte cu adevărat brutal, este în modul Launch Control. După ce ridici piciorul de pe frână, mașina efectiv țopăie în față, dai cu capul de tetieră și simți puterea cum îți urcă de la genunchi pe șira spinării. Acest motor oferă senzații ca unul de performanță, chiar dacă nu este cea mai puternică variantă.

Probabil cel mai bine ar fi să utilizezi Seria 5 Touring ca pe un GT foarte practic. Adică să-i explorezi calitățile dinamice, dar când te saturi, poți să te relaxezi în confort. BMW 540d nu se simte neapărat ca o sportivă pură, ci mai degrabă oferă o aderență și o stabilitate excelentă. Direcția e ușoară, poate mai ușoară decât aș vrea, dar atunci când întorci volanul pe viraj, mașina rămâne neutră, îi simți ambele punți și știi fiecare roată unde e și ce face. Faptul că are direcție și pe puntea spate, pare ciudat la început, dar pe măsură ce aduni kilometri, îți dai seama cât de bună e. Asta ajută să facă mașina mai scurtă decât e de fapt, virajele strânse sunt abordate mai tare, iar la viteze mari, roțile spate se învârt în aceeași direcție cu cele față, pentru o stabilitate mai bună. Aproximativ același sistem l-am găsit și la BMW Seria 8 Gran Coupe, dar acel model nu avea suspensie pneumatică pe spate. Totuși, acest Touring este la fel de rapid până la 100 km/h precum un GT adevărat, iar din experiență proprie pot să spun că în viața reală se ține la fel de bine pe drum. Ambele mașini au un timp de 4.9 secunde până la 100 km/h.

Am mai spus de câteva modele ale bavarezilor că sunt complete. Că oferă atât performanțe, cât și spațiu și consum redus. Dacă un M550d Touring cum era cel al prietenilor de la BMW Grup West Premium Oradea, este subiectiv mai frumos și ceva mai incitant, datorită sistemului quad-turbo, tot sunt de părere că trenul de rulare 40d, același 3 litri, dar cu 2 turbine, este mai potrivit. Am fost întrebat pe pagina de instagram.com/turatiiscrise să descriu BMW 540d Touring într-un singur cuvânt. Am ales ”sleeper”. Pentru cei nefamiliarizați cu acest termen, este o mașină care din exterior arată relativ banal, dar are performanțe comparabile cu mașini sport. Așa este un Seria 5 fără pachet M și motorul diesel de 3 litri biturbo. Numai că acesta mai oferă ceva. Confort ca o limuzină. Deci atunci rămâne întrebarea: care e cel mai complet BMW?

BMW 540d Touring oferit pentru test drive de BMW România

Ce maşini aştept în 2017

Începem săptămâna aceasta cu aşteptările mele în materie de maşini pe anul acesta. Cu siguranţă unele mă vor surprinde, altele nici nu ştiu dacă vor apărea, dar am zis că vreau să văd ce îmi rezervă anul acesta. Voi vorbi despre maşinile ce le veţi vedea aici pe blog în următoarele săptămâni, dar şi cele la care visez. Probabil aţi văzut deja pe pagina de facebook.com/turatiiscrise că primul test din 2017 va fi cu noul Mercedes Benz GLC Coupe, o maşina care m-a impresionat plăcut, aşa că hai să vedem împreună, la volanul căror maşini voi fi în perioada următoare.

Alfa Romeo Giulia

Anul 2017 îmi aduce prima mea Alfa. Se spune că nu eşti un pasionat adevărat până nu ai deţinut o Alfa Romeo. Bugetul nu prea îmi permite să deţin efectiv una, dar mă voi super mulţumi cu un test drive cu noua Giulia. Este una dintre cele mai frumoase berline şi totodată un model pe care îl aştept cu foarte mare interes. Încă nu ştiu motorizări sau echipamente, ştiu că există una la reprezentanţa din Timişoara, ce va fi disponibilă pentru test drive. Fingers crossed.

2016-ARGiulia-04BMW Seria 5 G30

La un an de când am condus noul BMW Seria 7, voi face cunoştinţă cu noul Seria 5. Probabil ştiţi că am fost posesorul unui model e60, aşa că vreau să văd cât de mult s-a schimbat acest model în două generaţii. Nu mă gândesc numai la faptul că este la fel de luxos precum noul Seria 7, dar mult mai dinamic. Trebuie doar să găsesc locaţia perfectă unde să-l duc.

