Prezentare: BMW M8

Mi se pare că a trecut o veșnicie de când nu am mai scris o știre. Oricum am reușit să vă aduc în fiecare săptămână un articol test drive, deci ceva mult mai personal, așa că am cam spus pas articolelor cu mașini pe care nu le conduc. Dar sincer mi-a fost dor. Să stau să vorbesc aiurea despre modele ce nu le putem avea sau doar să comentăm design-ul, pentru că altceva nu avem. Totuși, am ales să scriu săptămâna aceasta despre o mașină pe care nu am condus-o încă, în nicio variantă de motorizare sau caroserie, dar am simțit motorul. Nu am ajuns să conduc BMW Seria 8, dar am condus M5, ce are același motor regăsit în BMW M8, mașina din știrea de azi. 

Parcă ne-am familiarizat atât de bine cu BMW M850i încât am uitat că trebuie să apară ceva și mai tare. Orice articol, orice clip, orice review ne spunea că M850i este atât de rapid și atât de bun încât nu ai nevoie de altceva. Din proprie experiență vă spun că ne este suficient și cu 200 de cai putere, dar ne ”trebuie” un produs al diviziei M. Da, M850i este M Performance, dar nu este chiar acolo. Așa am simțit după ce am condus BMW M5. Este altceva. La fel o să fie și M8, mai ales M8 Competition. 

Este primul M8 din istorie. Chiar dacă am mai avut până acum un Seria 8, nu a ajuns pe mâinile diviziei M. A existat un prototip, unul foarte valoros acum, dar niciodată unul de serie. Niciun client nu a fost la volanul unei mașini care pe capacul portbagajului să scrie M8. Probabil asta face noul model cu atât mai special. Acum că Seria 8 este cu literă în față și doar o cifră, transformă marele coupe dintr-un GT rapid, într-o adevărată mașină sport. 

Noul BMW M8 se diferențiază de un M850i printr-o bară frontală mult mai agresivă, iar din punctul meu de vedere mult mai frumoasă stilistic, chiar dacă are prea multe muchii și tăieturi. Gurile de aerisire sunt generoase, iar în partea inferioară avem o prelugire a bării, cu rol aerodinamic. BMW M8 este mai lat în dreptul roților față de un Seria 8, tocmai pentru a acomoda jante mai late, dar și un ecartament mărit. Totuși, din punct de vedere stilistic, a fost păstrată linia fluidă a profilului, iar evazările nu sunt atât de vizibile precum la un M2 de exemplu. Jantele mai mari fac ca noul M8 să pară mai compact. În partea posterioară se remarcă cele patru ieșiri ale sistemului de evacuare, o trăsătură distinctă a modelelor M, indiferent de caroserie. Bara posterioară este mai agresivă, iar pe capacul portbagajului a apărut un mic spoiler. 

La interior lucrurile nu mai sunt atât de dramatice. Avem un nou design pentru levierul schimbătorului de viteze, iar pe volan au apărut cele două butoane roșii, ce le-am văzut prima dată la M5. Tot de la M5 este preluat și trenul de rulare. Sub capota imensă stă un motor V8 de 4.4 litri ce poate produce 600 de cai putere sau 625 de cai putere pentru varianta Competition. Acesta este cuplat la o transmisie automată cu 8 rapoarte, ce transmite puterea către toate cele 4 roți prin sistemul M xDrive. Acesta poate decupla transmiterea puterii către puntea față, iar atunci M8 devine un adevărat criminal pentru anvelopele spate. Dacă se lasă totul în modul MDM, atunci M8 Competition atinge 100 km/h în doar 3.2 secunde. Chiar și în varianta standard este mai rapid decât un M5, având nevoie de 3.3 secunde, față de 3.7 pentru berlină. 

BMW M8 împarte mai multe detalii tehnice cu M5, despre care puteți citi pe larg aici. Totuși, marele coupe se va simți mult mai sportiv decât un M5, dar poate nu chiar ca un ”M3 cu 600 de cai”. Avea nevoie BMW de o astfel de variantă? Oare cumpărătorii modelului M850i își doreau o mașina mai sportivă și mai inconfortabilă? Sau erau mulțumiți cu performanțele deja foarte bune. Spun asta deoarece, neconducând Seria 8 mi se pare mai mult o alternativă mai sportivă la un Seria 7, nu neapărat o mașină sport, iar pentru că nu există M7, mă gândesc că profilul cumpărătorului de Seria 8 este cam la fel. Cred totuși că este diferența ca între un Seria 5 și un M5, iar atunci îi înțeleg fiecare por și vreau să-l conduc cât mai repede să mă conving.