Mecanică magnifică

Ştiu că tu, cel care citeşti acest articol, ai o maşină preferată. Ştiu că în fiecare zi te uiţi la nenumărate clipuri, citeşti articole şi cauţi poze pe net cu ea. Aşa suntem noi formaţi, pasionaţii de maşini. Ne gândim că într-o zi poate o să stăm în scaunul şoferului, mânuind volanul şi schimbătorul. Da, levierul cutiei de viteze şi pedala ambreiajului. Deoarece pentru adevăraţii pasionaţi, maşina preferată este obligatoriu cu transmisie manuală. Ştiu toate aceste lucruri, pentru că şi eu sunt ca tine. Aş vrea să conduc un Countach sau un Ferrari vechi şi să văd cum „dansează” schimbătorul prin grilajul de metal. Mi-aş dori să simt cum e cutia unui M3 de primă generaţie cu a sa transmisie „dog-leg”. Intenţionat am lăsat la urmă exemplul unui M3, deoarece acesta este considerat un cult între pasionaţii auto. Toate modelele bavareze de performanţă, răspund cumva în faţa legendarului M3, iar acesta scrâşneşte din dinţi când apare un M cu tracţiune integrală sau un M SUV sau chiar un motor în V.

Istoria nu a fost blândă pentru cea mai puternică literă din alfabetul automobilistic. Aproape cu fiecare generaţie, reţeta câştigătoare a fost schimbată. A doua generaţie M3 nu a mai fost atât de bine văzută, a treia a mai dres imaginea, ca mai apoi să nu mai fie considerate M-uri pure. Au trecut pe la V8, la turbină, până chiar la schimbarea nomenclaturii. Concurenţii începeau să vină tare din urmă, chiar să depăşească celebrele coupe-uri bavareze. Plăcerea pură a condusului era subminată de tot felul de sisteme, de greutate şi mai ales de dimensiuni. Oricine poate pune 500+ cai putere şi să le facă mai rapide de la o generaţie la alta, dar nu asta era ideea. Un M adevărat trebuie să te facă să zâmbeşti. Trebuie să fie distractiv, dar controlabil. Odată cu creşterea puterii şi a masei, acest lucru era tot mai greu. Totuşi, prin multitudinea de caroserii disponibile în curtea BMW, divizia M a pus ochii pe singura ce încă nu avea celebra literă pe capacul portbagajului. BMW M2.

Sunt doar 5 caractere în numele maşinii, dar asta spune foarte multe. E într-un fel succesorul direct a deja celebrului 1M, dar şi succesorul spiritual al primului M3. Este un produs M, construit din bucăţi, care păstrează viu spiritul legendar . E probabil ultimul M, despre care putem spune cel mai modern BMW oldschool.

Pornind de la o caroserie compactă, nebunii frumoşi din Munchen au lăţit-o cu 80 mm, i-au oferit o parte frontală extrem de agresivă, chiar dacă arată mult prea complicat, cel puţin în poze, dar în realitate funcţionează perfect. Cu siguranţă cea mai distinctivă schimbare se regăseşte în spatele portierelor. De acolo pleacă cele mai ridicole aripi regăsite pe o maşină de serie, care efectiv te fac să zâmbeşti. Acestea sunt atât de mari, deoarece M2 foloseşte mare parte din puntea spate a unui M3. Jantele cu diametru de 19 inch, arată chiar mici, dar privit din spate, are una dintre cele mai mişto prezenţe pe stradă. Mai ales că blocurile optice sunt mici, iar difuzorul de aer incorporează cele patru ieşiri ale evacuării, specifice oricărui model M. Pe lângă funcţionalitate, evazările caroseriei mai fac trimitere spre trecut, către primul M3. Sincer, până şi din punct de vedere vizual, BMW M2 incorporează tot ce îşi doreşte un pasionat. Coupe mic şi umflat. Cum spuneam, zâmbeşti, chiar şi înainte să te urci la volan.

