Plăcere pură
Asta e tot ce trebuie să ştii despre această maşină! Plăcere pură! Tot ceea ce scrie mai jos sunt doar devieri de la subiectul principal.
Nu îmi vine să cred că sunt la a şaptea sau a opta oară când mă pun să scriu despre această maşină. Niciodată nu am crezut că va fi aşa greu. Cred că era aşa de greu deoarece nu voiam să dau maşina înapoi. Asta mă ţinea. Iar din maşină e destul de greu să scrii, dar e şi periculos. Trebuie să fi atent la taste, la ortografie, iar când ai 200 de cai putere dintr-un motor boxer şi cea mai mişto cutie manuală, ţi-e greu să fi atent la altceva.
Tocmai de aceea am condus maşina asta de trei ori. Trebuia ca articolul să se ridice la nivelul maşinii. Va fi greu, dar voi încerca. Pe hârtie modelul GT86 nu prea pare nu ştiu ce. Are puterea mai mică decât a unui Golf GTI, care e o maşină de familie, dar totuşi Toyota pretinde că este o maşină sport. Cum funcţionează asta? Păi pentru început maşina cântăreşte doar 1200 kg, iar motorul boxer de origine Subaru este poziţionat extrem de jos, deci centru de greutate este undeva la nivelul gleznelor! Această reţetă de automobil sport e probabil una dintre cele bune, chiar dacă nu este foarte modernă. Dar sincer maşina asta se bazează pe senzaţii, nu pe numere, aşa că o maşină cu mult mai mulţi cai putere, dar mai grea şi mai înaltă nu îţi poate oferi aceeaşi senzaţie.
Un test amânat de patru ori poate să îţi nască tot felul de sentimente până în momentul în care ajungi să stai în scaunul şoferului. Tocmai de aceea, nu eu am fost primul care a stat la volan. Poate e mai bine aşa. Cu toate că nu eram foarte de acord cu această politică a reprezentanţelor. Mai ales dacă traseul e scurt. Păi ce? Eu când mai apuc să conduc? Dar nu a fost deloc aşa la Toyota Timişoara. Maşina era aici doar pentru o săptămână. Eu nu eram la Timişoara. Am ajuns în ultimele 2 zile de test-drive. Şi am condus-o în ambele. Am fost şi ultimul care a condus maşina. Eu am predat cheile ca GT86 să se întoarcă la Bucureşti.
Aceasta a fost întâlnirea şi despărţirea mea de GT86! Ceea ce s-a întâmplat între, a fost de-a dreptul cel mai spectaculos test-drive.
Sunt destul de convins că GT-ul de la Timişoara este acelaşi pe care l-am condus şi la Bucureşti în urmă cu ceva vreme. Dar de fiecare dată m-a surprins, de fiecare dată a fost mai bun şi mai impresionant.
Toţi cei care lucrează într-o companie care produce automobile, visează momentul când vor fi lăsaţi să construiască o maşină sport, de aceea s-au şi angajat acolo, iar la Toyota mai ales, după ce ani la rândul au creat doar maşini pentru mase, maşini de familie, hatchback, ecologice, simţi cum adrenalina şi suspansul lor creşte, iar atunci când li se oferă libertatea de a crea o maşină pentru şoferul din noi, ştii că GT86 este făcută de pasionaţi pentru pasionaţi. Toyota GT86 este o maşină frumoasă din punctul de vedere al proporţiilor. Capota lungă şi foarte joasă, profilul tipic de coupe, portiere cu geamuri fără ramă şi eşapamentul dublu sugerează sportivitate pură. Iar jantele cu dimensiune de 17 inch şi lăţime neobişnuit de îngustă, sunt pentru a-ţi oferi ţie, cel de la volan ruperile de aderenţă de care ai nevoie pentru a te distra. GT86 nu este făcută pentru a câştiga concursuri de frumuseţe sau pentru “liniuţe” la semafor. Este făcută pentru distracţie. Ceea ce multe alte maşini au uitat.
