Epilog de raliu

Vineri seara, fix la ora 20 şi 7 minte, am avut un moment de deja-vu. Imaginea cu oameni înşiraţi în faţa unui gard metalic şi motoare turate pe fundal, am mai trăit-o. Nu mai reţin când, dar parcă ştiam deja când vor apărea maşinile, pe unde vor merge şi cum se va simţi. Raliul Aradului s-a aflat, la început de iunie, la cea de-a 9-a ediţie, iar acum, memoria nu îmi mai joacă feste. Aşa s-a văzut spectacolul raliului arădean.

18945126_10209840133862432_1491298333_n Încă de acum o lună, am primit un telefon de la ofiţerul de presă al Raliului Aradului, cu propunerea de a fi partener media. Am acceptat cu braţele deschise această initiativă, deoarece în România, Campionatul Naţional de Raliuri este promovat mult prea puţin. Există site-uri de specialitate, dar cam atât. Doar un fan adevărat ştie când şi cum se desfăşoară competiţia. Voiam să aflu mai în detaliu această ramură a motorsportului românesc. Pentru că raliul se desfăşura exact la mijlocul rutei mele de navetă, între Oradea şi Timişoara, iniţial am vrut să merg cu o maşină de dealer, dar dintr-o sclipire de moment, am zis să-mi îndeplinesc un vis pe care îl aveam de mult şi să combin valoarea evenimentului cu o maşină specială.

18985549_10209840133742429_763640882_n În 2004, Peugeot a concurat în WRC cu un model 307cc condus de Marcus Gronholm, maşină ce avea o grafică simplă, dar de efect, a sponsorului Marlboro. Maşina a rezistat doar un an, din cauza multiplelor probleme tehnice, aşa că facelift-ul 307cc nu a mai văzut celebrele culori alb-roşu. Trebuia ca Peugeot-ul meu să continue acea grafică. După mai multe încercări eşuate, am ajuns la ADvolution, o agenţie de publicitate din Oradea. Cu un oarecare scepticism asupra pretenţiilor mele, nu credeam că Vlad mă va înţelege atât de bine. Dar în scurt timp i-am văzut maşina şi ideile sale. Să-i ofere o grafică asemănătoare cu cea a Fabiei din WRC. Deja eram pe aceeaşi lungime de undă. Cu toate că era într-o sâmbătă după masă, am început măsurătorile şi tăiatul foliei. Până seara târziu, doar la lumina felinarelor şi ciupiţi de ţânţari, am terminat jumătate de maşină. Trebuia să revin pentru partea finală. Două zile am stat aşa cu maşina şi, chiar dacă îmi puteam face o părere despre cum va arăta la final, încă lipsea ceva. Miercuri maşina trebuia terminată, aşa că marţi după masă, nu mai puteam de nerăbadare. A venit telefonului lui Vlad şi am continuat aplicarea tuturor detaliilor. Ne uitam la imagini cu originalul 307 WRC, pentru a replica cât mai bine maşina din 2004, am adăugat alte detalii, am reconstruit logo-uri, am şters şi am regândit, până când am aplicat ultimul detaliu pe portbagaj. Iniţial, sâmbătă am crezut că vom sta două-trei ore, dar până la urmă am ajuns la două zile de lucru şi 10 ore în total. Dar rezultatul este mult mai mult decât mi-aş fi imaginat. În esenţă “două dungi albe şi un număr” schimbă complet înfăţişarea unei maşini. A doua zi, în lumina naturală a soarelui, maşina arăta impecabil. Niciodată nu a existat un 307cc facelift de WRC. L-am “gândit” noi. Cu maşina “îmbrăcată” adecvat pentru un raliu, am pornit spre Arad.

18945243_10209840134182440_1212070299_n 19046818_10209840134382445_586877253_n Chiar de ziua copilului, am primit două cadouri. Maşina mea colantată exact aşa cum mi-am imaginat, dar şi întâlnirea cu piloţii ce urmau să se dueleze atât pe macadam, cât şi pe Superspeciala din centrul Aradului. Startul festiv a fost un moment foarte frumos, toată lumea râdea, atmosfera era superbă, mai ales că soarele de iunie începea să apună şi se simţea răcoarea serii. Am luat autografe, am făcut poze şi am simţit de aproape maşinile participante.

