Prezentare: Mercedes Benz S-Class
Nu prea pot să fiu obiectiv când scriu despre Clasa S. A fost cea mai specială mașină pe care am condus-o în primul an de blog, dar și ”poarta” către alte teste și articole ce au urmat. Generația W222 apărută în 2014 a fost atât de apreciată încât a pus Mercedes Benz lider incontestabil în segmentul de lux. Absolut toate mașinile mari apărute după 2014 au fost comparate cu acest S-Class. De la BMW Seria 7 la Tesla Model S sau chiar și unele SUV-uri, în cazul tuturor, terminai discuția: ”Da, dar nu e S”. Și această afirmație era pe bună dreptate. Clasa S arăta, se conducea și avea tehnologia demnă de o navă amiral. Era indiscutabil vârful de gamă. Lauda germanilor.
Toate inovațiile, noile linii de design au fost lansate prima dată pe S-Class. Era și normal, deoarece având în vedere că prețul conta mai puțin, germanii puteau să pună echipamente avansate, care sunt scumpe, și apoi să le aducă în restul gamei. Totuși, în cazul generației prezentate în 2020, lucrurile stau puțin diferit. Poate și faptul că trecem printr-o pandemie sau poate că se axează pe un alt vârf de gamă, precum EQS, dar noul S-Class nu mi se pare că se ridică la nivelul așteptărilor.
În primul rând, nu arată ca o navă amiral. Nu pare că acest design este cel care să ducă linia către celelalte modele. Dimpotrivă. Când mă uit la aceste imagini, văd doar un E-Class facelift mai alungit. Dacă mă uit din spate, văd doar un CLS. Din lateral, schimbările față de generația precedentă sunt minime. Nu spun că noul S-Class nu arată bine, dar este un design foarte ”cuminte”, mă așteptam la el, de când am văzut imagini spion. Combinația de mai multe modele, mai slab poziționate în gamă, nu se pretează pentru un S-Class. Acestea fiind zise, haideți să dezbatem în detaliu design-ul generației W223 a Clasei S.
Blocurile optice, așa cum spuneam, amintesc de cele ale noului E-Class facelift. Spre deosebire de generația actuală, acestea sunt alungite și au 3 fascicule LED principale. Semnătura luminoasă disctinctă pentru un S-Class, nu pare atât de puternică. Grila este probabil cea mai mare pusă vreodată pe un Mercedes Benz, dar se pare că acesta este elementul distinctiv pentru un vârf de gamă, indiferent de producător. În rest, partea frontală vine cu elemente de design deja cunoscute. Bara frontală arată mai bine în versiunea cu pachet optic AMG, iar cea normală nu mi se pare atât de elegantă. Profiul unui S-Class trebuie să fie desăvârșit. Așa a fost dintotdeauna, iar noua generație, pentru că nu vine cu schimbări majore, arată la fel de bine. Linia plafonului este cât trebuie de curbată, iar noul model are mânerele portierelor ascunse. Aceasta e o soluție din ce în ce mai folosită în segmentul premium, și îi oferă mașinii un look mai curat.
Posteriorul noului S-Class a fost, poate, cel mai discutat. Părerile sunt împărțite, unii care spun că arată prea mult a CLS, iar alții care îl văd foarte modern, chiar futurist. Eu rămân tot fanul generației precedente și spun că blocurile optice poziționate pe verticală ca în cazul fostului model, sunt atât de elegante și încă niciun alt producător nu a reușit să le integreze atât de bine. Poate doar Rolls-Royce, dar pe S-Class erau chiar mai frumoase și mai bine proporționate. Sunt curios dacă în timp, noul S-Class va putea fi distins de restul modelelor. Recunosc că linia de design începută în 2014, am avut câteva dificultăți în a distinge un C-Class de un E-Class sau S în trafic.
În niciun caz noul Mercedes Benz Clasa S este un automobil urât. Nici măcar unul anost. Dar ce se potrivește pe o berlină normală, nu se pretează pentru un S-Class. Aștept să apară la test drive și atunci să pot să-l văd de aproape.
