Prezentare: Ford Mustang GTD

Ford tocmai a prezentat cea mai extremă versiune a noului Mustang. Denumită GTD nu este versiunea diesel GTI, așa cum ne-am obișnuit cu nomenclatura GTD, ci este un supercar adevărat, inspirat din modelul de competiții Mustang GT3. Din punctul meu de vedere, acest timp de versiuni ar trebui să existe în ograda fiecărui producător ce are un automobil sport în ofertă. Lumea, publicul, fanii, adoră versiunile de curse, așa că apariția unui Mustang de 800 de cai putere și un preț de 300.000 de dolari este ceva cu adevărat special.

Dar până la performanțe absolute, haideți să vorbim despre design. Pentru că noul Mustang GTD este parcă desenat de un tuner, nu de fabrică. Cum spuneam, este inspirat din modelul de curse GT3, ceea ce înseamnă că mașina are o mulțime de elemente aerodinamice funcționale, cum ar fi aripile extrem de evazate, pragurile profilate, partea frontală foarte agresivă și mai ales eleronul de dimensiuni considerabile, în forma ”gâtului de lebădă” prin pe stâlpii spate. Mașina pare scupltată în tunelul aerodinamic, deoarece avem nu mai puțin de 4 prize de aer în capotă, o grilă a radiatorului ce se deschide pe toată lățimea mașinii, prize de aer agresive în aripile față, în stilul celor de pe Porsche 911 GT3RS, dar și în fața aripilor spate. Nu degeaba am pomenit de modelul german, deoarece Ford Mustang GTD are ca rival principal modelul extrem al celor de la Porsche. De fapt, chiar oficialii americani ne spun că vor cu acest model să obțină un timp de sub 7 minute pe bucla de la Nordschleiffe. Dacă reușesc acest lucru, Ford Mustang GTD ar fi abia a doua mașină cu motor față care să obțină această performanță.

Pe lângă elementele aerodinamice atât de necesare pe circuit, ai nevoie de un tren de rulare pe măsură, iar aici Mustang GTD promite multe. Motorul V8 de 5.2 litri, produce 800 de cai putere și este conectat la o transmisie dedicată cu 8 rapoarte, spre deosebire de celelalte versiuni Mustang care folosesc o cutie cu 10 trepte. Motorul aflat sub capotă este același ”Coyote” pe care îl știm, dar îmbunătățit substantiv, pentru că are un supercharger, valve și evacuare din titaniu, iar transmisia cu dublu ambreiaj este poziționată în spate, pentru un raport al maselor de 50:50. Pentru că este derivat din versiunea de competiții, Ford Mustang GTD are bineînțeles un mod de rulare denumit Track Mode, care deschide valvele evacuării și coboară mașină cu 40 mm instant, așa cum e la fratele mai mare Ford GT.

Aceasta este cel mai nebun și cel mai spectaculos Mustang din istorie, pentru că așa ne-a obișnuit Ford în ultima perioadă. Să construiască mașini pentru pasionați. Mă gândesc că la un moment dat la masa oficială, cineva a zis: Hai să facem o versiune de stradă a mașinii de curse. Iar pentru că e America, țara tuturor posibilităților, exact asta au făcut. Mai rămâne întrebarea: merită 300.000 dolari?