Descoperire în munţi
Îmi plac maşinile. Îmi place să le privesc şi mai ales să le conduc. Experienţa de a fi în controlul unei cutii de metal este copleşitoare. Îmi place să simt fiecare acceleraţie pe şira spinării, orice schimbare de direcţie precis poziţionată, îmi place luxul, dar şi sportiviatea unei maşini. Probabil de aceea m-am decis să scriu despre aceste opere inginereşti uimitoare. Pentru ca emoţiile trăite la volanul unui automobil să fie desăvârşite, trebuie să-ţi alegi locul potrivit. Oraşele sunt prea aglomerate, iar autostrăzile sunt prea plictisitoare. Ai nevoie de un drum judeţean proaspăt asfaltat. Acolo unde să fii doar tu şi maşina ta.
Cum eu m-am născut în partea de Vest a ţării, Transfăgărăşanul ieşea din discuţie, din simplul motiv că era prea departe pentru o plimbare de duminica. Şi chiar dacă avem destule drumuri frumoase în Vest, asfaltul lasă de dorit. În cel mai rău mod cu putinţă. Drumurile sunt atât de proaste încât, ca şi pasionat de automobile, ţi-e milă să le distugi. Dar într-o frumoasă zi de august, în unul dintre multele mele trasee prin România, am decis să ocolesc toate aceste atrocităţi ale suspensiilor şi să iau o rută mai puţin cunoscută spre casă. Ceea ce am descoperit în munţi, este mai presus de orice imaginaţie a mea.
Din păcate mă aflam într-o maşină care, hai să-i zicem că nu cea mai spotivă din lume, dar peisajele şi unduirile drumului m-au făcut efectiv să uit ceea ce conduc. Mi-am zis că într-o zi voi veni cu maşina potrivită acolo. Timp de aproape jumătate de an m-am tot gândit care să fie vehiculul perfect pentru a ajunge şi mai ales pentru a conduce pe acestă fâşie extraordinară de bitum. Visul meu a fost îndeplinit de prietenii de la Grup West Premium, care au fost de acord să-mi încredinţeze noul lor BMW X5 pe un traseu de 200 de km.
De ce BMW X5? Cum spuneam, nu avem cele mai bune drumuri din ţară, iar ca să ajungi sus pe munte, starea drumului este mai aproape de suprafaţa Lunii decât neted. Iar odată ajuns acolo, pentru a te bucura de moment, ai nevoie de o maşină sportivă. Iar noul BMW X5 este, din câte ştiu eu, cel mai dinamic SUV de pe piaţă.
Totul a început într-o dimineaţă ploioasă de februarie când la ora 8 am pornit să mă întâlnesc cu maşina. Programul era extrem de strâns, dar ştiam că o să mă bucur de fiecare moment. Am stabilit fiecare parte din traseu, iar la 10 jumătate noi porneam din Oradea, pe DN1, spre Cluj. Tot ce îmi doream era să prind vreme bună. Şi pentru poze şi pentru energia pe care ţi-o oferă soarele. Dar parcă toate elementele naturii au fost împotriva noastră şi pe măsură ce înaintam spre prima oprire, la Aleşd, ploaia şi ceaţa începeau să fie tot mai aprige. Drumul european ce duce la Cluj este extrem de bun, pentru România, destul de lat şi bine semnalizat, aşa că am dezlănţuit X5-ul! Dar nu este acel X5 la care te aştepţi, la prima impresie. Acesta era varianta de motorizare 25d xDrive. Ceea ce înseamnă că agregatul de sub capota imensă, are doar 4 cilindri şi doar 2 litri cilindree. Dar produce o putere asemănătoare cu cel mai puternic motor diesel al primei generaţii X5, şi anume 218 cai putere. Credeţi-mă, pentru oricare dintre voi, această putere este arhisuficientă. Credeam că un motor de 2 litri va fi submotorizat pe caroseria unui X5, dar rezervele de putere şi cuplul de 450 Nm, trimit maşina în orice depăşire, în deplină siguranţă.
