Concursul de Eleganță Sinaia: Opere prin pasiune
De fiecare dată când mă întorc de la Concursul de Eleganță Sinaia, imediat ce ajung acasă, încep să caut pe diferite site-uri, mașini fabricate până în 1990. Eu neavând banii pentru o clasică, nici măcar cunoștințele despre cum e să deții una, dar asta face cu mintea ta, experiența de acolo. După ce te plimbi printre minunățiile expuse în fața Castelului Peleș, vrei să fii și tu proprietarul uneia. Vrei să o poți admira în fiecare zi, nu doar o dată pe an, prin iunie. Chiar dacă ești obișnuit că mașinile vechi ajung la REMAT sau încă îți mai amintești drumul lung până la mare în Dacia tatălui, parcă ai vrea să o mai ai odată. Nouă, sclipitoare, interesantă, specială. La Sinaia poți vedea de toate. De la clasice extrem de scumpe, la cele de peste 100 de ani, până la primele Dacii sau chiar mașini reconstruite cu multă pasiune, fără nicio altă excepție. Iar despre asta e vorba, încă din 1934.
Există colecționari, oameni extrem de bogați, pentru care aceste mașini sunt afaceri. Le găsesc, le cumpără, le țin până devin valoroase și apoi le vând. Posibilitățile lor materiale înseamnă că își permit să plătească un atelier specializat, iar mecanicii de acolo se ocupă de tot, până la livrarea produsului final, impecabil. În acest fel ești deconectat de la poveste. Pentru că o mașină clasică trebuie să aibă o poveste. Mai mult decât orice. În ultimii 5 ani, fiecare mașină înscrisă la Concurs primește un discurs, o prezentare a poveștii sale. Te plimbi printre mașini, iar Alex este în fața mașinilor gata să îți răspundă la orice întrebare. În felul acesta, tu ca vizitator te simți și mai apropiat de modelul la care te uiți. S-ar putea ca un Oltcit Club să aibă o poveste mai interesantă decât un Ford Mustang, iar asta să te atragă mai mult.
Anul acesta am avut norocul să cunosc trei dintre oamenii care au participat la Concursul de Eleganță Sinaia și pot să vă spun că după discuțiile avute, aceștia sunt genul de participanți care ar trebui să se prezinte. Sunt oameni care au căutat mașinile, și-au dorit exact modelul respectiv, nu doar ”o mașină veche”, în plus îi știu toată istoria, iar la recondiționare au pus ei mâna. Asta înseamnă pasiune.
La Sinaia, multe dintre mașini vin pe roți, chiar dacă sunt mai în vârstă ca tata. Puteam să ajung și eu acolo cu oricare altă mașină, dar am ținut morțiș ca ruta Timișoara-Sinaia să o parcurg cu mașina personală. Un Peugeot de 13 ani, cu jante pe 18 și inscripționat deloc elegant. Dar și despre asta e vorba. Să te prezinți cu mașina ta. Indiferent care ar fi. Să o expui. Să te lauzi. La Sinaia ar trebui să vină oameni care apreciază, nu dezinteresați. Asta am învățat eu în cei 4 ani de când vin cu plăcere.
Am plecat din Timișoara pe o ploaie torențială, care nu ne-a lăsat pe tot parcursul weekend-ului. Eram puțin sceptic de faptul că condițiile meteo vor lăsa participanții acasă. Multe mașini nu sunt scoase din garaj când e înnorat, ce să mai zicem de inundații și viituri. Dar nu a fost deloc așa, doar vreo 2 mașini înscrise nu s-au prezentat, așa că am avut aproape 30 de participanți în toate categoriile. Într-un fel, stropii de ploaie pe vopseaua caroseriei, briza rece și vârful brazilor atingând norii, au oferit un cadru de basm cum nu am mai văzut până acum la Sinaia. Trebuie să recunosc, nu îmi place ploaia, mai ales când trebuie să ferești de bălți, ești ud mai tot timpul și am crezut că și alții îmi împărtășesc ideea, dar când am văzut marea de umbrele care acopereau mașinile, parcă totul s-a schimbat. Vizitatori din toate colțurile lumii au înfruntat vremea să admire. Atât.
