Prima zi din restul sezonului

Da, am intrat calendaristic în sezonul primăverii, dar eu vreau să vorbesc despre sezonul competițional, care a debutat weekendul trecut. Au fost patru luni de pregătiri, care s-au concentrat la final în doar câteva zile, pentru a avea mașina pregătită pentru prima etapă din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș. A fost o iarnă destul de lungă, în care am crezut că o să avem timp să le facem pe toate, dar timpurile în care trăim a însemnat că multe s-au amânat, s-au lungit, iar la final nu am fost 100% pregătiți așa cum ne-am așteptat. Dacă la finalul anului trecut totul s-a petrecut foarte repede, anul acesta ne-am ”lovit” de ceea ce înseamnă să pregătești cum trebuie, dar în buget, o mașină de competiție.

Să începem cu începutul. Știam că marea problemă a mașinii o reprezintă puterea mult prea mică, iar motorul nu merita modificat atât de mult pentru a ajunge la puterea dorită. Știam că dacă dublăm puterea, adică să ajungem undeva pe la 120 de cai putere, vom avea o mașină competitivă, mai ales datorită greutății reduse. Singura soluție viabilă, era să găsim alt motor compatibil, mai puternic. Așa au început căutările pentru un motor de 1.6 litri, care să ne țină tot în Clasa 1 și să fie de origine Peugeot pentru ușurința montajului. Totul bine și frumos, până când am văzut prețurile la care se învârt motoarele de Peugeot 106 GTI. Depășeau cu mult bugetul, chiar și peste prețul mașinii. Următoarea soluție a fost să căutăm un alt 1.6 dar de pe un 206, care în esență este același bloc, cu același cod, dar care din cauza admisiei, produce doar 109 cai putere. Pentru noi era suficient, în plus, se găsesc mult mai des, la prețuri mai accesibile. Numai că de obicei nu se vând complete, iar toate anexele ajung să coste cel puțin încă pe atât. Recalcularea bugetului a însemnat să căutăm un Peugeot 206 lovit, de pe care să ”transplantăm” motorul, cutia, anexele, cam tot. Interesant că după ce am luat această decizie, l-am și găsit undeva aproape, așa că în câteva zile eram pe platforma de tractări a lui Adi Balo, cu al treilea Peugeot pe care l-am cumpărat.

L-am lăsat la Sonic Motorsport în Lugoj pentru swap, dar am întâmpinat prima problemă importantă. Pentru a face trecerea de la un motor gândit pentru o caroserie la alta, ai nevoie de niște suporți speciali. Pentru că motorul de pe 206 cc este în esență, același ca pe 106 GTI, ne trebuiau suporții pentru motorul 1.6 GTI. Numai că acel model este extrem de rar, iar în dezmembrări este aproape imposibil să găsești ceva. Așa au început căutările pe absolut orice site și grup și forum să găsim acei suporți speciali. Am vrut chiar să-i scanăm 3D și să-i construim de la zero, idee la care încă nu am renunțat, dar am și găsit două opțiuni tocmai în Marea Britanie, acolo unde Peugeot 106 GTI a fost ceva mai popular. Încă suntem în discuții și cu unii și cu alții, așa că până atunci nu putem monta motorul de 1.6 litri.

Cumva ne-am împăcat cu acest gând, așa că următorul pas a fost să schimbăm, să modificăm și să reparăm tot ce se mai putea. Știam că pentru a scoate mai multă performanță din cei 60 de cai putere actuali, trebuia să ușurăm mașina. Coechipierul Adi, a golit mașina de banchetă, scaunului din dreapta, roata de rezervă și ce mai era inutil prin mașină, motiv pentru care am redus greutatea cu aproximativ 10%. Poate că 70 de kg nu par multe, dar din 800 kg e ceva. Asta a făcut o diferență, așa cum o să citiți mai jos. Am avut o problemă cu frânele și mai ales cu frâna de mână, care a fost remediată rapid la Sonic Motorsport, așa că acum mai trebuia punctul de contact cu asfaltul. Am căutat mult un set de anvelope care să corespundă dimensiunilor pe care noi le-am vrut, iar la final am decis să mergem cu Toyo Proxes TR1, o anvelopă cu profil asimetric, care are niște review-uri foarte bune, mai ales că ne trebuia ceva cu care să putem merge în legalitate și pe drumuri publice. Cu o zi înainte de prima etapă am adăugat ultimele retușuri, și anume niște stickere cu echipa și colaboratori, tot ce mai trebuia era să învățăm traseul, care din nou, era destul de tehnic.

