Posts

BMW i7 – Test Drive

BMW i7 – Digitalizarea luxului

Acum mai bine de 7 ani, eram în fața unui BMW Seria 7 pe care îl conduceam pe drumuri cunoscute, din jurul localității natale, fiind absorbit de tot ceea ce oferea nava amiral bavareză din acele vremuri. Am intitulat articolul de atunci ”Luxul Modern”, pentru că spre deosebire de rivalul Mercedes Benz, oferea tehnologie revoluționară, pe când S-Class avea încă luxul tradițional. Poate că pentru cei mai mulți, 7 ani nu reprezintă o perioadă prea lungă, dar pentru lumea auto, foarte multe se pot schimba. Unele lucruri în bine, altele diferite. În fața noastră avem noua generație BMW Seria 7, dar nu mai are nicio legătură cu ceea ce am experimentat într-o iarnă în 2016.

În primul rând nici numele nu mai e format din cele trei cifre cu sufixul ”7”. Acum limuzina amiral se numește i7 și este propulsat exclusiv de electricitate. Bineînțeles că vor exista și versiuni cu motorizări pe benzină sau chiar diesel, pentru clienții nostalgici și pentru că reglementările europene încă permit motoare termice. Dar noua generație a Seriei 7 a debutat ca model electric, iar platforma pe care este construită, este gândită să acomodeze un set de baterii încă de la început. Acestea sunt cele mai importante schimbări mecanice față de generația precedentă, dar noul BMW i7 nu renunță la controverse. Dacă fiecare generație de la vechiul e38 a fost criticată într-un fel sau altul, noul G70 este cu adevărat acaparat de un sentiment de ură. De la fani mai ales, să vedem în câțiva ani, dacă și din partea clienților. În cazul acestor limuzine de super lux, părerile și cerințele clienților sunt destul de conservatoare, așa că orice schimbare de la ”normă” este primită cu un oarecare scepticism.

În cazul noului BMW i7 design-ul exterior este cel care a primit cel mai mare criticism. Din partea mea, din partea altor designeri, fani, oameni de vânzări, cam toată lumea. E genul de design pe care ”doar o mamă îl poate iubi”. Pentru că mă pasionează foarte mult design-ul unui automobil, încerc să aflu despre designer, despre forma caroseriei, de ce anumite linii sunt trasate astfel și ”ce a vrut să zică autorul”. Rapid am găsit informații despre cum a ajuns noul BMW Seria 7 să fie desenat astfel. În primul rând, generația precedentă nu a putut să ridice la nivelul vânzărilor rivalului Mercedes Benz S-Class care a fost considerat în unanimitate o limuzină în adevăratul sens al cuvântului, așa că pentru această generație Seria 7 trebuia ceva radical schimbat. Apoi, pentru că lumea auto merge spre electrificare completă, platforma pe care era construită o nouă generație Seria 7 trebuia să acomodeze un set de baterii care de obicei se montează în podeaua șasiului, pentru o distribuție mai bună a maselor, dar și pentru eficiența spațiului. Asta înseamnă că scaunele stau mai sus, deasupra bateriilor, ceea ce limitează locul la cap, pentru pasageri. Din acest motiv cele mai multe mașini electrice sunt în caroserii SUV. Pentru că pot masca această înălțime. În cazul unui sedan, cum este Seria 7 a însemnat ”ridicarea” capotei mult prea sus, pentru a fi proporțională cu linia geamurilor. Atunci, designerii au întâmpinat problema poziționării blocurilor optice. Acestea nu se pot pune prea sus, din motive de siguranță și reglementări rutiere, așa că soluția cea mai la îndemână este de a le face din două bucăți, lăsând în partea superioară doar luminile de zi. Farurile propriu-zise fiind ceva mai jos. Iar aici intervine jocul proporțiilor. Noua generație BMW Seria 7 și implicit i7 nu este un automobil urât, după standarde obiective, dar este unul nefericit când vine vorba de proporții. Tot din cauza masivității mașinii, nici dimensiunile jantelor nu par atât de mari, în ciuda diametrului de 21 de inch.

Designerii au încercat să ascundă pe cât de mult masivitatea mașinii, prin praguri negre, astfel înălțimea totală să nu mai pară atât de mare, iar pentru că vorbim de un model electric, ce are nevoie de un coeficient aerodinamic cât mai mic și mașina să ”curgă” cât mai lin prin aer, nu mai avem tot felul de muchii și linii pe portiere și pe lateralele mașinii. Din acest punct de vedere, BMW i7 pare foarte simplist privit din profil, mai ales pentru o mașină din această clasă. Cu pachetul optic M Sport, lucrurile sunt ceva mai frumos desenate, pentru că intervine și un aer agresiv. Grila frontală de mari dimensiuni ”se pierde” printre elemente de culoare neagră, iar bara posterioară nu mai pare așa de banală, pentru că avem elemente negre ce amintesc de un difuzor de aer. Dacă tot am ajuns la posterior, aici jocul proporțiilor este ”stricat” de poziționarea numărului de înmatriculare în bara posterioară, spre deosebire de capacul portbagajului, așa cum a fost la toate generațiile BMW Seria 7 de până acum. În limbajul auto, numărul de înmatriculare poziționat în bară este rezervat doar pentru automobilele din clasele inferioare, iar în gândirea colectivă, nu îi mai oferă acestei mașini un statut de limuzină.

