Mercedes Benz GLA – Test Drive

Mercedes Benz GLA – Familia

Din dorința de a umple absolut orice nișă, dar la costuri mai mici, producătorii auto lansează diferite caroserii bazate pe aceeași platformă. Volkswagen este un bun exemplu, mai ales că împarte platforma de la modele de buget la cele premium. Când vine vorba de Mercedes Benz, aceștia merg exclusiv pe modele premium, dar de la micul hatchback A-Class au derivat nu mai puțin de 6 modele. Ați putut citi până acum despre toate, iar acum e rândul celui mai nou reprezentant: GLA.

Cel mai mic SUV Mercedes Benz se află abia la a doua generație, dar germanii au decis să schimbe rețeta, în ciuda succesului comercial de peste 1 milion de unități vândute până acum. Dacă primul model era un hatchback pe tocuri, având o caroserie cât de cât dinamică, noua generație vrea să se identifice mai mult cu frații SUV mai mari. Mie mi se pare că designerii au riscat cu jocul proporțiilor, iar la prima vedere noul GLA pare ciudat, umflat, poate prea cocoșat. Poate că și varianta de echipare nu este cea mai potrivită, unui Mercedes Benz i se potrivește mai bine un pachet sportiv AMG, chiar dacă vorbim de un SUV.

Cu toate că de acum încolo aș numi noul GLA un crossover și las termenul de SUV pentru fratele GLB. Dacă tot e să vin eu cu apelative, aș pune noul GLA în segmentul SUV-urilor Coupe, asta cel puțin datorită formei plafonului. Privit din față, noul GLA are câteva elemente inspirate de la CLA, mai ales la nivelul blocurilor optice, iar bara frontală este preluată de la frații mai mari. Bineînțeles că nu lipsesc lamele cu găuri din grila frontală, semnul distictiv al unui SUV Mercedes de generație nouă.

Profilul este cu siguranță cel mai atipic unghi al noului GLA. Trebuie să recunosc, prefer design-ul generației precedente, noul model fiind cu 10 cm mai înalt și un pic mai scurt decât modelul pe care îl înlocuiește. Înălțimea nu ajută niciodată la design, iar acum GLA pare un A-Class umflat cu pompa. Are totuși plafonul arcuit spre posterior, ceea ce îi dă aspectul de coupe. Din păcate, pe caroseria neagră, nu se văd foarte bine pasajele roților, realizate din plastic negru, pentru protecție în offroad, dar care dau mașinii un aspect robust.

Bineînțeles că și GLA se conformează noilor linii Mercedes Benz, așa că blocurile optice sunt agresive, inspirate din cele ale noului GLE Coupe. Privit din spate, noul GLA chiar arată a SUV, iar la un moment dat l-am confundat cu modelul mai mare, atunci când l-am văzut de la depărtare în trafic. Cum spuneam, nivelul de echipare contează mult pentru design-ul mașinilor noi, iar pentru că GLA-ul din testul de astăzi nu are pachetul AMG, care vine cu un difuzor de aer generos, acesta poate să arate destul de plictisitor. La urma urmei, design-ul este subiectiv, dar aici este blog personal, așa că ceea ce citiți este părerea mea.

Acum că noul GLA se vrea un SUV în adevăratul sens al cuvântului, accesul în habitaclu este mult mai facil. Garda la sol mai înaltă, înseamnă că nu trebuie nici să te apleci, dar nici să te ridici pentru a intra în scaunul șoferului. După o zi de muncă, e binevenit. Poziția la volan este cu aproximativ 12 cm mai înaltă decât într-un A-Class, iar acest lucru poate avea două tăișuri. Pe de o parte, îți oferă o poziție impozantă și vizibilitate mai bună, iar pe de altă parte răpește din senzația de sportivitate. Dacă GLB trebuia să fie SUV-ul practic, iar GLA cel sportiv, la urma urmei, nu putem decide legile fizicii, iar o mașină mai grea și mai înaltă nu poate fi mai dinamică decât cea joasă.