Ajungi în fața Vilei Economat din Sinaia și auzi un zumzet. Nu era de la ploaie, ci de la reacțiile oamenilor, atunci când Alex le povestea despre mașini. Din păcate nu am prins să-i ascult poveștile despre toate mașinile, dar m-am bucurat când am văzut fețe cunoscute, oameni pe care i-am întâlnit și la edițiile trecute. Prima mașină care îți sărea în ochi, nici măcar nu a atins pavajul din fața Economat. Era un superb BMW E9, regândit după celebrul 3.0CSL și se afla pe o platformă trasă de un alt clasic, BMW E3. Această imagine te trimitea direct în trecut, atunci când mașinile de competiție erau duse până la circuit, de un model la fel de special. Contrastând perfect, lângă aceste clasice ale bavarezilor se afla noul BMW i8 Roadster, adus acolo de BMW Romania, partenerul CES, pentru a amplifica și mai mult arcul peste timp, între trecut și viitor. Oriunde te uiți vezi ceva special. Chiar și prin parcarea rezervată vizitatorilor găsești o Dacia 1400 Sport sau un Saab 900. Acestea sunt ceva mai young-timer, dar o să le vină rândul și lor pe covorul roșu.
Cum spuneam, nu am apucat să ascult poveștile tuturor mașinilor, dar când vezi un Mercedes Benz 250 S Lang W123, imediat te iau fiorii pentru că mașina asta ar fi putut fi a oricărui mafiot sau dictator din anii 70-80. Exact lângă acesta se afla un alt reprezentant al limuzinelor, de data aceasta din Statele Unite, în forma unui Cadillac Sedan DeVille, la fel o mașină mare și impunătoare, dar influențată de design-ul anilor 60. Chiar dacă mașina este foarte mare, lipsește montantul B, iar posteriorul este apogeul designului ”tailfin”. De la cele mai mari, am trecut la cele mai mici, care, de fapt, prin anii 70, erau considerate de dimensiuni medii. Vorbesc despre un superb BMW 2002, care anul acesta sărbătorește 50 de ani de la apariție, iar exemplarul expus aparține lui Aron Marton, de la Satu-Mare. Despre această mașină o să citiți pe larg într-un articol dedicat.
Încercam să mă strecor printre oamenii strânși în jurul lui Alex, așa am auzit povestea unei Alfa 90 2.0 6V Iniezione. Fostă mașină a Squadra Mobile, are în continuare girofarul original și se vede uzura chederului din drepta, acolo pe unde ieșea cablul stației. Pentru astfel de povești stai în ploaie fără să te miști, chiar dacă apa ce curge de la Pelișor îți ajunge la glezne. Nu este o banală Alfa Romeo pătrățoasă, ci este una care a văzut acțiune. Plină de povești, care ajung mai departe, prin prezența la astfel de concursuri. În acea parte a Domeniului Peleș vezi mașini cât de cât mai cunoscute, mașini care poate le-ai văzut noi, când erai mai mic, dar pe măsură ce te îndrepți spre curtea din fața Pelișor și Peleș, îți apar în față adevărate opere de artă. Un Ford Mustang din prima generație, decapotabil, recondiționat impecabil, iar în fața acestuia stătea una dintre cele mai frumoase mașini ale acestei ediții. Un Jaguar XK120 Alloy Roadster. Formele fluide ale anilor 40-50 atrag acum mai mult ca niciodată, iar acest exemplar este unul din cele 242 construite din aluminiu, de unde și denumirea. Simplitatea caroseriei este impecabilă, fără niciun element pus aiurea, este pur și simplu frumoasă. Dar ce ai mai putea spune când în fața ei se afla mașina mea preferată? Tot un Jaguar, dar unul care este considerat artă modernă, de însuși MOMA din New York. Acum trei ani, am avut ocazia să discut cu proprietarul unui exemplar E-Type, dar care era modelul Coupe. Acesta, de la ediția din 2018, era modelul Roadster. Verde pal, cu volanul de lemn și pielea neagră. Jantele spițate. Absolut perfect.
