În fiecare an îmi zic că trebuie să ajung neapărat la Salonul Auto de la Geneva. Mai ales după ce acum doi ani de zile am experimentat pe propria piele exponatele prezente la Frankfurt, cel mai mare Salon Auto. E un sentiment impresionant să vezi de aproape maşinile despre care scriu, maşinile pe care le-am urmărit încă din stadiul de idee. Totuşi, Geneva pare a fi ceva aparte. Este unul dintre cele mai spectaculoase saloane auto, în ciuda faptului că este mult mai mic decât Frankfurt sau Paris, de exemplu, dar cu toate acestea, aici, producătorii auto ne prezintă cele mai impresionante modele. La Geneva vezi maşini precum LaFerrari, Koenigsegg sau Porsche Panamera Sport Turismo. La Paris vezi noul Megane.
Chiar în momentul în care scriu acest text, eu trebuia să mă aflu la volanul noului Porsche Panamera, dar printr-o conjunctură de evenimente, sunt peste 500 de km între noi. Totuşi, am ocazia să scriu despre versiunea break a acestei maşini. Probabil că nu pare la fel de interesant, dar noul Porsche Panamera Sport Turismo este foarte important pentru companie. Este primul break Porsche. Este Panamera la care visau mulţi dintre fanii modelului. Prevăzut încă din 2012, a fost nevoie de jumătate de deceniu pentru a-l vedea în toată splendoarea producţiei. Iar din punctul meu de vedere aşteptarea a meritat. Este unul dintre cele mai frumoase break-uri existente acum pe piaţă, plus că este una dintre cele mai exclusiviste caroserii.
Mulţi au spus că noul Panamera Sport Turismo nu va avea succes, dar dacă ne gândim că celălalt Porsche ce poate transporta 5 pasageri, este liderul de vânzări, am putea presupune că acest Sport Turismo va veni pe locul al doilea. Acum pentru o analiză mai subiectivă. Nu ştiu cine are nevoie de un Panamera break. Sau un Porsche ce poate transporta 1390 litri de bagaje. Cayenne ar putea face asta foarte bine, şi chiar mai mult. Vechiul Panamera avea o formă oarecum de break. Noul model este mult mai sedan, cu toate că luneta împreună cu capacul portbagajului, ceea ce înseamnă, teoretic, că deja avem un break. Acum totul va ţine de preferinţele subiective, vizuale ale clienţilor. Vrei un Panamera nou sau vrei un Panamera nou care să îţi amintească de cel vechi?
Dacă toate modele “joase” Porsche mizează pe sportivitate, mi se pare că Panamera Sport Turismo este singurul ce poate fi configurat elegant, fără să îţi baţi joc de el. Este probabil singurul Porsche unde lemnul la interior este permis. Sau chiar dacă nu este în culoarea neagră, nu ar fi o mare problemă. De exemplu, un Panamera roşu arată bestial, un Panamera Sport Turismo roşu, nu prea. Faptul că designerii germani au ridicat linia plafonului cu 5 mm înseamnă că pasagerii locurilor din spate au mai mult loc pentru cap, iar, în premieră, pot lua loc 3 pasageri în spate. Există bineînţeles, o opţiune cu doar două fotolii individuale. În ciuda faptului că plafonul este mai lung şi nu la fel de abrupt, spaţiu pentru bagaje este cu doar 20 de litri mai mare decât la un Panamera Sedan. Ce interesant e să zici acum Panamera Sedan. Cu siguranţă piaţa principală a acestei maşini va fi Europa de Vest. Pentru că oriunde altundeva Porsche Cayenne sau chiar Macan nu se vor clinti din poziţia de lider. În afară de Germania, Franţa, Elveţia şi alte câteva ţări, toată lumea este înnebunită după SUV-uri. Panamera Sport Turismo vine doar să fure clienţii de la Audi RS6. Care nici ăia nu sunt atât de mulţi. Bine că există şi o astfel de caroserie din partea Porsche.
În materie de date tehnice, nu există modifică faţă de modelul Panamera Sedan. Aceleaşi motorizări V8 şi V6 şi chiar hybrid. Modelul Turbo accelerează până la 100 km/h în doar 3.8 secunde, datorită motorului de 550 de cai putere. Mai multe informaţii vă voi spune într-un test drive dedicat modelului mai impractic, Panamera Sedan. Noua caroserie va avea succes. Este foarte exclusivistă, practică şi foarte rapidă. Toată lumea o va cumpăra. Până când apare noul Cayenne.
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.