Ploaie de noiembrie

9 Noiembrie 2021. Intram pentru prima dată pe un traseu de concurs. Prima dată când cineva se uita la mine, din afară, cum conduceam. Prima dată când am văzut cronometrul și steagul șah. Cei mai mulți știu acel moment pentru că l-am relatat pe larg l-am relatat pe larg, încă de atunci.

9 Noiembrie 2025. Prima dată când urc pe prima poziție într-o etapă de concurs. Prima victorie. Sunt 4 ani între cele două “prime”, dar mai jos veți citi doar ultimul weekend, care printre stropii de noiembrie, a reprezentat cel mai satisfăcător sfârșit de săptămână, din punct de vedere profesional.

Totul a început acum mai bine de o lună, când am primit din nou o invitație din partea Toyota Timișoara, de a prezenta un eveniment pentru ei. Începe să îmi placă din ce în ce mai mult rolul acesta de prezentator, iar evenimentul intitulat “Întâlnire cu Japonia” a fost un real succes, pentru toți cei prezenți. Unul dintre momentele evenimentului a fost o tombolă unde 2 câștgători, vor avea partea de o experiență VIP în dreapta lui Emanuel Resiga, într-un automobil de competiție, în cadrul ultimei etape de AutoSlalom regional, Super Cupa Caransebeșului.

Tot în urmă cu o lună, a apărut pe internet că încep înscrierile pentru aceasta ultimă etapă, iar pentru că în Campionatul de Automobilism unde concurez eu cu prietenul și coechipierul Adi Ivanici, nu mai aveam parte de alte etape, am zis să ne înscriem și la Caransebeș. Măcar să mai dezmorțim mașina. Oricum până prin martie anul viitor nu o să mai vadă cronometrul. Zis și făcut. Am încercat să văd cine se mai înscrie la această ultimă etapă, așa l-am sunat pe Petru Ianăș, prietenul și “consultantul” echipei noastre, care ne-a spus că mașina lui e încă în lucru. Dar pentru aceasta etapă erau permiși chiar 3 piloți pe aceeași mașină, deci eram momentul perfect să încerce și Petru micul Peugeot 106, dar totodată să vedem ce poate mașina, diferența dintre piloți, deoarece am apreciat întotdeauna îndemânarea, tehnica, viteza și experiența lui Petru, care a dovedit de atâtea ori, ca având un material de concurs performant, este în top.

Traseu nou, oraș nou, concurenți noi. Nu mai puteam pune neapărat pe seama experienței sau obișnuinței, deoarece pentru toți cei 56 de piloți înscrişi, totul era nou.

Dar revenind la sâmbăta dinaintea cursei. Eram foarte implicat în a prezenta acest eveniment pentru Toyota Timişoara, așa că am tratat mai mult cu superficialitate cursa de duminică. Voiam să iasă bine evenimentul, să nu mă bâlbâi, iar apoi, am timp, sâmbătă după masa să mă pregătesc psihic pentru Super Cupa Caransebeș.

Cum spuneam, întâlnirea cu Emanuel Resiga a fost de bun augur, deoarece am mai primit nişte informații valoroase despre cum să abordez ziua cursei, la ce să mă aștept, în plus, o parte dintre prietenii de la Toyota Timișoara vor veni la Caransebeș, așa că măcar voi avea parte de galerie. Bineînțeles, nu concuram în aceeași clasă cu Manu Resiga, dar pentru Petru Ianaș, a fost posibil să se înscrie la o clasă superioară, chiar dacă micul Peugeot 106 este o mașină de clasa M2 (Modificate 2). Deja eram curios de mai multe lucruri pe duminică, chiar daca podiumul, nu era neapărat pe lista mea de priorități. Erau și multe clase, foarte mulți piloți, cumva mă simțeam copleșit, și voiam doar să fac traseul, o poză la final și să ne întoarcem acasă, pentru că nu sunt cel mai mare fan al ploii de noiembrie.

Am petrecut și de Sfinții Mihail și Gavril, dar duminică dimineața la 8 m-a găsit pe autostrada spre Lugoj, cu direcția Caransebeș. Așa cum se întâmplă de fiecare dată, primul ajunge Adi Ivanici, și parchează Peugeot-ul în parcul tehnic. Abia dupa vreo jumătate de oră-45 de minute ajung și eu. Vreau să-i mulțumesc pe această cale, că pune totul la punct, ca să ne putem “da” în fiecare etapă. Chiar dacă era o oră relativ devreme pentru duminică dimineața, centrul Caransebeşului era plin de spectatori. Fântâna Timpului era înconjurată de totul de felul de mașini. Modificate, de stradă, electrice, vechi sau noi. Încă nu ştiam care va fi traseul, dar imediat am aflat că vom înconjura parcul Dragalina. Adică un traseu scurt, doar 30 de secunde pe tură, dar care îți oferă niște priveliști superbe pentru tine ca pilot. Normal trebuie să fii atent la traseu şi la jaloane, dar nu poți să nu remarci stejarii și platanii în culori tomnatice, atunci când treci în viteză spre linia de finiș.

Eram foarte mulți piloți înscrişi la această ultimă etapă, au venit mulți cunoscuți, dar și “costacii” care de obicei concureaza în Campionatul de Viteză în Costă, adică cu mașini extrem de spectaculoase. Puteam spune că acum chiar am avut diversitate în cele 8 clase ale acestui campionat de Auto Slalom. Fiind un traseu complet nou, nu ştiam niciun timp de referință, iar nici primele maşini de deschidere sau juniorii, care au intrat prima dată, nu puteam să ne spună cât de rapid va fi Peugeot-ul 106 pe acest traseu.

