Prezentare: Ford Mustang facelift
În urmă cu exact o săptămână publicam articolul despre cel mai europenizat Mustang al tuturor timpurilor, articol pe care l-am numit “Visul american“, pentru că era prima prima dată în cei peste 50 de ani de existenţă a legendarului model, când acesta putea fi cumpărat de europeni de la un dealer din Europa. Generaţia actuală şi-a făcut debutul acum vreo doi ani, iar imediat cum a apărut pe Bătrânul Continent, Ford Mustang a devenit un best-seller. De fapt, a devenit cel mai vândut coupe sport, indiferent cu cine a concurat. În mare parte, acest succes a fost bazat pe un preţ de bază absolut imbatabil. Niciun alt automobil din această clasă nu îţi poate oferi peste 300 de cai putere, la un preţ de până 40.000 de euro. Dar a mai existat o chestie. La fel cum spuneam în articol, voiam un Mustang pentru feeling-ul american pe care îl oferă. Pentru look-ul inconfundabil, dar şi pentru artificiile sale specific americane. Mă bucur că am reuşit să conduc generaţia actuală Mustang (2016) şi să pot să împărtăşesc imaginile realizate, cu voi, pentru că facelift-ul pentru 2017/2018 mă lasă puţin rece. Să explic.
Modelele pe care Ford le-a lansat în perioada 2013-2016 sunt printre cele mai reuşite după mulţi ani. Nu doar modelele pentru Europa, dar în general. Mi se pare că generaţia actuală Mondeo este o berlină foarte frumoasă, îmi place noul Ford Focus, mai ales în haine RS. Vârful de gamă Ford GT este desenat încă din 2015, iar cea mai vândută maşină din Statele Unite de peste 35 de ani, Ford F150, cu ale sale blocuri optice în forma literei C, arată foarte bine pentru un pick-up. În schimb, începem să vedem noul Ford Fiesta, care la prima vedere arată, cel puţin ciudat. La fel aş putea spune şi despre facelift-ul modelului F150, dar mai ales acum, al noul Ford Mustang. Nu zic că nu arată bine, dar arată ciudat. Ori ne-am obişnuit cu modelele actuale, ori proporţiile sunt aiurea. Iar cum ştim, proporţiile din limbajul de design sunt literă de lege.
Nu cred că europenii îşi doreau neapărat un concurent pentru Seria 4, dar cu siglă de Ford. Ci îşi doreau un Mustang, aşa tipic, cum este el. Facelift-ul în schimb aduce cuvinte precum tehnologie, modernism, atletic. Cuvinte pe care nu le vrem neapărat de la un Mustang. Primul lucru pe care îl vezi la noul Mustang facelift sunt noile blocuri optice. Acestea, cu toate că arată mai agresiv, datorită capotei mai alungite, nu mai sunt la fel de frumoase. Extremităţile sunt desenate în jos, iar asta înseamnă că “ochii” pe care îi asociem cu farurile, sunt trişti. Da, acum dispun de tehnologie LED, dar nu cred că asta îmi doream. Apoi vin semnalizările. Acestea sunt separate faţă de far, dar acum sunt mult mai lungi şi mai apropiate de faruri. Acest lucru creează o disproporţionalitate a părţii frontale. Cu toate că bara frontală este mai sportivă, chiar mai agresivă, nu pot să-mi iar privirea de la farurile maşinii. Noua bară faţă este mai dinamic desenată, dar îşi pierde din personalitatea retro a modelului pre-facelift. Capota primeşte acum nervuri noi, dar din imagini văd că nu mai este la fel de bombată, iar din interior, nu se mai vedea spectaculos.
Din profil, noul Mustang este foarte asemănător cu generaţia actuală, păstrând linia de fastback. Acum se pot alege între 12 modele de jante. Partea posterioară mai aduce schimbări, dar sunt suficient de subtile încât să nu schimbe imaginea cu care ne-am obişnuit. Difuzorul spate este puţin schimbat şi mai agresiv, iar în versiunea GT, Mustang-ul cu motorul V8 de 5 litri are evacuare cu 4 ieşiri.
Ajugem şi la interior, unde schimbările sunt exact acelea pe care nu le doream neapărat. În articolul meu am scris de instrumentarul de bord clasic, retro, ce aminteşte de primele generaţii, prin turometrul cu ac ce îţi arată “Revolucions per minute” sau vitezometrul ce indică “Ground Speed”. Acestea sunt înlocuite de un ecran digital, ce poate afişa tot aceleaşi informaţii sau poate fi modificat să arate şi alţi parametri. Cum spuneam, nu vreau un interior de BMW cu siglă Ford. Alte schimbări importante nu se prea găsesc la interior, ceea ce e un lucru bun.
Ford ne spune că cele mai importante schimbări sunt sub caroseria nouă. Şi anume, noul Mustang are acum opţional un sistem de amortizoare magnetice, ceea ce înseamnă că va fi şi mai dinamic, motorizările de patru cilindrii dar şi cea V8 primesc mai mult cuplu, iar cutia automată cu 6 rapoarte a fost înlocuită cu una complet nouă cu nu mai puţin de 10 rapoarte. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, tot manuala aş alege-o. Noul Mustang mai oferă în premieră pentru model, o multitudine de sisteme de siguranţă activă şi pasivă, cum ar fi frânarea automată la detectarea pietonilor. Cred că faţa agresivă a modelului pre-facelift era suficientă pentru a nu-i sta nimeni în cale.
Sunt convins că în viitor mă voi obişnui cu acest design. Sunt convins şi că atunci când mă voi sui din nou la volanului noului Mustang nu mă va deranja nimic din ce am scris mai sus. Pentru că numele este suficient cât să te facă să te simţi special.