Mazda 3 Test Drive – Aspirații premium

0
Mazda 3 Test Drive – Aspirații premium

Nimeni nu vrea să riște. Mai ales în segmentul hatchback. Oricum marea majoritate a cumpărătorilor se îndreaptă spre SUV-uri, așa că orice schimbare de la rețeta tradițională ar însemna moartea acestei caroserii. Volkswagen Golf este poate cel mai conservator dintre toate hatchback-urile de pe piață. KIA Ceed, chiar dacă vine cu un design modern, linia generală este una clasică. La fel se întâmplă și cu Renault Megane sau Ford Focus. Doar Honda Civic vine cu un design atipic, dar care ascunde sub muchii și artificii, un gabarit mai mare. Totuși, niciun producător nu mai pune accentul pe sportivitate. De când nu se mai fabrică Alfa Romeo Giulietta, parcă niciun hatchback din acest segment nu mai este desenat insuflat de emoție. Până nu privești noua Mazda 3.

mazda 3 romaniaPărerile sunt foarte împărțite. Chiar și între fanii consacrați Mazda. Dar nu poți să nu contești că în această lume a artificiilor de design, să mizezi pe simplitate și chiar să îți iasă, e ceva special. Noua Mazda 3 nu are absolut nicio linie inutilă. Nu are fante de aerisire false, nu are nici măcar tăieturi dramatice. În schimb, tabla ce formează caroseria parcă este sculptată de mână. Partea frontală este minimalistă, dar și agresivă. Agresivitatea este dată de blocurile optice înclinate, care sunt acoperite de capota lungă și joasă. Îmi place foarte mult că grila de dimensini generoase are plasă de tip fagure și este de culoare neagră. Asta îi oferă mașinii un aspect misterios. Ce păcat că numerele de înmatriculare sunt obligatorii pe față. Căutați poze oficiale cu noua Mazda 3, să vedeți un design gândit în studio.

mazda 3 romaniaÎn afară de blocurile optice cu LED, atât pentru lumina de zi cât și pentru faze, în partea frontală nu mai regăsim alte lumini. Unii ar spune că îi lipsesc niște proiectoare de ceață, dar mie mi se pare că design-ul simplu se potrivește mai bine. Totuși, pentru a nu deveni monoton, avem o buză, un splitter, în partea inferioară, ce oferă doza de sportivitate acompaniată cu agresivitatea farurilor. Probabil cel mai discutat element de design este montantul C. Forma curbată a spatelui nu este pe placul tuturor, mai ales că face mașina să pară ”grea” de spate, dar este un design complet nou printre toate hatchback-urile de pe piață. E bine totuși că linia e fluidă, chiar dacă e multă ”tablă” deasupra roților spate. Ceea ce au reușit designerii Mazda e impresionant, deoarece au păstrat proporții foarte frumoase, iar roata spate nu pare mică. Acest lucru este datorat și liniei foarte înclinate a lunetei.

mazda 3 romaniaPrivit din spate, Mazda 3 pare o evoluție a generației precedente, unde blocurile optice sunt inspirate de cele față, cu un hayon mic și o parte inferioară din plastic negru lucios. Din nou aș putea spune că se mizează pe minimalism, chiar dacă Mazda 3 are un ”fund Kardashian”.

noua mazda 3Niponii au pornit de la o foaie albă și din punctul meu de vedere au riscat desenând un automobil excentric pentru această clasă. Dar unul foarte bine proporționat, cu linii pe care le credeam dispărute. Doar din punctul de vedere al design-ului, Mazda 3 poate fi pus lângă orice rival din categoria premium.

Dar acest sentiment este dus mai departe atunci când te urci la interior. Dacă eram obișnuit cu interioarele mașinilor japoneze să fie mai slab calitative și cu un design anost, atunci când am ”coborât” în scaunului noii Mazda 3, am avut un sentiment aparte. Materiale foarte bune, piele fină pe volan, inserții metalice și o simplitate debordantă. Așa cum ne-am obișnuit de la produsele Mazda, totul este concentrat în jurul șoferului. Toate comenzile sunt la îndemână, fie că sunt pe volan, pe consolă sau pe tunelul median. Într-o Mazda șoferul este cel mai important, tocmai din acest motiv, primește aeratoare integrate de o parte și altă a instrumentarului de bord, iar toată ”agitația” se întâmpla în fața lui. Consola centrală este extrem de simplă. Doar 5 butoane sunt ”în bord” iar în partea pasagerului bordul este foarte îngust. Ecranul sistemului de infotainment poziționat deasupra bordului pare cam departe, dar asta înseamnă că nu trebuie să-ți iei ochii de la drum pentru a vedea diferite funcții. Acestea le controlezi prin rotița din spatele schimbătorului, iar tot acolo ai și butonul de volum. Trebuie să-l cauți un pic, nefiind într-un loc ergonomic, dar odată găsit te poți delecta cu sunetul redat de sistemul Bose, cu 12 difuzoare, ce sunt integrate foarte frumos în portiere. Acest sistem este gândit special pentru Mazda 3 și a fost dezvoltat de la bun început, odată cu această generație.

interior mazda 3 2019Până acum am vorbit despre design, care poate fi subiectiv, dar și despre dotări, care se regăsesc într-un fel sau altul la concurență. Dar ce face Mazda 3 odată pornit motorul e cu adevărat special și îl plasează deasupra concurenței, chiar îl poziționează rival pentru mărci premium.