Sunt convins că mulți dintre cei care citesc aceste rânduri nu sunt de acord cu explicațiile mele despre cum s-a ajuns la acest design, dar cum spuneam, BMW Seria 7 împarte clar categoriile de fani, iar cu acest design controversat atrage clienți și fani și din alte părți. Iar acesta e poate cel mai interesant aspect al noului i7. Că se rupe de tradițional, nu mai este acel BMW tipic, mizând pe digitalizarea luxului, ceea ce e pe placul clienților mai tineri.

Întotdeauna a existat o rivalitate între BMW Seria 7 și Mercedes Benz S-Class, cu fiecare generație acestea își împărțeau preferințele clienților. Odată cu noile generații, S-Class a mizat pe un ecran vertical ce se întinde pe toată consola centrală, foarte foarte futurist, BMW Seria 7 trebuia să vină cu ceva și mai spectaculos. Astfel, interiorul noului model este considerat în unanimitate unul dintre cele mai bune din segment. Pentru că este cu adevărat o experiență. Fie că stai câteva minute, fie că petreci câteva zile în acest habitaclu.

Digitalizarea luxului începe prin câteva dotări ultra tehnologizate care sporesc luxul și confortul la interior. În primul rând, modul cum deschizi și închizi portierele. De la o simpla apăsare pe butonul de pe telecomandă sau pe un buton pe portieră, aceasta se deschide complet, fără să mai depui niciun efort. Odată așezat în scaunul șoferului, e suficient să apeși pedala de frână, iar portiera se închide complet automat. Poți bineînțeles să te întinzi și să tragi de ea sau poți să apeși pe un buton pe bord, în stânga volanului, soluție preluată de la Rolls Royce. Sunt nu mai puțin de 5 moduri prin care poți să închizi portierele în Seria 7, iar asta e chiar demn de un lux modern.

Întreg design-ul bordului este acum mult mai simplist. Totul este concentrat pe display-ul de mari dimensiuni din spatele volanului, care se întinde până deasupra bordului. Acesta este format din două ecrane, cu rezoluții și grafică superbe, iar pentru clienții acestui tip de lux, nu mai e suficient doar niște ceasuri în instrumentarul de bord, ci de moduri de condus pentru fiecare moment. De exemplu, poți selecta modul ”Relax”, ceea ce schimbă ilumarea ambientală în nuanțe deschise, pornește masajul în scaune, iar sunetul la accelerare este mai melodios. În modul Sport luminile se schimbă în roșu intens, scaunele te strâng mai tare, iar sunetul în boxe e mai agresiv. Există și un mod, denumit ”Digital Art”, care pe fundalul ecranului îți arată o operă de artă digitală creată de artistul chinez Cao Fei. Am putea spune că aceste moduri sunt asemănătoare cu Rolls Royce Gallery, prin care clienții își pot accesoriza bordul.

Acele lumini de care povesteam sunt în spatele unor sticle ca de cristal, ce se întind pe toată lățimea bordului și pe portiere. Pentru această generație, comenzile pentru reglarea scaunelor au fost mutate pe portiere, la fel ca la rivalul S-Class. Absolut tot ce atingi se simte de foarte bună calitate, indiferent că vorbim de piele sau metal. Multe comenzi sunt acum doar la o atingere de buton, iar aici vorbesc despre reglajul luminilor, a volanului, inclusiv torpedoul se deschide de la un buton touch screen. În BMW i7 nu trebuie să depui niciun efort pentru a experimenta tot ceea ce îți oferă această limuzină. Iar dacă până acum v-am spus despre tehnologiile ultra moderne, BMW i7 oferă și luxul tradițional. Doar așează-te în scaune și vei simți ce înseamnă o limuzină adevărată. Extrem de moi, suficient de spațioase, fine la atingere, sunt asemănătoare cu cele mai confortabile fotolii de sufragerie. Este o plăcere să stai în scaunul șoferului și să te lași condus de noul i7. Pentru că vorbim de un pachet M Sport, design-ul volanului este nou, ceea ce mă bucură, deoarece în ultimii ani nu s-a făcut o distincție clară pentru acest pachet. Noul design de volan este acum mult mai sportiv, teșit în partea inferioară, iar spița verticală este foarte sportivă. Butoanele pe volan au comenzi diferite față de ceea ce știam la un BMW, dar te obișnuiești repede.

După toată experiența exterioară și interioară, pot spune că noul i7 se îndepărtează de experiența unui BMW cum eram obișnuiți. Design exterior controversat, fără linii clasice bavareze. Un habitaclu foarte modern, chiar futurist. Din multe puncte de vedere nici nu aș putea spune că sunt într-un BMW, fie el și Seria 7. Dar încă nici nu am pornit-o.

Oricum, la o apăsare a butonului de Start, pe consola centrală, mașina doar îți arată un martor ”Ready”. Niciun sunet, nicio vibrație. E clar că avem de a face cu un model electric, dar unul foarte perfomant. Selectorul transmisiei este acum un mic buton, nu neapărat pe placul meu, dar măcar îl folosești rar. Selectezi modul Drive și ridici pedala de frână. Mașina înaintează lin, iar la rotirea de volan virează și puntea spate. Astfel, mașina se simte mai manevrabilă în oraș, dar dimensiunile tot le simți. Cei 5.4 metri lungime și aproape 2 metri lățime nu sunt cei mai potriviți în traficul urban, așa că am căutat pe cât posibil să ies undeva pe un drum mai liber.

