Skoda Kamiq – Test Drive

Skoda Kamiq – Noul hatchback

Titlul acestui articol se numește ”noul hatchback” deoacere caroseria clasică a unui model compact ”fără portbagaj” a fost înlocuită cu un fel de pseudo-SUV, denumit de marketing: un crossover, tocmai pentru că cerințele clienților s-au schimbat. Hatchback-ul clasic moare încet, deoarece producătorii auto găsesc noi nișe de caroserii, iar un cumpărător este atras tot timpul de ceva nou. Noul Skoda Kamiq este cel mai bun exemplu în acest caz. Este cel mic crossover al producătorului ceh, dar care de la depărtare arată ca frații SUV din clasele superioare. Abia când te apropii, îi vezi dimensiunile și garda la sol comparabilă mai degrabă cu un hatchback, decât a unui SUV. 

Oarecum trebuia să ne așteptăm la mutarea aceasta, deoarece compania-mamă, Grupul VAG, vrea să facă o distincție clară între mărcile sale. Astfel, Volkswagen începe să devină din ce în ce mai premium, Seat să fie varianta mai dinamică, iar Skoda, compromisul dintre cele două. Cu toate acestea, avem aceeași mașină, atât la Volkswagen, prin crossover-ul T-Cross, iar la Seat, modelul Arona. Oricum, Grupul VAG nu pierde și nici nu-și face concurență. Există câte un model pentru fiecare. Pentru că Skoda Kamiq este ultimul lansat dintre cele trei, vom vorbi azi despre el. 

De la prima vedere îți dai seama că este o Skoda de generație nouă. Poate datorită culorii exterioare Verde Rallye, specific mărcii. Dar dacă analizezi design-ul exterior, vei vedea că Skoda Kamiq are o înfățișare distinctă în gama cehilor. Chiar dacă și frații mai mari au blocurile optice despărțite, la micul crossover, luminile de zi sunt poziționate deasupra, ca un fel de ”sprâncene”, iar LED-urile pentru faze sunt în partea inferioară. Aș spune că nu sunt foarte bine proporționate și îi oferă mașinii un aspect banal. La fel ca și facelift-ul actualei generații Skoda Octavia, blocurile exterioare sunt o idee prea mici. În rest, partea frontală este tipică Skoda. O grilă mare, cu lamele verticale, înconjurată de o bandă cromată, iar partea inferioară a bării este parcă preluată de la marele Kodiak. Pentru a evidenția aspectul mai robust, sub bară avem o protecție de culoare argintie. Dar sincer, fără acest detaliu și fără bările de pe plafon, noul Kamiq ar putea fi un înlocuitor pentru Fabia. 

Același lucru se întâmplă și dacă îl privești din lateral sau din spate. Poate Kamiq este o idee mai înalt decât un hatchback clasic, dar diferențele sunt minime. Totul este dat de design, în special în partea inferioară unde găsim aceleași detalii argintii. Posteriorul este o combinație între SUV-ul Karoq și hatchback-ul Scala. Deci exact ceea ce vrea să fie mașina asta. 

Poate înțelegeam dacă putea fi comandat cu tracțiune integrală, dar Kamiq se adresează mai mult celor care merg în mediul urban, deci unde nu ai nevoie de aderență sporită. Dar atunci de ce garda la sol și design-ul de SUV? Înțeleg că pentru o persoană vârstnică, poziția mai înaltă este mai benefică, dar Kamiq se adresează în special tinerilor. Iar dacă stăm să ne gândim, poziția la volan este chiar joasă. În plus, interiorul noului Kamiq este foarte tehnologizat, din nou, adresându-se unui public mai tânăr. Mi-a plăcut la interior scaunele sport, care te țin strâns destul de tare, sunt moi, chiar confortabile. Apoi volanul cu diametru mai mic și teșit în partea inferioară, îți oferă o priză bună. Design-ul bordului este tipic pentru mașinile din Grupul VAG și anume ecranul sistemului de infotainment este poziționat în partea superioară, iar comenzile pentru climatizare destul de jos, în fața schimbătorului de viteze. Dacă din punctul de vedere al design-ului, lucrurile sunt destul de banale, iar noi ne-am obișnuit cu ele, pot să spun că îmbinările și calitatea materialelor este chiar bună, cu siguranță peste modelele Skoda din trecut. N-aș putea spune că se simt chiar premium, dar Skoda Kamiq dă dovadă că este o mașină închegată, fără zgomote ciudate. Ce nu mi-a plăcut la sistemul de infotainment este faptul că de fiecare dată când oprești motorul, îți scoate telefonul de la bluetooth și trebuie să-l reactivezi când pornești. 