BMW a etichetat noul X5 cu pseudonimul “The Boss”, iar acest lucru presupune două aspecte. Cei din exterior te vor privi drept Bossule, iar tu din interior te simţi oarecum superior. Dar într-un sens bun. Poziţia înaltă la volan, perspectivă perfectă asupra drumului şi un interior atât de vast încât puteai să-ţi desfăşori orice activitate, fără să te obstrucţioneze nimic. Trebuie să recunosc că motorul de 2 litri diesel nu este la fel de rafinat precum cel de 3 litri şi 6 cilindri în linie, dar îşi face treaba extrem de bine, la un consum mai mult decât decent. În fiecare moment în care mă apropiam de maşina din faţă, aceasta trăgea discret spre marginea drumului. Cam aceasta este impresia în oglinda retrovizoare a unui X5. La fel cum spune şi reclama: “Respectul se câştigă, nu se impune“. Precum o maşină de poliţie cu girofarurile aprinse penetrează prin trafic, aşa am ajuns noi la prima oprire. O benzinărie din Aleşd. Pauză de cafea şi alimentat, apoi să ajungem la locul unde drumul taie muntele.
La puţin timp după ce ieşim din Aleşd, un indicator te îndeamnă să o luăm pe drumul judeţean 764D spre Beiuş. Primii 10 km de drum până în comuna Bratca înseamnă o urcare continuă, pe un drum foarte prost, unde X5-ul nostru absoarbe denivelările precum un burete, ajutat şi de jantele de 18 inch încălţate cu anvelope groase. Înainte să ajungem în primul sat, un PECO ne-a atras atenţia. Proprietarii de acolo, cred că au pus acciza de 7 eurocenţi înainte de termen, pentru că motorina era la un preţ record de 6,24 lei/litru. Ne-am bucurat că am alimentat înainte şi ajungem în centrul comunei Bratca. Din centrul comunei, urmând drumul judeţean 764D, se părăseşte ramificaţia spre Valea Brătcuţei, doar ca să ajungi la adevărata urcare spre satul Damiş. O succesiune de şase serpentine de nici un kilometru, dar o ascensiune de peste 300 de metri. O urcare destul de grea pentru cei mai mulţi, dar nu şi pentru cei 450 Nm al X5-ului. Cutia automată cu 8 rapoarte pusă în modul SPORT, la fel şi suspensia şi blanăă. Cel mai mult m-am bucurat atunci când l-am lăsat pe fotograf sus în vârf, doar ca să cobor şi să mai urc o dată. Maşina se aşeza perfect pe fiecare viraj, direcţia era precisă, chiar dacă puţin artificială, dar drumul era atât de bun şi maşina atât de agilă, încât nu mai puteam să mă gândesc la altceva. Poate doar ca pozele să nu iasă bine, doar pentru a mai merge o dată. După acest abuz al maşinii, am stat pe marginea drumului, doar ca să privim superbul peisaj oferit de iarna pe sfârşite.
Oricât de mult mi-aş fi dorit ca noi să prindem măcar o rază de soare, sau măcar o rază de vizibilitate, natura avea altceva pregătit pentru noi. Pe măsură ce urcam, pădurea începea să se piardă tot mai mult în ceaţă, motiv pentru care viteza medie de deplasare se învârtea în jurul valorii de 20-30 de km/h. Cătunele prin care ştiam că trebuie să trecem deveneau inexistente, peisajele deja le-am dat uitării, singura preocupare era să menţinem banda, care oricum era extrem de îngustă. Gândiţi-vă cât de densă era ceaţa, că la un moment dat, maşina prietenului cu care eram s-a pierdut de noi. Doar un telefon de la el, care apoi s-a închis din cauza semnalului, ne-a făcut să realizăm că nu mai suntem în coloană. Când te pierzi de cineva, probabil cel mai bine e să rămâi pe loc, dacă ştii că cineva te va căuta. Am continuat să înaintăm în speraţa că vom găsi un loc unde să întoarcem şi să ne regrupăm. Nu departe, o casă cu intrarea generoasă, îmi oferă spaţiul necesar pentru manevră. Mă întorc şi la scurt timp eram în direcţia bună de mers. La un moment dat am fost pe punctul de a ne întoarce din drum spre Oradea, atât de puţin se vedea înainte. Dar secţiunea de drum nu a fost atât de lungă şi pe măsură ce coboram, vizibilitatea creştea. La fel şi zâmbetul de pe buzele mele. Pentru că ştiam ce urmează.
