Ştiam de ceva timp că BMW testează o variantă mai potentă a coupe-ului său M4. Dar ce este mai interesant este poziţionarea noului M4 CS în gama modelelor M. Un BMW M4 standard nu a fost niciodată criticat pentru lipsa de putere, performanţele de care este capabil îl pun în orice top, numai că M4 începe să devină un model ce îşi atinge limitele vârstei. Anul trecut am văzut ceea ce poate divizia M, prin modelul extrem M4 GTS. Acesta produce 500 de cai putere, cu 70 mai mult decât varianta standard, dar care vine şi cu un preţ pe măsură. Între un M4 standard şi un M4 GTS era o distanţă foarte mare, ce acum este umplută perfect de noul M4 CS.
BMW revine la o denumire legendară pentru coupe-urile sale, CS sau Club Sport apărând prima dată prin anii 60. Din punctul de vedere al marketing-ului, germanii au numai de câştigat, dar în toată această ecuaţie mai apare şi un model denumit M4 Competition Package, ce dispune de 450 de cai putere, adică cu 20 de cai mai mult decât standard şi doar cu 10 mai puţin decât noul CS. Dacă modelul standard a început să fie depăşit de competitori, C63S sau Alfa Giulia QV oferind mult mai multă putere, iar GTS nu se mai produce, noul M4 CS devine cel mai puternic şi rapid M4 al momentului.
Artificiile la care au apelat inginerii BMW în conceperea noului M4 CS se rezumă la elemente preluate de la GTS şi Competition Package, reuşind totodată să-l diferenţieze pentru public. În partea frontală avem un splitter nou din fibră de carbon, mai discret decât cel al GTS-ului, dar foarte potrivit în designul general. Capota oferă în continuare “cocoaşa” specifică, iar privit din lateral, îmi plac în mod special noile jante. Acestea arată extrem de bine pe caroseria unui coupe BMW, fiind clar inspirate din motorsport. În partea din spate regăsim o evacuare mai mare incorporată într-un difuzor din fibră de carbon. Tot din materialul ultra uşor sunt construite eleronul de pe capacul portbagajului, capota şi plafonul. Astfel, noul M4 CS este cu 32 de kg mai uşor decât un M4 standard.
Bineînţeles că cele mai importante schimbări se află sub caroseria regândită. Motorul de 3.0 litri cu şase cilindri în linie produce acum 460 de cai putere, fiind conectat exclusiv la o transmisie automată. Datorită puterii crescute şi a masei mai mici, M4 CS accelerează până la 100 km/h în 3.9 secunde şi atinge o viteză maximă de 280 km/h, limitată electronic. Pentru că mizează pe sportivitate pură, M4 CS nu este rapid doar în linie dreaptă, ci a parcurs celebrul circuit de la Nurburgring în doar 7 minute şi 38 secunde. Asta înseamnă că este la fel de rapid ca supercar-uri precum Ferrari 458 Italia sau Lexus LFA. Totuşi este cu 11 secunde mai lent decât varianta supremă M4 GTS, dar este şi mult mai ieftin.
Totuşi, preţul ar putea fi un factor interesant pe pieţele unde noul M4 CS se va comercializa. Spun asta deoarece primele sume îl situează în jurul valorii de 116.000 de euro, ceea ce înseamnă că este cu peste 40.000 de euro mai scump decât un M4 standard. Dar dacă stăm să ne gândim că vine cu un nume legendar, performanţe demne de un supercar, în plus, este cel mai rapid produs BMW M, s-ar putea ca preţul destul de mare să nu fie chiar un impediment.
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.