Lexus LS 500h – Test Drive

Lexus LS 500h – Oldschool

Primul model Lexus construit a fost o limuzină LS. Schițat după un model german, pentru acest automobil de lux, japonezii au implicat nu mai puțin de 1400 de oameni la dezvoltarea lui. Numele de cod oferit în 1989 a fost ”F1”, nu de la competiția auto, ci de la ”Flagship 1”. Niponii aveau nevoie de un model de top, o vitrină tehnologică, un far călăuzitor, care să fie peste toate automobile vremii. Chiar dacă atunci când spui Lexus, nu te gândești neapărat la tradiție, toate modelele LS au fost și sunt construite în aceeași fabrică din Japonia, din care a ieșit primul model. Astăzi, Lexus LS nu mai are nicio legătură de design cu modelul german, mai sus amintit, ci vine cu un design foarte original, tipic Lexus. Dar, ciudat, nu despre design este vorba la o astfel de limuzină, chiar dacă toate elementele, muchiile și liniile exterioare sunt parcă sculptate în caroserie. De fapt, chiar dacă acum marea majoritate a producătorilor folosesc tehnologia CAD pentru proiectare, pentru Lexus LS se folosește în continuare tehnica modelării în lut. Acest lucru fructifică mult mai bine experienta artizanilor Takumi.

S-ar putea ca pentru cei mai mulți, atunci când priviți acest model să nu vi se pară prea ieșit din comun, mai ales în comparație cu noii rivali, care au venit cu modele foarte tehnologizate și cu design extravagant. Dar adevărații cunoscători, fanii și clienții, vor știi ceea ce presupune un Lexus LS. O artă a creării automobilului de lux, unde atenția la detalii este mai presus de orice tehnologie tactilă. În cazul unui Lexus LS vorbim de ornamente din lemn prelucrat manual utilizând tehnici de prelucrare a lemnului pentru instrumente muzicale sau sticla Kiriko acompaniată pe panoul de uși cu un pattern Origami, împăturit manual dintr-o singură foaie textilă. Cum spuneam, parcă această atenție la detalii nu o mai regăsești pe mașinile noi, chiar și în clasa de lux. Acum câștigă cel care are ecranul mai mare.

Nu cred că pentru clienții vechi de Lexus LS design-ul exterior este neapărat un criteriu de alegere, dar pentru pentru acest facelift, Lexus parcă a ”domolit” puțin din liniile foarte agresive. Partea frontală este în continuare dominată de grila imensă, emblematică pentru Lexus, pentru care matrița este produsă manual de un artizan Takumi care prelucrează materialul. Farurile au deja emblematicul sistem BladeScan, care folosește o unitate cu 12 diode LED și o oglindă în formă de elice de vapor, tehnologie prezentă și pe RX. Blocurile optice sunt ceva mai generoase, iar sportivitatea bării frontale este diminuată, fiind acum mai elegantă și mai bine potrivită proporțiilor mașinii.

Apropo de proporții, doar priviți acest profil. O limuzină adevărată, în trei volume, cu o capotă lungă, portiere mari, ”tăiate” în partea inferioară de muchii agresive și o linie a geamurilor foarte elegantă. Lexus LS nu încearcă să fie un design de ”coupe cu patru uși” și lasă loc pentru pasagerii din spate. Un punct de controversă ar putea să fie jantele cu finisaj de aluminiu, care din anumite unghiuri par cromate, dar se potrivesc foarte bine pe această caroserie, mai ales în combinație cu nuanța exterioară crem-nisipiu, denumită Sonic Titanium.

La fel ca partea frontală, și posteriorul este acum mai clasic, mai elegant și mai în temă cu ceea ce înseamnă Lexus LS. Blocurile optice nu sunt ”înguste”, așa cum se desenează marea majoritate a limuzinelor de astăzi, dimpotrivă, au dimensiuni generoase și se alungesc puternic spre aripile laterale. Bara posterioară nu are ieșiri pentru sistemul de evacuare, ci doar câteva muchii pe cât de sportive, pe atât de elegante. Lexus LS este o limuzină desenată după standardele oldschool, fără să epateze prin design extravagant și chiar dacă vorbim de un model apărut în 2021, arată în continuare foarte bine. Asta înseamnă un design atemporal.

Chiar dacă am scris destul de mult despre exteriorul acestei limuzine, interiorul este locul în care Lexus LS strălucește, pentru fanii modelului. Cum spuneam, nu are legătură cu trendurile actuale, nu vrea să câștige fani prin dimensiunea ecranelor sau prin design-ul radical. În schimb, LS se axează pe atenția la detalii și o face mai bine decât mulți alți rivali. La interior, avem respectarea principiilor Omotenashi sau Arta Ospitalității, deoarece habitaclul este locul în care te simți cel mai bine, pentru că scaunele față au nu mai puțin de 28 de direcții de reglare electrică, iar masajul disponibil a fost definit din punct de vedere al mișcărilor, secvență și intensitate cu un Takumi specializat în masaj Shiatsu. Iluminarea ambientală a fost inspirată de lămpile tradiționale japoneze Andon. Da, sunt foarte multe de povestit despre interiorul acestei mașini, pentru că se întâmplă foarte multe și ”în spate”, nu doar ceea ce se vede. Totuși, vedem pe bordul din lemn niște linii transversale pe bord, care sunt inspirate de coardele instrumentului muzical Koto, echivalentul harpei în Japonia.