Defilarea prin curtea interioară a Castelului Peleș a fost amânată până la domolirea ploii, așa că am putut să mai admir o mașină despre care nu știam că există. Era și foarte greu să știu, deoarece au fost construite doar 52 de unități, dintre care doar vreo 20 mai există astăzi. E vorba de un model Ghia 450 SS, absolut superb în linii și muchii, care ascunde un motor V8 de pe Plymonth Barracuda. În acest an, secțiunea dedicată ”Fabricat în România” a avut patru reprezentanți. Două modele Dacia 1300, un Oltcit Club și o Dacia 1100, Săftica, care aparține lui Alin și pe care am văzut-o deja în nenumărate poze și filmări pe canalul lui: Mașinistul. Asta e încă o poveste despre pasiune, iar așa cum a prezentat chiar Alin, să deții o clasică nu presupune investiții majore sau conturi grase în bancă, ci doar multă voință, dar trebuie să pui suflet. Nu este pentru oricine să conducă o Dacia veche de aproape 50 de ani, pe rute unde nu te încumeți cu alte mașini mai noi. Acesta este exemplul perfect de om care trebuie să-și prezinte mașina, pasiunea.
Nu în ultimul rând, am ajuns la perioada antebelică. La mașinile cu adevărat ”vechi”. Abia acum îți dai seama cât a progresat automobilul. Ce se construia acum 100 de ani, ce tehnologii existau atunci și până unde s-a ajuns. Prin anii 20-30, erau constructori extrem de renumiți, care nu au rezistat, ca nume, până astăzi, dar produsele lor, încă uimesc. Packard 120 Cabriolet este una din ele, dar modele precum Ford Model A Phaeton din 1929 sunt dovada vie că mașinile pot rezista și 100 de ani. Printre acestea mi-au atras atenția un model Renault Type 2 Torpedo din 1921, folosită de armata franceză. Cum era normal, vedeta a venit și în acest an tot din partea Țiriac Collection, printr-un Mercedes Benz 540K Cabriolet A Sidelfingen din 1937. Indicativul A, reprezintă ampatamentul cel mai scurt al seriei 540K, iar în anii 30, aceste mașini era construite numai pe comandă, niciodată în serie, motiv pentru care prețul pentru un astfel de exemplar unic, este pe măsură, mașina trecând de la Bernie Ecclestone la Ion Țiriac.
Bineînțeles că un astfel de exemplar a câștigat Best of Show. Dar sincer, nu a fost povestea care m-a impresionat. Ci faptul că Alin a venit și a lustruit cum a știut mai bine o Dacia 1100. Că, Alexandru (Xanu), nu a vrut să participe cu o Dacia 1100 din 1968, exact primul an de fabricație, deoarece crede că nu este încă potrivită standardelor concursului. Sau că Aron Marton a venit pe roți din Satu-Mare cu un BMW 2002, pentru că de asta l-a vrut. Să-l conducă. Să se murdărească prin ploaia și mâzga de pe drumurile patriei, ca mai apoi să ajungă acasă și să înceapă iar lucrul la mașină. A ales să păstreze jantele aftermarket, un set BBS RS original, pe care l-a căutat mai bine de jumătate de an, doar pentru că îi plăcea cum arată pe mașină, nu pentru juriu și originalitatea mașinii. Astfel de oameni trebuie să apară mai des. Pasionați care produc opere. Opere personale, unde devotamentul și pasiunea produc mașina. Nu numele, nu prețul. Anul viitor ne vedem și mai mulți.