Grand Prix Timișoara-Aninoasa 2022
Epilogul etapei
Se spune că ”Dacă nu poți să alergi, umblă. Dacă nu poți să umbli, târăște-te”. Cam așa aș descrie ultima etapă din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș. Am participat la toate cele 8 etape la care am putut, pe care le-am încheiat fără abandon. Asta în sine este o performanță, mai ales că am intrat într-o competiție despre care nu știam aproape nimic la început. În cele 8 luni în care am participat am învățat cu fiecare etapă câte ceva. Am încercat să îmbunătățim acolo unde s-a putut, am încercat să căutăm sfatul acolo unde nu s-a știut. Sper că am învățat multe și promitem că anul viitor vom repara toate greșelile. Nu e ușor. Poate din afară pare că ”te dai” cu mașina și gata, dar când vezi timpii, locul în clasament, traseul, mai tehnic sau de viteză, îți dai seama că ai nevoie de puțină experiență, de mai mult buget, pentru că toate acestea te motivează. Ajungi să nu mai vrei doar ”să te dai”.
Pentru mine, cea mai importantă lecție a acestui sezon a fost disciplina. Să poți să rămâi constant, să poți să te concentrezi pe fiecare metru al traseului. Recunosc, de multe ori nu mi-a ieșit, dar în cadrul unui astfel de campionat, unde se promovează siguranța rutieră prin sport auto, este mai important să termini totul cu bine. Este încă o dovadă că organizarea este la cele mai înalte cote, astfel, în 10 etape câte au fost în total, nu s-a întâmplat niciun eveniment nefericit, nici pentru piloți, nici pentru spectatori. ”Mașinile se repară”, acolo unde a fost cazul. Atunci când concurezi într-un cadru organizat, îți dai seama și de abilitățile tale de pilot, despre gestionarea comenzilor unui automobil în situații limită, dar unde se pune siguranța pe primul loc. Cu asta am rămas eu după 8 luni de competiție.
În weekendul ce tocmai s-a încheiat, s-a desfășurat ultima etapă a Campionatului, Marele Premiu al Municipiului Timișoara-Aninoasa Tim 2022, într-o locație nouă. Parcarea Sun Beach de pe strada Siemens. Când m-am înscris, mă așteptam la un traseu mai tehnic, dar abia la fața locului am văzut că traseul este relativ lung, ceea ce nu ne avantaja aproape deloc. Totuși, traseul foarte frumos de altfel, cu multe întoarceri, spațiu pentru manevre, dar și linii drepte și viraje largi. În plus, parcul tehnic era separat și mult mai aerisit față de alte etape, iar vizibilitatea totală a traseului a adus un număr record de spectatori. Nu pot să estimez în cifre câți au fost, dar aproape că nu era un loc liber pe toată lungimea traseului și în parcul tehnic.
Asta a pus pe mine o presiune și mai mare, deoarece intram primul pe traseu. Spuneam și de emoții, pentru că, cu doar o zi înainte de această etapă aceeași pompă de benzină făcea figuri tot mai dese și pe lângă faptul că mașina avea dificultăți la pornire, era posibilitatea și ca motorul să se oprească în mers. Aveam nevoie să funcționeze aproximativ 2-3 minute. Atât. Ei bine, la ora 10 și un minut, steagul s-a ridicat din fața parbrizului și am plecat în prima manșă. Întoarcere la primul jalon și plecare spre primul viraj de dreapta. A urmat apoi linia dreaptă lungă, care a necesitat treapta a treia. După o frânare puternică, m-am întors la ultimul jalon, dar spre cel din mijloc. La fiecare jalon trebuia să facem ori o întoarcere de 180 de grade, ori de 360. Și apoi să mai parcurgem exact același traseu încă o dată. Prima parte a traseului, mașina s-a comportat extrem de bine, aveam suficientă putere și mă simțeam încrezător. Dar la a doua intrare pe traseu, după o întoarcere la jalon, efectiv am pierdut puterea, care oricum nu e mare.