Sub caroseria controversată sunt două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, care produc împreună 544 de cai putere și 750 Nm. Sunt valori asemănătoare cu cele ale unui V8 pe benzină, dar pentru că setul de baterii are 101.7 kWh, noul BMW i7 cântărește 2.6 tone. Plus 3 pasageri și bagaje, ne apropiem de 3 tone, care trebuie ținute pe drum. Accelerația până la 100 km/h se realizează în doar 4.7 secunde, adică tot ca un V8 de 4.4 litri, dar asta pentru că toată puterea este livrată instant. La o mașină electrică, fie ea și i7, simți cuplul instant, puterea mare, dar după 1-2 secunde, totul se domolește. Nu există o transmisie cu rapoarte care să continue să bruscheze pe accelerări, așa că mașina trage încontinuu. Ajungi foarte repede la viteze ilegale, iar când ajungi în fața unui viraj, îți aduci aminte că mai trebuie să și frânezi 2.6 tone.

Pe viraje, BMW i7 se simte foarte mare, greoaie, masivă. Da, ieșirile din viraj sunt foarte rapide, dar trebuie să găsești un punct foarte sensibil, de viteză cu care să abordezi virajele. Mașina se așează bine pe curbe, dar simți ruliul. Din cauză înălțimii, mașina se înclină, chiar dacă centrul de greutate este mai coborât. Oricum mergeam, nu puteam să trec peste senzația de masivitate și greutate. În niciun caz nu este o limuzină sportivă. Are ceva caracteristici dinamice, dar tot timpul ești crispat că frânele nu fac față. Până și noi, cei care conducem mașini de test, trebuie să regândim modul în care reacționează un automobil electric, atunci când îl conduci sportiv.

În cazul lui BMW i7 putem vorbi și de clasa din care face parte și de caracterul acestui tip de caroserie. De fapt, nu am condus o limuzină de clasă mare care să se simtă foarte sportivă, fie ea electrică sau nu. Direcția nu se întărește atât de mult pe cât mi-aș dori, iar din acest motiv nici nu îmi comunică foarte bine ceea ce fac roțile față. În schimb, o limuzină electrică cum e BMW i7 poate fi considerat cruiser-ul perfect. Poți parcuge distanțe (nu foarte lungi) în confort deplin, relaxare totală, în timp ce scaunele te masează și te ventilează. În test nu am avut opțiunea cu ecranul de mari dimensiuni pentru pasagerii spate, dar și dacă o aveam, eram mai mult concentrat pe partea de condus. Probabil că spre asta tinde BMW Seria 7 și i7. Să fii condus. Atunci nu te mai interesează nici autonomia care nu se apropie de valorile oficiale, pentru că nu tu stai să o încarci, ci vrei doar să ajungi cât mai rapid și în confort la destinație. Dar dacă tot am ajuns la capitolul autonomie, BMW spune că i7 în varianta xDrive60 poate rula peste 500 km între încărcări, dar eu în testul meu abia m-am apropiat de 400 km. Din cauza greutății foarte mari și pentru că eram în test, când voiam să experimentez și accelerări bruște, consumul nu a scăzut sub 30 kWh/100 km. Este o valoare mare după standardele mașinilor electrice, dar nici cu un V8 de 4.4 litri, nu te aștepți la consum de motor 2.0 TDI.

BMW i7 este în momentul actual, nava amiral a bavarezilor. Cea mai tehnologizată și cea mai performantă limuzină electrică. Poate rula complet autonom, oferindu-ți inclusiv navigație cu realitate augmentată. Confortul la rulare este demn de orice limuzină și mai bun decât generațiile precedente. Cu toate acestea, nu pot să trec peste aspectul design-ului exterior. BMW i7 este prea radical. Este complet diferit față de ceea ce știam, iar succesul acestui model, doar timpul îl va spune. Într-un fel, nu vrem să acceptăm nimic din ceea ce este nou, doar ca mai apoi, istoria să ne spună că a fost cea mai bună mișcare. Obiectiv, BMW i7 este un automobil senzațional, ce îți oferă experiențe incredibile, dar subiectiv, după ce parchez vreau să mă întorc să privesc mașina pe care tocmai am condus-o.

BMW i7 xDrive60 M Sport oferit pentru test drive de BMW Grup West Premium Oradea

Prezentare: BMW i7

Prezentare: BMW i7

Undeva pe la începutul anului am făcut o retrospectivă a modelelor pe care le aștept în 2023. Nu neapăt cele mai importante sau cele mai puternice, dar mașinile pe care vreau să le conduc, modelele care vor schimba percepții și cele care sunt un punct de cotitură atât pentru companie, cât și pentru piață. Printre acestea se număra noul BMW i7. Atunci nu știam prea multe despre acest model, în afară de fișa tehnică, dar în esență era Seria 7 electric. Asta trebuia să știți despre această mașină. Între timp, am fost invitat să văd pe viu noul i7, să-l experimentez de aproape și atunci mi-am dat seama exact unde se află acest nou model. Vedeți voi, BMW i7 nu este doar o versiune electrică a Seriei 7, ci un produs în sine, care are nevoie de timp de înțelegere, efectiv nu poți doar să te urci în mașină și să pleci.

Mi-aș dori ca fiecare client ce optează pentru noul BMW i7 să aibă parte de o astfel de prezentare detaliată. Ca să te poți bucura la maxim de toată experiența, atât de la volan, cât și senzorială, trebuie să știi și cum s-a ajuns la a cincea generație BMW eDrive, de ce bateriile sunt cum sunt și de ce răspunsul accelerației este atât de direct și brutal. Am putea concluziona ceea ce a spus la un moment dat Jeremy Clarkson: ”apeși pedala de accelerație, se întâmplă o magie și tu ești propulsat în față”. Asta se întâmplă în cazul multor mașini, dar în cazul noului BMW i7, e frumos să afli și funcționalitatea, nu doar ”magia”.

