Prezentare: Dodge Charger SRT Hellcat
Ceea ce se întâmplă zilele acestea dincolo de Ocean este o adevărată nebunie. O nebunie pe care, sincer, o aşteptam de mult. În urmă cu ceva timp, Dodge a prezentat cel mai puternic muscle car din istorie. Challenger SRT Hellcat. “Pisica Iadului”. Acesta foloseşte un motor HEMI de 6.2 litri şi produce 707 cai putere. Din fabrică. Este o strategie interesantă, cu o oarecare nebunie, deoarece acel model este singura maşină din lume care are atât de mulţi cai putere şi totuşi cutie de viteze manuală. În America. Acum, specialiştii SRT au dus demenţa la un cu totul alt nivel. Acelaşi motor HEMI este îndesat într-un sedan. Astfel Dodge Charger SRT Hellcat devine cel mai puternic sedan din lume. Direct din fabrică.
Încă nu mă pot dezmetici. 707 cai putere pe o maşină cu 4 uşi. Vă daţi seama că un Lamborghini Aventador are mai puţini cai? Nebunia Dodge continuă prin precizarea vitezei maxime atinsă de Charger Hellcat. 328 km/h. Apoi timpul pe un sfert de milă. 11 secunde. La fel ca şi un Ferrari Enzo. Iar asta se întâmplă cu anvelopele de stradă. Modelul Charger standard era o maşină destul de frumoasă, dar cu design tipic american, mare şi musculoasă, dar kit-ul Hellcat o face să devină exact o “pisică a iadului”. Bara frontală este extrem de agresivă, capota are tot felul de nervuri şi aerisiri, profilul este masiv, iar pasajele roţilor adăpostesc jante de 20 de inch. Spatele pot să zic că este chiar cuminţel pentru o astfel de uzină de forţă. Nici interiorul nu este extrem. Doar volanul teşit în partea inferioară şi ceva inserţii roşii, trădează performanţele uluitoare ale acestei maşini.
Vă mai spun încă o dată. 707 cai putere şi 880 Nm. Pe o berlină. Este o nebunie atât de frumoasă. Chiar un oficial Dodge spunea la prezentarea oficială că Charger Hellcat nu este o maşină făcută la cererea publicului, este o maşină care se face dorită singură. Şi pe bună dreptate. Este atât de sălbatică, atât de ne la locul ei. Dodge chiar se mândreşte cu faptul că Charger SRT Hellcat goleşte rezervorul de benzină în 13 minute. Mi s-ar părea extrem de interesant ca un viitor client de Charger Hellcat să renunţe la kit-ul aerodinamic şi la jantele imense şi să colinde străzile pentru o potenţială victimă, pentru că atunci va părea doar un alt sedan. Este sleeper-ul perfect. Mă bucur că încă mai există nebunie în lumea auto. Că se fac maşini şi care nu sunt cerute în mod deosebit, dar care apoi devine extrem de dorite. Îmi dă speranţă.