Cu o săptămână înainte de dezvăluirea oficială în cadrul Salonului Auto de la Detroit, Mercedes Benz a publicat primele imagini ale noii Clase E. Această caroserie a germanilor era probabil una dintre cele mai distinctive din toată gama, păstrând timp de mulţi ani un design relativ clasic. Cu toate că facelift-ul generaţiei precedente a renunţat la blocurile optice duble, distinctive pentru E-ul modern, restul design-ului era învechit.
Trebuie să mărturisesc că în ultima perioadă am avut o atracţie deosebită pentru ultimul model E-Class cu faruri duble, chiar am navigat site-urile de anunţuri auto second-hand în căutarea unuia cu pachetul optic AMG. Chiar am spus într-o postare pe facebook că indiferent cum va arăta noul E-Class, acea generaţie va rămâne preferata mea. Ei bine, nu m-am înşelat. DAR! Există un mare DAR. Odată cu prezentarea imaginilor noii generaţii, internauţii au sărit în sus, iar noul E-Class nu a fost primit cu ochi buni. Într-un fel le dau dreptate, dar de dragul discuţiei voi lua apărarea noii limuzine Mercedes Benz.
De fiecare dată când Apple introduce un nou iPhone, toată lumea critică design-ul pentru că este prea asemănător cu generaţia precedentă. Văzând cozile de cumpărători în faţa magazinelor Apple, stau să mă gândesc cine sunt acei cârcotaşi? Să ştiţi că eu eram unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai identităţii de marcă, dar niciodată nu am vrut ca să am acelaşi produs, doar dimensiunea să difere. Totuşi, nu este prima dată când Mercedes Benz face acest lucru. Iar aici nu vorbim doar despre Mercedes. Aceeaşi situaţie este şi la BMW, Audi, Lexus, Jaguar şi lista poate continua. Ori aşa e bine, ori cu toţii greşim.
Noul Mercedes Benz E-Class arată foarte asemănător atât cu C-Class, dar şi cu S-Class. Asta deoarece E-Class se află exact între aceste două modele. Într-un fel era logic să preia elemente de design una de la cealaltă. Apoi ar mai exista o chestiune. În unanimitate spunem că S-Class este una dintre cele mai frumoase limuzine din clasa de lux. De ce nu ai vrea una care arată asemănător, dar mai ieftină? Iar aici să nu răspundă posesorii de S-Class. Ţin minte că vorbeam cu nişte prieteni şi toţi am căzut de acord că una dintre cele mai cool modele Mercedes Benz este offroader-ul G-Class. Nu aţi vrea un G-Class ceva mai mic şi mai ieftin. Eu cu siguranţă aş vrea. Deci nu văd care e problema cu design-ul noului E-Class.
În primul rând are cea mai elegantă caroserie din segment. Nu degeaba vorbim de E-Class. Partea frontală primeşte atât grila cu logo-ul companiei în centru, flancată de lamele din aluminiu, dar şi una elegantă, cromată, iar “steaua” Mercedes Benz tronează pe capotă. Până acum, doar Clasa S mai oferea acest detaliu. Bara frontală, încă din dotarea standard arată relativ sportiv, iar dacă totuşi vrei eleganţă, conturul cromat din jurul prizelor de aer vine ca o mănuşă. Din profil noul E-Class arată la fel de elegant, chiar mai elegant decât generaţia anterioară, linia plafonului având proporţii aproape perfecte. Dacă tot vorbim de proporţii, felul în care linia portbagajului se îmbină cu cea a lunetei este ireproşabil, totul terminându-se frumos cu un mic eleron pe capacul portbagajului. Blocurile optice spate sunt o interpretare de mijloc între cele de pe C-Class şi S-Class.
În varianta cu pachet optic AMG, E-Class arată chiar sportiv, prizele de aer din bara frontală sunt mărite, găsim praguri noi, mai profilate, iar la posterior bara este completată de un mic difuzor de aer. Iar ca totul să fie ok la design-ul noului E-Class, trebuie iar să vedem generaţiile precedente. Dacă noua generaţie arată bine indiferent de pachetul optic, pentru generaţiile trecute trebuia optat neapărat pachetul AMG. Este o schimbare binevenită. Ca să nu uit. Unul dintre cele mai discutate detalii de design îl reprezintă forma blocurilor optice. Acestea sunt o idee prea rotunjite, dar bine integrate în design-ul general, păstrând totuşi cele două bande de lumini LED, la fel ca la generaţia precedentă cu facelift. Noile blocuri optice sunt printre cele mai avansate din segment, oferind tehnologia Multibeam.
La interior, noul E-Class este apreciat în unanimitate. Într-un fel mă miră, pentru că acesta este exact combinaţia dintre interiorul unui S-Class în partea superioară şi cel al unui C-Class în partea inferioară. Acestă combinaţie pare că funcţionează foarte bine, dar trebuie optat pentru o versiune de echipare mai înaltă, pentru a primi display-urile digitale. În versiunile de bază, aceste ecrane sunt înlocuite de instrumentar clasic şi un sistem de infotainment cu ecran de dimensiuni mai mici. Din primele imagini putem vedea că Mercedes Benz a optat pe cartea luxului, mai degrabă decât sportivitate, scaunele arată absolut spectaculos, ca să nu mai vorbim de îmbinările la nivelul bordului cu portierele. Despre interior şi despre cum se simt toate aceste lucruri o să putem vorbi mai pe larg într-un viitor test.
Mercedes Benz nu a publicat foarte multe detalii tehnice, ştim doar că noul E-Class va debuta cu motoare de 4 cilindrii atât pe benzină cât şi diesel, cel mai interesant va fi noul E220d cu un motor nou, de 2 litri, ce produce 195 de cai putere. În sfârşit fiind convenabil pentru impozitul din România.
În loc de concluzie ar trebui să spun că nu sunt surprins de noul E-Class, mai ales din pricina design-ului. Aşa cum citisem într-un articol pe autoevolution.com, nu este prima dată când Mercedes Benz desenează cele 3 limuzine ale sale să fie asemănătoare, aruncaţi o privire spre modelele dinainte de 1995 şi o să vedeţi că e greu să distingi un S de un E şi aşa mai departe. Oricum ai lua-o, nu poţi să spui că noul E-Class este o maşină urâtă, mai ales că seamănă cu o maşină frumoasă, iar cu siguranţă este mult mai bun decât generaţia precedentă. Deci, unde a greşit Mercedes Benz cu noul E-Class?
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.