Începutul de an ne aduce primul Salon Auto important, cel din “capitala auto” Detroit. Anul acesta avem câteva premiere interesante, dar şi automobile complet noi sau doar îmbunătăţite. Chiar astăzi stăteam şi navigam multitudinea de articole apărute cu maşinile de la Detroit şi nu puteam să mă decid despre ce să scriu prima dată. Despre noul Porsche 911 GTS sau Mercedes Benz GLA facelift sau despre conceptul Audi Q8? Nu. Am ales să scriu despre un model KIA. Nu cred că a fost vreodată când un model coreean să fie atât de diferit, atât de spectaculos faţă de ce eram obişnuiţi.
Până şi numele este ceva cu totul nou pentru o astfel de companie. Stinger este genul de nume ce îl găseşti pe un model american sau pe vreun italian extrem de potent. Totuşi, KIA a ales un nume îndrăzneţ pe o maşină foarte indrăzneaţă. În ultimii ani, producătorul coreean s-a orientat tot mai mult spre partea premium a pieţei, a adus designeri de la companii de renume, a investit mult şi a fost atent la cerinţele clienţilor. Din punctul meu de vedere acest model este doar începutul, dar un început în forţă.
KIA Stinger GT vine cu o caroserie de coupe în patru uşi, dar şi un design frontal, lateral şi spate foarte frumos. Cum spuneam, nu prea suntem obişnuiţi cu asta, mai ales de la KIA. Partea frontală este lată şi agresivă, ţintind publicul mai tânăr şi pe alocuri amintind de modele europene de performanţă. Grila frontală specifică KIA este acompaniată de o altă grilă inferioară şi de fante de aerisire pe laterale. Pentru a face loc acestora, bara faţă este sportivă şi agresivă. Totuşi cred că poziţionarea blocurilor optice nu este cea mai fericită. Ori mi se par prea mici, ori sunt prea înspre lateral, dar jocul proporţiilor nu este cel mai fericit. Privit din lateral, KIA Stinger aduce puţin a Alfa Romeo Giulia, mai ales în zona liniei geamurilor, dar dacă e să ne uităm mai “departe”, aceeaşi linie o vedeam şi pe model KIA Optima. Capota lungă şi spatele relativ scurt, plus o linie a plafonului alungită spre lunetă, ne arată o maşină modernă, sportivă, ce poate rivaliza cu orice concurent, de pe orice continent. Spatele modelului Stinger GT este desenat în acelaşi ton cu partea frontală. Astfel, bara posterioară este foarte agresivă, incorporând atât un difuzor de aer, cât şi cele patru ieşiri ale sistemului de evacuare. Câte maşini coreene aţi văzut cu aşa evacuare? Totuşi, la fel ca şi în faţă, blocurile optice sunt o idee prea mici şi creează senzaţia de disproporţionalitate.
Lucrurile bune se continuă şi la interior, unde, dacă nu ar fi volanul, ai putea confunda interiorul cu a oricărei alte maşini germane, dar nu numai, din punctul de vedere a calităţii şi a design-ului în general. Planşa de bord este simplă, cele 3 guri de ventilaţie amintesc oarecum de modelele Audi, la fel ca şi ecranul sistemului de infotainment, poziţionat deasupra. Nu cred că la KIA acesta se rabatează în bord, dar este mare şi interesant. Îmi place şi restul interiorului şi a planşei de bord, până la levierul schimbătorului de viteze. Având în vedere că vorbim de o maşină ce se numeşte Stinger GT, accentul pus la interior este clar spre sportivitate.
Încă este ciudat să vorbim de KIA şi despre sportivitate în aceeaşi propoziţie, dar să ştiţi că acest model a fost testat chiar la Nurburgring, ceea ce spune multe despre intenţiile KIA cu acest model. De fapt, chiar în comunicatul oficial, ne spune că principalul rival al modelului Stinger GT este BMW Seria 4 Gran Coupe, unul dintre cele mai sportive modele din clasă. Dar după exteriorul şi interiorul foarte agresive şi sportive, KIA nu se lasă mai prejos nici când vine vorba de partea mecanică. Varianta GT va folosi un motor V6 de 3.3 litri, ce dezvoltă 365 de cai putere şi un cuplu deloc de neglijat 510 Nm. Asta înseamnă că în imagini avem cea mai puternică şi cea mai rapidă KIA construită vreodată. Sprintul până la 100 km/h se realizează în doar 5.1 secunde, iar pentru că viteza maximă nu are un limitator, aceasta atinge 269 km/h. Cât de tare e să mergi pe o autostradă din Germania cu viteza maximă a unui BMW 440i şi să fii depăşit lejer de o KIA? Şi dacă credeţi că asta e tot, KIA ne spune că Stinger GT foloseşte o platformă complet nouă unde puterea motorului este transmisă roţilor spate. Şi că va avea şi un diferenţial mecanic cu alunecare limitată şi suspensie reglabilă electronic. Cum spuneam, KIA ţinteşte foarte sus.
Poate că arată foarte “asiatic-americăneşte”, dar sunt convins că va avea priză şi aici în Europa. Totul depinde acum de poziţionarea de preţ. Dar aşa cum ştim restul modelelor KIA prezente acum pe străzile din Europa, se va situa în partea inferioară a pieţe. Încet-încet trecem şi peste faptul că se numeşte KIA, şi avem o maşină nouă, foarte bună, sper, un rival pentru mult prea aglomerată piaţă de “germane”.
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.