Porsche 911 GTS – Test Drive
Porsche 911 GTS – Mai aproape de circuit
Am o istorie destul de îndelungată cu această generație Porsche 911, conducând mai multe variante de caroserie, dar care au fost mai mult sau mai puțin decapotabile. Nu pot să nu mă gândesc la superbul 911 Targa, de acum doi ani, care în continuare mi se pare compromisul perfect de design și libertate. Porsche 911 reușește să fie în același timp un GT, o mașină sport, dar și o mașina utilizabilă chiar și în oraș. Totuși în copacul genealogic 911 există mai multe variante de caroserie și motorizări ce poate duce acest model legendar de la supercar, la mașină de circuit.
În urmă cu aproximativ o lună, am avut ocazia să fiu la volanul variantei ce se apropie mai mult de o mașină de competiție, chiar dacă este doar un mid-level al gamei. 911 GTS ar fi pentru cei mai mulți un model de compromis, pentru că oferă toată utilizibilitatea unui Carrera, cu câteva senzații al unui GT3. Pentru mine totuși este cel mai spectaculos 911 pe care l-am condus până acum, iar aici nu mă refer doar la senzații, dar și la puterea de configurare ce vine prin programul Porsche Manufaktur.
Atunci când alegi un Porsche 911, nu alegi doar motorizarea și culoarea exterioară, ci ai posibilitatea să intri într-o adevărată lume a configurării. Așa cum o să vedeți mai jos, opțiunile sunt nelimitate, iar doar cerul e limita. Dar haideți să începem cu ceea ce se vede.
Acesta este un 911 “coupe” adica acea caroserie clasică, cu plafonul legendar, regândit și redesenat tot mai frumos și mai dinamic cu fiecare generație. Varianta GTS vine cu câteva elemente distincte, cum ar fi blocurile optice cu interior negru și jantele cu prindere centrală, preluate de la un Turbo S. Acestea măsoară 20 de inch pe puntea față și 21 de inch pe puntea spate. Acest artificiu ajută foarte mult la proporțiile mașinii, și implicit o face mult mai agresivă și mai sportivă. Apoi, mai există câteva detalii subtile, ce vin cu pachetul Aero. O bară frontală cu prize de aer mai mari, un splitter în partea inferioară, elemente distincte în difuzorul spate și, probabil cel mai notabil element, un eleron fix, de mari dimensiuni. Aceste eleroane sunt semnul distinct al modelelor GT de circuit. Cu toate acestea, sunt fani ce preferă linia “curată” a unui 911. Eu nu sunt unul dintre aceștia, așa ca eu vreau ca un 911 să arate cât mai agresiv, cât mai apropiat de un automobil de competiție.
Configurația modelului de test este absolut superbă la exterior, mai ales că nuanța GT Silver contrastează puternic cu toate elementele negru lucios. Această combinație este posibilă prin Porsche Manufaktur, chiar daca nu toate opțiunile sunt ieftine. De exemplu, doar pentru a vopsi siglele negre, te aștepți la un preț de aproape 500€. Dar până la final veți vedea că acestea sunt cele mai ieftine opțiuni, la o mașină care până la final ajunge la peste 200.000€.
Porsche nu a dezmințit niciodată că opțiunile ar fi ieftine, pentru că la urma urmei, poți să-ți configurezi propriul 911 exact așa cum vrei. Când privești mașina, cu tot ceea ce oferă, aproape că te copleșește. Atunci când am primit cheile, a trebuit să mă învârt în jurul ei de câteva ori, doar pentru a admira toate formele. Capota mare, bara foarte joasă, acel profil legendar și posteriorul agresiv sunt tot ceea ce îți dorești de la un 911. Și apoi deschizi portiera…
Te întâmpină cel mai… scuzați-mi expresia: Porno, interior auto. Absolut totul este în nuanța Rosu Bordeaux și simți că ai ajuns în Cartierul Roșu. Cumva, totul se potrivește. Nu pare atât de vulgar pe cum te-ai aștepta, pentru că acel roșu e complementar cu argintiul neutru al exteriorului. Prin Porsche Manufaktur, cusăturile au culoarea Crayon, specifică Porsche, iar restul elementelor sunt vopsite negru lucios, tot în temă cu exteriorul. Cum spuneam, această mașină este configurată foarte special. Pentru că vorbim de un GTS, adică “mai aproape de circuit”, avem inserții din carbon mat și selector de transmisie din aluminiu. Pe 911 GTS senzația de automobil de competiție poate fi și mai puternică prin opțiunea de scaune “scoică” din carbon. Probabil pentru că acesta este și un model de test, era mai convenabil scaunele standard. În schimb, volanul este GT.
