Prezentare: Volvo EX90

Sunt doar câteva modele mai așteptate ca un noul SUV Volvo electric. Pe listă aș putea trece un noul BMW Seria 3 sau cum a fost cazul când a apărut Tesla Model 3. Adică mașini foarte așteptate, nu doar de către clienți, dar și de jurnaliști și analiști deopotrivă, pentru a vedea direcția în care se îndreaptă compania. Dacă un nou Seria 3 se așteaptă să fie mai bun decât generația precedentă, iar în cazul sedanului Tesla, toată lumea aștepta o Tesla mai ieftină, atunci când vorbim de marele SUV suedez, lucrurile sunt importante din ambele motive. Ultima generație XC90 a fost apreciată în unanimitate de toată lumea pentru design, confort, dotări, tehnologie și mai ales siguranță. Dar cum în ultima perioadă, majoritatea producătorilor anunță că de la sfârșitul deceniului vor trece exclusiv pe modele electrice, voiam neapărat să vedem cum arată, nu doar o nouă generație a acestui SUV, dar mai ales una electrică.

Noul model este botezat EX90, asta deoarece, deoacamdată, XC90 va mai rămâne printre noi, dar într-o versiune îmbunătățită și care folosește în continuare un motor termic cât de cât. Dar un SUV mare, frumos și mai ales electric de la Volvo era pe buzele tuturor de ceva timp. Acum avem răspunsul. Pozele și informațiile generale, iar suedezii nu dezamăgesc.

Cel puțin din punctul de vedere al design-ului pare o reinterpretare futuristă a lui XC90, așa că nici nu mă mai interesează cum o să fie SUV-ul clasic. Noul model electric este tipic suedez, dar cu niște tușe și artificii de design cum nu mă așteptam de la Volvo. Da, blocurile optice au în continuare forma ciocanului lui Thor, dar acum pare că sunt doar niște fascicule luminoase pentru luminile de zi. Asta deoarece ”farurile” se deschid asemeni unor ploape, iar luminile pentru faza scurtă sunt în spate. Aceasta este o soluție regăsită în anii 80 pe mașinile cu faruri pop-up. Personal ador această găselniță de design, deoarece reușește să facă întreaga parte frontală mult mai curată, iar pentru un automobil electric trebuie să fie și mai aerodinamică. Chiar și fără o grilă mare, Volvo EX90 arată bine din față, iar logo-ul companiei este integrat foarte frumos în partea frontală. Există totul o fantă de aerisire destul de generoasă în partea inferioară, suficient cât să-i ofere mașinii un aspect o idee mai sportiv. Probabil cel mai interesant aspect al părții frontale este prezența sistemului LIDAR poziționat deasupra parbrizului. Unii spun că se aseamănă cu sigla unui taxi sau o fantă de aerisire a mașinilor de raliu, dar odată cu acest sistem de radare, Volvo EX90 poate detecta pietoni și obstacole de la distanțe de 250 metri, astfel fiind pregătit cu sistemul de conducere autonomă Level 3.

Din lateral, EX90 este un produs tipic Volvo. Niște linii clare, curate, mai moderne, dar care păstrează identitatea vizuală de marcă, iar linia plafonului amintește clar de un XC90. Din acest punct de vedere efectiv nu am ce să-i reproșez mașinii și designerilor, care au mers pe cartea sigură. Totuși, la posterior lucrurile sunt cel puțin la fel de interesante ca în față. Blocurile optice, privite din depărtare, au acea formă verticală tipică Volvo, dar la o privire mai atentă, se vede că sunt despărțite, fiind cele două ”C-uri” pe capacul portbagajului, plus alte lumini suplimentare pe stâlpii spate. Este din nou, un artificiu de design, nou, original. Per total, Volvo EX90 este unul dintre cele mai frumoase SUV-uri de pe piață, fie ele electrice sau cu motor termic.

Interiorul noului SUV electric a fost prezentat acum ceva timp, dar nu prea poți să îți dai seama foarte bine sau să faci legătura cum ar arăta finalizat, în mașină. Se pare că obsesia noastră pentru smartphone este mai mare decât cea pentru TV, altfel nu îmi explic de ce toți designerii vin cu ecranele sistemelor de infotainment, poziționate pe verticală. Personal cred că este mult mai ușor și mai lizibil să fie puse pe lateral, pentru că astfel nici nu trebuie să-ți cobori privirea prea mult să cauți diferite comenzi. Acestea fiind spuse, mi se pare că Volvo EX90 doar se încadrează în trend când vine vorba de design interior, nu vine cu ceva nou și spectaculos, cum e în cazul design-ului exterior. Bineînțeles că materialele și feeling-ul va fi unul premium, spațiul arhisuficient pentru 7 persoane, iar de la volan te vei simți foarte bine, dar încercați un exercițiu de imaginație: acoperiți volanul și spuneți acum ce interior este?

Iar acum să trecem la partea pe care o aștepta cealaltă tabără. Trenul de rulare. Volvo este fără doar și poate unul dintre pionierii siguranței auto și mizează în continuare că în mașinile lor, toată lumea e în siguranță în caz de impact. Când vorbim de un SUV mare, cu 7 locuri, 2 motoare electrice și peste 500 de cai putere, sunt curios cum vor fi gestionate cele 2.8 tone ale mașinii. Încă nu îmi vine să cred la ce mase s-a ajuns în cazul mașinilor electrice. E bine că mașinile Volvo vor fi limitate la 180 km/h și că condusul autonom Level 3 va lua o mare parte din responsabilități.

La lansare vor fi disponibile două versiuni cu aceeași capacitate a bateriilor, de 107 kWh, care produc între 414 și 517 cai putere. Cuplul este de asemenea între 770 și 910 Nm. Cea mai puternică versiune poate accelera până la 100 km/h în doar 4.9 secunde, dar sunt curios cum va opri inerția celor 2818 kg. Probabil că recuperarea energiei la frânare va conta foarte mult în cazul autonomiei unui Volvo EX90. Pentru versiunea de 414 cai putere, autonomia maximă declarată este de 600 km. Probabil că în condiții reale va face vreo 500 km.

Acesta este unul dintre cele mai așteptate și cele mai importante SUV-uri pentru Volvo. Este versiunea electrică a lui XC90, o mașină care a făcut istorie Europa, dar nu numai, iar aici mă refer doar la ultima generație. Mai trebuie să aflăm prețul, dar am o presimțire că nu prea contează.