La fel cum mizează pe simplitate în design, noua Mazda 3 se încăpățânează să nu intre în trendul motoarelor turbo și oferă un agregat aspirat de 2 litri, pe benzină. Un motor aspirat este foarte plăcut în utilizare, oferind liniaritate, silențiozitate și rafinament, dar este taxat la capitolul putere. Motorul Skyactiv-G produce doar 122 de cai putere și 213 Nm. Este undeva în media clasei, având rivali care produc puteri asemănătoare, poate chiar mai puțin, dar pentru Mazda 3, acesta este singurul motor disponibil deocamdată. Când Volkswagen Golf are cel puțin 5 motoare sub diferite puteri, să oferi unul singur este greu. Dar puterea relativ mică nu este resimțită atât de drastic, deoarece noua Mazda 3 fiind construită pe o platformă complet nouă, are o masă totală de sub 1300 kg. Iar asta înseamnă agilitate.

test drive mazda 3Combinat cu o poziție la volan extrem de joasă și o cursă a schimbătorului foarte scurtă, este un deliciu să conduci noua Mazda 3. De mult nu m-am mai distrat așa tare într-o mașina de 120 de cai putere. Fiindcă stai atât de jos în scaunul șoferului, picioarele îți sunt intinse, iar mișcarea dintre apăsarea pedalei de accelerație și mâna dreaptă care trage schimbătorul de viteze este extrem de naturală. Chiar și atunci când vrei să mergi agresiv, poți efectiv să lovești scurt pedala de ambreiaj, iar cutia schimbă instant în treapta dorită. Apoi ai volanul. Poate că o idee prea subțire și prea mare, dar oferă o priză excelentă. Îți oferă încredere să poziționezi puntea față unde vrei. Puntea față oferă o aderență foarte bună și chiar dacă această generație Mazda 3 are o punte spate rigidă, sentimentul de sportivitate este prezent. De fapt, setările făcute pentru puntea spate sunt atât de bune, încât posteriorul se simte ușor, chiar jucăuș, aș putea spune. Nu ”țopăie” pe denivelări, iar pe viraje urmează exact trasa dictată de direcție. Sloganul Mazda este ”Drive together”, și se referă mai mult mai relația dintre șofer și mașină. Sunt momente în care te simți parte integrată a șasiului, unde controlezi mișcările doar din spătarul scaunului.

mazda 3 romaniaMulți producători pun accent pe practicalitate, confort sau spațiu interior, mai ales în acest segment. Mazda 3 pune totul pe seama plăcerii de a conduce. Dinamica și agilitatea primează în fața spațiului pentru bagaje. Dar să nu mă înțelegeți greșit. Mazda 3 nu este o mașină inconfortabilă, dimpotrivă. Suspensiile absorb foarte bine denivelările, mai ales pe puntea față, și sunt foarte silențioase. Japonezii au găsit balansul perfect între suspensii moi pentru drumuri proaste, dar fără să prezinte ruliu când întâlnești un viraj. De fiecare dată când roteam volanul, parcă voiam să intru tot mai tare în viraj și să trag cât mai mult de mașină. Acest șasiu cere cu disperare un motor mai puternic. Pentru că pe această generație de motoare aspirate Skyactiv-G cuplul apare abia dupa 4000 de rotații pe minut, iar puterea maximă la 6000 de rotații pe minut. Este un motor de turație și trebuie tot timpul să fi într-o treaptă inferioară decât ești obișnuit. Totuși ține și de obișnuiță, pentru că este o plăcere să ai puterea instant și liniar de la 50 km/h până la 150 km/h în treapta a 3-a. Din toamnă se anunță apariția motorului revoluționar Skyactiv-X, ce promite peste 180 de cai putere, dar cu consum și noxe mai mici decât un diesel. În testul meu cu Mazda 3 am scos un consum de 8.4 l/100km, dar m-am distrat.

test drive mazda 3Mazda 3 nu este neapărat diferită față de ceea ce oferă concurența. Dacă stăm să ne gândim la evoluția motoarelor de cilindree mică, cu turbină mare, ne dăm seama că nu sunt chiar cele mai fiabile. În plus, un motor aspirat nu ”păcălește” nici cu emisiile, nici cu livrarea performanțelor. În ultimii ani, am fost învățați să conducem numai motoare cu turbină, fie ele benzină sau mai ales diesel. Trebuie doar să te obișnuiești să conduci unul aspirat și poți să scoți performanțe decente. Dar cum spuneam, Mazda 3 atinge acea coardă sensibilă, a unui pasionat de condus, unde felul în care rulează o mașină este mai presus de orice. Nici nu aș vrea să știu cum e cu o cutie automată. Mazda 3 ar trebui privit ca noul ”drivers car” al segmentului, acum cu o înfățișare și calitate interioare ce oferă aspirații premium.

Mazda 3 oferită pentru test drive de Premier Motors – dealer Mazda Arad și Timișoara

Share.

Leave a Reply