Jeep Wrangler Test Drive - Turaţii Scrise

Jeep Wrangler – Evoluția speciei

Aș fi putut să scriu un text generic, cum că noul Jeep este mai bun decât generația precedentă, ducându-l puțin în afara orașului și să zic că are mai multe ”jucării”. Sau că are același design, dar cu unele schimbări, așa cum sunt toate mașinile noi apărute. Dar atunci când vorbești de un Jeep, lucrurile nu sunt întotdeauna generice. Nu poți să-l compari cu alt SUV, nici măcar cu alt offroader. De fiecare dată când ești la volanul unui Jeep, indiferent de generație, este o experiență în sine sau așa cum cei care dețin Jeep-uri spun: ”Its a Jeep thing”.

Da, este o chestie pe care doar Jeep-urile o au și nu prea poate fi descris obiectiv, mai ales pentru mine care sunt posesor de un Jeep clasic. Acum vreo 5 ani, am luat la test un Jeep Wrangler ediția Moab și încă de pe atunci știam că nu pot să fac un test simplu. Așa că l-am urcat pe munte, până la Cetatea Șiria, îndrăgostindu-mă iremediabil de această marcă. La puțin timp după, eu mă aflam la volanul propriului meu Jeep, iar în fața capotei aveam Munții Apuseni. A fost singura dată când efectiv mi-am achiziționat o mașină a unei mărci, după un test. Atât de mult mi-a plăcut și atât de mult m-a schimbat. Imaginați-vă cât de mult am așteptat noua generație Jeep Wrangler. Cea despre care se spunea că este complet nouă. Când au apărut primele zvonuri, m-am îngrijorat puțin, deoarece nu voiam ca americanii să schimbe ceva din feeling-ul și mai ales din design-ul inconfundabil apărut tocmai în 1941. Iar această generație am condus-o luna trecută și pot să spun cu mâna pe inimă că mai perfectă de atât nu puteau să o facă.

Un Jeep se conduce ca un tractor. Asta e valabil de mai bine de 70 de ani. Face parte din caracterul mașinii. Bord mic, parbriz drept, o direcție pe nicăieri și comenzi greoaie. Toate aceste lucruri au fost păstrate și pentru ultima generație, dar care a devenit ceva mai prietenoasă pentru majoritatea șoferilor. Dacă până acum trebuia să fii fan înfocat al mărcii ca să nu îți pese de cum se conduce, cu noua generație, Jeep Wrangler devine atractiv și pentru alți șoferi. Dar cam atât. Noul Wrangler este ceva mai bun pentru mersul exclusiv pe asfalt, în rest rămâne același Jeep hardcore, invincibil, puternic și aventurier pe care îl știm.

Aveam mașină pentru două zile, dar traficul infernal din București a făcut ca să o conduc efectiv mai puțin de 24 de ore. Știam că un test un noul Wrangler nu trebuia să-l fac în oraș. Iar în afara Bucureștiului nu prea ai un peisaj foarte frumos. Încă de când am luat mașina am început să caut destinații montane unde aș putea să duc noul Wrangler. Voiam munte. Este cel mai potrivit fundal pentru această caroserie. Cred că ar fi arătat la fel de bine și cu marea și plaja pe fundal, numai că de când am Jeep-ul meu, mi-am dat seama că arată mai bine acoperit de noroi. Așa că voiam să murdăresc și noul Wrangler. Pentru că timpul era scurt, am decis să ajung pe cea mai apropiată vale de București, adică Valea Doftanei. Acolo avem lacul Paltinu, dar și niște peisaje absolut superbe. Știam că voi combina atât drumuri naționale, autostradă, pentru că noul Wrangler se vrea mult mai bun pe asfalt, dar și drum pietruit, noroi și urcări. Toate în doar 4-5 ore de mers.

