Prezentare: BMW Seria 4 GranCoupe

2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-60

Staţi puţin să mă dezmeticesc ce face BMW. Mai ales în segmentul berlinelor de clasă medie premium. Deci, are un seria 3 sedan, pe care l-au făcut coupe, spunându-i seria 4, apoi au făcut un sedan al coupe-ului. Dar parcă aveau deja un sedan. Da, dar noul seria 4 cu patru uşi, are portbagajul de tip hatchback, deci e mai practic. E ok şi aşa, dar să nu uităm că există şi un seria 3 GT, care are o astfel de lunetă. Deci, seria 3 GT este cel mai practic seria 3? Nu, pentru că există seria 3 break. Şi sunt zvonuri că vor produce şi un seria 4 cu patru uşi break. ???

2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-61 2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-62 2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-64

Dacă până acum mă întrebam de ce lumea continuă să numească seria 3 sedan şi seria 4 coupe, pentru că nu este seria 4 sedan şi nici seria 3 coupe, acum au complicat-o şi mai tare. Până şi BMW au recunoscut că s-au cam pierdut în denumiri şi variante de caroserie. 

2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-67 P90083256 BMWs-Comparo-24

Dar vă spun eu ce au vrut să facă. Ţi se pare BMW-ul seria 3 sedan, cam vechi, cam înalt şi nu foarte atrăgător, iar seria 4 coupe nu îţi place pentru că are doar 2 uşi? Aici intervine Seria 4 GranCoupe.

BMW seria 4 GC, este bazat pe seria 4, care la rândul ei este pe platformă de seria 3, dar linia plafonului este mai joasă, făcându-l mai atrăgător, iar precum un coupe adevărat, seria 4 GC nu are rame la geamuri. Plafonul coboară dramatic spre posterior, iar din profil, lungimea portbagajului este mai mică decât la seria 3. Ceea ce e interesant, este că seria 4 GC este la fel de lung precum varianta cu 2 uşi, dar oferă mai mult loc în spate. Interiorul este identic cu varianta coupe şi cu seria 3, iar gama de dotări şi motorizări este similară. Va fi disponibil pachetul optic M şi motorizările benzină şi diesel cu puteri de la 184 la 306 cai putere. În viitor sunt convins că BMW va face şi o versiune sportivă BMW M4 GranCoupe.

2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-69 2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-73 2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-87

Nu ştiu cât de mult îşi are locul o astfel de caroserie în gama unui constructor, dar dacă şi Audi şi Mercedes-Benz le oferă de atâta timp, este binevenită şi la BMW. Un seria 3 şi mai elegant nu strică niciodată. Plus că acum vei conduce un 435 nu doar un banal seria 3, chiar dacă ai scos din buzunar cu peste 10.000 de euro mai mult pentru mai puţin loc la cap.

2015-BMW-4-Series-Gran-Coupe-116