G30-BMW-5-Series-3-630x299Porsche Panamera

Atunci când am scris de facelift-ul primei generaţii Porsche Panamera, am zis că este una dintre cele mai bune limuzine disponibile la acel moment pe piaţă. Este în aceeaşi măsură şi luxoasă şi foarte sportivă şi oferă imaginea perfectă. Avea un singur dezavantaj. Design-ul exterior nu era pe gustul tuturor, aşa că a doua generaţie vine cu un look mult îmbunătăţit. Nu scriu mai departe, că deja visez.

2017-Porsche-Panamera-4S-front-three-quarterToyota C-HR

SUV-ul urban cu motorizare hybridă este unul dintre modele Toyota ce mă interesează foarte mult. C-HR vine cu un design foarte proaspăt, aş putea spune chiar futurist, deosebindu-se între celelalte modele Toyota. Este un model important atât pentru niponi, cât şi pentru mine.

555x249_CHR_1_tcm-3060-687064 2_tcm-3060-693155Land Rover Discovery

Încă nu l-am văzut live, dar în viitorul apropiat sper să fie disponibil pentru test drive. Noul Land Rover Discovery este radical schimbat faţă de generaţiile precedente. Nu mai are design-ul pătrăţos, în schimb împrumută o mulţime de elemente de design de la fraţii Range Rover. Sunt curios cu va arăta în adevărat şi vreau să văd dacă şi-a pierdut din caracterul specific numelui Discovery.

LR-Discovery-2018-32

Cum spuneam, suntem abia la mijlocul lunii ianuarie, aşa că vreau ca lunile următoare să mă surprindă în materie de teste şi maşini ce vor apărea. Acestea sunt doar 5 dintre modelele pe care le vreau pe blog anul acesta. Totuşi, mai sunt câteva, dar la care doar visez. Până atunci aştept cu nerăbdare să văd cum vor arăta şi ce fişă tehnică vor avea:

Aston Martin RB001

Hypercar-ul produs de Aston Martin în colaborare cu divizia racing de la Red Bull se spune că va fi cea mai extremă maşină construită vreodată. Odată cu aceasta se va trece într-o altă clasă de automobile, probabil peste hypercar-urile pe care le ştim astăzi. Nu neapărat în materie de putere maximă, dar în materie de performanţe. Noul AM-RB001 se spune că este chiar mai rapid decât un monopost F1. Sunt curios cum se va traduce această afirmaţie într-o maşină de stradă.

Aston_Martin-AM-RB_001-2018-igMercedes-AMG Project One

Dacă Aston Martin ne promite performanţe de F1, Mercedes-AMG aduce exact tehnologia F1 într-un hypercar. Viitorul Project One va avea un tren de rulare preluat direct din F1 şi anume motorizarea V6 de doar 1.6 litri, împreună cu sistemul ERS, şi va fi un hybrid de peste 1000 de cai putere. Acesta va intra în concurenţă directă cu AM-RB001, aşa că 2017 ne aduce unul dintre cele mai interesante comparaţii din istoria automobilului.

maxresdefaultAudi A8

De mai bine de doi ani, liderul incontestabil al limuzinelor de lux este Mercedes Benz S-Class. De un an, noul BMW Seria 7 a furat mult din volumul de vânzări din această clasă, aşa că acum, toată lumea aşteaptă viitorul Audi A8. Cu toate că modelul actual încă se ţine foarte bine, în multe privinţe, începe să îşi arate vârsta. Eu sunt foarte curios ce limbaj de design va adopta Audi pentru nava amiral. Va prelua mult de la noul Q7 sau va veni cu un design distinctiv? Sper doar să preia mai mult de la conceptul Prologue, cel puţin în partea frontală.

