Peugeot 106 Sport – Test Drive

Peugeot 106 Sport – Zâmbete în doze mici

În ultima vreme am condus numai mașini electrice. Următoarele teste care vor veni pe acest blog vor fi despre astfel de automobile, tot mai prezente pe străzi și în showroom-ul reprezentanțelor. În mare, acestea sunt foarte bune, potrivite, adaptate nevoilor și cerințelor, chiar dacă unele par că vin doar pentru a umple un gol lăsat de anumite reglementări. Indiferent cum sunt prezentate sau construite, majoritatea împart un sentiment comun. Cel al deconectării de experiența condusului. Electricele foarte puternice, sunt atât de puternice, încât nu le poți gestiona pe drumuri publice, acestea ajungând la viteze ilegale extrem de repede, iar pe de altă parte, cele gândite pentru traficul urban, unde reduc poluarea, sunt lipsite de personalitate, iar din spatele volanului toate se simt la fel. Nu spun că mașinile vechi sunt obiectiv mai bune, dar există unele opțiuni când e bine să îți amintești cât de plăcut e să auzi și să simți ceva mecanic.

Acum câteva săptămâni ați putut citi povestea cum am ajuns să dețin un Peugeot 106 Sport, dar acum, după mai multe experiențe la volanul acestuia, inclusiv o etapă din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș, m-am gândit că ar fi o idee bună să fac și un articol test drive cu ”micul gigant”. Mașina care livrează zâmbete în doze mici. Se pare că acesta este criteriul pentru care îmi aleg mașinile, la fel m-am simțit și în vechiul meu Jeep Cherokee. Îmi place să mă bucur la volanul mașinilor pe care le conduc, iar zâmbetul să-mi iasă pe geamuri. Datorită dimensiunilor, în Peugeot 106 Sport, nici nu e greu.

Peugeot și-a făcut un renume prin anii 80-90 cu hatchback-urile sale extrem de distractive, indiferent de motorizare. Nu era nevoie de o versiune performantă și costisitoare, cum e acum, pentru a te distra la volan. Totul a început cu modelul 205 și mai apoi 205 GTi, care a devenit acum o legendă, dar a continuat cu modelul 106, ca un succesor spiritual, deoarece făcea parte dintr-o clasă mai mică. Cel mai mic model din acea gamă, 106, a avut o singură generație, dar la mijlocul vieții a primit un facelift substanțial. În articolul de astăzi, vorbim de varianta facelift, cu pachetul Sport, dar și motorizarea de mijloc de 1.1 litri, care produce 60 de cai putere. Varianta Sport vine cu bare redesenate, mult mai sportive, mai joase și care incorporează celebrele faruri de ceață rotunde. Fostul proprietar a decis să le facă galbene, amintind cumva de vechile mașini de raliu. Totodată, blocurile optice au fundal negru, care contrastează frumos cu alte elemente negre ale exteriorului.

Cel mai distinct aspect al pachetului Sport sunt aripile și pragurile evazate. Puțini știu că Peugeot 106 a avut o versiune ca omologare specială pentru raliu, așa că aripile evazate sunt semnul distictiv al unei mașini speciale. Doar priviți BMW M3 e30, Lancia Delta Integrale, Audi quattro, șamd. De curând am văzut că și noul Peugeot 208 are pe pachetul GT-Line aripile evazate, făcând referire clar la vechiul 106 Sport. Personal, cel mai mult îmi place linia profilului, în cazul variantei cu 3 portiere, deoarece stă exact la granița dintre retro și modern, amintind clar de 205, iar spoilerul mic este exact prelungirea necesară pentru aspectul sportiv. Tot din profil ies foarte bine în evidență jantele pe 15 inch, albe, tot cu trimitere spre lumea raliurilor, dar care sunt preluate de la 206 GTi, denumite Nimrod. Posteriorul acestui model este dominat de țeava evacuării, de dimensiuni generoase. Pentru mine, acesta, vopsit în culoarea galbenă, este unul dintre cele mai frumoase modele lansate vreodată de Peugeot, cu un design atemporal, iar mulți nu ar zice că au în față o mașină fabricată în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Lucrurile sunt și mai interesante odată ce te urci în habitaclu. Liniile sunt destul de drepte, în stilul anilor 90, dar foarte multe elemente sunt preluate până în anii 2000. Vorbesc despre design-ul volanului, care pare și acum modern. Acesta este prezent și pe celălalt Peugeot al meu, 307cc din 2006. Pe varianta Sport, ceasurile de bord au fundal alb, din nou o referință prezentă numai pe modele de performanță. Nuca schimbătorului este din aluminiu, ce se simte rece în palmă, dar atât de plăcută în utilizare. Bineînțeles, design-ul planșei de bord este mai pătrățos și lipsesc multe dotări de confort, cum ar fi aerul condiționat, dar majoritatea modelelor Peugeot 106 Sport venea cu trapă acționată manual, ce ajută atât la aerisire, dar și la senzația de spațiu. Deoarece întreg habitaclul este extrem de mic și înghesuit pentru standardele actuale. Eu, la 1.80 m, ating aproape orice panou din interior, fie că vreau, fie că nu. Totuși, în ciuda dimensiunilor, aceasta este o mașină de oraș, gândită pentru a transporta 5 pasageri, iar spațiul nu este afectat de portiere foarte groase sau stâlpi lați. Astfel, nu există nici protecții sau insonorizare foarte eficientă. Portierele nu au mai mult de 2 degete lățime, iar ușa portbagajului lasă loc pentru bagaje. Dar toate minusurile acestei mașini se pierd atunc când o conduci.