Sunt multe de discutat despre configurația habitaclului, dar aș vrea să las imaginile să vorbească de la sine…
Acum e timpul să rotim cheia din stânga volanului și să pornim cei 480 de cai putere. Instant, motorul începe să vibreze. Evacuarea să urle, iar totul este cuprins de un zgomot asurzitor. Pe 911 GTS avem o evacuare mult mai gălăgioasă, mai puțină izolare fonică la interior și geamuri spate din plastic. Experiența este foarte apropiată de cea a unui automobil de curse la start. Turometru stă undeva peste linia de relanti, iar zâmbetul meu nu mai încape un habitaclu. Așa vreau să fie un 911. Nu un grand tourer confortabil. Mă uitam în oglinda retrovizoare și vedeam aripile spate bombate și eleronul mare ce aproape că îmi bloca vizibilitatea. Tot ce am scris până acum, toate senzațiile pe care această mașină mi le-a oferit sunt cu mașina statică. Nu înaintasem nici măcar un metru. Până și selectarea primei trepte este o experiență în sine. Parcă bruschează, parcă nu vrea să stea acolo și îți cere să o accelerezi.
Numai că suntem undeva în zona de nord a Bucureștiului, într-un trafic infernal. Cel mai neprietenos loc pentru un 911 cu aproape 500 de cai putere. Ce bine că acum există o bucățică de autostradă care te duce foarte repede, departe de București. Pentru acest 911 GTS nu prea ajută nici autostrada, pentru că în 3.1 secunde ajunge la peste 100 km/h, iar în vreo 4 secunde, deja ajungi la viteze ilegale. Îmi trebuia o porțiune de drum cât de cât virajată, ca să simt reprizele de care este capabil acest motor, exact așa cum l-ai utiliza pe un circuit.
Eram în mijlocul lui februarie, încă era zapadă pe marginea asfaltului, dar pe acest 911 GTS trag toate cele 4 roți. Asta înseamnă o tracțiune mai bună, o aderență mai bună și o siguranță mai mare. Trebuia să simt pe propria piele cele 3.1 secunde. Porsche realizează cele mai brutale sisteme de Lanch Control, iar 911 GTS nu face excepție. Chiar și cu anvelope de iarnă și un asfalt nu foarte uscat, mașina te lovește pur și simplu în spate atunci când ridici piciorul din frână. Aproape că nu patinează, dar trebuie să fii concentrat, pentru că dacă nu ești obișnuit, te ia amețeala. La propriu. Trebuie să-ți avertizezi pasagerul daca vrei să faci o plecare de pe loc. Și nu e acea accelerare ca la o electrică puternică, când după câteva secunde nu mai simți puterea, pentru că în 911 GTS vine treapta a doua. Și a treia. Și mașina parcă pleacă și mai brutal.
În spatele tău stă un motor boxer de 3 litri cu 6 cilindri, twin turbo, dar în niciun moment nu vei simți că există turbo-lag. Motorul se turează până la 7200 turații, iar tu, șoferul le experimentezi din plin. Sunet, vibrații, smuciri, totul este la cel mai înalt nivel. Oarecum te aștepți de la o mașină de aproape 500 de cai putere, pentru că atunci când accelerezi, zecimile de secundă nu contează. Abia acum intervine frumusețea unui GTS. Poziția la volan este foarte joasă. Volanul este aproape vertical. Nu mai simți mașina atât de mare, capota nu mai pare atât de lungă. Totul e compact și ușor de controlat. Virajele sunt abordate la viteze foarte mari și pentru că șasiul îți permite, dar și pentru că puntea spate este viratoare. Nu vă gândiți că e ca la o limuzină, unde te ajută la manevre de parcare, aici este gândită pentru viraje rapide.
Direcția este extrem de rapidă și precisă, așa că poți să pui botul mașinii exact unde vrei. Cel mai probabil ai scoate toată performanța pe un circuit, dar sunt de părere că distracția adevărată la volanul unui 911 GTS este pe un drum de munte, cum ar fi un Transfăgărășan sau chiar drumul spre Poiana Brașov. E interesant cât de ușor e să mergi dinamic cu un 911. Fiecare bucățică de drum pare o porțiune de circuit, pentru că reprizele și viteza cu care 911 GTS ajunge la următorul viraj sunt incredibile. Iar atunci când rotești volanul, mașina e în elementul ei.
Porsche 911 GTS este fascinație. Știu că sună a clișeu, dar această mașină te transpune într-o lume în care puține modele își fac loc. Poți să mergi cu o mașină care să producă mai mult de 480 de cai putere sau care să fie mai rigidă sau mai agresivă pe viraje, dar să ai pachetul complet, care să le facă pe toate, e cu atât mai greu. Cu 911 GTS poți să te distrezi toată ziua pe un circuit, să te întorci acasă pe un drum de munte și să o parchezi în fața unei locații exclusiviste, iar mașina să se simtă în elementul ei oriunde. Este startul, inițierea spre un adevărat GT3 sau GT3RS, dar cumva trebuie să trecem prin fiecare pas al acestui lanț. Pentru mine, acum e apogeul. Chiar dacă uitându-mă în trecut, sunt doar la mijloc.
Porsche 911 Carrera 4 GTS oferit pentru test drive de Porsche România
Fotografii realizate de Manițiu Răzvan Photoworks