În prezent, SUV-urile se vând mai bine decât orice altă caroserie, indiferent ce segment de preţ vorbim. Ne plac maşinile practice, dar mai ales ne place poziţia înaltă la condus şi faptul că o astfel de maşină de oferă un anume statut. Cu toate că producătorii încearcă din răsputeri să readucă sedan-urile, break-urile şi coupe-urile înapoi în topul vânzărilor, SUV-urile şi crossover-ele fură tot. Dacă până şi Bentley, Lamborghini sau Rolls Royce şi-au dat seama că aceasta este viitorul, restul ce ar putea să facă? Ei bine, să fie ca Mercedes Benz, care au creat un AMG-GT în caroseria mult îndrăgită.
Noul Mercedes Benz GLC şi GLC Coupe se vând “ca pâinea caldă”. Pe bune. Întrebaţi orice dealer şi urmăriţi orice statistică şi veţi vedea că aceste două SUV-uri sunt mană cerească atât pentru clienţi, cât şi pentru cei care le vând. Pentru că sunt bune. Îţi oferă absolut tot ce ai nevoie de la o maşină. Imagine, spaţiu, confort, practicalitate, eleganţă. Acum, Mercedes-AMG intervine şi le oferă putere. Muuultă putere. De la minim 470 de cai putere la un maxim de 510 cai putere! Pe un SUV compact!
Inserând celebrul motor V8 de 4.0 litri din Afalterbach, cel regăsit sub capota oricărui AMG începând cu C63 până la AMG-GT-R, SUV-ul compact GLC63 produce 476 de cai putere şi un cuplu maxim de 650 Nm. Pentru varianta GLC63S Coupe, puterea ajunge la 510 cai şi 700 Nm. Pentru că vorbim totuşi de un SUV, puterea este transmisă tuturor celor patru roţi prin intermediul sistemului 4Matic, astfel, cel mai puternic GLC AMG este mai rapid chiar decât supersportiva GT-S. Eu am condus un AMG GT-S şi am simţit cum e să ajungi la 100km/h în 3.8 secunde. Gândiţi-vă că un SUV de aproape 2 tone ajunge acolo în 3.7 secunde. Parcă Mercedes-AMG rescrie legile fizicii. Nu prea este posibil să ai asemenea performanţe. Sau totul se rezumă la sistemul 4Matic? Un rol important în atingerea acestor performanţe îl are şi noua cutie produsă în România, 9G-Tronic, ce oferă celui de la volan 9 rapoarte ce pot fi schimbate şi manual cu ajutorul clapetelor din spatele volanului.
GLC63 va avea mai multe moduri de condus, selectabile prin intermediul AMG Dynamic Select, iar GLC63S Coupe va avea suplimentar un mod “Race”, pentru că cine nu doreşte să-şi conducă SUV-ul pe un circuit? Revenind la chintesenţa acestei maşini. Ceea ce a realizat Mercedes-AMG este cu adevărat remarcabil. Cu fiecare model nou, AMG duce performanţa la alt nivel. Chiar şi micul A45 este unul dintre cele mai rapide automobile cu plecare de pe loc. Noul E63 este cel mai rapid sedan, iar acum noile GLC63 şi GLC63S Coupe devin cele mai rapide SUV-uri. Dacă până acum BMW s-a încăpăţânat să nu producă X3/X4M, acum chiar nu mai au niciun motiv să nu o facă.
Am condus ambele variante de caroserie a clasei GLC, dar în variantă de motorizare diesel de 204 cai putere. În plus, am putut să văd şi diferenţele dintre un model cu pachet clasic, elegant, pentru offroad, dar şi unul în pachetul sportiv AMG. Din punct de vedere vizual, noile GLC63 şi GLC63S vin cu acelaşi limbaj de design inspirat de la fraţii E63 şi AMG GT-R. Astfel, SUV-urile privesc o nouă grilă denumită “Panamerica”, cu lamele verticale, care, sincer, se potrivesc mult mai bine pe o maşină mai mică, în schimb pe un SUV arată diferit. Bara frontală este inspirată de asemenea de la modelul GT-R, avem praguri profilate, pasajele roţilor sunt mult mai bombate, exact cum ar trebui să fie un AMG veritabil, iar spatele este completat de evacuarea cu 4 ieşiri, incorporate într-un difuzor de aer.
În variantă full AMG, aceste SUV-uri arată extrem de agresiv. Mi se pare că GLC63 arată chiar mai agresiv decât fratele mai sportiv GLC63S Coupe. Asta se poate datora şi faptului că nu prea vezi multe SUV-uri compacte cu o asemenea evacuare. Sau cu o asemenea “gură” în faţă. Concluzionând, Mercedes-AMG îşi continuă expansiunea, oferind 3 noi modele, pe două caroserii, fiind constructorul de maşini sport cu cele mai multe modele. Într-un fel e bine, pentru că asta înseamnă că va forţa concurenţa să vină cu ceva similar. Şi cine nu vrea un SUV de 500 de cai putere ce atinge suta în 3 secunde?
Mercedes-AMG GLC 63 S 4MATIC+ Coupé, designo diamantweiß bright; Mercedes-AMG GLC 63 S 4MATIC+, 2017 ;Kraftstoffverbrauch kombiniert: 10,7 l/100 km; CO2-Emissionen kombiniert: 244 g/kmMercedes-AMG GLC 63 S 4MATIC+ Coupé, designo diamond white bright ; Mercedes-AMG GLC 63 S 4MATIC+, 2017; Fuel consumption combined: 10.7 l/100 km; combined CO2 emissions: 244 g/km
https://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2017/04/MB-AMG-GLC-63-4955.jpg531980batrinuhttps://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2020/03/turatii-scrise-logo-negativ-enf-01-1.pngbatrinu2017-04-05 12:09:442017-04-05 12:09:44Prezentare: Mercedes-AMG GLC63 şi GLC63S Coupe
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.