Din nefericire, lucrurile nu stau mai bine nici la interior. Aceasta este strict părerea mea. Clienții care optează pentru o limuzină din clasa de lux nu se mai uită la prețul de achiziție. Ei vor cele mai noi tehnologii, cele mai bune materiale și cea mai confortabilă experiență. Ai spune că design-ul interior cade pe locul al patrulea, dar Clasa S a fost limuzina elegantă prin definiție. Oferea un design al interior foarte fluid, comparabil cu cel al unui mobilier sculptat. Noua generație este mult mai modernă. Nu știu dacă acest lucru este neapărat bun, dar măcar a păstrat o mulțime de elemente apreciate. Punctul central al noului interior este uriașul display de 12.8 inch care ”curge” spre consola centrală. Trebuie să spun că seamănă cu cel din Tesla Model S, dar în același timp, dacă tot vrei să faci un ecran uriaș în mijloc, îl faci ca în S-Class. Designerii au eliminat nu mai puțin de 27 de butoane fizice, totul fiind acum acționat de pe comenzi haptice de pe acel ecran, inclusiv cele pentru climatizare. Dacă un touchscreen poate fi greu de utilizat, funcția de comandă vocală ”Hey Mercedes” a fost îmbunătățită și poate fi accesată de pe orice scaun și recunoaște peste 20 de limbi. Un al doilea ecran a luat locul instrumentarului de bord, dar noutatea este că informațiile sunt transmise 3D, iar informațiile de navigație cu realitate augmentată sunt proiectate pe parbriz.
Oricât de avansat tehnologic este un ecran, acesta nu poate lua locul senzației când atingi un buton din aluminiu rece sau când simți porii unui lemn și în niciun caz nu are personalitatea unui bord desenat de mâna unui designer. Totuși, nu e totul fără emoție, așa că în spatele imensului ecran este un bord ce amintește parcă de o ambarcațiune, iar modul în care înconjoară pasagerii și se continuă pe fețele portierelor mi se pare incredibil de frumos, de special și elegant. Scaunele față sunt asemănătoare cu cele de pe generația precedentă, dar acum și pasagerii față beneficiază de pernele moi suplimentare.
Noul S-Class mizează mai mult pe inovații tehnologice și mecanice, decât pe design revoluționar. O noutate pe care am văzut-o în multe imagini de presă, este apariția unui sistem de direcție integrală. Majoritatea concurenților oferă deja un astfel de sistem, dar pe noul S-Class roțile spate pot vira până la 10 grade. Asta înseamnă că raza de bracaj are doar 10.5 metri pentru varianta cu ampatament scurt, adică la fel de bine ca un A-Class. Totuși, pentru a beneficia de acest sistem, roțile sunt limitate la o dimensiune maximă de 255/40/R20. În imagini arată chiar spectaculos și cred că manevrabilitatea în oraș și prin parcări mai ales, o să fie foarte bună. Noul model mai vine și cu suspensia pneumatică E-Active Body Control, care are un sistem de 48V și folosește mai multe procesoare multi-core, peste 20 de senzori și o cameră video care analizează de 1000 ori pe secundă evenimentele din trafic. În caz de impact lateral, mașina se ridică în câteva milisecunde, pentru ca impactul să fie în partea inferioară și pentru a proteja mai bine ocupanții. Tot pentru siguranța pasagerilor, noul S-Class vine în premieră cu airbaguri frontale pentru pasagerii spate.
Nu în ultimul rând, Mercedes Benz Clasa S beneficiază de nivelul 3 pentru condusul autonom, ceea ce înseamnă că poate rula complet singur, pe distanțe lungi, în trafic greu sau pe anumite porțiuni de autostradă. Gama de motorizări este cunoscută de la vechea generație, folosind motoare cu 6 și 8 cilindri, atât diesel cât și benzină. Toate beneficiază de un sistem mild-hybrid de 48V, iar puterile sunt de la 286 la 500 cai putere. Probabil că varianta cu motor V12 va fi rezervata doar pentru un viitor Maybach. La fel și în cazul versiunii electrice. Nu cred că va exista un S-Class electric, în condițiile în care Mercedes a anunțat deja EQS.
Uitându-mă peste imaginile de presă, trebuie să recunosc că un S-Class trebuie să fie negru, altfel nici nu contează. Astfel parcă liniile sunt și mai elegante, mai potrivite pentru o limuzină. Mercedes Benz Clasa S împinge de multe generații limitele tehnologice, de design, de lux, comfort și siguranță. Poate că noul model nu este atât de avansat precum predecesorul său, dar păstrează ideologia de inovație.