Maturizare

În urmă cu patru decenii se năştea automobilul care peste ani va fii numit etalonul clasei premium sedan. Chiar dacă în primii ani de viaţă pasagerii intrau în maşină prin doar două uşi, la puţin timp după, iconicul Seria 3 cu nume de cod e30 primea patru portiere şi a început să devină din ce în ce mai apreciat. După 40 de ani, lumea încă îl venerează, încă vorbeşte despre el, încă îl cumpără. Cam 14 milioane de oameni au deţinut sau încă deţin un BMW Seria 3. Acest sedan aproape perfect ce a ieşit din Munchen, a fost ţinta fiecărui constructor ce vrea un sedan premium. Indiferent că vorbim de rivalii clasici Mercedes Benz, Audi sau mai nou Jaguar, fiecare are în gând o “armă împotriva Seriei 3”. Acesta mai este un aspect. Când toată lumea vrea să fie mai bun decât tine, înseamnă că faci ceva foarte foarte bine.

12067971_10205530492044080_1916286522_n

BMW Seria 3 a fost una dintre primele maşini testate de mine pentru acest blog. Atunci, mai puţin de 30 de oameni au citit ceea ce am numit “Atletul în costum“, dar pentru mine a fost o realizare importantă. Grup West Premium Oradea a avut încredere să mă lase să testez al lor 320d în configuraţie “Modern Line”, iar acum, după 3 ani, scriu despre tot despre un Seria 3 cu motor diesel de 2 litri, dar totul este schimbat.

12064019_10205530491564068_740715210_n

Probabil că din punctul de vedere al impactului vizual, BMW Seria 3 nu aduce o revoluţie. Schimbările sunt atât de subtile, încât numai designerul şef ar putea diferenţia noul model de cel vechi, când îl priveşti fugitiv. Dar trebuie să ne gândim că atunci când a apărut, noua generaţie BMW Seria 3 a fost foarte bine primită. Cu un design agresiv, muchii mult mai bine definite şi o eleganţă specifică modelelor din Munchen, am putea spune că Seria 3 are un design atemporal. Mie nu mi se pare că a îmbătrânit deloc. S-ar putea ca această să fie şi impresia designerilor. Dacă ceva nu e stricat, de ce să-l schimbi. De schimbat, nu l-au schimbat, ci doar l-au împrospătat.

12081020_10205530492604094_2115081704_n

Varianta testată, pusă la dispoziţie de Grup West Premium Oradea, vine în cea mai frumoasă configuraţie ce am văzut-o pe un Seria 3 modern. Acesta a fost unul dintre criteriile pentru care am şi vrut să-l iau la test. În primul rând este gri. Gri închis. “Gri şobolan”, cum s-ar spune printre samsari. Apoi, pachetul optic Msport se potriveşte de minune pe caroseria oarecum compactă a unui Seria 3. În face extrem de sportiv. Parcă e rapid chiar şi când stă pe loc. (nu citez broşura) Jantele care vin impreună cu acest pachet sunt de asemenea perfecte. Cu 5 spiţe duble şi dimensiune nu foarte agresivă, plus culoarea asemănătoare cu caroseria, nu cred că aş vrea să fi fost altcumva. Revenind la acest pachet optic. Bara frontală oferă prize de aer mai generoase, iar alungirile de pe laterale îl fac să pară foarte sportiv. Pe laterale găsim praguri mult mai profilate, iar în partea posterioară, stopurile roşii arată foarte bine pe această culoare. Ce mă bucură enorm este că BMW a ales să instaleze evacuare cu ieşire dublă, care sporeşte atât de mult caracterul sportiv al maşinii. Pentru că vorbim totuşi de un facelift, trebuie să menţionez cea mai mare schimbare a acestui model. BMW a renunţat la celebrele cerculeţe “Angel Eyes” din faruri, acum numindu-se inele “coroană” şi pe lângă faptul că în partea superioară sunt întrerupte, acum se alungesc şi spre grilă. Blocurile optice spate nu şi-au schimbat forma, dar grafica interioară este nouă, în acelaşi stil cu restul modelelor din gamă.

12083711_10205530491444065_1221829232_n

Vreţi să ne jucăm “Găseşte diferenţele?” Dacă pentru exterior nivelul de greutate era mediu spre amator, pentru interior trebuie să fii expert. Dar, din nou, interiorului unui Seria 3 este foarte plăcut, foarte bine desenat, orientat către şofer şi ergonomic. De ce ai schimba oricare dintre aceste calităţi. Aşa s-au gândit şi inginerii BMW, aşa că singurele diferenţe sunt la nivelul materialelor din interior, care acum sunt mult mai calitative, planşa de bord a primit material din plastic lucios, iar suportul de pahare are acum capac glisant. Frumos, nu? Dar să nu uităm că acest Seria 3 are pachetul optic Msport şi la interior. Asta înseamnă linie albastră ce traversează tot bordul, scaune foarte sportive, îmbrăcate în piele Alcantara şi cusături albastre şi acest volan absolut superb. Suficient de mic, suficient de gros şi cu un design agresiv, este opţiunea ce trebuie bifată. În această configuraţie, Seria 3 poate fii foarte specială, poţi să o diferenţiezi de restul celor 13.999.999 modele ce au fost produse. Pe lângă elementele vizuale, faceliftul Seriei 3 aduce îmbunătăţiri şi ale sistemului de navigaţie, care acum funcţionează mult mai rapid.

