Prezentare: Dodge Viper ACR
Automobil Clubul Român nu a avut nimic de a face cu ultima creaţie a constuctorului amercan Dodge. Este doar o coincidenţă de nume. Acronimul ACR înseamnă că acest Dodge Viper este cel mai rapid şi cel mai radical model de până acum. Nu că Viper ar fi vreun finuţ, este chiar super spectaculos, mai ales când ne gândim la primele generaţii care erau de-a dreptul ridicole. Numele Viper este sinonim cu supercar-ul american în cea mai spectaculoasă formă a sa.
Când au prezentat a treia generaţie Viper, Dodge au fost foarte încrezători. Nu mai era la fel de brutală precum primele 2 generaţii, era mult mai elegantă şi mai potrivită pentru mase. Se pare că această strategie nu a dat roade, iar vânzările nu s-au ridicat la aşteptări. Din acest motiv, Dodge a venit cu o politică de scădere a preţului cu aproximativ 10.000 de dolari pentru fiecare exemplar. Aş putea spune că este puţin cam disperat, dar ce să faci? Mi se pare că Dodge Viper a avut de pierdut şi pentru că în acelaşi an al lansării a apărut şi noua generaţie Corvette. Care venea cu un preţ mai mic, performanţe asemănătoare, design foarte similar, dar şi un nume mai puternic. Totuşi Viper este acel supercar extrem cum puţine mai sunt în fabricaţie astăzi. Iar în variantă ACR este cu adevărat brutal.
Vechea generaţie Viper ACR devenise cel mai rapid automobil care străbate circuitul de la Nurburgring. Puţin ciudat şi neaşteptat pentru o maşină americană să fie cea mai rapidă pe un circuit european. Dar asta i-a adus gloria, vă daţi seama cât de bună era pe circuit? Acum a sosit momentul să vedem ultima interpretare. Folosindu-se de un motor absolut imens cu 10 cilindri în V şi o capacitate de 8.4 litri, Viper ACR produce 645 cai putere. Totuşi fiind un automobil dedicat circuitului, viteza maximă nu este una foarte mare. Acul kilometrajului se opreşte la 285 de km/h. Cred că nici sprintul până la 100 de km/h nu este demn de recorduri, nu, Viper ACR este făcut pentru a fi condus cât mai tare pe circuit. De aici şi kit-ul aerodinamic extrem. Prize de aer pe bară, flaps-uri pentru redirecţionarea aerului, splitter reglabil sub bara faţă, difuzor de aer integrat în bara spate şi un eleron absolut imens. Având acestea Dodge se laudă că Viper ACR produce o forţă de apăsare de 1 TONĂ la viteza maximă. Suspensiile modelului de extrem sunt ajustabile, iar frânele carbon-ceramice au dimensiunea de 15.4 inch. Cu un deget mai mari decât multe dintre jantele maşinilor noi. Un alt detaliu interesant de luat în calcul pe circuit sunt anvelopele special concepute de către Kumho pentru acest model. Acestea se numesc Ecsta V720 şi promit performanţe superioare chiar slick-urilor de competiţie, dar putând fi utilizate şi pe drumuri publice.
Dacă exteriorul este cu adevărat extrem, nu acelaşi lucru îl putem spune despre interior. Totuşi, aproape toate elementele sunt îmbărcate în piele Alcantara, multe dintre dotările de confort lipsesc, volanul este mult mai sportiv şi oferă cusătura specifică volanelor de curse. Oricum, cel mai interesant aspect este dat de prezenţa unei cutii de viteză manuale. E totuşi un motor V10 de 8.4 litri, iar să struneşti 645 de cai putere cu o cutie manuală trebuie să fie foarte distractiv. După toate aceste date şi imagini ale maşinii, mai rămâne o singură întrebare: Cât de rapidă va fi pe circuitul de la Nurburgring, în condiţiile în care vechea generaţie a stabilit un timp de 7 minute şi 12 secunde.