Odată urcat la volan, îți dai seama că tot marketing-ul de ”SUV” sau ”crossover” este inutil, deoarece în Kamiq stai exact ca într-un Polo sau Fabia. De fapt, dacă îți ridici scaunul în cele două hatchback-uri, poți să ai o poziție mai înaltă, decât în Kamiq. Într-un fel e bine că noul Kamiq se simte ca un hatch, deoarece acest tip de senzație e mai plăcută în trafic. Volanul culisează spre piept, împingi pedalele, nu le apeși, iar levierul schimbătorului de viteze este la o înălțime potrivită. Skoda Kamiq se simte ca o mașină compactă, nu ca un SUV, fapt pentru care este foarte manevrabil în oraș, îi știi dimensiunile din primii metri, iar asta înseamnă că îl poți poziționa unde vrei. Te strecori rapid printre mașini, iar parcările sunt o joacă. Pentru că ai un volan relativ mic, îți vine să ”arunci” mașina pe viraje, să faci manevre stânga dreapta, dar pentru că setările sunt pentru un crossover, suspensia este mai moale, fapt ce facilitează ruliul. Odată intrat în viraj, mașina se ține bine pe curbă, dar are un mic balans la intrare, care îți taie din adrenalină. Un alt aspect pe care îl pun pe seama setărilor, este transmisia automată. Aceasta are cursă mult prea lungă, iar pe retrogradări este destul de lentă. Dacă vrei să mergi sportiv, trebuie neapărat să schimbi treptele manual. 

Într-un fel e păcat, deoarece sub capota acestui model de test este un motor de 1.5 litri, ce dezvoltă 150 de cai putere și 250 Nm, ce pot propulsa mașina până la 100 km/h în 8.3 secunde. Este o valoare foarte bună pentru această clasă, iar Kamiq merita un șasiu mai potrivit. Spun asta și pentru că puterea nu poate fi ”pusă” eficient pe șosea. În modul Sport, roțile față se chinuie să găsească aderență, indiferent când de brutal accelerezi. Fie că ești în linie dreaptă sau într-un viraj strâns, roata din interior va patina. Am crezut că este o problemă doar a lui Kamiq, dar se pare că toți concurenții săi suferă de acest obicei, de a nu pune eficient puterea pe asfalt. Din acest motiv, cred că dacă aveam o suspensie mai joasă și ceva mai rigidă, botul mașinii ar sta mai apăsat și ar îmbunătăți comportamentul rutier.

Crossover-ul a omorât hatchback-ul? Poate. În aceeași măsură în care SUV-ul a omorât break-ul. O poziție la volan mai înaltă, în detrimentul unei dinamici mai bune. Vă dați seama că eu sunt subiectiv și când testez aceste mașini trebuie să merg ceva mai dinamic și mai antrenant, dar sunt convins că majoritatea cumpărătorilor nu vor atinge limitele în comportament rutier, motiv pentru care este mai benefic un portbagaj mai mare, decât o mașină sportivă. Acum 10 ani, erau doar câteva astfel de crossovere mici pe piață. Acum sunt peste 30, din care deja am condus vreo 10-15. Vrem nu vrem, aceste caroserii le înlocuiesc pe cele clasice, chiar dacă în esență fac exact același lucru. Sunt noile hatchback-uri. 

Skoda Kamiq 1.5 TSI oferit pentru test drive de Porsche Timișoara, dealer Skoda