Maşinile noi încearcă să îţi fure privirea cu un design interior spectaculos, cu o mulţime de dotări, mai mult sau mai puţin folositoare şi uită esenţa. În M2 totul este cât se poate de simplu. Mulţi ar spune că este prea sobru. Comenzile climatizării sunt încă aşa cum le vedeai pe BMW-uri mai vechi, la fel şi indicatoarele de bord. Fără display, totul analog. Doar un volan cu design perfect, scaune cu susţinere laterală bună şi schimbătorul ce îţi vine perfect în mâna dreaptă. Pentru că acesta este primul meu M adevărat, nu o să mai vorbesc despre climatizare sau ecranul sistemului de infotainment. O să conduc. Exact aşa cum a fost gândit un M2.

Se spune că nu e bine să-ţi întâlneşti eroii. E mai bine ca ei să rămână în mintea ta ca fiind perfecţi. Dar am ajuns să conduc mai bine de 8 ore, doar ca să fiu 2 ore cu M2. Credeţi că afirmaţia cu eroii mai poate sta în picioare? Paul de la CARtuned a venit peste 2000 de km până la Sibiu, trebuia să vin şi eu 400 de km. Exact între Sărbătorile de iarnă, pe traseul Sibiu-Păltiniş, eu mă aflam la volanul unei maşini de 370 de cai putere, urcând serpetinele în sunet de 6 cilindrii şi cu puntea spate liberă.

Mai demult am condus un BMW M240i cu xDrive, de la Grup West Premium Oradea, o maşină de 340 de cai putere, care, pe hârtie este mai rapidă decât un M2. Dar un bavarez cu o singură literă pe portbagaj este cu totul altceva. Forţa motorului, brutalitatea cu care livrează puterea depăşesc cu mult cei 370 de cai putere din talon. Motorul este bazat pe unitatea mai vechiului M235i, dar cu pistoanele unui M3, plus o turbină TwinScroll. Cuplul este livrat încă de la 1450 de rotaţii şi urcă până la 4500, iar acolo sus, pe la 7000 de turaţii, puterea te loveşte în spate la propriu. Puntea spate caută constant tracţiune, dar tu mai ţii pedela în pământ, deoarece până nu decizi tu să schimbi treapta, acul turometrului o ia razna. Stângul pe ambreiaj, iar printr-o mişcare fluidă, urci o treaptă, turaţia scade în zona de mijloc, iar maşina începe să tragă din nou foarte puternic. În niciun moment nu simţi lipsă de putere. În mijlocul plajei de turaţie maşina se simte foarte puternică, brutală, dar puterea vine liniar, iar odată ajuns din nou în zona roşie, evacuarea urlă puternic, chiar dacă este transmisă şi prin boxe în interior. Toate acestea s-au întâmplat de la un semafor la altul. Într-o distanţă scurtă şi la o viteză ilegală. Dar nu mai avea mult şi ajungeam în zona de urcare, prin pădure, unde nu există radare, trafic sau alte obstacole care să-ţi strice „dansul” dintre tine şi maşină.

Vorbesc despre o conexiune foarte specială. O maşină pe care o adori, iar acum ai ocazia să-ţi fie „partener”. Pentru că asta se întâmplă. Maşina este controlabilă, ştie ce vrei să faci şi te lasă. Într-un fel este iertătoare, dar la limită este şi mai distractivă. Controlul stabilităţii te lasă să te joc cu puntea spate atât cât vrei. În plus, poate fi decuplat complet, dar nefiind maşina mea, plus cu anvelope de iarnă, pe un asfalt rece, l-am lăsat în modul Sport, acolo unde orice apăsare mai puternică a pedalei de acceleraţie mişcă spatele şi îl redresează frumos. Pe urcare, am regăsit o funcţie aparent inutilă, dar extrem de folositoare pentru un neexperimentat. Transmisia are un mod de „blip” la retrogradare, ceea ce înseamnă că îţi corectează turaţia atunci când retrogradezi, ca să nu mai simţi zdruncinarea specifică selectării unei trepte mai mici. Într-un fel te face să te simţi ca un profesionist, care execută perfect un „heel and toe”. Asta ajută foarte mult la încrederea ta pe viraje şi poţi să tragi şi mai tare de maşină.