Dacă ați citit până aici, înseamnă că următoarele paragrafe sunt pe placul vostru. Imediat cum te-ai coborât la volan, pentru că e impropriu să spui că ”te-ai urcat” la volan, într-o mașină atât de mică și joasă, îți dai seama că poziția la volan este departe de a fi perfectă. Scaunul nu oferă prea mare susținere, pedalele sunt mult prea apropiate și trebuie să conduci puțin rotit de bazin, iar volanul nu se reglează în niciun fel. Deci dacă ai picioarele mai lungi, ori te lovești cu genunchii de volan sau bord, ori nu mai ajungi cu mâinile la volan. Dar din nou, sunt doar mici aspecte, care nu mai prea contează, odată ce te pui în mișcare. În ciuda cilindreei mici, motorului de 1.1 litri aspirat îi place să se tureze și se simte cel mai bine în zona superioară a turometrului. Chiar și atunci când te apropi de zona roșie, parcă urlă și mai tare și nu dă semne că se obosește. Treptele de viteză nu sunt foarte scurte, dar etajarea este potrivită pentru a te distra la viteze decente. Poți rula liniștit pe un drum județean virajat, numai în treptele 2 și 3.

Timoneria ar putea fi ceva mai bună, dar asta cred că e o problemă cauzată de vârstă și care se poate rezolva ușor, în plus mi-ar plăcea ca levierul schimbătorului de viteză să fie ceva mai înalt, ori scaunul ceva mai jos. Mi se pare că tot timpul conduc cu mâna dreapta mult prea jos și doar stânga pe volan. Totul ține de obișnuiță, iar atunci când îi dai de cap și prinzi asfaltul uscat, undeva la un apus de toamnă târzie, totul ”cade” așa cum trebuie. Atunci când intri într-un viraj, trebuie doar să ai încredere în mașină. În șasiul gândit perfect de inginerii vremii. Datorită ampatamentului extrem de scurt, puntea spate urmărește exact ceea ce fac roțile față, iar tu învârți volan pe trasa dorită. Greutatea direcției este exact la limita dintre servo și non-servo. Suficient de grea încât să simți că pui tu roțile față cu mâna, dar suficient de ușoară, încât să nu te gândești la asta. Atunci când rotești volanul, parcă întreaga punte față se apleacă pe viraj, caută și prinde aderența și efectiv nu e nevoie de frânare. Aderența mecanică e sublimă. Aș spune ca un kart, dar mult mai distractiv, deoarece se mai mișcă pe alocuri. Suspensia nu este atât de dură, rulezi confortabil peste denivelări, dar nu există ruliu deloc.

Viraj după viraj, mașina dansează cum o conduci, iar poziția mâinilor pe volan se aseamănă cu cea dintr-un vals, unduind stânga-dreapta. În tot acest timp, coloana sonoră este metalică. Se aude șuieratul filtrului sport, evacuarea gravă, chiar și micile scârțâieli venite odată cu vârsta. Simți că motorul lucrează, auzi metal pe metal, și devi una cu mașina. Nu ești deconectat de la condus în nicio clipă. Toate simțurile îți sunt trezite, și stai să te gândești că mai există și o versiune și mai puternică și mai hardcore. Acum începe modificarea.

 

Fotografii realizate de Adi Moga