Duminică dimineața. Prima zi frumoasă după mult timp, iar noi eram încrezători. Am ajuns la ora stabilită în parcul tehnic, și am început pregătirile. A urmat ședința tehnică, iar la 10:10 a intrat prima mașină pe traseu. Ca de obicei, eu eram al doilea. Încercam să memorez și să-mi aduc aminte cât se poate de bine fiecare trecere printre jaloane, așa că l-am urmărit pe primul coleg. Acesta a greșit prima manșă, așa că m-am deconcentrat și eu pe prima intrare. Când ceasul a fost 10:14 am plecat de pe linia de start. Așa cum spuneam, traseul tehnic a însemnat că trebuia să te concentrezi pe fiecare intrare printre porți și să numeri de câte ori faci un viraj, să nu ratezi vreunul. Mai mult de jumătate de traseu l-am făcut cum trebuie, până la o întoarcere cu frâna de mână, când după aceea am ratat poarta prin care trebuie să intru, iar astfel, am ratat complet următoarea parte a traseului. Nicio problemă, este abia prima manșă, a fost doar încălzirea, mai am timp să studiez traseul și să-l termin așa cum trebuie.

Mare mi-a fost mirarea când am văzut că aproape trei sferturi dintre concurenți au ratat într-un fel sau altul traseul și au fost penalizați. În prima fază, totul părea logic, dar când te aflai în spatele volanului, trebuia să fii concentrat la foarte multe trase, așa că, fără experiență, m-am deconcentrat. La fel s-a întâmplat și în cazul lui Adi, care îmi spunea încă de când ne-am întâlnit că nu apucase să studieze prea bine traseul. De obicei prima manșă este rezervată spectacolului pentru public, așa că Specar Team a venit acum în componență numeroasă, iar Darius a făcut spectacol cu tracțiune spate într-un Opel GT, iar Tibi Florescu a adus o mașină specială, un Ford Focus RS. Echipajele feminine au făcut o figură frumoasă și au demonstrat că au mai multă concentrare decât bărbații, iar Albert Baru, a completat traseul fără greșeală, demonstrând încă o dată calități impresionante. Au fost și probele de drift și karting, timp în care am mai analizat mașina, anvelopele, motorul, și modalități de a mai reduce din timpul destul de slab realizat în prima manșă. Poate că faptul că nu avem mașina completă, așa cum ne-am dorit să ne afecteze puțin moralul, dar am venit să ne distrăm, iar dacă reușim un timp bun, cu atât mai bine.

În a doua manșă am zis că trebuie să forțez și mai mult. Să merg din limită în limită. Micul motor de doar 1.1 litri efectiv urla la fiecare ieșire din viraj, turometrul sărea din linia roșie, iar anvelopele se străduiau după aderență. În parcarea de la Metro, acolo unde s-a ținut prima etapă, Raliul Mărțișorului, nu era cel mai aderent pe jos, mai ales după ce băieții de la drift au împrăștiat praf și bucăți de anvelope pe jos. Din nou, în a doua manșă, fiind concentrat mai mult pe timp, am ratat o intrare printre jaloane, care a însemnat penalizări, dar la final am reușit să reduc timpul general cu nu mai puțin de 25 de secunde. Chiar dacă am fost foarte încântat de acest rezultat, faptul că nu am completat așa cum trebuie traseul, nu este foarte relevant pentru timpul general. Duminică nu a fost o zi prea bună pentru mulți concurenți, care din motive de penalizări, nu au putut avea un timp real pe traseu.

La final, câștigător al clasei 1, în care am concurat noi a fost Marius Giurisici, în clasa 2 Sorin Mihoc, iar în clasa 3 Stepan Darius. Cel mai bun timp al zilei a fost realizat de Sorin Mihoc cu un Renault Clio RS care a parcurs traseul în 1.32 secunde. A fost o etapă de încălzire pentru noi. Am văzut ce greșeli am făcut și unde mai trebuie să lucrăm. Încă așteptăm câteva piese și componente care ne-ar face viața mai ușoară la volan, așa că sperăm ca etapa viitoare să venim și mai bine pregătiți.

O astfel de competiție te motivează, vine să-ți testeze pe lângă calitățile de pilot, și concentrarea, dedicarea, disciplina. În cadrul unui astfel de eveniment promovăm siguranța rutieră prin sport auto. Totul se desfășoară în deplină siguranță, iar organizarea este ireproșabilă de fiecare dată. Orice poate veni cu mașina personală și să se înscrie la ce etapă își dorește, iar mai apoi poți să-ți testezi calitățile tale și ale mașinii într-un cadru sigur. Ne revedem în data de 9 aprilie la Dumbrăvița pentru a doua etapă din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș, sper eu mult mai pregătiți.