Alarma deja suna la 5:45. La ora 6 dimineața eu vedeam prin parbrizul mic Arcul de Triumf, cu destinația Ploiești. Nu voiam să merg neapărat pe autostradă, pentru că mi se părea plictisitoare pentru o astfel de mașină, în plus, la acea oră, traficul era aproape inexistent. Mergând spre Ploiești, pe DN1, mi-am dat seama că nu mă simt că mă aruncă în șanț când accelerez mai tare. Aveam o viteză legală pentru drum național, dar în mașină era relativ liniște, doar beat-urile de la Radio Guerilla mă țineau treaz. Modelul primit pentru test drive este un Wrangler în 3 uși, adică cel scurt, în echiparea Sahara. Asta înseamnă că are câteva dotări mai de lux, să-i zicem și este mai potrivit pentru asflat, deoarece nu este la fel de înalt ca un Rubicon și este echipat cu anvelope normale, nu de noroi, cum este cazul versiunii dedicate de teren. Astfel în Wrangler-ul meu eram destul de încrezător să merg mulți kilometri din București spre Valea Doftanei, via Câmpina. Bineînțeles, fiind un Jeep veritabil, trebuie să ajustezi constant volanul, niciodată nu stă perfect drept. Dar asta face parte din caracterul mașinii și de aceea o ador. Ca în 2019 să-ți cumperi o mașină cu ”probleme de direcție” din fabrică.

În timp ce rulam deja cu viteze de autostradă, iar telefonul mi se încărca la unul din cele 5 porturi USB, priveam interiorul și zâmbeam. Îmi place foarte mult design-ul interior a noului Wrangler. O planșă de bord verticală, cu un ecran foarte modern poziționat în mijlocul acesteia. Este un sistem de infotainment absolut genial, nu doar pentru un Wrangler, dar pentru orice mașină în general. Ai o mulțime de funcții, iar grafica este excelentă. Comenzile climatizării sunt de dimensiuni generoase, iar de fiecare dată când vrei să deschizi geamurile, te trezești că o să cauți comenzile pe ușă, ele fiind de fapt în mijlocul bordului. Nici după două zile nu m-am obișnuit că sunt acolo. Îmi place și levierul schimbătorului de viteze. Este masiv. Abia dacă îl poți cuprinde bine în palmă. Butonul pentru selectarea treptelor este de un roșu aprins și parcă te face să te simți că acționezi ceva special. Deasupra, bineînțeles găsim silueta primul Jeep, denumit Willys, după numele fondatorului. Această siluetă o mai vedem discret și în alte locuri.

Poziția la volan este oarecum ciudată pentru orice altă mașină, dar specifică pentru un Jeep. Stai foarte sus și vezi peste tot. Mai ales noua capotă cu nervuri destul de agresive. De la volan parcă stai peste bord, cum s-ar spune, dar este o poziție impunătoare. Deschizi geamul și îți pui cotul pe rama ușii. Conduci un Wrangler doar cu mâna stângă. Atunci când vezi un alt Jeep doar ridici două degete de pe volan. Este salutul internațional între posesorii Jeep și de fiecare dată, colțul gurii ți se ridică puțin, pentru că te simți bine. Privind prin volan la instrumentarul de bord, vei vedea un ecran destul de mare între cele două ceasuri, iar graficele sunt impecabile, unele chiar haioase. Noul Jeep Wrangler este cel mai tehnologizat Jeep de până acum, dar se simte în continuare acea brută care nu se sperie de zgârieturi sau murdărie. Este același Wrangler, dar pentru secolul 21.

Eram absorbit de atenția la detalii pe care noul interior o are, dar mi-am revenit repede după ce am ajuns la Câmpina. Asfaltul de acolo este plin de denivelări și gropi. Nu mi-aș fi dorit ca Jeep să ”umble” la această caracteristică a unui Wrangler și anume cum trece peste denivelări. Până și Porsche-ul Cayman de săptămâna trecută mi s-a părut mai confortabil. Fiind un offroader veritabil, cu șasiu separat de caroserie, simți absolut orice imperfecțiune a asfaltului. În plus, varianta cu 3 uși, având un ampatament mai mic, este și mai inconfortabilă. Țopăie pe denivelări, iar spatele tău este supus unui ”masaj” pe care nu îl vrei. Roțile mari nu ajută la confortul interior. Pe o asemenea porțiune de drum, Jeep Wrangler se simte ca un automobil vechi, numai că îți dai seama că ești într-un tanc, așa că accelerezi puternic, iar atunci suspensia destul de fermă, nu mai face niciun balans și aproape că sari peste tot. Când vezi denivelări, mai bine accelerezi, decât să mergi încet.