Experiența oferită de un sedan de lux merge mult dincolo de suma tehnologiilor pe care le oferă. Calitatea și atenția pentru detalii, materiale exclusive, ergonomia și funcționalitatea remarcabilă, toate funcționează alături de magia tehnologiei pentru a defini o experiență cu adevărat specială, într-una din cele mai sofisticate limuzine din lume. Noul BMW i7 se remarcă la nivel tehnologic-electric pentru că motoarele sunt dezvoltate și construite chiar de către bavarezi. Prima încercare spre electrificare a fost chiar într-o prezentare specială la Jocurile Olimpice de la Munchen în 1972, cu modelul 1602e, care folosea un sistem rudimentar compus din 12 baterii Varta de 12V și un motor Bosch de care producea 32 kW sau aproximativ 43 cai putere. De atunci și până la nava amiral actuală, bavarezii au mai cochetat cu ideea unui automobil full electric și prin anii 90, totul culminând cu modelul i3, acel monovolum ciudat, dar foarte apreciat, care a și devenit primul automobil premium full-electric în 2013. Pentru noul i7, BMW aduce o nouă abordare atât pentru funcționarea motorului electric, care acum folosește sincron cu bobină, iar bateriile folosesc celule NMC811 (Nichel, Mangan, Cobalt în proporție de 8:1:1). Această reprezintă una din cele mai sofisticate chimii de baterie disponibilă în prezent și se remarcă prin conținut ridicat de nichel, baza pentru o capacitate mare de stocare a energiei raportată la volum și masă. Suplimentar, utilizând conținut redus de cobalt din surse controlate, BMW se asigură că materialele folosite vin din exploatări care respectă drepturile omului.

De ce majoritatea modelelor noi electrice sunt SUV-uri? Acest lucru se datorează faptului că celulele electrice sunt poziționate pe verticală, astfel mașinile electrice tind să devină mult mai înalte, iar desenarea unui sedan devine o muncă tot mai grea pentru designeri. Noul BMW i7 este de asemenea un automobil imens, din toate punctele de vedere, dar proporțiile sunt potrivite, cel puțin privit din lateral. Partea frontală încă este un subiect de controversă, mai ales din cauza blocurilor optice despărțite, dar și acestea trebuie poziționate după niște reglementări. Nu voi dezbate design-ul exterior în acest articol, sunt convins că odată cu timpul și cu apariția cât mai multor modele pe străzi, ne vom schimba părerea despre nava amiral a companiei bavareze.

Ultimul aspect al funcționării sistemului electric pentru noul BMW i7 poate fi chiar experimentat fizic atât de șofer, cât și de pasageri. Pentru că motoarele sincron sunt cu cuplare directă la roată, aceasta înseamnă un răspuns remarcabil de rapid la orice apăsare de accelerație. Nu mai există nicio întârziere, astfel că dacă motorul electric învârte, învârte în același timp și roata. Suplimentar, o vibrație specifică este transmisă în habitaclu. Aceasta este posibilă prin oscilații foarte precise ale rotorului motoarelor sincron, oscilații care sunt transmise la roți, respectiv anvelope, fără ca talpa de contact a celor patru roți să se modifice.

Da, știu, este o prezentare destul de lungă și încă nici măcar nu ne-am apropiat de mașină. Dar senzațiile începi să le simți imediat. Sunt nu mai puțin de 4 moduri în care pot fi deschise portierele: din telecomandă, de la un buton lângă mâner, folosind meniul iDrive sau prin comandă vocală. Ultimul poate recunoaște locul de pe care vine comanda, pentru a răspunde unei comenzi de tipul ”Open my door”. Bineînțeles, BMW i7 oferă încă posibilitatea să deschideți portiera și clasic, trăgând de mâner. Dar parcă e mai spectaculos să ți se deschidă și să se închidă ”prin magie”. Acum ești în habitaclu. Totul e minimalist. Totul e futurist. Totul e cumva familiar, dar nu prea. Ești în viitor. În primul rând remarci ecranul din spatele volanul. Acesta este curbat și se întinde și deasupra consolei centrale. Spre deosebire de alte generații Seria 7, în noul i7 nu prea avem consolă centrală tipică. Există un spațiu de depozitare în partea de jos, dar în rest totul este înconjurat de o bandă de cristal, care poate fi iluminată în funcție de modurile de condus, de preferințele pasagerilor sau la nevoie, în anumite situații. De exemplu pâlpâie roșu când e portiera deschisă în trafic. Lipsesc multe butoane din habitaclu, multe comenzi sunt acum touch screen sau chiar vocale. Acesta este noul lux. Atmosfera din interior este asigurată și de noile moduri de condus. Acestea influențează iluminatul ambiental, sistemul BMW IconicSounds, masajul în scaune, închiderea și deschiderea jaluzelelor sau activează Theatre Screen. Personal, Sport, Efficient, Expressive, Relax, și Digital Art sunt modurile în care poate fi configurată experiența într-un BMW i7. Nu este doar despre cât de grea devine direcția, ci despre cum te simți în călătorie, până la destinație. BMW Seria 7, implicit i7, este prima limuzină de lux care are în ofertă o tapițerie din piele vegană, Veganza. Cea mai exclusivistă tapițerie este una textilă, care folosește cașmirul pentru o experiență deosebit de confortabilă. La aceasta contribuie și climatizarea inteligentă care poate să ajusteze setările ținând cont inclusiv de intensitatea și unghiul radiației solare.