Puteam să apăs accelerația oricât de tare, pentru că nu se întâmpla nimic. Puterea parcă era livrată pe reprize, iar ca o ”cireașă de pe tort”, la doar câțiva metri înainte de linia de sosire, motorul să moară complet și astfel m-am târât până la finish. Toate aceste probleme au însemnat secunde prețioase, pe care nu le-am mai putut recupera până la final. De fapt, după terminarea manșei a doua, mașina a refuzat să mai pornească cu totul, măcar eram ajuns în parcul tehnic. A fost prima dată când am parcurs traseul fără greșeală, dar de această dată mașina nu a mai funcționat. Făcând retrospectiva etapelor, doar la Lugoj totul a funcționat perfect, atât ca memorarea traseului, cât și ca mașina. Dovada, atunci ne-am apropiat la doar 1 secundă de podium. În rest doar probleme mecanice, de la frâna de mână, servo sau probleme de pilot, că nu știi traseul. La toate aceste lucruri trebuie să lucrăm serios iarna aceasta.
Aveam o stare contradictorie. Pe de o parte, eram dezamăgit de performanțele mașinii, dar pe de altă parte, tot această mașină ne-a dus la 8 etape cu trasee diferite și în locații diferite. Și chiar și târâtă, nu a abandonat niciodată. Puteam să particip cu altă mașină, probabil în altă clasă, dar nu mai era la fel. Peugeot-ul 106 galben, trebuia să termine acest Campionat. Și l-a terminat, fără să fie pe ultimul loc, în ciuda celui mai slab motor din clasă.
Imediat cum ieși de pe traseu și primești steagul verde că totul e ok, te cuprinde un sentiment de mulțumire. Acum puteam să merg să văd ce fac ceilalți concurenți din clasă și din clasele superioare. După un parcurs fără greșeală, Marius Giurisici își adjudecă titlul Clasei 1, cu o altă victorie și în această etapă, fiind urmat de Victor Săucan și de Petru Ianăș, debutant din acest Campionat. În Clasa 2, lupta finală s-a disputat între Sorin Mihoc la volanul unui Renault Clio RS și Curelaru Marius într-un Opel Asta Gsi, cei doi fiind rivali vechi, iar acum în mai toate etapele și-au împărțit locurile 1-2. De această dată, Sorin Mihoc a ieșit pe prima poziție a podiumului. Aproape toți spectatorii au venit pentru mașinile și piloții din Clasa 3. Aici mașinile au motoare mult mai puternice, mult mai gălăgioase, dar și talentul piloților este mai vizibil, mai ales pentru spectatori. Astfel, Sergiu Tirla (GAO) a venit cu ”Teddy” probabil cel mai cunoscut BMW e30 de competiție, de la noi și care a fost cel mai căutat de aparatele foto. Favoritul publicului, Darius Stepan a făcut spectacol la volanul unui Opel GT cu tracțiune spate, dar din păcate, în a doua manșă a trebuit să abandoneze în urma unei dejantări. Totuși, coechipierul său, Tibi Florescu, din SpeCar a obținut locul 1 la Clasa 3 și cel mai bun timp al etapei, traseul avantajându-i mașina, un Ford Focus RS cu tracțiune integrală. Au fost 20 de piloți înscriși la această ultimă etapă, unde clasamentul feminin a fost împărțit de Roxana Florescu, locul 1, Czili Beatrice pe 2 și Florina Pascu pe 3. Nu au fost greșeli mari pe traseu, acesta fiind relativ ușor, dar îți oferea suficiente porțiuni tehnice.
Etapa s-a încheiat cu Clasa Drift, acolo unde Sergiu Tirla (GAO) a participat cu a doua mașină prezentă, un BMW e36 botezat ”Mihaela”. Pentru cei prezenți, acesta a fost punctul principal de atracție, mai ales că GAO Racing Team știe să facă spectacol, pe lângă fumul scos din anvelope și culoarea turbată a mașinii de drift.
Sincer mi-aș mai fi dorit cel puțin încă vreo 2-3 etape până la finalul anului. Atât de tare m-a prins competiția. Pentru că știu că pot mai mult. Dar cel mai probabil ne vom revedea anul viitor prin martie. Asta înseamnă că iarna aceasta avem mult de muncă. Mașina intră în service, iar noi în sală și la cursurile de pilotaj și conducere defensivă. Cu fiecare etapă speram la îmbunătățire. Dar nu poți să rămâi doar cu speranța, așa că anul viitor nu mai vreau scuze. Ceasul nu minte, așa că cel mai bun să câștige.