Prezentare: BMW Seria 2 Coupe
De vreun an încoace, bavarezii prezintă diferite modele și facelift-uri, iar cu fiecare apariție, reușesc să șocheze tot mai mult. Primul pe listă a fost noul BMW Seria 4, a cărui grilă polarizează atât de mult design-ul, încât nu prea poți să te concentrezi la altceva. Apoi a venit varianta de performanță M4, care parcă a mai domolit șocul, deoarece e normal să vedem ceva extrem pe o variantă de top. Nu doar modelele convenționale au avut parte de acest tratament de design. Am văzut noul BMW iX, un SUV electric de mari dimensiuni, care poate fi catalogat cel mai controversat BMW de până acum. De fapt, are atât de multe elemente noi, încât nu prea mai poate fi asemănat cu un BMW clasic, dar nici nu cred că se dorea asta.
Nu știu dacă oficialii BMW au vorbit sau nu cu designerii, dar ultimul model lansat, nu mai are grila supradimensionată, ca la frații de anul trecut, în schimb, nu a rămas necriticat. Analizând la rece subiectul, pot să spun doar atât: se putea să fie mai rău.
Inițial am crezut că toate coupe-urile vor avea grila apărută pe Seria 4, dar după ce am văzut schițele desenate de-a lungul timpului de designeri, era clar că noul Seria 2 Coupe va adopta o direcție cu proporții retro. Nu mai pare atât de compact ca generația precedentă, iar capota și ampatamentul sunt mult mai lungi decât la primul BMW Seria 1 Coupe. Având în vedere că vechiul Seria 2 Coupe a fost în producție destul de mult, ne-am obișnuit cu acel tip de design, deci orice revoluție de design era controversată în ochii puriștilor. Poate că o abordare de evoluție era mai potrivită, dar așa cum sugerează ultimele cifre de vânzări, cumpărătorii vor lucruri și linii de design noi.
Noul BMW Seria 2 Coupe vine cu o parte frontală unde distingem blocurile optice de dimensiuni ceva mai reduse, dar cu design agresiv. Bavarezii renunță la celebrele “angel-eyes” duble, acum având doar o singură linie LED. Grila este alungită pe orizontală, ceea ce e foarte bine, dar așa cum ziceam, nici aceasta nu a scăpat de critici, fiind asociată cu o mustață. Bara frontală este agresivă pe modelul M240i având prize de aer triunghiulare pe laterale, iar pe variantele mai slabe, același design, dar mai domolit.
Se observă că aripile evazate ale vechiului M2 au fost apreciate, deci duse mai departe și pe noul model, în schimb, capota și ampatamentul sunt mult mai lungi, aproape ca la un coupe retro. Datorită acestui artificiu, Seria 2 Coupe arată ca un coupe adevărat, nu ca un sedan cu două portiere. Mă bucur mult că au păstrat acel Hoffmeister Kink din stâlpul spate, o trăsătură ce s-a pierdut la ultimele coupe-uri Seria 4 și Seria 8. Tot din profil se observă pragurile foarte profilate, dar așa cum am văzut și la M4, arată mult mai bine în adevărat, decât în poze.
Probabil cel mai controversat unghi a noului Seria 2 Coupe este posteriorul. Și mai ales poziționarea stopurilor. Acestea par a avea semnătura luminoasă a farurilor, dar răsturnată, numai că sunt desenate mult prea spre exteriorul caroseriei. Acest lucru trebuia să evidențieze lățimea spatelui, numai că arată ciudat. În rest, design-ul bării și a posteriorului în general, este tipic și în ton cu ultimele lansări ale germanilor.
Bineînțeles, la interior nu sunt surprize. Același layout regăsit și la noile Seria 3 și Seria 4, dar care se potrivește și pe o caroserie mai mică. Probabil viitorul M2 va avea un interior mai spectaculos, datorită elementelor specifice M și dacă se va opta pentru superbele scaune-scoică de pe noile M3 și M4.
Acesta va fi un BMW al șoferilor. Un model pentru care puriștii condusului nu vor avea ce să obiecteze. Seria 2 Coupe păstrează arhitectura cu propulsie, adică poate avea roți motrice spate, dar va fi disponibilă și o variantă xDrive, cu puternic accent pe puntea spate. Deocamdată nu este anunțată o transmisie manuală, dar cu siguranță își va face apariția în ofertă. Pentru început, bavarezii au ales să prezinte varianta de top M240i, care pe lângă design-ul cu elemente specifice M Performance, vine cu o unitate clasică, superbă, de 3 litri și 6 cilindri, care produce 374 cai putere și care ne face așteptarea către M2 mult mai ușoară. Echipat cu acest propulsor, BMW M240i, accelerează până la 100 km/h în 4.3 secunde, deci la fel de rapid ca vechiul M3. Din punctul de vedere al performanțelor, modelele M Performance, se apropie foarte mult de variantele M, încât doar exclusivitatea te face să le alegi. Un alt moto regăsit sub capota lungă a noului Seria 2 Coupe este un 2 litri benzină care produce 184 de cai putere. Este un motor cunoscut, destul de longeviv în oferta BMW, așa că această generație putea să primească ceva mai potent pentru entry-level.
Sunt convins că din spatele volanului, acest BMW se va simți superb. Deja aș vrea să-l conduc pe Transfăgărășan. Toate datele sugerează că acest M240i se va simți cel mai bine pe drumuri de munte. Relativ înguste, dar cu viraje multe. Cred că ne vom obișnui mult mai repede cu design-ul noului Seria 2 Coupe, decât în cazul lui Seria 4. Iar după un an de la prezentarea fratelui mai mare, mi-am dat seama că trebuie așteptat și să-l vedem live. Noul Seria 2 Coupe trebuie fotografiat și de fotografi profesioniști, pasionați auto, care caută alte unghiuri. Vom aștepta să vedem configurațiile alese de clienți și abia apoi să ne decidem dacă designerii au făcut alegerea potrivită sau nu.