Șoferul are la dispoziție o mulțime de sisteme de asistență, BMW i7 fiind pregătit chiar și cu sistemul de conducere autonom Level 3. Acum, radarul față are o rază de funcționare de 300 m, o cameră video față de 8MP, un pachet de radare laterale și spate, sistem de ultrasunete și pachet de camere 360 de grade. Senzorul radar poziționat în mijlocul grilei fronale, este încălzit, deci nu există posibilitatea să rămână cu zăpadă în timpul rularii, iar camerele față spate pot fi curățate cu un jet de lichid de parbriz, atunci când sistemul recunoaște că acestea sunt prea murdare. Pachetul de senzori permite o serie de soluții în premieră. Reversing Assistant Professional, poate rula în marșarier 200 de metri, evitând obstacole statice, prin ”învățarea” traseului. De asemenea tot cu ajutorul camerelor, poate identifica locuri de parcare prin marcaje, nu prin locul gol găsit între două mașini. Probabil cel mai spectaculos ”asistent” pentru șofer, este afișarea informațiilor de condus prin realitate augmentată. Astfel, sistemul oferă o confirmare clară asupra modului de funcționare în mai multe scenarii de condus semiautonom. Acesta folosește o informație video pe care suprapune informații digitale în timp real, pentru o mai bună navigare în trafic greu sau pe timp de noapte. Este impresionată grafica și rezoluția pe care acest sistem le are.

”Hello BMW, Open all doors”. Este momentul să ne mutăm în spate. Cauți reglajele scaunelor, dar acestea le găsești pe un ecran în portieră. De fapt de aici poți să controlezi aproape totul în spate. În momentul în care activezi modul Theater Screen, un ecran cu funcție touch de 31 de inch și rezoluție 8K, coboară din plafon și ți se dezvăluie pe toată raza vizuală. Scaunul dreapta față culisează la maxim, iar tu, cel din spate, te întinzi ca într-un fotoliu. Totul este moale, calitatea materialelor îți atinge ușor vârful degetelor, timp în care toate perdeluțele se închid și ești complet deconectat de tot ceea ce se întâmplă în exterior. Conținutul pe acel ecran imens este redat nativ în format 16:9 sau poate fi extins în format 21:9 sau chiar 32:9. Imaginea poate fi afișată centrat sau pe ambele părți. Ecranul se ajunsează automat în funcție de poziția scaunelor. Utilizând Amazon Fire, se pot instala și alte aplicații de genul Netflix, Youtube sau Disney+, iar atunci experiența cinematografică este garantată. Bineînțeles, aceasta este dusă la un alt nivel printr-un sistem de sonorizare Bowers and Wilkins disponobil acum standard, dar care poate fi upgradat la Bowers and Wilkins Diamond Surround care folosește 36 de boxe cu o putere de 1965 de watt și dispune suplimentar de tehnologia 4D cu generatoare de vibrații pentru toate cele 4 scaune. Pentru mine aceasta a fost experiența supremă. M-am simțit exact ca într-un cinematograf de lux.

Am simțit și câteva minute de condus, în care am accelerat cele 2.8 tone ale mașinii, iar cei 544 de cai livrați instant au ajuns la roți. BMW i7 nu mai este doar despre condus. Limuzina dinamică de la BMW a fost transformată într-un laborator tehnologic. Motoarele termice aproape că nu își mai au rostul, ceea ce spuneam la începutul articolului. Luxul modern, te trimite direct în viitor. Mașina asta este atât de avansată, atât de tehnologizată, încât efectiv nu văd care ar putea fi următorul pas în materie de mijloc de transport de lux.

10 Mașini pe care le aștept în 2023

Nu prea îmi fac mari planuri pe anul acesta, vreau să mă surprindă modelele noi care o să apară. După o pandemie, o criză a semiconductorilor, un război care a îngreunat și mai mult producția, anul 2023 se anunță unul destul de dificil pentru producătorii auto, chiar dacă sunt câteva modele pe care fanii le așteaptă cu nerăbdare. În clasamentul de mai jos, nu e o ordine anume a dorinței mele să conduc aceste mașini, ci pur și simplu mi se par cele mai interesante, dacă voi avea ocazia să le conduc. Sunt câteva prezentate deja, unele au și ajuns pe sfârșitul anul trecut în România, dar voi intra la teste anul acesta. Deci dintre cele incluse în clasament, câteva sunt deja testate. Nu vă spun care. :)

Hyundai Ioniq 6

Sedan-ul cu formă de coupe nu prea are nicio legătură cu SUV-ul hatchback Ioniq 5, dar cumva ideea de bază se potrivește. Hyundai este acum pe val, prezentând tot felul de mașini interesante, cu tehnologii de top, care pot oricât să rivalizeze cu producători premium. Ioniq 5 este un model extrem de apreciat inclusiv pe piața din România și chiar dacă e apărut de aproximativ 1 an, încă întorc capul pe stradă când trece acest SUV cu aspect retro-future. Așa că un sedan electric, extrem de capabil, cu design interesant, nu poate decât să mă bucure. Sincer încă nu știu care este rivalul direct, dar vom afla atunci când ajunge Ioniq 6 în teste.