Audi-A8-2017-Spy-Photos-2-1024x597Test Model 3

Cel mai probabil, abia în 2018 vom cunoaşte maşina în varianta sa de serie, dar sper ca anul acesta să vedem un concept ce se apropie şi mai mult de automobilul pe care îl aşteaptă o mulţime de oameni. Tesla Model 3 este acel sedan complet electric, cu un preţ de pornire mai mult decât decent. Până acum am văzut că această tehnologie este încă foarte scumpă, singurele automobile full electrice care merită luate în considerare au preţuri ce se apropie sau depăşesc 6 cifre. Model 3 este şi modelul ce speră să salveze Tesla. Nu neapărat că acum stau foarte prost, ci dacă Model 3 va fi un eşec, asta ar putea însemna dispariţia Tesla, cel puţin pe piaţa auto.

section-initial-touchLamborghini Urus şi Rolls Royce Cullinan

La fel ca şi în cazul Tesla Model 3, aceste hyperSUV-uri nu au o dată exactă când vor apărea pe piaţă, dar sperăm ca anul acesta să vedem nişte concepte ce se apropie mult de variantele de serie. După succesul fulminant al modelului Bentley Bentayga, piaţa SUV-urilor ultraluxoase este în plină expansiune. Sunt foarte curios 1. Cum vor arăta aceste noi SUV-uri, 2. Ce performanţe şi dotări vor oferi. Pentru că oferă concepte total diferite. Lamborghini promite cel mai sportiv şi cel mai rapid SUV făcut vreodată, în schimb Rolls Royce se va axa pe luxul caracteristic. BONUS: anul acesta am putea vedea noul Porsche Cayenne, ce vrea să combine aceste concepte.

2017-Lamborghini-Urus-NCI-1rolls_royce_cullinan_03

Acestea sunt maşinile pe care eu le aştept, atât să le văd, cât mai ales să le conduc. Voi ce maşini aşteptaţi de la 2017? Cu siguranţă va fi un an plin.

Prezentare: Noul BMW Seria 5

Au fost o mulţime de imagini spion, apoi filmuleţe cu dotările ultramoderne şi futuriste, am avut chiar şi randări pe calculator cum va arăta maşina. Totul se întâmpla înainte de 13 octombrie, atunci când BMW prezenta oficial noul sedan de clasă mare. Cu toate acestea, nu mă aşteptam ca momentul prezentării să fie exact în prima oră a zilei de 13 octombrie, aşa că azi dimineaţa, news feed-ul meu era bombardat şi nu apăreau decât imagini şi informaţii despre noul Seria 5. Într-adevăr este un model important pentru constructorul bavarez, în plus, generaţia precedentă a apărut în urmă cu mai bine de 6 ani. Deci acest model era aşteptat atât de fani, cât şi de clienţi şi mai ales de noi, cei care scriem. Cu siguranţă ştii aproape tot despre noul model BMW ce va apărea pe piaţă în februarie 2017, aşa că în continuare vei citi părerea mea despre maşină. Cu toate că tu ai deja una.

2017-bmw-5-series-19Aici, pe blog, vorbesc despre design-ul maşinilor. Mai ales când e vorba de un model nou, pe care nimeni nu a ajuns nici măcar să-l atingă, darămite să-l conducă. Ne rămâne să analizăm ceea ce vedem. A şaptea generaţie a Seriei 5, este într-adevăr “a şaptea”. Pentru că anul trecut am văzut noul Seria 7, iar după un an, parcă îl vedem din nou. Nu aş putea spune despre noul Seria 5 că este un Seria 7 în miniatură, pentru că noul sedan executive are aproape 5 metri lungime. În schimb voi spune că este fratele mijlociu al gamei. Al doilea sedan ce vine “îmbrăcat” în noul limbaj de design. Spuneam mai demult că din dorinţa producătorilor de a păstra identitatea de marcă, intră într-un con de umbră, unde toate maşinile arată la fel, un lucru ce devine banal foarte repede, ca să nu mai vorbim că se pierde personalitatea fiecărui model. Aşteptaţi-vă ca noul Seria 3 să fie un Seria 5 mai mic.