Design-ul bordului este clasic, având multe butoane, așa cum ne place celor mai nostalgici, dar în cazul lui LS lucrurile sunt chiar oldschool. Avem inclusiv spațiu pentru CD, un touchpad ce amintește de mousepad-urile vechi, un ceas analog, iar grafica sistemului de infotainment este destul de învechită. Asta s-a schimbat în 2023, când Lexus LS a primit noul sistem MM21 prezent și pe noile RX sau RZ. Totuși, e interesant să vezi cum a fost gândită tehnologia de top într-o mașină de asemenea calibru. Lexus LS mai dispune de un sistem de climatizare denumit Lexus Climate Concierge, care ajustează automat climatizarea și ventilația, atât în habitaclu, cât și în scaune, în funcție de temperatura exterioară și interioară și folosește Nanoe, adică emite particule microscopice încărcate negative în habitaclu, ce fixează praful sau alergenii și le îngreunează pentru a se fixa de podea. Monitorizarea temperaturii se face prin 16 zone predefinite, iar japonezii au testat acest sistem printr-o probă inovativă, denumită ”Proba Orhideelor”.

Absolut orice atingi este de cea mai bună calitate. De exemplu, lemnul este prelucrat asemeni lemnului instrumentelor muzicale, iar sticla Kiriko este prelucrată manual. Pattern-ul Origami de pe panourile portierelor este împăturit manual, dintr-o singură foaie de material textil, iar procesul de definire a mișcărilor acestui pattern a durat 4 ani și poate fi realizat doar de un Takumi. Este incredibil cum se simte totul la interior, pentru că te afunzi efectiv în scaunele mari și late. Stai extrem de relaxat, pentru că nu simți nicio denivelare sau imperfecțiune a drumului. Doar rulezi. Versiunea testată se numește President Wood, dar așa cum se întâmplă în testele mele, nu prea am când să stau pe locurile din spate. Cu toate acestea, Lexus LS are un ampatament mai lung decât al unui S-Class de generație nouă, dar scaunele față sunt mari și groase, așa că există loc la picioare, dar scaunele parcă ”intră” prea mult în spațiul pasagerilor spate.

Pentru acest test drive, vreau să vorbesc despre modul în care se conduce această limuzină, pentru că e total diferit de ceea ce oferă rivalii actuali. În primul rând, setarea suspensiei pneumatică nu este pentru sportivitate. Chiar dacă dispune de suspensie adaptivă variabilă (AVS) cu 650 de nivele de amortizare care în teorie nu ar trebui să ofere ruliu, vorbim de o mașină cu un comportament relaxat și confortabil. Virezi de volanul de dimensiuni mari și botul mașinii se înclină, nu simți neapărat în mașină, dar nici nu îți vine să o ”arunci” într-un viraj strâns. Stă foarte bine pe viraje și e interesant să rulezi tare cu o astfel de ”barcă”, dar Lexus LS mi-a adus aminte de comportamentul limuzinelor vechi. Nu e nicio problemă în asta, deoarece la sfârșitul zilei, chiar vrei să te întorci acasă în confort deplin. Iar la drum lung e regală. Prezidențială, dacă îmi permiteți, așa cum e denumirea echipării. Versiunea LS 500h folosește un motor V6 de 3.5 litri, care împreună cu sistemul hybrid produce 359 de cai putere, iar pentru că motorul electric dezvoltă 179 de cai putere poate rula și exclusiv electric. Nu foarte mult, deoarece aici vorbim de un hybrid clasic, de fapt este singurul sistem hybrid de la Lexus conectat la un sistem de tracțiune integrală mecanic, cu cardan între cele două punți.

Transmisia este una mai complicată, deoarece folosește atât eCVT cât și o cutie automată cu 4 trepte fixe, care funcționează concomitent, tocmai pentru a nu simți în niciun moment schimbarea rapoartelor. Din acest punct de vedere, Lexus LS 500h este foarte confortabil, dar în niciun caz sportiv, deoarece nu se simte kickdowm-ul, când apeși pedala de accelerație, mașina pleacă puternic în față, fără să simți ceva. Sunt necesare doar 5.5 secunde pentru a atinge 100 km/h, iar viteza maximă este limitată la 250 km/h. Astfel, poți să faci depășiri rapide, un drum lung, european este ușor, dar cel mai bine se simte la viteze de autostradă, acolo unde nu se forțează deloc.

Am tot vorbit despre Lexus LS 500h ca fiind un model oldschool, dar cu toate acestea are cruise control adaptiv, lane assist, head-up display de dimensiuni generoase, dar și 6 moduri de condus selectabile de la o rotiță din spatele volanului. În notițele mele despre mașină, am scris că senzația oferită este ”effortless smooth”.

Cumva Lexus LS 500h se află exact la granița segmentului. Nu este atât de tehnologizat și extravagant precum ultimii rivali, dar în niciun caz nu se simte învechit. Îți oferă încă senzații oldschool, dar fără bătăile de cap ale modelelor vechi. Mulți ar spune că este limuzina pentru cei trecuți de 50 de ani, dar în marea de modele sedan de lux, Lexus LS este acea apariție inedită, aproape cool, pentru că însemnă că proprietarul a știut ce a ales, nu a cumpărat ”ce e mai nou”.

Fotografii realizate prezidențial de Manițiu Răzvan Photoworks

Lexus LS 500h President Wood oferit pentru test drive de Lexus România