BMW i7

Aici aș putea să includ și varianta cu motor termic, numai că aproape toate variantele se folosesc de motorul de 3 litri și diferite sisteme de hybridizare. Așa că pentru mine, versiunea full-electrică, i7 este ceva mai interesantă, mai ales că se potrivește mai bine cu design-ul nou, controversat, inovator, futurist a noii generații. Este totodată primul i7 din istorie, iar un tren de rulare electric pare că este perfect pentru o limuzină de lux, unde confortul și liniștea de la bord trebuie să primeze. Sunt câteva mașini care nu mă deranjează că trec la full-electric, i7 este una dintre ele, dar nu aș fi de acord niciodată cu un M full electric.

BMW XM

Aceasta s-ar putea să fie cea mai radicală mașină ce va ajunge pe străzi în 2023. Când va apărea prima dată prin Primăverii sau rulând pe ceva bulevard în noapte, îți va fi frică. Nu doar din cauza design-ul radical, ci și pentru că sub capota imensă stă un motor V8 hybrid ce produce 650 de cai putere. BMW XM va avea același impact pentru societate și comunitatea auto, ca un Lamborghini Urus sau cât a apărut primul Porsche Cayenne. Acesta este abia al doilea model construit în totalitate de divizia M, iar pe mine mă interesează mai mult cum se simte la condus un astfel de mastodont, dacă este la fel de sportiv precum zic oficialii și bineînțeles, vreau să mă judece oamenii de pe stradă când îl voi conduce.

Mercedes-Benz EQG

Un alt automobil cu impact pentru societate este Mercedes Benz Clasa G. În orice formă a sa. Acum însă vom avea și un model full electric. Nu știu dacă se va vinde la fel de bine ca variantele AMG sau cele diesel, care sunt în continuare la mare căutare, dar aș vrea să văd cum se simte la condus un G electric. Deja se preconizează că datorită trenului de rulare electric și a cuplului instant, noul EQG va fi chiar mai capabil în offroad. Ca să nu mai vorbim de plecările de pe loc, într-o ”cutie” cum e G-Class.

Volvo EX90

Să fie ăsta oare trendul în 2023? SUV-uri electrice? Cum spuneam mai sus despre BMW i7, sunt unele modele care nu mă deranjează că trec la electrificare totală. Volvo XC90, SUV-ul mare al suedezilor nu a strălucit niciodată la motorizări carismatice, în plus dorința Volvo pentru siguranța auto nici nu justifică un motor de performanță, așa că o versiune electrică, de putere mare, cuplu suficient, este numai bună pentru a transporta copiii în siguranță la școală. Cel mai mult îmi place direcția în care este desenat noul EX90. Îl recunoști imediat ca un Volvo, pare un XC90 mai modern, mai futurist, dar în același timp nu este radical în design. Chiar aș vrea să experimentez câteva zile senzația scandinavă dintr-un EX90.

Ford Mustang

Să trecem acum la ceva mai potrivit pentru pasionați. Nu am fost un mare fan Mustang, îmi plac așa doar câteva modele de-alungul timpului, probabil ca mulți alți pasionați, m-am îndăgostit de Eleanor, din filmul Gone in 60 seconds. Între timp, celelalte generații nu m-au atras în mod special, dar penultima, pe care am condus-o acum vreo 6 ani, a fost revenirea la dragostea pentru Ford Mustang. Noua generație păstrează aceleași linii frumoase, dar vine cu o parte frontală mult mai modernă, mai sportivă și chiar dacă se îndepărtează de alura retro, i se potrivește noului Mustang. În plus interiorul este acum mult mai tehnologizat, așa că abia aștept să-l experimentez într-un test drive.

Toyota Supra

Sunt puține mașini care să facă o mai mare vâlvă în comunitatea auto, cum a făcut-o Toyota Supra. A patra generație a devenit un adevărat cult pentru pasionații auto, așa că noua generație are multe de dus în spate. Nici colaborarea cu BMW nu a fost neapărat pe placul fanilor, dar noua generație stârnește interes foarte mare. Orice asociere cu Supra adună click-uri, vizualizări, așa că sunt foarte curios care o să fie reacția voastră. Peste toate acestea, voi avea ocazia să conduc și să mă distrez într-o Supraaaa.

Volkswagen ID.Buzz

Gama electrică ID de la Volkswagen, este în continuă creștere și chiar dacă ar fi interesant sau mai important viitorul ID.7, pentru mine, modelul electric pe care vreau să-l conduc este ID.Buzz. Pentru că nu prea mai vezi astfel de dubițe la test, toate au ajuns să fie mult prea anoste. Noul model reinterpretează pentru 2023 vechiul T1 Bus, iar un tren de rulare electric este perfect. Totuși nu știu cât ar fi de indicat să mergi la un roadtrip foarte lung.

Ford Ranger Raptor

Mașina favorită din 2019. Încă mi-a rămas gândul la acea experiență, încă mi se pare că nu au trecut aproape 4 ani de atunci, încă o vreau cu toată puterea în garajul meu. Pentru Ranger Raptor nu e suficient să o conduc câteva zile, trebuie să fie cu talon pe numele meu. În tot acest timp, Ford a dezvoltat o nouă generație, bazată pe noul Ranger, care este mai capabil, mult mai tehnologizat, și în primul rând vine cu o nouă motorizare, atât de cerută de clienți. Dacă prima generație Raptor avea un motor de 2 litri diesel, care dezvolta suficienți cai, încât să nu pară submotorizată, mulți clienți au cerut o cilindree mai mare. Acum Ranger Raptov vine cu un V6 de 3 litri, care se potrivește perfect cu esența și caracterul acestui pick-up de performanță.

