Mașini cu motoare extreme

Acum că sfârșitul mașinilor cu motoare cu combustie internă este aici, mă gândesc la toate posibilitățile în care aceste consumatoare de fosili de dinozaur ar putea să ne ofere un ultim cântec de lebădă. De-alungul celor peste 100 de ani de motoare pe benzină sau diesel am văzut cum acestea au evoluat, de la cilindree mare la turbo, de la configurații în V, la motoare rotative sau la combinații care mai de care. Am trăit perioade în care consumul de carburant nu era relevant, dar am văzut și motorizări diesel extrem de eficiente. Până în 2035 toți producătorii trebuie să ofere doar mașini cu emisii de carbon zero, iar indiferent ce tip de combustibil vor folosi, cele acceptate de standardele Uniunii Europene vor fi doar mașinile electrice. Pentru fanii adevărați, cei care văd mașina mai mult decât un mijloc de transport din punctul A în punctul B, faptul că nu vom mai auzi evacuarea sau sunetul metalic al unui motor ne face să devenim mai nostalgici, chiar să avem un sentiment de neputință. Probabil că este spre binele tuturor, dar mai sunt câțiva ani în care actualele motoare cu combustie mai pot fi dezvoltate.

Tresăream de fiecare dată când un producător dezvolta o motorizare exclusivistă, chiar dacă vorbeam de un V12 sau de un 3 cilindri turbo, de aproape 300 cai putere. Mașinile cu motoare interesante sunt acum la mare căutare, tocmai pentru că în viitor vor deveni de colecție. Un Volkswagen Touareg cu motor V10 TDI sau Audi Q7 V12 TDI sunt printre cele mai interesante combinații de modele și motorizări, dar și un BMW Seria 7 V12 este cât se poate de exclusivist, acum că cea mai specială motorizare este un hybrid. Mai jos am făcut o listă de mașini oarecum convenționale, dar care ar deveni instant preferatele fanilor, dacă ar avea motorizări speciale.

BMW M7

Așa cum spuneam, penultima generație BMW Seria 7 a mai putut fi comandată cu o motorizare V12, dar sunt de părere că un potențial M7 cu motor V12 era acel cântec de lebădă pentru a trimite limuzina, nava amiral spre electrificare. O mașină atât de mare, atât de specială, putea să primească și tratamentul diviziei sportive M, să ne ofere fanilor motorizarea care a definit la un moment dat Seria 7.

Audi RS8

La fel ca în cazul limuzinei bavareze, nici rivalul din Ingolstadt nu a avut o versiune de ultraperformanță RS. Chiar dacă sub capota lui A8 a fost la un moment dat un motor V10 derivat din cel de Lamborghini, Audi l-a marketat ca un S8. Și aceea este o versiune extrem de specială, care începe să fie din ce în ce mai căutată, dar eu cred că un RS8 cu motorul W12 de pe Bentley Flying Spur Speed, se preta pentru limuzina supremă.

Lexus LC500 V10

Lexus ne-a arătat că poate construi o mașină sport foarte dezirabilă, foarte frumoasă, cu motorizare pe măsură. Lexus LFA este în continuare foarte colecționat, iar fanii au cerut o generație nouă. Aceasta nu a mai venit, tocmai din cauza costurilor foarte mari, dar japonezii ne-au oferit un coupe, probabil chiar mai frumos, în forma lui LC. Acesta avea atât motorizare hybrid, cât și un V8 cu sunet superb, dar sunt de părere că un LC500 cu motorul V10 era exact succesorul pe care toți ni-l doream.

Toyota GR86

Toyota este pe val în acest moment, divizia Gazoo Racing oferind 4 modele extrem de apreciate de fani. Aici vorbesc despre hatchback-urile Yaris GR și Corolla GR, primul fiind dezvoltat ca un model de omologare pentru WRC. Al doilea este acel hatchback clasic, cu tracțiune integrală, gândit mai mult pe simplitatea anilor 90, când Subaru Impreza sau Mitsubishi Lancer EVO făceau legea. Al treilea model dezirabil de la Gazoo Racing, este Toyota Supra, care în ciuda unei motorizări de proveniență BMW, este foarte apreciat de fani. Totuși, mai există un model, probabil chiar mai distractiv, coupe-ul GR86, care însă nu se vinde în România. Acesta este succesorul vechiului GT86, o mașină extrem de lăudată pentru dinamică, dar taxată de motorizarea prea mică. Noul model, GR86, vine cu o motorizare de 2.4 litri, dar fără prea multă putere, raportată la cilindree. Este un motor aspirat ce produce 235 de cai putere, dar cred că sub capota acestui coupe s-ar potrivi mai bine motorizarea de 1.6 litri turbo și 300 de cai putere, ce propulsează modelul Corolla GR.

Lamborghini Urus V12

SUV-ul italienilor este cel mai vândut model din gamă, chiar dacă are cea mai ”comună” motorizare. Sub capota mare a mașinii stă un motor V8 regăsit și sub alte modele ale grupului VAG. Chiar și așa este un model extrem de scump, care poate ajunge lejer la peste 300.000 euro, deci cred că apariția unui motor V12, nu doar că nu ar pune probleme vânzărilor, dar chiar ar duce modelul Urus într-o zonă superexclusivistă și ar deveni un concurent direct pentru Ferrari Purosangue. Configurația cu 12 cilindri este o ”semnătură” Lamborghini, pentru modelele sale mari, așa că SUV-ul ar trebui să aibă și o astfel de motorizare.

BMW M3 V8

Încă este în dezbatere dacă BMW M3 se pretează cel mai bine cu motorizare cu 6 cilindri în linie sau altă configurație. Unii fani spun că a treia generație M3 e46 este cea mai mișto dintre toate, alții mizează pe primul model, care avea doar 4 cilindri. De-alungul istoriei, BMW M3 a avut inclusiv o motorizare V8 sub capotă, care acum începe să fie din ce în ce mai căutată. Această caroserie se vrea mai sportivă, mai dinamică, deci un motor mare ar putea ”strica” comportamentul, dar nu pot să nu mă gândesc cum ar fi un BMW M3 cu motorizarea V8 de peste 600 cai putere regăsită și pe M5 CS.

Honda HR-V Type R

Prin anii 90 au existat mai multe modele ce aveau sufixul Type R, dar astăzi, doar modelul Civic a mai primit o versiune sportivă. Și e păcat, deoarece clienții și mai ales fanii apreciază foarte mult acest model, eu fiind unul din cei care spun că Civic Type R este una dintre cele mai mișto mașini pentru condus. Acum când toți își mută atracția către crossovere, mi-ar plăcea să vedem la vânzare un HR-V Type R, cu motorizarea de 2 litri VTEC și mai ales transmisia manuală. Gândiți-vă cât de distractiv ar fi un astfel de SUV.

Ar mai fi și alte modele cu motorizări extreme, de genul motorul W16 de la Bugatti să îl găsim într-o Skoda, dar acolo am puteam vorbi doar de studii. În schimb, cele 7 modele pe care le-am enumerat mai sus, chiar ar putea să ”încheie” generațiile cu motorizări convenționale. Să primim astfel de mașini care în viitor o să ajungă colecționate și după aceea să ne resemnăm că toate vor fi electrice. Ce alte combinații de modele și motorizări ai vrea să se construiască?