12087549_10205530469683521_634577749_n

Faptul că nu au modificat radical desenul Seriei 3, care arată în mare precum cel de acum câţiva ani, este oare suficient în lupta cu rivalii săi? Acest sedan a fost considerat dintotdeauna unul dintre cele mai dinamice modele din clasă. Cu motoare peste rivali şi tehnologii superioare. Probabil cel mai vândut Seria 3 este modelul 320d, cu al său inegalabil diesel de 2 litri turbo. Acesta a fost lăudat de mai toată lumea, a fost prezent pe mai toate modelele mărcii în versiunea de 184 de cai putere. Totuşi începea să i se simtă vârsta. BMW a conceput un motor complet nou, modular şi a crescut puterea până la 190 de cai putere. Nu este o creştere impresionantă, cei 190 de cai putere sunt exact în limitele clasei, dar fiind modular, acest motor poate fi montat atât transversal cât şi longitudinal. Este o soluţie pentru a reduce costurile generale ale companiei, acelaşi motor fiind folosit atât pe automobilele cu tracţiune faţă, cât şi pentru cele cu tracţiune spate sau integrală. Totodată acest motor, denumit B47 poate avea diferite nivele de putere, în acest test fiind cea mai puternică variantă.

12083741_10205530491924077_1599848673_n

Nu voi face analiza tehnică, probabil nu sunt cel mai în măsură, dar ceea ce am simţit pot relata. Tot vorbeam despre configuraţia specială a acestui Seria 3, iar faptul că aproape 80% dintre modelele BMW vândute la noi în ţară sunt cu tracţiune integrală, nici acest 320d xDrive nu face excepţie. Pe tot parcursul zilei, mai ales că am fost pe drumuri virajate, parcă îmi doream să fie doar cu tracţiune spate şi cu manuală. Pentru că şasiul este foarte bine echilibrat, poziţia la volan este perfectă, extrem de joasă, iar volanul se roagă să nu stea drept în palme. Totuşi, echipat cu sistemul xDrive, superba cutie automată şi motorul care produce 400 Nm în plaja medie de turaţie, Seria 3 este extrem de precis, foarte sigur şi foarte manevrabil. Orice schimbare de direcţie este exactă, ştii exact unde se află roţile faţă, fără urme de ruliu. Doar în virajele foarte strânse şi pe frânare, se simte o oarecare subvirare, dar senzaţia generală este de stabilitate şi siguranţă. La urma urmei, Seria 3 este un automobil de zi cu zi, care va fi utilizat şi în oraş şi iarna, iar dacă vrei o jucărie doar pentru drumuri virajate, uită-te prin oferta BMW şi alege un Seria 2 Coupe.

12080828_10205530492444090_1610946377_n 12084012_10205530491484066_648056954_n

De ceva timp a început să-mi sară tot mai des în ochi modelele Seria 4. Aproape că au ajuns o privelişte comună, iar atunci când văd un Seria 3, cu ale sale faruri mai mici şi plafon mai ridicat, dar atât de frumos, aproape că pot spune că Seria 3 este mai special decât un Seria 4. Toate noutăţile aduse de acest facelift îmbunătăţesc o maşină deja foarte bună. Cu acest nou motor şi cu sistemul xDrive, Seria 3 accelerează până la 100 de km/h în 7.4 secunde, iar în fişa tehnică promite un consum de sub 5l/100 km. Ar fi delicat să vorbim despre consum, mai ales acum, dar în condiţii de exploatare normal spre agresiv, cei 8 litri pentru 100 de km nu sună deloc mult. Totul ţine de stilul de condus al fiecăruia. Totuşi, BMW te ajută. În modul Eco Pro, pedala de acceleraţie este greoaie, turaţia nu mai urcă atât de mult, treptele se schimbă mai lung, totul pentru a te limita şi pentru a creşte autonomia. Şi o face foarte bine. Mai poţi apăsa butonul Sport, care este exact opusul la ce am scris mai sus. Turaţia nu scade sub 2500-3000 de rotaţii, pedala de acceleraţie este foarte sensibilă, iar treptele se schimbă fulminant de repede, bineînţeles când acul turometrului atinge zona roşie. Diferenţele de comportament sunt radicale. Cum spunea cineva, acest sistem ar trebui să se numească “Schizofrenic Mode”.

12080760_10205530491644070_1535848454_n

Este o plăcere să conduci un Seria 3. Aş merge atât de departe încât să zic că nu contează motorul. Dar ca să fii uimit până peste măsură, acest nou 2 litri diesel cu 190 de cai putere ar trebui să fie minimul. BMW Seria 3 este atât de bun încât pui la îndoială celelalte modele sedan ale mărcii. Spaţiul oferit este suficient, performanţele foarte bune, consum, imagine. Încă stau să mă gândesc la defecte. De peste 40 de ani, lumea deja a ales. 14 milioane de clienţi. Este o performanţă cum rar se mai întâmplă în lumea auto. Pe care BMW a reuşit, cumva, să o îmbunătăţească.