19046897_10209840134062437_429869658_n 18945142_10209840133342419_1880904378_n 18944942_10155459174583331_1123345198_n A doua zi, raliul a început de dimineaţă, în împrejurimile Aradului, dar din păcate nu am putut să asist la primele probe pe macadam de anul acesta. Totuşi fotografii au rezistat eroic prafului lăsat în urmă de maşinile ce glisau pe fiecare viraj. În centrul oraşului, în faţa primăriei, se făceau ultimele pregătiri pentru Superspeciala de seară. Atunci am aflat că Simone Tempestini a trebuit să abandoneze după doar 7 km de probă, din cauza unor defecţiuni tehnice, rezultate de o eroare de pilotaj. Duelul rămânea acum între Bogdan Marişca şi Dan Gârtofan, amândoi cu maşini din clasa R5.

18985089_10155459174558331_789067082_n 18985136_10155459174638331_1257254466_n 18985474_10155459174628331_1344617416_n 18983401_10155459174673331_960696351_n Spre seară, oamenii au început să inunde Piaţa Primăriei din Arad, fiecare încercând să-şi găsească un loc cât mai potrivit pentru a vedea de aproape, maşinile ce urmau să parcurgă Superspeciala. Cred că am înconjurat de două ori întreg traseul Superspecialei, pentru a găsi cel mai bun unghi. În cele două ore în care toţi piloţii au intrat pe traseu, şi eu am făcut câţiva kilometri buni. La ora 20:07 a intrat echipajul Gârtofan/Mârza, cu o Skoda Fabia R5. Instant spectacolul a fost garantat. Să vezi o maşină de competiţie pilotată la extrem, pe un traseu urban, este o placere. Mai ales că în urmă cu doar câteva ore, am trecut exact prin acea zonă, numai că eu am aşteptat la semafor. Acum puteam să văd cum maşinile trec cu viteză foarte mare prin centrul oraşului. Mă bucur că am putut să văd din mai toate unghiurile desfăşurarea Superspecialei, să văd maşini spectaculoase ce mă umpleau de praf, dar în general să mă bucur de competiţie. Imaginea era cu atât mai spectaculoasă, deoarece, pe cum intrau piloţii, aşa se făcea seară, iar spre final, am avut parte de un raliu nocturn. E interesant să vezi clădirea primăriei portocalie de la soare, iar dacă te uiţi mai jos, să vezi doar farurile licurinde.

19021809_10209840133382420_827533079_n 18983367_10209840133782430_1815015544_n 18983129_10209840134342444_376934056_n 18945346_10155459174578331_371627197_n Chiar dacă maşina sa nu se ridică la nivelul adversarilor, Vali Porcişteanu a reuşit să obţină cel mai bun timp, câştigând Superspeciala de la Arad. Mă bucur că am avut ocazia să-l întâlnesc pe Vali la câteva evenimente şi mi-aş dori să-l văd concurând într-o maşină mai competitivă. A fost prima zi plină din Raliul Aradului, iar ierarhia în clasament era cât se poate de strânsă.

18945155_10155459174548331_184457912_n Piloţii s-au întors sâmbătă pe macadamul din Nădaş, iar liderul din acest an, Bogdan Marişca câştigă toate probele şi totodată Raliul Aradului, fiind urmat de Dan Gârtofan şi vicecampionul Turciei, Avcioglu Orhan. Clasamentul complet poate fi găsit pe www.fanrally.ro

Raliul Aradului a reprezentat prima etapă pe macadam în acest an, dar şi o Superspecială nocturnă în oraş. Au fost schimbări de clasament, lupte strânse de doar câteva secunde, multă adrenalină, dar şi spectacol pentru cei prezenţi. Pentru mine a reprezentat un nou pas. Am experimentat de aproape o competiţie extrem de interesantă, care m-a făcut să mă îndrăgostesc şi mai tare de motorsport.

18983105_10209840133942434_54733735_n Mulţumiri speciale celor care au făcut posibil acest articol:

Alexandru Şiclovan – ofiţer de presă Raliul Aradului

Imaginile profi realizate de Ovidiu Cavasdan (KIA Motors) si Adrian Torjoc / Bogdan Barabas (AB Images)

ADvolution – pentru grafica Peugeot-ului meu

GeoPrint – pentru banner-ul pus în faţa primăriei

Nistoreasca – pentru suportul moral

19021896_10155459173748331_928056189_n 18983401_10155459173713331_762696744_n 18983396_10155459173668331_1763881_n 18983166_10155459174538331_1184301122_n 18982965_10155459174623331_523489402_n 18982933_10155459174573331_1028887675_n 18945380_10155459174563331_1070011196_n 18945321_10155459174633331_1960079610_n 18945310_10155459174543331_1681342542_n 18945236_10155459174643331_580529343_n 18945187_10155459174533331_916208267_n 18945156_10155459174568331_341882448_n 18945089_10155459173698331_837842135_n 18944996_10155459173718331_770236197_n