Totuși, în ciuda acestui comportament, atunci când terenul chiar devine impracticabil pentru majoritatea mașinilor, Jeep Wrangler începe să strălucească. Scoate-l pe un drum pietruit sau pe prin noroi și vei vedea adevărata măreție a acestei mașini. Am înconjurat lacul Paltinu și am ajuns la o urcare până la cabanele de pe Valea Doftanei. Drumul este destul de greu și foarte îngust, iar pe o parte ai versantul, iar pe cealaltă o prăpastie până în vale. Chiar dacă eram cu anvelope cât se poate de normale, nu a fost nevoie să cuplez modul 4×4. Doar într-o porțiune unde am văzut că este mai mult noroi am vrut să văd cum e. În Wrangler trebuie să tragi puternic de o manetă, aici nu ai butoane, iar lucrurile nu se întâmplă electronic. Auzi un sunet metalic, iar mașina începe să trepideze. Atunci știi că nu ai cum să rămâi impotmolit. Acolo sus la munte, cu lacul în spate și mașina plină de noroi, la o oră foarte devreme pentru mine, am tras aer curat în piept și am privit mașina.

Noul Jeep Wrangler poate fi confundat foarte ușor cu oricare altă generație. Schimbările nu sunt radicale, dar sunt atât de subtile încât să te facă să-ți dorești noul model, dar în același timp rămâne incontestabil un Jeep. Bara față lungă, grila cu cele 7 prize de aer, blocurile optice rotunde și stopurile pătrate, roata de rezervă din spate sunt elemente distinctive pentru Wrangler. Totul este însă, ceva mai modern. Jeep este atât de încrezător în design-ul inconfundabil a lui Wrangler, încât au renunțat la denumirea ”Jeep” de pe capotă. De peste 70 de ani, fiecare Jeep a avut numele scris pe capotă, numai că acum forma generală a mașinii este mai cunoscută decât numele în sine. O mașină care efectiv debordează de personalitate și caracter. O mașină care știe ce poate, dar nu trebuie să demonstreze nimănui. A făcut-o atâția ani, iar acum oamenii și-o doresc orbește.

După ce mi-am luat doza de natură și aventură, era timpul să mă întorc spre București și să analizez cealaltă latură a acestei versiuni. Până acum am condus modele Jeep cu motorizări diesel. Mi se pare că se potrivesc acestei caroserii, mai ales că au suficient cuplu, atât de necesar în offroad, dar și întăresc impresia de tractor. Ei bine, modelul Sahara din testul nostru are un motor pe benzină de doar 2 litri, dar cu turbină, ce produce 270 de cai putere și 400 Nm. Este mult mai puternic decât orice pe motorină, dar pentru că aveam o caroserie relativ scurtă, îi oferea mașinii un feeling aparte. La fiecare accelerare bruscă, botul mașinii se ridica destul de mult, eu eram trimis puternic în spătarul scaunului, iar mașina efectiv plonja în față. Într-un fel mă simțeam ca într-un hothatch foarte înalt și foarte inconfortabil. Sunetul nu este la fel de brutal ca un motor V6 sau V8, dar suficient de gălăgios încât să-ți dai seama că nu este ceva obișnuit sub capotă. Jeep Wrangler cu motorul 2.0 T accelerează până la 100 km/h în 7.3 secunde, ceea ce e foarte bine pentru un offroader pur. De la semafor reușești să umilești o grămadă de mașini care se cred mai puternice. Din acest motiv, în oraș, Wrangler 2.0T este la fel de distractiv ca în offroad.

Cred că aș mai puteau să scriu încă vreo două articole doar despre această mașină. Imediat după această experiență am mers acasă și am scos pe câmp Jeep-ul meu. În ambele tot timpul eram cu zâmbetul pe buze. Ceea ce au realizat americanii cu noua generație Wrangler este admirabil. Sunt foarte mulți, care încă folosesc Jeepuri vechi de 20 de ani. Sunt convins că în 2039, această generație JL, va fi la mare căutare. Un Jeep nu este o mașină oarecare. Este o experiență în sine. Îl conduci pentru că vrei asta. Nu te deranjează nimic pentru altfel nu ar mai fi un Jeep. Te va răsplăti cu zâmbete, aventuri și povești de fiecare dată când ieși cu el. Asta e doar una din acele povești.