2017-bmw-5-series-23 2017-bmw-5-series-20Cu toate că dacă privim imaginile noului Seria 5, nu descoperim neapărat un Seria 7 intrat la apă, ci un sedan format din bucăţi ale altor modele. Blocurile optice ale părţii frontale îmi amintesc de o combinaţie între cele ale noului Seria 1 facelift şi cele ale noului Seria 7, iar blocurile optice posterioare sunt de la X6, nu de la Seria 7. Spuneţi-mi că nu e aşa. Întreg design-ul pare mai mult o evoluţie discretă a generaţiei precedente, dar cu siguranţă o îmbunătăţire. Arată ca un BMW nou! Şi asta e tot ceea ce contează. Dacă îl punem lângă generaţia actuală, aceasta pare învechită. Sunt totuşi 6-7 ani între acestea. Pe noi, fanii şi cei care citim despre maşini noi, ne interesează cum arată un model nou. Ne dăm cu părerea oriunde putem. Pentru că noul Seria 5 nu vine cu nimic spectaculos, îi spunem că arată banal. Dar în acest nivel de preţ, criteriul “cum arată” trece pe locul al doilea. În această clasă contează şi tehnologiile, confortul, motoarele şi cum se simte la condus.

2017-bmw-5-series-34Totuşi, noul Seria 5 arată bine, nu bag mâna în foc că este cea mai frumoasă generaţie, trebuie să mă obişnuiesc puţin, probabil să o văd în alte configuraţii şi neapărat în adevărat. În schimb, grila frontală este mai mare ca niciodată, dar este alungită spre laterale, acolo unde se uneşte cu blocurile optice, care acum dispun de tehnologie LED în standard. Tot în standard va fi oferit şi pachetul Msport, pe lângă cel Luxury, cel sportiv fiind alegerea mea. Bara frontală este mai agresivă, prizele de aer de pe laterale, amintesc de cele ale unui X5M/X6M, în care regăsim lumini de zi cu LED. Nu am înţeles acest artificiu de design. În faruri avem “angel eyes” specific BMW; dar reinterpretat, nu ştiu de ce mai trebuie şi în bară. În plus arată ieftin şi par aftermarket. Noua capotă nu este la agresivă precum la generaţia precedentă, ci este mult mai lină, ceea ce dă impresia de lăţime. Privit din faţă, noul Seria 5 pare extrem de lat. Poate prea lat, dacă se poate aşa ceva. Totuşi, din punctul meu de vedere este combinaţia perfectă între sportivitate şi eleganţă din tot segmentul.

2017-bmw-5-series-35Din lateral se vede silueta mult mai atletică decât la un Seria 7, cu capota extrem de lungă şi linia plafonului mai sportivă, dar aproape identică cu a modelului actual. Zona inferioară a portierelor este mai profilată, iar în spatele roţilor faţă se regăseşte o mică priză de aer, asemănătoare cu cea de la Seria 7, fără să se ajungească pe tot lateralul maşinii. Posteriorul este cel mai discutat aspect al noului Seria 5. Toată lumea zice că noile stopuri sunt prea mari. Adevărul că nici eu nu înţeleg de ce merg până în dreptul numărului de înmatriculare. Într-un fel este o interpretare a blocurilor optice faţă ce se unesc cu grila. În varianta cu pachetul optic Msport, bara spate este mai agresivă, incorporează un oarecare difuzor de aer, iar pe laterale găsim ieşiri rectangulare ale sistemului de evacuare. Dacă nu eşti chiar foarte atent, ai putea confunda noul Seria 5 cu vechiul, deja, Seria 5. Dar cum spuneam, în acest segment acest aspect contează mai puţin. Clienţii care plătesc peste 70.000 euro pe o astfel de maşină, sunt genul care lucrează în aceeaşi corporaţie de mai mulţi ani. Nu cred că antreprenorii sunt clienţii tipici de Seria 5. Iar cei care îl aşteaptă pe piaţa second-hand se bucură că scade preţul la modelul actual, indiferent cum ar arăta noul model. Totuşi nu înţeleg poziţionarea prea sus a indicativului pe capacul portbagajului. Inscripţia “540i” pare pusă de un tip care nu ştie nimic despre proporţii, la el în garaj. Din punct de vedere obiectiv, noul Seria 5 este o îmbunătăţire faţă de generaţia precedentă, făcând chiar mai grea alegerea între noul “cinciar” sau noul MercedesBenz E-Class sau chiar Audi A6. Totuşi, din punct de vedere subiectiv, nu reprezintă decât un alt sedan business.