Primul intrat a fost colegul meu Adi Ivanici, care a avut parte de anvelopele reci, dar chiar şi așa a reuşit cel mai bun timp până atunci. Totuşi mi-a spus că e puțin alunecos și că e mai îngust decât credeam inițial. Cu toate acestea, am profitat de anvelopele încălzite de Adi, fiind doar 4 piloți între noi, așa că după prima manșă aveam cel mai bun timp al clasei M2. Cumva nu mă puteam bucura, pentru că mi s-a întâmplat de nenumărate ori să merg bine în prima manșă, iar la final să cad de pe podium. Totuşi în acest campionat de Auto Slalom, timpii din fiecare manșă se cumulează, nu se ia în considerare cea mai bună manșă, ceea ce pe noi ne avantajează, deoarece alergăm destul de constant între manșe.

Dar acum era momentul mult aşteptat de noi: evoluția lui Petru pentru prima dată la volanul Peugeot-ului 106. Deja aveam doi timpi de referință, ştiam că va conduce mult mai rapid decât noi, dar cu cât? Ei bine, cum spuneam, o tură în jurul parcului era parcursă în aproximativ 30 de secunde, astfel, la sfârşitul primei manşe, eu avem timpul de 1 minut si 3 secunde, iar Petru, in clasa superioară, M3, a obținut 1 minut şi o secundă. Procentual, pe un traseu atât de scurt, 2 secunde reprezintă o eternitate. Dar nu eram deloc mirat, mai ales că pentru Petru a fost primul contact cu Peugeot-ul și mai era loc de îmbunătățire. Întrebarea rămânea: scade cineva sub 1 minut pe manşă?

Deja era ora prânzului, iar strada Episcopiei din centrul Caransebeşului era plină ochi. Motoare turate, spectatori tineri, bătrâni, copii, bunici, toți admirau maşinile, atât cele din parcul tehnic, cât mai ales cele de pe traseu. Fiind în jurul parcului, puteai să urmărești evoluția piloților din toate unghiurile, dar mai important, întreg evenimentul a fost comentat de nimeni altul, decât Ștef Raita, probabil cea mai cunoscută voce din motorsportul românesc. Îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-a avut la adresa noastră și în special BIR Team și turatiiscrise.ro. Chapeau!

Urma manşa a doua. Norii de noiembrie se adunau deasupra noastră. Aplicațiile de vreme spuneau că nu va ploua, dar vedeai câțiva stropi pe parbriz. Orice se putea întâmpla, a doua manşă nu era garantată pentru nimeni. Totuşi plecam de pe prima poziție, iar dupa calculele mele, trebuia doar să rămân constant şi era bine. Apoi, am auzit în boxe, ca un model Honda a reuşit fix 1 minut în a doua manşă, iar asta însemna să-mi îmbunătățesc timpul. Cu cât? Încă nu ştiam. Știam doar că Adi a mers mai rapid cu 2 secunde, deci loc de îmbunătățit mai era. Iar dacă experiența altor etape ne-a spus ceva, e că diferența dintre noi doi e destul de constantă.

Cu o mai mare încredere și determinare, am testat mai bine maşina în tura de recunoaştere, şi am primit OK-ul să iau startul în a doua manşă. Adi a lucrat constant să “bibilească” maşina de fiecare dată, îmbunătățind-o de fiecare dată. Dar parcă acum se simțea “rachetă” cum îi spunem noi. Gume calde, putere maximă venită la turație înaltă, aderență și concentrare. Simțeam că pot să trec tot mai rapid și mai direct printre jaloane, iar pe viraje maşina se agăța de asfalt. Primesc steagul şah de finiş şi s-a făcut linişte. Aşteptam vocea lui Ștef Raita să spună ceva în microfon. După câteva momente în care s-au încărcat timpii, aud: “Victorie pentru Daniel Bătrîn în Clasa M2”. Nu mai puteam de bucurie, ştiam că mi-am îmbunătățit considerabil timpul în a două manșă, iar apoi vine din nou Ștef Raita și spune: “Locul secund în Clasa M2, îi revine lui Adi Ivanici”. Patru ani am aşteptat acest podium. Din 9 noiembrie 2021.

Obținusem maximul ce puteam cu acest Peugeot 106, dar mai țineți minte, că mă întrebam dacă poate să scadă sub 1 minut pe manșă? Urma clasa M3, iar Petru conduce im-pe-ca-bil şi cronometrul se opreşte la 00:59.865. Cu un pilot mai încrezător, Peugeot-ul 106 este capabil de nişte performanțe uluitoare. Și când mă gândesc că e făcut după cunoştințele noastre, în curte, fără niciun suport tehnic profesionist și la un buget limitat. Pentru Petru, a însemnat locul secund în Clasa M3, fiind depășit doar de Emanuel Resiga, care s-a concentrat mult mai mult în a două manşă.

Cu locurile 1-2-2, adevăratul câştigător a fost chiar 106-le, care nu a comentat deloc abuzurilor a 3 piloți şi ne-a răsplătit cu 3 cupe.

Undeva spre seară, după o binemeritată cină acasă la Adi, am stat și am reflectat asupra acestui weekend. Ploaia de noiembrie nu reprezintă vremea de afară. Ci, cumulul de lucruri, evenimente și rezultate care vin după o lungă perioadă de așteptare și pregătire. Sâmbătă îmbrăcat la costum să prezint un eveniment special, chiar alături de un pilot de renume cu care ziua următoare am împărțit acelaşi traseu, iar duminică am îmbrăcat alt costum, pentru a urca pe prima poziție într-o etapă de Auto Slalom, iar seara, am ajuns acasă să-mi culc fetița. Care e cea mai importantă victorie?

Fotografii realizate magistral de Dennis Cordelea (Fotograf)

Sunt convins că nu am apucat să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături, în aceste zile, dar ei se știu! Ne vedem anul viitor pe traseu!