Fiecare viraj îl străbăteam în sincronizare perfectă cu turaţia şi treapta de viteză, deoarece EU decideam ce treaptă vreau. Trebuie să recunosc, transmisia manuală a bavarezilor, nu este cea mai bună din lume. Câteodată agaţă, iar feelingul pe retrogradare nu este foarte exact, se simte ceva mai moale. Dar mai contează? Mai contează că poţi să ţii turaţia cât vrei tu, că te joci cu pedala din stânga şi cu mâna dreaptă în armonie perfectă? Totul este mecanic, totul este magnific. Cu BMW M2 pe viraje de munte, viteza se parcurge în timp şi spaţiu. Simţi toată maşina cum se mulează pe viraj, prima dată puntea faţă, dictată de direcţia extrem de precisă şi rapidă, ca mai apoi viteza să o simţi prin spătarul scaunului, cum pleacă spre puntea spate. Atunci când accelerezi să ieşi din viraj, spatele contrabrachează şi urmează trasa previzibil şi controlabil, fără să te sperie. Este incredibil cum maşina asta face ca tu să-ţi simţi toţi nervii corpului atunci când o conduci. Faptul că nu se înclină deloc pe viraje, înseamnă că nu mai trebuie să aştepţi reacţia maşinii atunci când întorci volanul, spatele fiind fixat tot timpul de asfalt şi este prezent la fiecare atingere a acceleraţiei. Am tot vorbim despre puntea spate, dar mi-am dat seama cât de special este un BMW M cu propulsie şi cum maşina virează din pedala de acceleraţie.

BMW M2 are proporţiile perfecte pentru o maşină sportivă. Ampatament scurt şi lăţime mare. Şasiul gestionează perfect trecerea dintre aderenţa punţii faţă către puterea punţii spate. Nu sunt vreun expert în ale driftului şi nu am forţat maşina peste limită, dar un M2 este genul de maşină în care simţi că poţi. Şi face acest lucru deoarece nu dispune de sistemele de asistenţă moderne. Nu poţi să reglezi duritatea suspensiilor, direcţia chiar dacă este asistată electronic, se simte greoaie, dar oferă feedback. Modurile de condus înseamnă doar cât de mult se decuplează ESP-ul şi cât de agresiv să fie răspunsul motorului. Într-un M2, setările sunt deja făcute. Nu prea ai cu ce să te joci, totul este deja setat. Asta înseamnă că tu doar trebuie să te urci la volan şi să conduci. Cum vrei tu, când vrei tu, la ce turaţie vrei tu. De aceea BMW M2 a trecut de la „cel mai mic M”, la un model de sine stătător. Pentru cine citeşte acest articol, M2 reprezintă un automobil pe cale de dispariţie. O maşină relativ modernă, dar fără artificiile moderne, cele care răpesc lucrul cel mai de preţ pentru şofer. Zâmbetul de la volan.

Experienţa pe un traseu montan cu un M2 manual m-a făcut să realizez de ce toată lumea laudă maşina asta. Poate că acum mi-ar fi plăcut să mă nasc mai devreme să fi prins toate modelele legendare dinainte. Acum e greu să mai găseşti un M3 e30 sau chiar un 1M, aşa că M2 îţi mai oferă gustul pentru care toţi suntem însetaţi. Probabil că o maşină făcută din bucăţi şi cu tehnologie ceva mai veche este dovada că un model complet nou, nu poate reda spiritul original. Trebuie doar ca atunci când accelerezi, spatele să joace, iar tu să nu laşi pedala şi să aştepţi următoarea treaptă de viteză pentru încă o porţie de adrenalină.

 

Vă puteţi imagina că cineva experimentează zilnic ceea ce am scris eu aici? Paul de la CARtuned şi-a cumpărat un M2 LCI, pe care îl foloseşte ca daily-driver. Cât de geloşi sunteţi pe Paul? Iar în curând o să ne scoată ochii şi mai tare, deoarece începe o serie de clipuri speciale cu al său M2. Mulţumesc că m-ai lăsat să fiu printre primii care conduc un M2 LCI. Cu manuală!