Prezentare: Ferrari 812 Superfast

Ferrari se află într-o perioadă de tranziţie. În gama constructorului italian se află atât modele foarte noi şi foarte avansate tehnologic, cât şi modele ce păstrează arhitecturi mai vechi. Acestea din urmă se regăsesc pe coupe-ul mare, cel cu motorul V12 amplasat în faţa şoferului. Modelul F12 Berlinetta a apărut pe micile noastre ecrane acum mai bine de 5 ani, deci un înlocuitor pentru acesta se aştepta de ceva vreme. Cu toate că nu suntem obişnuiţi ca Ferrari să scoată modele noi şi facelift-uri în ritm de Volkswagen, de exemplu, aşa că jumătate de deceniu între modele este suficient. Ceea ce avem acum în aceste imagini şi vom putea vedea pe viu luna viitoare în cadrul Salonului Auto de la Geneva este noul Ferrari 812 Superfast.

Ferrari 812 Superfast -1 Da, aţi citit bine. Noul Ferrari se numeşte Superfast. Pentru că numele acestui model a fost dat de băiatul de 9 ani a patronului Ferrari. Altfel nu îmi explic cum o maşină atât de importantă precum coupe-ul V12 de la Ferrari se numeşte “Foarte Rapid”. Dar dacă e să ne uităm la hypercar-ul lor, acesta se numeşte “Ferrari-ul”. Deci Superfast e chiar ok.

Trebuia să dezbat numele acestei maşini, pentru că este în acelaşi timp şi comic şi cool. Nu ştiu încă de la ce vine 812. Poate mă lămuriţi cu un comentariu mai jos. Spuneam că acest model este unul foarte important pentru Ferrari, deoarece coupe-urile V12 au fost tot timpul speciale. Un motor V12 imens sub capota faţă, tu în mijloc şi tracţiunea în spate. Acestea formează un echilibru perfect şi o senzaţie extremă. 812 Superfast este cu atât mai special, cu cât este ultimul coupe cu motor V12 aspirat. De acum încolo toate modelele Ferrari vor folosi tehnologia turbo. Iar pentru că acest motor se retrage, inginerii Ferrari i-au făcut un “cântec de lebădă”.

Ferrari 812 Superfast -5 Vobim despre o unitate V12 complet nouă, ce are acum o cilindree de 6.5 litri, cu 300 cmc mai mult decât predecesorul F12 Berlinetta şi care produce 800 de cai putere la o turaţie maximă de 8500 rotaţii pe minut. Impresionant este şi cuplul motor de 718 Nm, ce apar la 7000 de rotaţii. Un motor aspirat este un motor de turaţie înaltă. Acolo, aproape de linia roşie, se întâmplă magia. Iar pentru că se turează atât de mult, sunetul evacuării este cu atât mai perfect. Credeţi-mă, am auzit pe viu un V12 “în linie roşie” şi e muzică pentru urechi. Nimic nu se compară cu un V12 aspirat. Cu acest motor 812 Superfast devine cel mai puternic Ferrari cu motor aspirat natural. Depăşind chiar şi extremul F12 tdf. Cu toate că performanţele sunt similare. Noul model accelerează până la 100 km/h în doar 2.9 secunde şi atinge o viteză maximă de 340 km/h. Toată puterea este transmisă doar roţilor spate prin intermediul unei cutii automate cu dublu ambreiaj şi 7 rapoarte. Cred că este cea mai rapidă maşină de serie cu tracţiune spate. Nu degeaba are sufixul “Superfast”.

De obicei coupe-urile V12 de la Ferrari erau considerate mai mult nişte GT-uri ce pot înghiţi kilometrii întregi de drum, dar acest nou 812 Superfast promite să fie şi foarte agil. Datorită unui sistem denumit Virtual Short Wheelbase, roţile spate pot vira şi ele, pentru o mai bună dinamică în viraje. Acest sistem este preluat de la extremul F12tdf, şi, în plus, 812 beneficiază în premieră de direcţie electrică.

Ferrari 812 Superfast -2 Cu siguranţă cei mai fericiţi dintre noi, ce vor cumpăra acest model, se gândesc nu numai la performanţe uluitoare, ci şi la un design spectaculos. Predecesorul, F12 Berlinetta, a fost considerat unul dintre cele mai frumoase coupe-uri Ferrari din ultimii ani. Avea linii curate şi elegante. Noul model este o evoluţie a acestuia, dar care se vrea mai agresiv. Astfel, adoptă elemente de design atât de la F12tdf, cât şi de la noul GTC4 Lusso, modelul Ferrari cu patru locuri şi caroserie hatchback.

Ferrari 812 Superfast -4 Noul 812 Superfast este foarte agresiv privit din faţă. “De vină” sunt noile blocuri optice ce se alungesc spre imensa grilă frontală. De fapt, aceasta compune toată bara faţă, design-ul fiind relativ simplu în rest. Totuşi, în grilă se regăsesc fante pentru aerisire şi flux de aer, dar şi flaps-uri ce se deschid sau se închid în funcţie de viteza de deplasare. Totodată avem şi o capotă nouă şi splittere sub bara faţă. Din profil, noul 812 aminteşte mai mult de modelul F12tdf, decât de modelul “normal”, dar tăieturile din portieră, ce încep din spatele roţilor şi se continuă până deasupra aripilor spate, sunt extrem de agresive. Jantele au un design nou, care din punctul meu de vedere se potrivesc perfect în design-ul general al maşinii. Sunt agresive, dar cu spiţe curbate. Probabil schimbarea cea mai evidentă este adoptarea a patru blocuri optice în spate. Acestea par a fi preluate de la modelul GTC4 Lusso şi arată foarte bine şi pe 812 Superfast. Remarcăm o linie a lunetei foarte agresivă, dar şi un difuzor imens, flancat de evacuarea dublă. Ca orice Ferrari de generaţie nouă, design-ul este subiectiv. Ori îţi place, ori nu. Acum 5 ani, când a apărut atât F12 Berlinetta, cât şi 458 Italia, în unanimitate am zis că sunt maşini frumoase. Acum, Ferrari le-a oferit un design mult mai… distinctiv, să zicem.

Cred că, mai presus de design-ul exterior, chiar şi de cât tehnologiile disponibile, acest model este special pentru ideea în sine. Este ultimul Ferrari V12 cu motor aspirat. Această maşină va fi foarte căutată în viitorul nu foarte îndepărtat.

Ferrari 812 Superfast -3 Ferrari 812 Superfast -6