2017-bmw-5-series-21 2017-bmw-5-series-30Ideea că BMW a luat interiorul noului Seria 7, l-au micit puţin şi apoi l-au “implantat” în noul Seria 5 mi se pare excelentă, pentru că este un interior ce combină perfect luxul, sportivitatea, modernismul şi materialele extrem de calitative. Este interiorul perfect pentru un Seria 5. Nu este în schimb, perfect pentru un Seria 7. Nava amiral trebuia să aibă cel mai spectaculos interior din segment. Era greu să fie peste cel al Clasei S, dar fiind într-o cu totul altă ligă de preţ, puteau face asta. În schimb, pe Seria 5, pe clasa executive, acesta este cât se poate de perfect. Este perfect chiar şi în culori închise. Pentru că aşa “trebuie” să fie. Sobru. Ca un costum. Nu am ce să mai vorbesc despre interior, puteţi citi eventual cum este interiorul noului Seria 7, atunci când l-am condus. 

2017-bmw-5-series-5 2017-bmw-5-series-85 2017-bmw-5-series-75Ca şi orice strategie de marketing, atunci când noul model nu este foarte spectaculos, producătorii ne spun că cele mai mari schimbări sunt cele pe care nu le vedem, cele de sub caroserie, iar în cazul noului Seria 5, chiar şi caroseria. Aceasta foloseşte intens aluminiul şi chiar dacă nu are structura de carbon a Seriei 7, este mai uşor cu 100 de kg faţă de generaţia pe care o înlocuieşte. Noul Seria 5 este totodată dezvoltat pe o nouă platformă denumită CLAR (Cluster Architecture) sau Efficient Lightweight ce oferă o rigiditate mult mai bună. Noul Seria 5, cu cod intern G30, se vrea cel mai sportiv model din clasă şi să ofere clienţilor experienţa de a conduce cel mai dinamic sedan, astfel toate modelele vor avea tracţiune pe puntea spate şi opţional sistemul xDrive. Toate motorizările vor fi conectate în standard la superba cutie automată cu 8 rapoarte, doar modelul 520d va fi oferit standard cu transmisie manuală. Într-un fel e logic, pentru că modelul 520d va face volumul de vânzări, aşa că pot scoate 2000 de euro în plus pentru această dotare.

2017-bmw-5-series-120 2017-bmw-5-series-42 2017-bmw-5-series-46Motorizările nu sunt neapărat noi pentru Seria 5, fiind deja cunoscute de la alte modele, dar cu siguranţă sunt extrem de eficiente, potente şi potrivite pentru un astfel de model. Astfel varianta 520d va oferi 190 de cai putere dintr-un motor diesel de 2 litri, cel mai puternic diesel la lansare fiind 530d cu “6 în linie”, 265 de cai putere şi un cuplu imens de 650 Nm. Acest motor a fost disponibil şi pe Seria 7 condusă de mine, şi pot să spun că un Seria 5, fiind mai mic, va fi o adevărată rachetă şi nu ai nevoie de mai multă putere. Totuşi, motorizările pe benzină sunt pentru cei care nu sunt de acord cu ce am spus în cealaltă propoziţie. Un motor turbo de 2 litri şi 4 cilindri, produce 252 de cai putere şi echipează modelul 530i, motor despre care puteţi citi în această seară, pe un model Seria 4 GranCoupe. Celălalt motor pe benzină îl ştim de pe modelul M140i şi anume un 3 litri ce produce 340 de cai putere, iar vârful de gamă, până la prezentarea noului M5, va fi modelul M550i xDrive, cu al său motor de 4.4 litri şi 462 de cai putere, ce poate accelera până la 100 km/h în fix 4 secunde. Asta înseamnă că un model Mperformance este mai rapid decât actualul M5! Este o realizare impresionantă.

2017-bmw-5-series-3 2017-bmw-5-series-5 2017-bmw-5-series-1Noul BMW Seria 5 este înzestrat cu multe alte noutăţi pe care deja poate le ştiţi sau le găsiţi în altă parte, eu m-am axat mai mult pe partea “emoţională”, dacă vreţi. Cu siguranţă va face un nou record de vânzări, pentru că este unul dintre cele mai de succes modele din clasa business cu peste 7 milioane de modele vândute până acum, în cele 6 generaţii. Mai multe o să aflăm în luna februarie, atunci când apare în ţara noastră.

2017-bmw-5-series-97 2017-bmw-5-series-101 2017-bmw-5-series-104 2017-bmw-5-series-107 2017-bmw-5-series-80 2017-bmw-5-series-38 2017-bmw-5-series-39 2017-bmw-5-series-16