Ferrari Purosangue

În această listă am zis să includ și o mașină care pooooate va ajunge cumva cumva în testele turațiiscrise.ro. Nu îmi fac mari speranțe, dar Ferrari Purosangue ar fi unul dintre cele mai interesante modele din 2023, din simplul motiv că sub capotă este un motor V12. Iar pentru mine, această configurație poate fi pe orice tip de caroserie, pentru că nu mă interesează deloc, atunci când apăs pedala de accelerație, iar evacuarea urlă la tonuri înalte. Mulți spun că noul Purosangue ar fi ca un soi de hatchback pentru Ferrari, așa că sunt curios cât de sportiv poate fi un SUV.

 

Prezentare: BMW Seria 7 și i7

Acum 7 ani scriam unul dintre cele mai citite articole pe blog, unul care nici măcar nu era de test drive. Era prezentarea noului BMW Seria 7, o mașină extrem de așteptată la acea vreme, iar pentru că mulți au fost interesați să citească despre noile tehnologii și design, a însemnat că ”șeptarul” era cu adevărat nava-amiral a companiei. Din 2015 până acum s-au întâmplat multe. În lumea auto această perioadă este extrem de lungă, mai ales când vorbești despre inovații. Însă nimeni nu te pregătește pentru impactul stilistic. Îmi pare rău că nu scriam despre mașini când Chris Bangle a prezentat generația e65 a Seriei 7. Sunt de părere că același impact l-a avut, venind după superbul și mult apreciatul e38. Fiecare generație BMW Seria 7 a inovat într-un fel. Era vitrina tehnologică a companiei, modelul pe care se ”așezau” toate dotările și toate noutățile, ca mai apoi să fie preluate de restul gamei. Într-un fel, așa cum veți citi în rândurile de mai jos, noul Seria 7 vine cu câteva dotări și artificii nemaivăzute până acum, dar toate pălesc și se dau uitării, deoarece design-ul exterior e atât de controversat. Exact așa cum s-a întâmplat și în cazul Seriei 7 lui Chris Bangle, lumea mai știe că a fost primul BMW cu iDrive, dar apoi discuția se mută spre design. Inovațiile se uită, atunci când sunt ”împachetate” controversat.

Iar cuvântul ”controversat” e prea docil pentru a descrie exteriorul acestei generații Seria 7. În cazul design-ului auto, jocul proporțiilor contează cel mai mult. Asta o să facă diferența între o mașina cu design legendar sau nu. Nu mă interesează desenul farurilor sau al prizelor de aer. Locul acestora este mult mai important. Noul BMW Seria 7 ratează toate categoriile, din punctul meu de vedere. Este atât de radical diferit față de generația actuală, încât nici nu știu cu ce să încep. De fapt, știu. Toată lumea discută despre blocurile optice separate, așa că grila este dată uitării. Dacă avea faruri clasice, atenția era spre grila supradimensionată. Este oare acesta răspunsul designerilor pentru criticii grilei? Să deseneze altceva și mai controversat? În jocul proporțiilor, blocurile optice, fie ele separate, nu se aliniază cu nimic din restul părții frontale. Luminile de zi sunt prea sus, iar farurile de poziții prea jos. Am văzut un clip unde se explică poziția acestora, și anume faptul că din motive de siguranță capota trebuie să fie mai înaltă, așa că farurile trebuie să fie și ele mai sus, deci rămânea o distanță prea mare până jos. În plus, în 2022, elementul distinct al părții frontale rămâne semnătura luminoasă, dată de luminile de zi cu LED, așa că farurile de poziții pot fi ”ascunse”. BMW nu inovează nimic prin această soluție, am văzut o grămadă de alte mașini care reușesc să îmbine mult mai plăcut acest artificiu stilistic. Un singur exemplu ar fi Hyundai Tucson.

Dar poziția și desenul blocurilor optice față este doar o parte a poveștii design-ului exterior. Pentru că partea frontală este atât de diferită, de nouă, de radicală, trebuia ca și profilul să vină cu ceva avangardist. În schimb, când privesc noua Seria 7 văd același profil relativ vechi, cu o față ”lipită”. Mi se pare ciudat că profilul a rămas atât de conservator, mai ales când ultimele modele Seria 4 sau iX vin cu design nou. Totuși, de la SUV-ul electric iX, noul Seria 7 preia mânerele portierelor. Mă bucur totuși că pe noua generație au păstrat în linia geamurilor celebra ”Hoffmeister Kink”. Poate din această cauză mi se pare că profilul este conservator.

Atunci când privesc din spate noul Seria 7 văd același ”fund” desenat de Chris Bangle acum 4 generații. Un portbagaj înalt și proeminent, deloc în stilul dinamic sportiv cum ar trebui să fie un bavarez. Chiar dacă blocurile optice au un desen plăcut, e interesant că nu s-a apelat la soluția de a fi unite, cel puțin cum a fost în cazul facelift-ului generației precedente. Un alt element de design unde proporțiile sunt aiurea, este poziționarea plăcuței de înmatriculare. Aceasta este în bara posterioară, soluție regăsită la modele de mașini mai vechi, precum Daewoo Cielo. Din cauza acestei poziționări, spatele mașinii pare mult mai înalt și implicit mai greoi. În plus, se pierde din personalitatea tipică a unui BMW. Toate bavarezele sportive au numărul pe capacul portbagajului, așa că bara spate poate rămâne cât se poate de agresivă. Chiar și în cazul Seriei 7 cu pachet M Sport, lucrurile stau ceva mai bine, dar nu strălucit.