O curbă largă la dreapta deschide peisajul tomnatic, plin de culori cărămizii, doar ca tu, şoferul, să vezi în depărtare Cheile Albioarei. “Ajuns aici eşti întâmpinat de frumuseţea sălbatică a pereţilor de stâncă, de o remarcabilă verticalitate, din care se deschid gurile a numeroase peşteri, cu aerul lor de mister subpământean.” Fâşia de asfalt care stăbate defileul nu are mai mult de 3 km, dar intesitatea la care eşti părtaş este suficientă.
Schimbările de direcţie pe care le faci, prin aceste locuri sunt deopotrivă scurte, largi, în viteză şi de o manevrabilitate exemplară. Totul cu emoţia strâmtorării drumului. Dar peisajul este feeric. Muşchii verzi care acoperă stâncile, te trimit într-o altă lume, bitumul perfect te face să tragi cât mai tare de maşină, centura te strânge tot mai tare la fiecare rotire a volanului, aproape că nu ai parte de nicio linie dreaptă, iar atunci când fotograful îţi spune să mai mai mergi o dată, nici nu îţi mai pasă că rezervorul se goleşte. Nici nu mă puteam gândi la o altă maşină mai bună decât un X5 să stăbat acest tărâm.
Până să ajungem la destinaţia finală, în municipiul Beiuş, drumul nostru ne-a fost oprit de o privelişte extraordinară asupra depresiunii. Nici nu ne mai interesa că blocăm drumul, am pus pe avarii şi ne-am lăsat copleşiţi de locuri. Comuna Roşia găzduieşte un obiectiv turistic important şi anume Moara pe apă de la Roşia. Specificitatea acesteia constă în faptul că este singura moară de apă din judeţ în stare de funţionare. Tot aici, găsim Peştera cu cristale din Mina Farcu. Aceasta este unică în ţară şi este printre puţinele din lume. Ieşirea din comuna Roşia este la fel de spectaculoasă, făcundu-se printr-o poartă impunătoare din lemn.
Încercarea noastră de a descoperi noi drumuri extraordinare a fost un succes, chiar dacă vremea nu a ţinut cu noi, iar ceaţa ne-a răpit din momentele de admiraţie a zonei. Cei aproape 40 de km din drumul judeţean 764 şi 764D mi-au oferit emoţii nemaitrăite, unduirile şoselei te fac să te simţi un pilot de raliu, atât doar că peisajul care se vede prin parbriz este cu atât mai spectaculos. Noul BMW X5 îşi păstrează în continuare titlul de cel mai sportiv SUV, chiar şi cu motorizarea de 2 litri diesel, pentru că te lasă să experimentezi traseul, la un consum de hatchback, doar 8,4 litri/100 km. Plus că impozitul este de doar 180 de lei pe an!! Pentru un X5! Orice călătorie va fi desăvârşită, atât pentru momentele când vrei doar să te relaxezi în fotoliile din faţă, dar şi atunci când vrei să te comporţi ca un puşti la 18 ani, pe un traseu montan. Vreau să mă întorc şi când soarele va fi prezent, doar ca să vă arăt şi cum se văd locurile dintr-o decapotabilă. Preferabil un Seria 4 Coupe, la apus?
Sincer, multe nu mai sunt de zis despre ceea ce am trăit, dar nimic din ceea de a fost nu era posibil fără un fotograf talentat şi fără încrederea oferită de Grup West Premium, pentru oferirea unui automobil extraordinar, pe un drum şi mai spectaculos.
