Prezentare: Audi TT şi TTS

A 84-a ediţie a Salonului de la Geneva a debutat astăzi. Iar noi avem deja primele informaţii despre un model legendar al grupului VAG, mai exact Audi TT şi varianta mai sportivă TTS.

Fahraufnahme     Farbe: Scubablau

Noul Audi TT este unul dintre cele mai interesante şi frumoase modele Audi, iar noul model duce mai departe aceste aspecte. Chiar dacă nu reprezintă o revoluţie în materie de design, noul TT este cât se poate de nou. Forma generală a fost păstrată, pentru identitatea de marcă a unui TT, ceea ce este de bun augur, dar au fost redesenate şi îmbunătăţite partea frontală şi cea posterioară. Acum noul TT adoptă noua grilă trapezoidală tipică pentru noile modele Audi, iar farurile sunt acum foarte futuriste. Ele vor folosi tehnologia Matrix LED, regăsită pe nava amiral A8. În schimb spatele maşinii parcă aduce un tribut primei generaţii care este foarte bombat. La fel, a fost păstrată poziţionarea buşonului de combustibil. Forma generală este tipică pentru un TT, acesta fiind uşor de recunoscut pe stradă, chiar şi acum cu noul model. Cum spuneam, este mai mult o evoluţie.

Standaufnahme    Farbe: Scubablau Standaufnahme    Farbe: Scubablau Standaufnahme    Farbe: Scubablau

La fel şi interiorul noului model, păstrează unele elemente, cum ar fi cele trei guri de ventilaţie, dar care acum au afişajul temperaturii integrat în mijloc. Cea mai importantă schimbare se află la nivelul instrumentarului de bord, care acum iar locul navigaţiei MMI de la Audi. Aceasta nu mai iese din bord, ci acoperă toată interfaţa din spatele volanului. Este o găselniţă interesantă, dar nu ştiu cât de ergonomică. Audi a dus mai departe conceptul de interior minimalist cu noul model TT. Volanul vine cu un design nou, potrivit pentru calităţile dinamice ale maşinii.

Standaufnahme    Farbe: Scubablau Innenraum

Iar dinamica va fi mult îmbunătăţită pentru că noul model coupe al germanilor este cu aproximativ 90 de kg mai uşor decât generaţia precedentă, iar motorizările pe benzină au puteri cuprinse între 230 şi 310 cai putere. Cea mai rapidă versiune TT, modelul TTS va sprinta până la 100 de km/h în doar 4,7 secunde. Totuşi Audi a mai prezentat un concept denumit TT Quattro Sport Concept, un viitor TT-RS care este echipat cu cel mai puternic motor de 2 litri din lume. Acesta produce 420 de cai putere. Iar cu funcţia Launch Control şi cutia de viteze S-Tronic, TT Quattro Sport atinge prima sută în 3,7 secunde. Sper doar ca Audi să nu uite pe birou acest concept.

Standaufnahme    Farbe: Tangorot Standaufnahme    Farbe: Tangorot Fahraufnahme    Farbe: Tangorot 598557l 727464l 765587l

După părerea mea, noul Audi TT este exact aşa cum mă aşteptam. Dar nu aveam aşteptări mari, pentru că forma generală a unui TT este deja legendară în clasa coupe, iar dacă Audi o schimbau, probabil că era mai rău. Aşa au rămas la un concept care funcţiona, dar l-au împrospătat suficient de mult ca să pară nou, fără a revoluţiona.