BMW a ratat complet design-ul cu noul Seria 7. Atât în gama sa, dar mai ales când îl pui lângă un rival precum Clasa S. Despre care am spus că e prea banal, dar în această comparație și mai ales în această clasă, design-ul trebuie să fie mai conservator. Privind încă o dată imaginile cu noul Seria 7, acesta poate fi oricând confundat cu o limuzină coreeană de top, care se află între generații și experimentează. În schimb, un S-Class doar evoluează de peste 50 de ani. Știu că sunt dur cu noul Seria 7, iar când o să-l văd pe viu o să fiu impresionat, dar am discutat cu destui designeri ca să știu când un design este bun sau nu. Experimentele ar trebui lăsate pentru clase mai mici, acolo unde schimbările sunt mai dese și mai bine venite. Vom vedea acest Seria 7 pe următorii 7-8 ani, și nu mi se pare ok că ”las că ne obișnuim”.

Am scris despre design cât nu am scris într-un test drive și nici măcar nu am ajuns în habitaclu. Aici unde experimentele sunt ceva mai binevenite în această clasă. Și Mercedes Benz Clasa S a experimentat, iar acum aș putea spune că noul Seria 7 este cel conservator. Până într-un anumit punct. Pe cât de radical și controversat e exteriorul, pe atât de inovator și spectaculos e interiorul. Această filozofie trebuia implementată interior-exterior. Nu sunt cel mai mare fan al display-ului din spatele volanului și sunt de părere că un instrumentar de bord acoperit arată mai bine, dar acesta este trendul actual și nu e chiar cea mai mare problemă. Atât despre criticile interiorul, deoarece restul este la cel mai înalt nivel. Planșa de bord este redesenată complet, într-un stil ce împacă extrem de bine și luxul și tehnologia. Este oarecum inspirată din stilul minimalist a noului SUV iX, dar cu mult mai multă atenție la detalii. Îmi place foarte mult cum sunt integrate comenzile climatizării, dar și cum sunt alese materialele. Mult cristal, lemn și metal.

Doar privind aceste imagini cu fotoliile față și deja sunt relaxat. Mi se par că sunt atât de comode și confortabile și luxoase, încât abia aștept un test drive cu noul model. De fapt, mă mulțumesc doar să fiu plimbat în noul Seria 7. Mai ales în spate, acolo unde începe adevăratul spectacol tehnologic. Dacă despre generația precedentă am scris că este luxul modern, sunt curios cum o să mă simt pe bancheta din spate a noului model când din plafon coboară imensul ecran de 31 inch și rezoluție 8K, botezat BMW Theatre Screen. Acesta ia locul clasicelor ecrane din tetiere și este cu adevărat o inovație spectaculoasă, pentru entertainmentul pasagerilor spate. Aceștia sunt răsfățați și de ecrane pentru comenzi poziționate în portiere. S-ar putea ca acesta să fie cel mai tehnologizat habitaclu de limuzină în momentul actual. Planșa de bord din sticlă și cu lumini are aeratoarele aproape invizibile, iar întreg ansablul constituie BMW Interaction Bar.

Sper să nu se uite inovațiile trenului de rulare, privind exteriorul. Odată cu noua generație BMW Seria 7, debutează și primul BMW i7 din istorie. De fapt, această variantă va fi singura disponibilă la lansare. E interesant că în cazul lui i7, BMW o vede mai mult ca o variantă de motorizare, nu un model de sine stătător. Oarecum așa ar trebui să fie, dar bavarezii au în gamă și un model electric dedicat, i4, dar și varianta doar cu motorizări termice, Seria 4 GranCoupe. Noul BMW i7 vine cu un tren de rulare format din două motoare electrice, care împreună produc 544 de cai putere și 745 Nm, pe modelul i7 xDrive60. Aceste valori sunt apropiate de trenul de rulare M50 a lui i4, dar și de cel xDrive50 a lui iX. Cu toate acestea, pe i7 are sufixul 60. În fine, va trebui să învățăm mai ceva ca aritmetica, toate denumirile modelelor BMW. Clienții vor fi încântați că vor avea un i7, nu doar un Seria 7 electric. Cu toate că i8 teoretic e mai mare decât un i7, dar acela era un hybrid, iar acum i3 este varianta electrică a Seriei 3, dar care nu se vinde în Europa. E greu să te ții după toate schimbările și modelele BMW în 2022.

Noul BMW Seria 7 va fi oferit cu o gamă completă de motorizări, inclusiv hybride, plug-in, diesel sau benzină de top, dar multe nu vor mai ajunge în Europa, deci nici în România, iar câteva motorizări termice, sunt estimate abia peste un an. Deci nu are rost să vă spun cifre sau cilindree, pentru că numai ne amăgim. Noi cei puriști. Pentru că acesta este un model de lux, într-o clasă legendară, un tren de rulare electric poate că are mai mult sens decât un diesel. Cu toate că pe generația precedentă dieselul a avut un cuvânt mare de spus. Inclusiv printr-un quad-turbo. Acum, în schimb, avem așteptări de i7 M70 cu peste 660 de cai putere, care va deveni și cel mai rapid BMW de până acum. Alte informații tehnologice și mecanice, vreau să le las pentru un test drive consistent.

Din nou, am scris foarte mult în prezentarea unui BMW Seria 7 și tot nu am atins fiecare subiect și inovație. Tonul articolului este mult diferit față de cel din 2015, dar oricum ar fi, prezentarea și lansarea navei-amiral a companiei reprezintă un eveniment special. Sunt convins că această generație Seria 7 va fi un model de succes al vânzărilor, indiferent de tot ceea ce se scrie despre el.