Numai că odată instalat confortabil la volan, nu vei face diferența dintre GLA și A-Class. Ca toate modele construite pe această platformă, ele împart același interior. Din punctul meu de vedere este de bun augur, pentru că încă din 2018 când a fost lansat, acest interior este foarte apreciat. Cele două ecrane MBUX de deasupra bordului au o grafică și o rezoluție impecabilă, iar cel din spatele volanului este foarte foarte configurabil. În testul meu cu noul GLA m-am trezit că nu aveam nicio informație ”tradițională” afișată acolo. În locul vitezometrului aveam navigația, iar în locul turometrului setările pentru păstrarea benzii de rulare. Mercedes Benz GLA ne arată cum se simt tehnologiile viitorului, iar acum trebuie să ne obișnuim că experiența condusului se schimbă. Dacă tot vorbim de tehnologii noi, pe ecranul sistemul de infotainment, navigația este interactivă. Aceasta folosește camere pentru a scana drumul și îți realizează o realitate augmentată pe ecran. Acest sistem este cu adevărat folositor noaptea, mai ales dacă te afli într-o zonă necunoscută și cauți o stradă anume.

Interiorul noului GLA este aerisit, aș putea spune chiar simplist, dar odată cu lăsarea serii, devine spectaculos. Aeratoarele cu design superb sunt iluminate, iar din fiecare loc al bordului, dar și al portierelor, GLA luminează în diferite culori. Scaunele sunt mai mari și implicit mai confortabile, iar noul volan se simte foarte bine în palme. Așa cum te-ai aștepta de la un Mercedes Benz, materialele de la interior sunt foarte bune, chiar și unde există plastic. Îmi place în mod deosebit noul touchpad din fața cotierei, care funcționează exact ca cel al unui laptop și este ușor de utilizat, dacă nu vrei să te întinzi să apeși fizic pe ecran.

Până acum, pentru mine, Mercedes Benz GLA a stârnit controverse. Nu îmi place în mod deosebit design-ul exterior, dar la interior te simți mult mai special. Apoi am aflat de motorizarea de sub capotă. GLA200d folosește un motor de 2 litri diesel care produce 150 cai putere și 320 Nm. Chiar dacă ”pe foaie” lucrurile nu stau spectaculos, ar trebui mers pe principiul ”nu judeca o carte după copertă”. Imediat cum te pui în mișcare noul GLA se simte solid, bine închegat, iar cuplul de la motorul diesel apare imediat. Transmisia cu dublu ambreiaj se simte muuult mai bine în combinație cu un diesel, chiar dacă uneori e nevoie de un kick-down pentru toată rezerva de putere. În ciuda faptului că este varianta mai slabă de putere a acestui motor, în prima parte a zilei nici nu am simțit și am crezut că am cei 190 cai putere ai unui GLA220d. Nu aș spune că este un motor gălăgios, nici chiar în sarcină, asta pentru că transmisia schimbă treptele destul de jos și nu îl lasă să se tureze fără să fie necesar. Noul GLA se simte cel mai bine la condusul urban, la un ritm mai relaxat. De fapt asta e și ideea unui Crossover. Totuși sistemul 4Matic transmite putere și către roțile spate, iar pe viraje GLA se ”agață” bine. Bineînțeles că este taxat de centrul de greutate mai ridicat și de suspensia ceva mai moale, dar totul este perfect controlabil. Mă așteptam să aibă ruliu atunci când tragi mai tare, numai că întreg spiritul mașinii nu te va lasă. GLA este mai mult un cruiser pentru distanțe lungi, pentru oraș și doar ocazional să nu se sperie de niște viraje. Nu l-am scos în teren accidentat, tocmai pentru cele spuse mai sus, dar pentru asta există GLB, iar articolul îl puteți citi aici.

Acum, gama de SUV-uri Mercedes Benz este completă. GLA, GLB, GLC, GLE și GLS au foarte o generație nouă. Fiecare se inspiră de la fiecare și își împart tehnologii, de la mic la mare. Eu nu sunt fan SUV-uri/Crossovere. Prefer oricând un sedan sau chiar un hatchback. Asta pentru că îmi place să conduc. Dar există câteva cazuri în care vreau doar să mă relaxez, să nu mă aplec prea mult când intru în mașină și când nu am nevoie de sute de cai putere la dispoziție. Noul Mercedes Benz GLA va continua succesul primei generații, care și-a întins producția aproape 7 ani, și chiar dacă este un baby-SUV, design-ul, tehnologia și mai ales imaginea de marcă, sunt decisive pentru un cumpărător.

Mercedes Benz GLA200d 4Matic oferit pentru test drive de Autoklass Timișoara