Când ajungi prima dată la volanul micuţei japoneze, îţi dai seama că toate comenzile sunt atât de perfect plasate, ca atunci când vrei să “te dai” mai sportiv, totul îţi este la îndemână. Volanul aproape vertical, îţi oferă o priză remarcabilă, te simţi ca într-o maşină de curse, această senzaţie este întărită şi de scaunele cu suport lateral excelent care sunt plasate foarte jos. Ca să vă faceţi o idee cam cât de jos sunt, dacă întinzi mâna, nu foarte mult, poţi să atingi asfaltul. Apoi: cutia de viteze, extrem de scută, îţi cade perfect la mâna dreaptă, iar frâna de mână, încă clasică, este în cel mai firesc loc posibil. Totul pentru plăcerea de a conduce. Interiorul nu are absolut niciun artificiu care să te distragă de la condus. Nu mă înţelegeţi greşit, interiorul nu este spartan. Îţi oferă în standard navigaţie cu touchscreen, scaune încălzite, climă pe două zone şi combinaţie de piele şi alcantara.
După acomodarea cu interiorul GT-ului, eu zic să o şi pornim. Micul motor construit în colaborare cu Subaru, prinde viaţă, vrea să fie turat, vrea să lucreze. Iar după un mic scârţâit al roţilor din spate, ieşim din parcarea reprezentanţei. Încet, că e trafic. :( Dar cunoşteam destul de bine traseul şi ştiam cam ce viteze se pot atinge pe acea porţiune de drum. Ei bine, GT86 le-a depăşit cum mult. Dar sunt convins că şi alte maşini pot să facă la fel. Asta până ajung la prima curbă. Aici modelul nipon este în elementul ei. Tragi şi tragi, dar ea nici că oboseşte. Păcat că la noi în ţară sunt puţine locuri unde să testezi limitele unei maşini, darămite să le depăşeşti. Dar bine că avem destule sensuri giratorii, unele care nu sunt aşa de circulate. “Atenţie, acum voi decupla parţial sistemul de control al tracţiunii!” mi-a spus reprezentantul Toyota. În ce constă astă? Toyota GT86 este una dintre cele mai ieftine automobile echipate cu diferenţial cu alunecare limitată, şi totodată cu sistemul VSC, care îţi permite ruperea tracţiunii spate, în limite de siguranţă. Te lasă să aluneci până în momentul în care maşina vrea să facă o “piruetă”. “Păi să vedem cum e” zic eu. Să poţi să faci două ture “de-a latul” într-un sens giratoriu, în deplină siguranţă este mirific. Mă bucur că am putut să văd şi să simt “pe viu” ceea ce poate cu adevărat un GT86. Şi să nu mă satur. De aceea am venit şi a doua zi. Să îmi iau doza. Dar de această dată în parcarea dezafectată a unui supermarket. Din anumite motive, nu voi spune ce am făcut exact, vă voi spune doar că m-am comportat ca un huligan cu maşina. Dar GT86 asta vrea. Nu am mai întâlnit o altă maşină care să vrea să urce în ture atât de repede, să o ţii acolo, la peste 4500 de rotaţii, iar în momentul în care se aprinde un bec în bord, amintindu-ţi că ai ajuns la linia roşie, tu o mai calci, până când zâmbetul de pe faţa ta iese pe geamuri. Nu contează cât timp conduci maşina, că mergi în parcare, că eşti pe autostradă, sau mai ales pe curbe, că eşti deja de 2 ore în scaun, un singur lucru nu se schimbă. Zâmbetul tău prostesc!
Îmi era dor de o astfel de maşină. Până la urmă toţi le pot face mai rapide, mai calitative, mai economince sau mai puternice. Dar să le dea suflet, mai rar. Este una dintre singurele maşini pe care le-am testat pentru blog, pentru care chiar am solicitat un plan de leasing. Cu toate că nu este o maşină pe care să ţi-o cumperi pentru că ai nevoie de ea. Are în esenţă doar două locuri, iar portbagajul este de dimensiunea unei cutii de pantofi, este prea joasă pentru drumurile din România, iar consumul nu este cel mai bun. Sunt multe maşini pe care le cumperi cu capul, dar o maşină pe care să o cumperi cu inima este cu atât mai specială.